Contestaţie la executare. Sentința nr. 5786/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 5786/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 5786/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5786

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.07.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE M. D.

GREFIER O.-L. H.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silita privind pe contestatoarea P. T. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, analizând competența potrivit art. 131 Cod procedură civilă, stabilește că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza în temeiul art. 650 și art. 107 Cod procedură civilă în vigoare la data formulării cererii de încuviințare a executării, 13.10.2014.

În privința duratei de soluționare a cauzei, față de dispozițiile art. 238 Cod procedură civilă, apreciază că procesul poate fi soluționat la un singur termen de judecată, având în vedere obiectul cauzei și probele solicitate de părți, și anume proba cu înscrisuri.

Potrivit art. 717 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța pune în sarcina contestatoarei cheltuielile pentru multiplicarea înscrisurilor din dosarul de executare în cuantum de 12 lei.

Încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile solicitate prin cerere, respectiv întâmpinare, față de dispozițiile art. 255 și 258 alin. 1 Cod procedură civilă.

Având în vedere că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, instanța o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 15.04.2015, sub numărul_, contestatoarea P. T., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a formulat contestație la executare împotriva executării silite însăși, împotriva încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București - Secția Civilă și a încheierii nr 4484/B/2014 din data de 23.01.2015 a B.EJ. S. I. COȘNELIA, prin care s-a pronunțat asupra cheltuielilor de executare silită, prin care a solicitat suspendarea executării încuviințată prin încheierea pronunțata în data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București - Secția Civilă, anularea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțata în data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București - Secția Civilă, anularea încheierii nr 4484/B/2014 din data de 23.01.2015 a B.E.J S. I. C., prin care s-a pronunțat asupra cheltuielilor de executare silită, desființarea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 4484/B/2014 al B.E.J. S. I. C. și a executării silite însăși, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestatiei, contestatoarea a aratat că Judecătoria Sector 6 București - Secția Civilă prin încheierea pronunțata în data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 a admis cererea petentului Biroul Executorilor Judecătorești S. I. C. de încuviințare a executării silite privind pe creditarea S.C. C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI în contradictoriu cu debitoarea P. T. (înainte de căsătorie numită A. T.) și a obligat-o la plata sumei în valoare totală de 28 euro cuprinse procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011;

Procesul-verbal nu i-a fost comunicat până la data primirii somației din data de 03.04.2015, după o perioadă mai mare de trei ani de la data constatării contravențiilor, motiv pentru care procesul verbal de constatare a contravenției . nr_/05.12.2011 în baza căruia a fost încuviințata executarea silita este nul deoarece îi lipsește semnătură agentului constatator.

Procesele-verbale fără semnătura olografă a agentului constatator sunt nule conform Deciziei nr 6 din 16.02.2015 pronunțată de ÎCCJ în Dosarul 14/2014 având ca obiect Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului.

Prin Decizia nr. 6/2015, ÎCCJ a admis Recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Totodată, contestatoarea a menționat că termenul de comunicare a proceselor-verbale este tardiv, pe data de 03.04.2015 fiind comunicat, prin poștă, copie a procesului verbal prin care a fost sancționată pentru că la data de 17.06.2011, pe Autostrada A2 KM 12+ 450M, Glina, J. Ilfov, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ aparținând acesteia, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Sancțiunea prevăzută în procesul-verbal a constat în aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 250,00 RON și a unui tarif de despăgubire în valoare de 28 EURO.

De asemenea, contestatoarea a precizat că la dată la care s-au aplicat sancțiunile, se numea T. A., cetățean roman, sex feminin, născută la data de 30.04.1979 în Municipiul Constantă, domiciliata în București, sector 6, .. 42, ., ._, schimbarea numelui ca urmare a căsătoriei în P. T. și producându-se ulterior întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției.

Conform art. 27 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor astfel cum era în vigoare la data de 19.12.2011, „comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului”, iar potrivit art. 25 alin. 2 din aceeași ordonanță „Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cei mult o lună de la data aplicării acesteia”, motiv pentru care procesul verbal de constatare a contravenției trebuie comunicat, prin postă sau prin afișare, în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. 10/10.06.2013 privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor că „Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin postă, cu aviz de primire”. Prin urmare, intimata avea obligația de a comunica prin poștă procesul verbal, în principal sau prin afișare, în subsidiar, în termen de cei mult o lună de la data aplicării sancțiunilor contravenționale, adică până la data de 05.01.2012. fapt ce nu a avut loc.

Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Contestatoarea a precizat că procesul verbal a fost comunicat pe data de 03.04.2015, odată cu încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4484/B/2014 din data de 23.01.2015 de încuviințare a executării silite, încălcându-se dreptul de a putea ataca înainte de încuviințarea executări silite, și în consecința, dreptul la apărare. Mai mult, prin comunicarea acestora odată cu încuviințarea silită, CNADNR își recunoaște implicit culpa privind încălcarea obligației de a respecta termenul de o lună în care trebuie comunicate procesele verbale de constatare a contravențiilor, motiv pentru care termenul în care a fost comunicat procesul verbal este tardiv, iar comunicarea este excesivă și abuzivă deoarece a fost depășit cu mai mult de trei ani termenul de o lună prevăzut de lege.

În ceea ce privește executarea amenzilor contravenționale aplicate prin procesele verbale contestatoarea a precizat că aceasta este prescrisă întrucât procesul verbal în cauză a fost comunicat la data de 03.04.2015 și a fost întocmit pe data de 05.12.2011.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, „contravențiilor aplicate pentru fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare”.

Conform art. 14 din O.G. nr. 2/2001 „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”

Astfel, coroborând cele două articole, executarea amenzii contravenționale aplicate pentru fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În cauza dedusă judecății de la data întocmirii procesului verbal, și anume, 05.12.2011, și până la data comunicării acestuia, 03.04.2015, au trecut mai mult de 3 ani, fiind depășit cu mult termenul de o lună prevăzut de art. 14 din O.G. nr. 2/2001, prin urmare este prescrisă obligația de executare a amenzilor contravenționale.

În concluzie, obligația de a executa amenda în valoare totală de 250 lei, este prescrisă.

Contestatoarea a precizat că sancțiunile tarifului de despăgubire nu trebuie executate întrucât prevederile privind tariful de despăgubire sunt abrogate, astfel prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale

din România ce prevede că „La articolul 8, alineatele (3), (3¹) și (6) / abrogă”, fiind abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire.

De asemenea, contestatoarea a invocat prevederile art. II din același act normativ ce prevăd că „tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului ce trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezenței legi se anulează”. Astfel, această normă a anulat tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii.

Referitor la acest aspect, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 385 din 1 octombrie 2013, a statuat că „în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de piață a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.”

De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 13 martie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Curtea a reținut că „aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei.”

Totodată, Curtea a constatat, prin aceeași decizie, următoarele: „contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în căzui celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.”

Curtea a decis că „efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că „a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.”

În jurisprudența CEDO s-a decis în multiple cauze ca, domenii care în dreptul intern al statelor membre se circumscriu dreptului contravențional sunt asimilate dreptului penal. Rațiunea pentru care calificarea realizată în dreptul intern nu este una absolută este prezumată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ozturk împotriva Germaniei: „în dreptul intern al multor state părți la Convenția Europeană a Drepturilor Omului operează distincția între infracțiuni, delicte și contravenții. Pe de altă parte, ar fi contrar obiectului și scopului art. 6 din Convenție, care garantează oricărei persoane dreptul la un proces echitabil, dacă statelor le-ar fi permis să excludă din câmpul de aplicare al art. 6 o întreagă categorie de fapte, pe motivul că acestea sunt contravenții”.

În plus, în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, Curtea a reținut că „și dacă o contravenție nu este reglementată în domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura "penală", totuși, reglementările dreptului intern ale statului în cauză, au o valoare relativă, iar nu absolută.”

În consecința, și în materie contravențională, la fel ca în dreptul penal, se aplică principiul legii mai favorabile pentru faptele săvârșite sub legea veche, iar executarea sancțiunilor privitoare la aceste fapte încetează prin . legii de dezincriminare.

De asemenea, principiul aplicării legii mai favorabile este consacrat și în materie contravenționala în dreptul intern. În acest sens, art. 12 alin 2 din O.G. 2/2001 prevede „dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta”.

În concluzie, având în vedere că la momentul comunicării proceselor verbale, în speța la data de 03.04.2015, dispozițiile cu privire la aplicarea și executarea tarifului de despăgubire erau abrogate, rațiunea executării acestei sancțiuni nu mai există.

Valoarea tarifului de despăgubire este disproporționată față de valoarea prejudiciului

Potrivit O.G. nr. 15/2002, natura juridică a tarifului în cauză este una de despăgubire ce își are izvorul în răspunderea civilă delictuală. Despăgubirea reprezintă prețul prejudiciului suferit prin săvârșirea unei fapte ilicite.

Prin fapta ilicită se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Cel prejudiciat prin fapta ilicită are dreptul la repararea prejudiciul în mod proporțional cu pierderea suferită.

Din prevederile O.G. nr. 15/2002, astfel cum era în vigoare la data de 05.12.2011, dată la care au fost aplicate sancțiunile, tragem concluzia că tariful de despăgubire reprezenta contravaloarea rovinietei pe 12 luni, iar această sumă este în mod vădit disproporționată față de valoarea prejudiciului suferit prin fapta ilicită de a circula pentru o zi fără rovinietă.

Astfel în cazul faptei de a circula fără rovinietă valabilă, suma achitată de contravenient care trebuia să plătească tot atâtea amenzi și tarife de despăgubire fapte contravenționale se presupune că ar fi săvârșit este excesivă și abuzivă, sensul că s-ar ajunge la plata unor sume disproporționate în raport de pericolul social al faptei și de prejudiciul cauzat prin fapta ilicită.

În acest sens, contestatoarea a precizat că numeroase instanțe au admis contestații la executare, printre care Judecătoria Iași prin sentința civilă nr._/28.10.2009 din dosarul nr._/245/2009, Judecătoria Zarnești prin sentința civilă nr.545 din dosarul nr._, Judecătoria Călărași, precum și Tribunalul Cluj prin decizia civilă nr. 608/R/2012 în dosarul nr._/211/2011.

Titlurile executorii sunt suspendate de drept și nu pot fi puse în executare întrucât în baza art. 31 din O.G. 2/2001, și-a exercitat dreptul de a formula plângere împotriva procesului verbal în baza căruia s-a încuviințat executarea silită, în termenul legal de 15 zile de la comunicare, în speță data limită fiind 18.04.2015.

Conform art. 32 alin 3 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor „Plângerea suspendă executarea”, astfel executarea contravenției aplicate prin procesul verbal este suspendată până la pronunțarea unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care se soluționează plângerea împotriva procesului verbal.

De asemenea, contestatoarea a menționat că încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4484/B/2014 din data de 23,01.2015 cu privire la chelltuielile de executare a B. SPIRIPONESCU I. C. este nulă întrucât pe data de 03.04.2015, odată cu încheierea de încuviințare a executării silite, am primit în același plic și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4484/B/2014 din data de 23.01.2015 a B.E.J. S. I. C. prin care acesta dispune cu privire la cheltuielile de executare silită, stabilind un cuantum al acestora în valoare totală de 407,87 lei.

Având în vedere că încheierea prin care s-a încuviințat executarea silită este lovită de nulitate, pentru motivele arătate mai sus, iar conform art. 703 din Cod Proc. Civ. "nerespectarea dispozițiilor privitoare ia executarea silită însăși sau ia efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal precum și a actelor de executare subsecventei”, prin urmare, nulitatea încheierii prin care s-a încuviințat executarea silită atrage nulitatea actelor de executare subsecvente.

Principiul anulării actelor subsecvente este consacrat și de art. 179 alin. 3 C.pr.civ. care prevede că „desființarea unui act de procedură atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare”, iar pe cale de încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4484/B/2014 din de 23.01.2015 a B.E.J. S. I. C. prin care acesta stabilește cheltuielile de executare silită va fi de asemenea nulă.

Având în vedere că termenul de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției este tardiv, executarea amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal este prescrisă, sancțiunile tarifului de despăgubire nu trebuie executate, titlul executoriu este suspendat de drept și nu poate fi pus în executare, iar potrivit art. 625 alin. 1 C.pr.civ. „executarea silită se face cu respectarea dispozițiilor legii, a drepturilor părților și ale altor persoane interesate,” contestatoarea a precizat că încheierea de încuviințare a executării silite nr.4484/B/2014 din dosarul nr._/303/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București - Secția Civilă este nulă.

Totodată, contestatoarea a solicitat suspendarea executării încuviințată prin încheierea pronunțata în data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sector 6 București - Secția Civilă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 12 alin.2, art. 14, art. 27, art. 31 alin. 1, art.32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. I pct. 2, art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, art. 179 alin. 3, art. 625 alin. 1, art. 669 alin. 4, art. 703, art. 711, art. 714 alin. 2, art. 718 alin 1 și alin. 2 pct. a din Codul de procedura civilă.

În dovedirea contestatiei, contestatoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4484/B/2014 din data de 23.01.2015 a B.E.J. S. I. C., somația din data de 26.03.2015 a B.E.J. S. I. C. si procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/05.12.2011.

La data de 04.05.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimata a arătat că în urma efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul aparținând contestatoarei P. T. circula pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definită de art. 1 (1^{^}1) din norma de referință, adică O.G. nr. 15/2002.

În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 și 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauză, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit căruia „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.

În contextul legislativ expus, intimata a precizat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.

În ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză, aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare conform cărora „ Comunicarea procesului verbal și înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor” fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativă și nu subsidiară.

În cauza dedusă judecății, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost consemnată în procesul verbal de afișare, semnat de reprezentantul CNADNR și un martor.

Intimata a precizat că procesul-verbal de afișare îndeplinește cerințele art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor coroborat cu cele ale art. 164 C.pr.civ., în sensul că are în conținutul său informații atât suficiente cât și concludente nu doar cu privire la datele de identificare ale martorului dar și cu celelalte dispoziții ale acestora, iar afișarea efectuată în virtutea art. 27 din O.G. nr. 2/2001 echivalează afișării reglementată de prevederile art. 168 C.pr.civ., iar art. 165 pct. 1 C.pr.civ. precizează că procedura se socotește îndeplinita la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului verbal prevăzut la art. 164 indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedura personal”.

Totodată, intimata a solicitat instanței de judecata să aibă în vedere și dispozițiile art. 273 alin. (2) C.pr.civ. potrivit cărora „mențiunile din înscris care sunt în directă legătură cu raportul juridic al părților fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisă”.

De asemenea, a menționat că de la data comunicării procesului-verbal și până la data încuviințării executării silite, contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanțelor stabilite în titlurile executorii, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinită respectarea dispozițiilor legale.

În acest sens, dispozițiile art. 622, alin. 1 și 2 NCPC prevăd faptul că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bună voie.

În cazul în care debitorul nu executa de bună voie obligația să, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare.

Având în vedere principiul neretroactivității legii, intimata a precizat că deoarece procesul-verbal comunicat timp util și neatacat în termen legal prin plângere contravenționala a devenit titlu executoriu în contextul art. 37 din O.G. nr. 2/2001, în context nefiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012 conform art. II din această normă, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27 iulie 2012, ceea ce nu este cazul în cauza dedusă judecății.

Conform art. 37 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luarea la cunoștință, precum și hotărârea judecătoreasca irevocabilă prin care s-a soluționai plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, intimata a precizat că a dat dovada nu numai de bună - credința, dar și de indulgență în toată această perioadă (aproape 3 anii, sperând ca debitoarea sa din pasivitate și să-și execute de bună voie obligațiile stabilite prin titlurile executorii.

Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțata de către Judecătorie, instanța de executare a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii contestate.

De asemenea, în temeiul art. 665, alin. 7 C.pr.civ instanța de executare a dat împuternicire și a ordonat executorilor judecătorești să pună în executare titlurile executorii în cauză.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor romani și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabil.

Intimata a precizat că instanță de judecată în mod legal și temeinic în baza dispozițiilor art. 632 alin. 2 C.pr.civ. a constatat faptul că procesul - verbal de contravenție constituie titlu executoriu, iar creanța este certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea, instanța de executare, în temeiul art. 252 C.pr.civ. privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul încuviințării executării silite a respectat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: “Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedura Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formula executorie.”

Totodată, intimata a arătat că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că aceasta creanța îndeplinește condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plată tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și în consecința și recuperarea creanțelor aferente.

În ceea ce privește invocarea de către contestator a dispozițiilor Deciziei nr. 10/2013 cât și a Deciziei nr. 6/2015 pronunțate de către ÎCCJ intimata a arătat că potrivit prevederilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Mai mult decât atât, potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.

Epuizarea contravenției continue este dată de momentul intervenției unei forțe contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.

Contravenția continuă este reglementată de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, și anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.

Instituția contravenției continue are o importanță relevanță în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează și termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.

Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt clar statuate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală a statuat faptul că “în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la dată când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început și a durat o perioadă de timp.”

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în cauza dedusă judecății, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continuă se epuizează ca urmare a intervenției unei autorități, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.

Având în vedere faptul că, în speța, momentul epuizării contravenției continue îl reprezintă anul 2012, intimata a precizat că aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ, prevedea ca modalitatea de comunicare a procesului - verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă și nu subsidiară, iar aplicarea dispozițiilor în vigoare, înainte de apariția Deciziei nr. 6/2015 pronunțata de ÎCCJ, prevedeau ca procesul verbal este generat și tipărit cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR și conform prevederilor art. 7 al Legii nr. 455/2011 privind semnătură electronică, are asociata semnătură electronică extinsă a agentului constatator, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare de semnături electronice. Astfel. Art. 7 din Legea 455/2001 prevede: “ în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerința dacă i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.

În plus, O.G.2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesul verbal, olografa sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice, valorificând principiul de drept “ ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” ( unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Prin urmare, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă, astfel cum este definită și reglementata de OG nr. 15/2002, precum și ca legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că, în speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

De asemenea, intimata a precizat că deciziile pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție dobândesc valoare obligatorie de la data publicării, acestea având valoare egală cu cea a legii cu caracter interpretativ.

Astfel, atât aplicarea Deciziei nr. 10/2013, cât și a Deciziei 6/2015 a ÎCCJ în speța de față, deci pentru o situație anterioară momentului pronunțării, ar fi echivalentă cu a da caracter retroactiv unei dispoziții legale.

Ori, norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale, motiv pentru care procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv.

Prin urmare, datorită faptului că fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continua, astfel cum este definită și reglementată de OG nr. 15/2002. precum și ca legea contravenționala aplicabilă în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul că în speță este vorba despre o excepție de la principiul retroactivității legii contravenționale.

Ori norma privitoare la comunicarea unui act procedural nu are un conținut de drept material, ci constituie o dispoziție procedurală căreia nu i se aplică principiul legii contravenționale mai favorabile, ci cel al aplicării imediate a normei procedurale.

Totodată intimata a precizat că procedura de comunicare a titlurilor executorii în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv, motiv pentru care executarea silită s-a făcut în baza altui titlu executoriu decât o hotărâre judecătoreasca și prin urmare motivele invocate de către contestatoare în contestația formulată reprezintă motive de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu și prin urmare nu pot fi luate în considerare întrucât în legătură cu aceste aspecte legea prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Prin urmare, motivele invocate de către debitoare constituie motive ce, pot fi analizate pe calea plângerii contravenționale, aceste aspecte neputând fii analizate pe calea contestației la executare.

Astfel, atât timp cât exista calea de atac a plângerii contravenționale, aspectele legate de generarea și semnarea electronică a procesului - verbal de contravenție ridicate de către contestatoare nu pot fi invocate direct pe calea contestației la executare, ci ele pot și trebuie să fie invocate pe calea plângerii contravenționale, conform dispozițiilor art. 712 C.pr.civ., motiv pentru care intimata a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 712 alin.2 C.pr.civ. și respingerea motivele invocate ca fiind privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, întrucât contestatoarea a avut la dispoziție din momentul comunicării procesului - verbal contestat, posibilitatea formulam plângerii conform dispozițiilor OG nr. 2/2001.

Prin urmare, cât timp procesele-verbale de contravenție adresate pe seama debitoarei nu au fost contestate în termenul legal de 15 zile de la comunicare, neexistând o hotărâre judecătoreasca de anulare a acestora, intimata a arătat că deține titluri executorii apte de executare silită pentru valorificarea creanțelor prevăzute în actele sancționatoare care au intrat în putere de lucru judecat.

Or, contestatorul nu a apelat la aceste căi procesuale, și prin urmare până la desființarea acestuia, titlul executoriu își menține puterea executorie.

În ceea ce privește, prescripția dreptului de a mai obține executarea silită invocată de către contestator, intimata a precizat că aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 705 alin. 2 c.pr.civ. „Termenul de prescripție începe să curgă de la dată când se naște dreptul de a obține executarea silită”.

În acest context, obligația contestatorului era perfectă, aflându-se în termenul de prescripție, care a început să curgă Ia data nașterii dreptului, respectiv data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Intimata a menționat că, potrivit art. 708 alin. 2 din C.pr.civ., cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii de către creditoare a cererii de executare, însoțită de titlul executoriu. Astfel, manifestarea de voința a titularului de a-și realiza dreptul (depunerea cererii de executare, reprezentând sesizarea executorului) semnifică începerea executării.

Atâta timp cât cererea de executare silită a fost depusă la biroul executorului în timp util, înainte de expirarea termenului de prescripție, apreciem că, încheierea prin care a fost încuviințata executarea silită, precum și actele ulterioare acesteia, emise de Biroul Executorului Judecătoresc, sunt întemeiate și legale.

Referitor Ia plângerea contravenționala formulată de către debitor, intimata a precizat că în etapa procedurii de executare silită, aceasta este atinsă de tardivitate.

Astfel, întrucât debitorul nu și-a valorificat, în disprețul legii, dreptul conferit de a ataca în instanță procesul verbal, în termen procedural, acesta a devenit titlu executoriu, iar creanța de drept comun în cuantum de 28 euro reprezentând tariful de despăgubire, din acest considerent, îndeplinește cumulativ condițiile imperative ale art. 662 C.pr.civ.

Dar, în cadrul procedurii de executare silită, așa cum și debitorul a afirmat în conținutul contestației sale la executare silită, are posibilitatea, materializata de altfel, în virtutea art. 712 alin. 2 C.pr.civ. să invoce apărări de fond împotriva titlului executoriu.

Fiind în cunoștința celor de mai sus, intimata a menționat că prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actului sancționator atâta vreme cât acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale și nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, care să atragă nulitatea acestuia.

Referitor la plângerea contravenționala formulată de către debitor, intimata a arătat că în etapa procedurii de executare silită aceasta este atinsă de tardivitate întrucât debitorul nu și-a valorificat, în disprețul legii, dreptul conferit de a ataca în instanță procesul verbal, în termen procedural, iar acesta a devenit titlu executoriu, iar creanța de drept comun în cuantum de 28 euro reprezentând tariful de despăgubire, din acest considerent, îndeplinește cumulativ condițiile imperative ale art. 662 C.pr.civ.

În concluzie intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor și formelor de executare emise de cât B. S. I. C. în baza titlului executoriu menționat și continuarea executării silite, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/05.12.2011, contestatoarea a fost sancționata cu amendă contravențională în cuantum de 250 de lei, în temeiul art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din același act normativ. Totodata, în conformitate cu art.8 alin.3 din OG nr.15/2002, în sarcina contestatoarei a fost stabilită obligatia de a achita în lei și c/val tarifului de despagubire de 28 de euro.

În temeiul acestui titlu executoriu, la data de 13.10.2014, intimata a pornit executarea silita, formandu-se dosarul de executare silita nr.4484/B/2014 al B. S. I. C..

Prin incheierea pronuntata la data de 22.10.2014 în dosarul nr._/303/2014, Judecatoria sectorului 6 Bucuresti a incuviintat executarea silita a debitorului în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/5.12.2011.

Prin incheierea din data de 23.01.2015, executorul judecatoresc a stabilit în sarcina contestatoarei obligatia de a plati cheltuieli de executare în valoare de 407,87 de lei.

Ulterior, la data de 26.03.2015, executorul a emis somatia în conformitate cu art.667 Cod procedura civila.

Analizand executarea silita demarata împotriva contestatoarei, instanța reține ca la data de 27.07.2012 a intrat în vigoare Legea nr.144/2012 prin care a fost modificata OG nr.15/2002, disp. art.8 care prevad obligatia de a achita tariful de despagbire fiind abrogate.

Instanța urmează să dea eficiență principiului legii contravenționale mai favorabile și să aplice forma actuală a acestui text de lege la cauza dedusă judecății.

Similar materiei penale, abordare impusă în speță prin prisma art. 47 din OG 2/2001, legea mai favorabilă se aplică retroactiv dacă succesiunea de legi a intervenit pe tot parcursul perioadei dintre data comiterii presupusei fapte contravenționale și data aplicării sancțiunii, respectiv momentul executării integrale a sancțiunii.

În acest sens sunt și dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, în conformitate cu care dispozițiile art.12 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "nu se mai sancționează" prevăzută în text se înțelege doar aplicarea sancțiunii contravenționale, nu și executarea acesteia. Aceste prevederi au ca obiect dezincriminarea cu titlu general a faptelor săvârșite și produc efecte pentru viitor începând cu momentul intrării în vigoare a actului normativ nou și, prin urmare, efectele care s-au produs sub imperiul actului normativ anterior încetează de la data apariției noului act normativ.

Aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional fapta trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, contravenția, ca fapt antisocial, trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii. Din acest punct de vedere sintagma "nu se mai sancționează" trebuie înțeleasă în sensul că, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.

Efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare. A reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.

O sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.

În concluzie, instanța apreciaza ca executarea inceputa pentru tariful de despagubire, sanctiune neprevăzută de lege în prezent, nu poate continua.

Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu disp. art.719 Cod procedura civila, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea actelor de executare intocmite în cadrul dosarului de executare nr.4487/B/2014 al B. S. I. C., iar fata de disp. art.711 alin.3 Cod procedura civila, și a încheierii pronunțate de Judecătoria sectorului 6 București la data de 30.10.2014 în dosarul nr._/303/2014.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executarii silite, întrucât potrivit disp. art.718 alin.1 Cod procedura civila suspendarea executarii poate fi dispusa doar pana la solutionarea contestatiei la executare, instanța va respinge aceasta cerere ca ramasa fără obiect.

Având în vedere soluția pronuntata cu privire la contestatia la executare, în conformitate cu disp. art.453 alin.1 Cod procedura civila, instanța va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată constand în taxa judiciara de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea P. T., cu domiciliul în București, .. 42, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, .. 401A, sector 6, J_, CUI_.

Dispune anularea actelor de executare emise în dosarul de executare nr.4484/B/2014 al B. S. I. C. și a încheierii pronunțate de Judecătoria sectorului 6 București la data de 30.10.2014 în dosarul nr._/303/2014.

Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect. Obligă intimata la 62 de lei, cheltuieli de judecată, către contestatoare.

Cu apel în 15 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5858/2015. Judecătoria...		Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5880/2015.... →

Contestaţie la executare. Sentința nr. 5786/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5786/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI