Pretenţii. Sentința nr. 8723/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8723/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 8723/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8723
Ședința publică de la data de 3 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, personal, legitimat cu CI, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință și pârâta, prin avocat, R. T., în baza împuternicirii avocațiale, aflată la fila 31 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Ambele părți arată că nu mai au alte cereri de formulat, la interpelarea instanței de judecată.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul solicită suma de bani care consideră că i s-a luat nelegal, întrucât nu s-a putut da de când s-a încheiat contractul. Arată că s-a dat la sugestia Autorității Naționale de Protecție a Consumatorului. În timpoul în care acesta a făcut adresă către Autoritatea Națională, susține că atunci BCR a venit și i-a propus. Susține că atunci când s-a dus la dânșii și în 2010 și după aceea, nu au vrut să reducă acest comision de administrare și dobândă, pe care o consideră o clauză abuzivă. Arată că nu este convins de comisionul de rambursare anticipată integrală de 1%. Arată că este foarte mic și toate băncile și toți experții care i-a consultat, inclusiv cei de la Autoritatea Națională a spus că este foarte mic, stabilit din clauză. Într-adevăr, arată că a semnat atunci contractul, precizând că nu a știut totul. Susține că atunci când s-a încheiat contractul era Legea 193/2000 în vigoare, iar după aceea a venit OG 50, care a precizat foarte clar aceste instrucțiuni. Arată că nu s-a ținut cont nici atunci. Consideră că este o clauză abuzivă și o măsură abuzivă și solicită admiterea cererii așa cum a formulat-o de restiture a acestei sume de bani de 3774,72 de lei și cheltuielile de judecată, pe care l-a depus la dosar.
Pârâta, prin avocat, arată că are o scurtă mențiune prealabilă, precizând că în discuție, în acțiune a fost comisionul de administrare pe care reclamantul îl considera ca fiind abuziv din perspectiva cuantumului pe care acest comision l-a avut într-o perioadă de timp. Acum observă că reclamantul a pus în discuție și comisionul de rambursare anticipată. Față de acest aspect, consideră că ar fi o precizare făcută după primul termen de judecată și prin urmare ar fi decăzut. Cu privire la comisionul de administrare, arată că ar dori să facă doar câteva precizări prealabile. Susține că nu se poate constata caracterul abuziv al unei clauze contractuale referindu-ne la cuantumul valoric al acestuia. Prin acțiune nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la acest aspect. Nu s-au făcut propriu zis critici cu privire la caracterul abuziv al clauzei, decât cele referitoare la comision. Arată că ar dori să facă referire la câteva înscrisuri pe care chiar reclamantul le-a depus și au fost încuviințate la termenul din septembrie. Astfel, arată că anexa nr. 1 din documentele depuse de către reclamant, adresa ANPC nr. 2242 explică expresis verbis faptul că ANPC nu poate interveni în cursul unui contract în acea adresă. Reclamantul solicitase ANPC să intervină sub aspectul reducerii cuantumului dobânzii curente, iar ANPC a spus că nu poate face acest lucru. Practic ANPC a recunoscut cu privire la dobândă, iar argumentele pot fi aplicabile pe deplin și comisionului de administrare, că nu dă caracterul abuziv al unei clauze cunatumul aceteia. De asemenea, solicită să rețină că spre sfârșitul adresei, chiar ANPC spune că a analizat contractul în discuție și nu a identificat nicio clauză posibilă abuzivă. De asemenea, tot referindu-se la înscrisurile depuse, în anexa doi există o petiție făcută de reclamant către ANPC care dovedește pe deplin caracterul negociat și negociabil al contractului. Se spune că a avut un contract în 2007 de care a fost nemulțumit. În momentul acela s-a adresat BCR, care a venit în susținerea reclamantului și a oferit contractul în discuție, prin care s-au oferit alte condiții față de contractul precedent. De asemenea, în urma intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2010, BCR în mod voluntar a adaptat contractul noilor cerințe. Mai mult, în ianuarie 2014, reclamantul spune că a fost din nou nemulțumit de contractul oferit și din nou BCR s-a arătat dispus să negocieze și l-a chemat la discuții, oferindu-i o variantă de rescadențare. Ulterior, la încă o solicitare din luna aprilie a anului 2014, s-a și încheiat actul adițional prin care a fost redus comisionul de administrare în discuție. Pe lângă toate aceste aspecte, ar dori să învedereze faptul că în temeiul art. 4 alin. 6, consideră această clauză ca făcând parte din obiectul principal al contractului și excede analizei caracterului abuziv. Aceasta este clar exprimată, este inclusă în D., este exprimată clar atât din perspectiva unui limbaj obiectiv. Este clar stabilit cuantumul, caracterul fix, inclusiv modul de determinare al acelui cuantum inițial. De asemenea, limbajul este clar și din perspectiva limbajului subiectiv, reclamantul fiind deja un client al băncii la momentul contractării prezentului contract. Avea cunoștință despre politicile comerciale uzuale ale BCR. Pe fond, în ipoteza în care instanța va considera că poate fi analizată această clauză, că din start este vorba de analizarea caracterului abuziv, iar doi, trecând peste limitările impuse de art. 4 alin. 6 din Legea 193 că se poate trece mai departe la analiza caracterului abuziv, solicită să se observe că trebuie îndeplinite cele două condiții: clauza să nu fi avut un caracter negociabil și să fii produs un dezechilibru. În ceea ce privește caracterul negociabil, arată că a făcut anterior referire la faptul că s-a putut negocia din start contractul. Arată că a fost oferit din dorința reclamantului de a negocia, iar caracterul negociabil al contractului s-a manifestat pe tot parcursul derulării. De fiecare dată când reclamantul a fosrmulat o solicitare, BCR a venit în răspuns și i-a propus o modificare, de un fel sau altul al contractului, pentru a veni în sprijinul reclamantului. Cu privire la pretinsul dezechilibru, arată că dezechilibrul nu se raportează la cuantumul valorii clauzei, ci doar dacă era întemeiată perceperea acestuia. Arată că și după ce a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 50, aceasta permite perceperea comisionului de administrare într-un cuantum fix. Exact cum era cazul în situația de față. Prin urmare, solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În ceea ce privește comisionul de rambursare anticipată, pe lângă faptul că în opinia sa reprezintă o precizare tardivă la acest moment, mărturisește faptul că nu a înțeles care ar fi critica, faptul că s-a perceput un comision de rambursare anticipată de 1%, la momentul rambursării anticipate a creditului. Pentru că în ipoteza în care instanța va trece peste tardivitatea formulării acestei pretenții, arată că în temeiul Ordonanței de Urgență nr. 50, exact acesta trebuia să fie cuantumul, dobânda având caracter fix. Nu se percepea comision de rambursare anticipată în ipoteza în care dobânda avea caracter variabil. Solicită respingerea acțiunii, arătând că depune cheltuieli și concluzii scrise(filele 124-139).
Reclamantul arată că s-a adresat băncii, că a fost un client cinstit și conform legii s-a achitat de bancă. Arată că s-a dus de fiecare dată și în 2010 s-a dus la dânșii, la agenția Turceni. Susține că nu au negociat cu el, precizând că a trimis și adresă prin poștă, oficială, cu confirmare de primire și că i-au trimis scrisoare recomdantă acasă înapoi. Arată că numai în momentul în care s-a adresat la ANPC, în perioada cât a fost prima adresă către dânșii, atunci a venit banca și l-a rugat să vină că au un contract adițional și comisionul de la 130 se reduce la 25 de lei. Întreabă de ce nu s-a făcut aceată mențiune când a apărut Ordonanța 50/2010. Adică vine la presiunea unei autorități naționale de control, vine atunci banca și îl roagă. Consideră că banca nu a fost corectă. Solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și punctul doi, cu 1 %,, l-a menționat pentru că, nu să ceara bani neapărat, ci să le arate dânșilor, să le spună pentru că nu a fost corect fixat. Depune concluzii scrise la dosar.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2015, reclamantul B. C., în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea sumei de 3.774,72 lei, comisionul de administrare al creditului încheiat cu nr._ din data de 15.04.2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la comisionul de administrare din data de 26.04.2010, i s-a perceput un comision de 103,64 lei lunar, conform graficului de rambursare credit nr._, menționând că din data de 14.04.2014 și până l data de 02.12.2014, s-a perceput un comision onorabil de 25 lei/lunar, conform actului adițional încheiat cu Agenția Filiași D..
Reclamantul a arătat că, în data de 31.01.2014, a trimis prin poștă cu recomandare de primire, o solicitare de reducere a comisionului și a dobânzii acestui credit la Agenția G. nr.48, fiindu-i trimisă retur pe motiv că adresa nu a fost corectă. În data de 16.02.2015, reclamantul s-a adresat conducerii BCR SA și a primit adresa nr.1767/23.02.2015, în care i s-a comunicat că au fost respectate toate prevederile contractuale încheiat, dar nu s-a specificat legea care a stat la baza acestui credit.
Față de aceste motive, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, contractul de credit nr._ din data de 15-04.2010, grafic rambursare credit, act adițional din data de 14.04.2014, la contractul de credit, adresă din data de 31.01.2014, adresa nr.3738 din data de 02.12.2014, răspuns de la BCR înregistrat sub nr.3729 din data de 02.12.2014, fișă de credit, adresă din data de 16.02.2015, răspuns de la BCR înregistrat sub nr.1767 din data de 23.02.2015, adresă emisă către BCR la data de 09.03.2015.
Prin compartimentul registratură, la data de 04.06.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul B. C. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de prezentul litigiu.
În fapt, la data de 15 aprilie 2010, între pârâta BCR și reclamantul B. C. în calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, având ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale în cuantum de 29.612,50 lei pentru o perioadă de 89 luni.
În ce privește structura de costuri, dobânda avea caracter fix pe toată durata contractului, cu un cuantum de 11,75% pe an. De asemenea, potrivit clauzei 9 lit. b din contract a fost stabilit un comision de administrare de 103,64 lei lunar.
La data de 20 septembrie 2010, a intrat în vigoare actul adițional de implementare a OUG nr. 50/2010. Conform art. 95 din acest act normativ, în varianta inițială, nesemnarea actului adițional de implementare a OUG nr. 50/2010, valora acceptare tacită.
La data de 14 aprilie 2014, între BCR și reclamant a fost semnat Actul adițional nr.__A la contractul de credit pentru persoane fizice nr._. Printre altele, actul adițional prevedea stabilirea unui comision de administrare în cuantum de 25 de lei lunar.
La data de 17 aprilie 2015, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată împotriva BCR, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, solicitând instanței de judecată, în esență, a) obligarea BCR la restituirea sumei de 3.774,72 lei încasată de BCR cu titlu de comision de administrare în perioada 15.04._14; b) obligarea BCR la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pârâta a apreciat că acțiunea formulată este neîntemeiată pentru considerentele pe care le va expune în continuare.
Acțiunea este neîntemeiată, impunându-se respingerea acesteia pentru motivele care vor fi detaliate în cuprinsul prezentului capitol.
Cu caracter prealabil, pârâta a dorit să învedereze instanței faptul că reclamantul nu a adus prin cererea de chemare în judecată nicio critică certă a comisionului de administrare, încasat de către BCR în temeiul contractului cu privire la eventualul caracter abuziv al acestuia, limitându-se la a face aprecieri cu privire la cuantumul acestui comision.
Practic, reclamantul a solicitat returnarea sumelor de bani încasate de BCR cu titlu de comision de administrare în temeiul art. 9 lit. b din contract, fără a face vreo critică referitoare la nelegalitatea sau caracterul abuziv al acestei clauze contractuale, solicitând doar returnarea acestor sume de bani, încasate în temeiul unui contract valabil încheiat între părți.
Așa cum s-a statuat în numeroase ocazii, instanțele nu pot interveni în cuprinsul unor contracte încheiate între părți în sensul modificării acestora, în cazul de față cu privire la cuantumul comisionului de administrare, o asemenea cerere fiind inadmisibilă.
În măsura în care instanța va aprecia totuși faptul că reclamantul a făcut și critici cu privire la caracterul abuziv al acestui comision, în subcapitolul următor BCR va prezenta apărări cu privire la legalitatea comisionului de administrare perceput de BCR în temeiul contractului.
În măsura în care reclamantul își va preciza acțiunea, BCR își rezervă dreptul de a-și completa apărările în consecință.
Comisionul de administrare perceput de către BCR este legal, cererea de chemare în judecată fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 9 lit. b din Contract: „Pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare: b) comision de administrare de 103,64 lei lunar, reprezentând un procent de 0,350% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1”.
Pe lângă faptul că cererea de chemare în judecată este vădit neîntemeiată, având în vedere nemotivarea acesteia, clauza contractuală care instituie comisionul de administrare nu poate face obiectul cercetării caracterului abuziv având în vedere dispozițiile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 și, în subsidiar, nu are caracter abuziv prin raportare la prevederile art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000.
Clauza prevăzută în art. 9 lit. b din contract este exceptată de la aprecierea caracterului abuziv în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Așadar, prima condiție care trebuie să fie îndeplinită pentru aplicarea acestei excepții, este ca toate clauzele analizate să se refere la elemente care fac parte din structura de costuri ce reprezintă și definesc obiectul principal al contractului. Or, clauza atacată de reclamant prin cererea de chemare în judecată se referă practic la dobândă, ca și cost principal și definitoriu al oricărui contract de credit, care este prin excelență un împrumut cu titlu oneros.
În ce privește elementele care fac obiectul principal al contractului, CJUE a reținut în cauza C-26/13, că o clauză intră în sfera obiectului principal al contractului, dacă aceasta are caracter esențial, revenind instanței de judecată să analizeze dacă pretinsa clauză are, în contractul analizat, caracter esențial.
Comisionul de administrare este un element esențial care, alături de dobândă face parte din D., prețul total al creditului. Că este așa rezultă inclusiv din prevederile art. 6 al contractului de credit bancar.
De asemenea, în cuprinsul Condițiilor generale de creditare, sunt menționate atât definiția D., cât și modalitatea de calcul a acesteia fiind astfel elaborate toate elementele esențiale ale contractului de credit.
D. reprezintă elementul esențial ce sintetizează toate costurile datorate în schimbul creditului, și reprezintă elementul hotărâtor în funcție de care se formează opțiunea consumatorului pentru un anumit produs de creditare și pentru o anumită instituție de credit, iar acest element a fost cunoscut de reclamant încă dinaintea încheierii contractului.
Astfel, așa cum a statuat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-76/10 (Pohotovost vs Zveta Korckovska), informarea consumatorului asupra costului global al creditului, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are, așadar, o importanță esențială. Pe de o parte, această informație (....) contribuie la transparența contractului, în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului sa aprecieze întinderea obligației sale (Cauza Cofmoga).
Astfel, interpretând per a contrario susținerea CJUE conform căreia „lipsa menționării D. în contractul de credit (..) poate fi un element decisiv în cadrul analizei de către o instanță națională a aspectului dacă o clauză dintr-un contract de împrumut, referitoare la costul acestuia, în care nu figurează o asemenea mențiune, este redactată în mod clar și inteligibil, în sensul articolului 4 din Directiva nr.93/13”, se ajunge în mod logic și indubitabil la concluzia că prezentarea comisionului sub forma unei sume lunare de plată în scadențarul atașat contractului, precum și includerea acestui cost în D. reprezintă o modalitate clară si inteligibilă de redactare a prevederilor contractuale care reglementează acest cost.
Așa fiind, întrucât dobânda reprezintă un cost definitoriu al contractului de credit, iar obligația împrumutatului de plată a acestui cost este o obligație principală și esențială, alături de cea de restituire a capitalului, apreciem că analizarea caracterului abuziv al clauzelor care o determină, este exclusă.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv redactarea clauzei într-un limbaj ușor inteligibil, aceasta presupune: pe de-o parte, utilizarea unor criterii obiective, care țin de acuratețea limbajului iar, pe de altă parte, criterii subiective, care țin de percepția și nivelul de înțelegere al consumatorului, în funcție de experiența lui și gradul de implicare în relația cu banca.
În acest sens, examinând clauzele în discuție din punct de vedere obiectiv, sub aspectul acurateței limbajului, ca premisă a înțelegerii mesajului transmis, se remarcă faptul că acestea sunt redactate într-un limbaj inteligibil, în sensul că nu sunt utilizați termeni echivoci de natură să genereze confuzii sau să distorsioneze înțelesul clauzelor.
În contract a fost inserată atât dobânda care avea un cuantum fix cât și comisioanele care au fost în mod transparent cuprinse în contract cu o valoare fixă exprimată atât în mod absolut ca valoare cât și ca procent din valoarea creditului acordat astfel încât reclamantul a avut posibilitatea clară de a cunoaște întregul preț al creditului atât din perspectiva ansamblului, sub forma D., cât și în ceea ce privește toate elementele sale componente - dobânda curentă și comisioane.
De altfel, chiar reclamantul, la finalul contractului încheiat, a recunoscut că a înțeles și și-a asumat toate clauzele contractului pe care l-a încheiat, ceea ce dovedește, că, cel puțin în ceea ce-l privește, limbajul utilizat de bancă este clar și inteligibil, informațiile primite fiind suficiente și pe deplin însușite de către acesta, clauza finală a contractului atestând faptul că: „Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mile însușesc în întregime”.
Cât privește susținerea recurentei reclamante, în sensul că această prevedere contractuală stipulată la art. 10 nu a fost negociată în mod direct, aceste contracte fiind preformulate, standard, este de observat că, la art. 21 din contractul de credit bancar, cu titlu de „Clauze speciale”, s-a stipulat: „Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”, astfel încât, față de conținutul acestei clauze, Înalta Curte apreciază critica recurentei drept nefondată, cu atât mai mult urmare încheierii contractului, care presupune o reală negociere a acestuia și care exclude abuzul de drept al părții determinante în pretinsul raport de adeziune creat”. (ICCJ, Secția a II-a Civilă, Decizia nr. 12/17.01.2012 pronunțată în dosarul nr._ ).
Așadar, clauza contractuală de la art. 9 lit. b nu poate face obiectul analizei eventualului caracter abuziv având în vedere că face parte din obiectul principal al contractului și că a fost redactată într-un limbaj ușor inteligibil pe care acesta l-a înțeles tară îndoială, fiind astfel întrunite condițiile stabilite de către art. 4 alin. 6 al Legii nr.193/2000.
În subsidiar, clauza care stabilește dobânda nu este abuzivă nici prin raportare la prevederile art. 4 alin .1 din Legea nr. 193/2000.
În subsidiar, în măsura în care instanța va aprecia că nu este exclusă analizarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de administrare, pârâta a învederat netemeinicia acțiunii și neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 alin.1 pentru calificarea clauzelor ca abuzive:
În acest sens, pârâta a menționat că, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă din perspectiva art. 4 alin.1, trebuie întrunite, cumulativ, toate condițiile enunțate de lege, și anume: clauza să nu fi avut caracter negociabil; clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
În ceea ce privește condiția privind lipsa caracterului negociat, aceasta trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 4 alin. 2 din lege.
Din cuprinsul acestor dispoziții legale rezultă că lipsa caracterului negociat al unei clauze contractuale nu presupune că aceasta nu a fost negociată în concret, ci presupune că nu a existat, obiectiv vorbind, posibilitatea unei astfel de negocieri, având în vedere specificul pe care negocierea îl presupune, prin ipoteză, în cazul contractelor preformulate.
Legiuitorul nu a considerat ca fiind abuzivă orice clauză contractuală inserată într-un contract preformulat. Pentru că o astfel de deducție ar însemna să se califice ca abuziv orice contract preformulat, ceea ce vine în contradicție cu legea deoarece nelegalitatea unei astfel de clauze nu poate fi constatată decât în cazul în care profesionistul nu oferă posibilitatea consumatorului de a negocia acea clauză, adică nu admite să accepte ajustări, reduceri ale ratei dobânzii spre exemplu, sau altor costuri datorate în baza contractului.
Dacă însă profesionistul oferă o astfel de posibilitate, dar, fie clientul nu uzează de aceasta, acceptând fără discuții oferta băncii, fie se ajunge la concluzia că oferta băncii este cea mai avantajoasă pentru ambele părți, nu se poate constata caracterul abuziv al contractului pe motivul lipsei negocierii.
Iar BCR a oferit reclamantului posibilitatea de negociere.
În primul rând, această concluzie rezultă fără putință de tăgadă din prevederile finale ale contractului de credit bancar încheiat de reclamant, prevedere ce conține o recunoaștere din partea acestuia cu privire la corecta și deplina înțelegere a clauzelor contractuale:
„Prin semnarea prezentului contract, declar că am citit, înțeles și mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le însușesc în întregime”.
Or, semnarea de către reclamant a contractului de credit imediat după această mențiune, echivalează cu exteriorizarea manifestării sale de voință în sensul celor pre-citate: reclamantul declară că, în urma informării complete și corecte de către bancă cu privire la ceea ce presupune contractul de credit, acesta și-a format consimțământul în mod liber și este de acord să accepte oferta băncii, astfel cum i-a fost prezentată, fără a intenționa să aducă vreo modificare acesteia.
Așa cum s-a arătat și în subcapitolul anterior, această interpretare a fost îmbrățișată inclusiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Asumarea conștientă și deplină a ofertei de către client nu echivalează cu lipsa posibilității de negociere. Dimpotrivă, informarea despre care vorbește teza citată, a avut drept scop tocmai corelarea intereselor celor două părți contractante, astfel încât reclamantul, cunoscând corect și pe deplin obligațiile potențiale de asumat, să negocieze, dacă vrea, și apreciază că sunt necesare modificări, cu atât mai mult cu cât acesta era jurist de specialitate și a avut o capacitate mai mare de înțelegere a clauzelor contractuale asumate în mod expres.
Reclamantul avea posibilitatea de a propune modificări ale ofertei inițiale ale băncii, ofertă pe care a cunoscut-o încă dinaintea contractării, când i-au fost puse la dispoziție informații esențiale, relevante, despre creditele practicate de către bancă, inclusiv informații privind structura de costuri, aspecte ce i-au permis formarea unui consimțământ avizat și în deplină cunoștință de cauză, consilierii BCR aflându-se la dispoziția sa pentru a-i da astfel de informații. Mai mult, exista chiar o linie telefonică InfoBCR care putea fi accesată în situația în care erau necesare informații suplimentare.
În al doilea rând, BCR și-a manifestat disponibilitatea de a negocia prevederile contractuale, un exemplu grăitor în acest sens fiind chiar încheierea la solicitarea reclamantului a actului adițional nr.__A/14.04.2014.
Condiția ca, clauza care instituie comisionul de administrare, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe nu este îndeplinită.
Pârâta a menționat faptul că, însăși OUG nr.50/2010 permite perceperea comisionului de administrare la o valoare fixă și că nu este nimic abuziv nici în perceperea comisionului de administrare, care, chiar dacă nu este definit expres, nu poate fi perceput decât pentru activitățile enumerate în lege, nici în stabilirea valorii fixe a acestuia, independent de formula de calcul care stă la baza calculării lui.
BCR putea sau nu să indice această formulă de calcul, fără ca, în oricare dintre aceste variante, comisionul în sine să fie considerat abuziv iar în ceea ce privește cuantumul efectiv al comisionului, acesta nu poate fi cenzurat de către instanță.
Prevederile Legii nr. 193/2000, nu sunt incidente în speță, având în vedere exceptarea de la art. 4 alin.6, deja analizată, cât și faptul că reclamantul a avut posibilitatea de negociere, care s-a concretizat în încheierea actului adițional din data de 14.04.2014, iar perceperea comisionului de administrare nu poate cauza un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Că este așa confirmă însăși OUG nr.50/2010 care permite perceperea comisionului de administrare în valoare fixă, adică ce percepe BCR. Nu sunt aplicabile dispozițiile care prevăd calcularea comisionului de administrare la sold, întrucât acesta este un alt tip de comision, variabil. Or, OUG nr. 50/2010 reglementează două tipuri de comision, cel fix, și cel variabil, BCR optând pentru cel fix pe care l-a și indicat expres în contract. Indicarea, pentru un plus de transparență, a formulei pe baza căreia s-a ajuns la acea valoare, nu transformă comisionul într-unul abuziv.
De altfel, perceperea acestuia este destinată unor costuri reale, care sunt determinate de: întreținerea aplicațiilor informatice de gestiune a creditelor, informări client cu privire la modificările costurilor creditului atât la inițiativa băncii, cât și impuse de legislația românească, așa cum rezultă din anexa la întâmpinare.
Prin cererea de chemare în judecată practic, așa cum s-a mai arătat, reclamantul nu a contestat propriu-zis legalitatea comisionului de administrare, din moment ce a fost de acord cu comisionul de administrare în cuantum de 25 de lei stabilit prin actul adițional.
Pe cale de consecință, clauza analizată este perfect legală, impunându-se respingerea acțiunii.
Capătul de cerere privind obligarea BCR la suportarea cheltuielilor de judecată are un caracter subsidiar astfel încât se impune respingerea și a acestuia pe cale de consecință.
Alăturat întâmpinării, pârâta a anexat în copie, actul adițional de implementare a OUG nr.50/2010, Condițiile generale de creditare, decizia nr.12/17.01.2012 pronunțată de ICCJ Secția a II-a civilă, broșuri de informare privind produsele de creditare practicate de bancă și informațiile relevante privind structurile de costuri, document explicativ emis de BCR privind destinația și costurile acoperite prin perceperea comisioanelor de acordare și de administrare.
Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei să-i restituie suma de 3774,72 lei cu titlu de comision de administrare al creditului, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite cu prezentul litigiu.
În fapt, reclamantul a menționat că în întâmpinarea pârâtei nu s-a specificat care este legea și articolul care s-a aplicat la creditul cu numărul_ din data de 15.04.2010. De asemenea, nu s-a specificat legea și articolul care au stat la baza reducerii de 25 de lei lunar a comisionului de administrare a creditului.
Reclamantul a învederat că, din informațiile obținute de la BNR, din surse, a reținut că fiecare bancă are un regulament propriu de funcționare, dar în baza unor anumite legi și limite, conform regulamentului de aplicare al fiecărei legi emise.
La termenul de judecată din data de 29.09.2015, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 97-102).
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri, iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise.
Prin compartimentul registratură, la data de 29.09.2015, reclamantul a depus la dosar interogatoriul formulat pentru a fi administrat pârâtei BCR.
Părțile au depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 15 aprilie 2010, între pârâta BCR și reclamantul B. C. în calitate de împrumutat s-a încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._, având ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale în cuantum de 29.612,50 lei pentru o perioadă de 89 luni.
În ce privește structura de costuri, dobânda avea caracter fix pe toată durata contractului, cu un cuantum de 11,75% pe an. De asemenea, potrivit clauzei 9 lit. b din contract a fost stabilit un comision de administrare de 103,64 lei lunar.
La data de 14 aprilie 2014, între BCR și reclamant a fost semnat Actul adițional nr.__A la contractul de credit pentru persoane fizice nr._. Printre altele, în actul adițional se prevede stabilirea unui comision de administrare în cuantum de 25 de lei lunar.
Prin prezenta cerere reclamantul solicită obligarea BCR la restituirea sumei de 3.774,72 lei încasată de BCR cu titlu de comision de administrare în perioada 15.04._14.
În drept, potrivit art. 969 C.civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, acestea dobândind drepturi și obligații pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credință.
Instanța reține că prin cererea de chemare în judecată reclamantul nu a adus nicio critică comisionului de administrare, încasat de către BCR în temeiul contractului cu privire la un eventual caracter abuziv al acestuia, limitându-se la a face aprecieri cu privire la cuantumul acestui comision, respectiv temeiul în baza căruia a fost stabilit.
În aceste condiții instanța reține că deși nu a fost investită cu anularea acestei clauze va verifica caracterul abuziv al acesteia în lumina dispozițiilor Legii nr. 193/2000, cu modificări privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori, în vigoare la momentul încheierii convenției între părțile în litigiu, având în vedere hotărârea Murciano Quintero C-240/98, în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv.
Astfel, potrivit clauzei 9 lit. b din contract a fost stabilit un comision de administrare de 103,64 lei lunar, reprezentând un procent de 0,350% din valoarea creditului contractat.
Prin actul adițional încheiat în data de 14.04.2014, încheiat în baza OUG nr.50/2010 s-a prevăzut un comision de administrare a creditului în sumă fixă de 25 lei, care se achită odată cu rata de credit și dobânda, perceput pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de de operațiuni de către bancă.
Potrivit disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția europeană, prevăzută la art. 4 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CE din 05.04.1993, conform căreia: aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane (în categoria cărora intră și comisioanele supuse discuției) sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului. Aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor ce vizează obiectul unui contract, potrivit normelor de drept naționale și europene sus-citate, nu se poate realiza decât cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele, etc. intră în sfera noțiunii de „obiect al contractului de credit”, de vreme ce reprezintă contraprestații solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Acest aspect este susținut și de viziunea Curții de Justiție a Uniunii Europene care în cauza C‑26/13, Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, la pct. 59 arată că termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează.
Adaptând această hotărâre, care deține forță obligatorie pentru legislația statelor membre ale Uniunii Europene, instanța constată că aceste comisioane criticate de reclamant ca fiind abuzive fac parte din obiectul principal al contractului dacă se constată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează.
Având în vedere natura contractului (împrumut bancar, care satisface un interes individual), economia generală care presupune previzibilitatea și egalitatea contraprestațiilor și prevederile contractuale, care sunt redactate în vederea stabilirii concrete a posibilității băncii de a acorda un împrumut în schimbul executării unei contraprestații de către reclamanți, instanța constată că aceste comisioane criticate reprezintă o prestație esențială a contractului de facilitate credit și de garanție, respectiv costul creditului, intrând în noțiunea de obiect.
Potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit.g și lit. i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale(…).(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului(…).
Instanța nu va ține cont de susținerile pârâtei conform cărora clauzele contractuale ce fac parte din obiectul contractului sunt excluse de la controlul judecătoresc, întrucât s-a demonstrat că aceste clauze pot fi analizate dacă termenii utilizați în redactarea lor nu sunt clari și inteligibili.
Cu privire la comisionul de administrare stabilit la clauza 9 lit. b din contract, instanța constată că acesta este exprimat în termeni clari și inteligibili. Astfel, comisionul este determinat prin faptul că se precizează cuantumul (103,64 lunar), cum anume a rezultat acest cuantum și la ce s-a raportat procentul (0,350 % din valoarea totală a creditului), astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Instanța consideră că reclamantul a avut de la început reprezentarea motivelor care au determinat perceperea comisionului, anume angrenarea serviciilor pârâtei în vederea monitorizării creditului acordat,
Ulterior nașterii raportului juridic dedus judecății, ca o transpunere în legislația națională a Directivei 2008/48/CE, a fost adoptată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50 din 22 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
În temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2010, pârâta a procedat prin actul adițional la adaptarea prevederilor contractuale, menținând însă neschimbate elementele definitorii ale contractului, sub aspectul prețului acestuia. Astfel, prin actul adițional propus reclamantului și semnat de aceasta, pârâta a procedat la reducerea comisionului de administrare, de la 103,64 lei lunar la 25 lei.
Așa cum s-a argumentat anterior, el constituie un element al prețului și, în speță, prevederea perceperii acestui comision a fost clară și fără echivoc, fiind însușită de consumator, prin semnarea ofertei de credit și a contractului de credit, devenind, potrivit art. 969 Cod civil, lege între părți.
În considerarea faptului că s-a demonstrat că acest comision de urmărire riscuri a fost exprimat în termeni clari și inteligibili, precum și faptul că reprezintă o parte a prețului contractului, instanța va face aplicarea art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000, constatând că nu se poate analiza caracterul abuziv al acestui comision din punctul de vedere al art. 4, art. 5 din Legea nr. 193/2000.
În lumina acestor considerente, instanța constată că acest comision de urmărire riscuri nu reprezintă o clauză abuzivă, putând fi menținut în contract, respectiv până la data la care a intervenit OUG nr.50/2010, si modificată prin actul adițional propus reclamantei (f.47-50 dosar Jud Reșita), dar nesemnat de aceasta, când s-a modificat acest comision în comision de administrare.
În consecință, instanța va respinge cererea prin care se solicită obligarea pârâtei BCR la restituirea sumei de 3.774,72 lei încasată de BCR cu titlu de comision de administrare în perioada 15.04._14, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul B. C., CNP_, domiciliat în București, ..19B, ., etaj 6, apartament 42, sector 6, în contradictoriu cu pârâta B. C. Română SA, cu sediul în București, .. 5, sector 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr.J_, având CUI_ și cu sediul procesual ales la SCA S. & Asociații, în București, . nr. 2, Opera Center 2, etaj 2, sector 5, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel și motivele de apel se depun în două exemplare la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CIC/Thred.MV
4 ex./08.12.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8760/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 8922/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
