Contestaţie la executare. Sentința nr. 5787/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5787/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 5787/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5787
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatoarea S. M. E. în contradictoriu cu intimata Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 21.07.2015, prin compartimentul registratură, contestatoarea a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată, după care,
Instanța, fata de disp. art.131 și 132 Cod procedura civila, reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetentei materiale invocate de intimata.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 20.04.2015 sub numărul de dosar_, contestatoarea S. M. E. a formulat în contradictoriu cu intimata AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ contestație împotriva deciziei nr._ din 08.01.2015 emisă de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială prin care i se impune restituirea sumei de 3395 lei, solicitând anularea deciziei, a actelor subsidiare precum și a oricărei sume considerată debit datorat către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială.
În fapt, contestatoarea a arătat că a intrat în concediu de îngrijire copil în data de 10.01.2013, iar perioada în care a stat în concediu creștere copil, beneficiind de indemnizație de maternitate, a fost pentru 1 an de zile conform cererii nr.166 depusă la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială. Pe această perioadă nu a mai înregistrat alte venituri.
Pe această cale, contestatoarea a contestat decizia nr._ din 08.01.2015 emisă de Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială pentru faptul că nu i-a fost adus la cunoștință în prealabil procesul-verbal de control cu toate constatările efectuate de către inspectorii Agenției, respectiv faptele constatate de inspectorii și în baza cărora i se impune restituirea sumei de 3395 lei. De asemenea, contestatoarea a precizat că nu i s-a adus la cunoștință modul de calcul prin care s-a ajuns la această sumă, respectiv factorii care au fost luați în considerare pentru calcul acestei sume sau faptele constatate de inspectorii sociali care au dus la concluzia că trebuie să restitui suma de 3395 lei.
În conformitate cu prevederile art. 9 din HGR 151/2012 constatările rezultate în urma controlului și măsurile impuse de inspectorii sociali sunt consemnate într-un proces-verbal de control, făcând precizarea că nu i s-a adus la cunoștință nici existența unui control privind posibilitatea ca să fi obținut venituri pe perioada concediului de îngrijire copil, nici conținutul procesului-verbal întocmit ulterior efectuării controlului și al cărui obiect să fie contestatoarea. Prin urmare, lipsa de publicitate a unui act juridic al cărui conținut afectează contestatoarea din punct de vedere financiar și moral nu poate produce efecte juridice și nici să îi fie opozabilă atâta timp cât nu i-a fost comunicat.
Prin necomunicarea procesului de control prin care s-ar fi consemnat constatările efectuate în urma controlului precum și măsurile care ar fi fost dispuse, s-au încălcat prevederile art. 25 din OG 2/2001 și ale art. 27, procesul-verbal nefiindu-i comunicat în niciuna dintre modalitățile prevăzute de lege.
De asemenea, contestatoarea a precizat că i s-a încălcat dreptul la apărare, un drept fundamental, întrucât OG 2/2001 reglementează dreptul contravenientului de a contesta procesul-verbal de contravenție prin depunerea unei plângeri însoțită de o copie a procesului-verbal, fapt de care a fost privată din moment ce nu i s-a comunicat procesul-verbal sau faptele în urma cărora s-a ajuns la concluzia că are obligația de a returna suma de 3395 lei.
Contestatoarea a menționat că a îndeplinit procedura plângerii prealabile în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea 554/ 2004, plângere prin care a solicitat revocarea în totalitate a procesului-verbal de control și a actelor emise în baza acestuia, precum și că nu a primit răspuns din partea Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială în termenul prevăzut de lege.
În final, contestatoarea a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral reprezentat de procesul verbal ca urmare a faptului că aplicarea acestei sancțiuni constând în restituirea sumei de 3995 lei ar perturba viața familială din punct de vedere moral și financiar, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Totodată, contestatoarea a solicitat prezentarea ordinului de deplasare a inspectorilor sociali privind efectuarea controlului în luna noiembrie din anul 2014, prezentarea procesului verbal de control precum și a tuturor documentelor care au condus la constatarea potrivit căreia datorează restituirea sumei de 3395 lei.
Ca urmare a faptului că starea de sănătate, starea financiară ca și situația profesională i-a fost perturbată prin periclitarea reputației sale ca urmare a îndoielii care aplanează asupra sa că ar fi nerespectat prevederile legale și implicit ar fi sustras de la obligațiile legale față de stat, intimata a solicitat achitarea sumei de 2000 lei ca daune morale.
În concluzie, contestatoarea a solicitat în baza art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 anularea în totalitate a deciziei nr._ din 08.01.2015 și a tuturor actelor emise în baza deciziei și pe cale de consecință anularea sumei considerate de Agenția ca și debit, cu cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile Legii 554/2004 și OG 2/2001, cu modificările și completările ulterioare.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv decizia nr._ din 08.01.2015, plângerea depusă la Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială și dovada transmiterii contestației către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială.
La data de 08.05.2015, prin compartimentul registratură al instanței, contestatoarea a depus la dosar precizările solicitate de instanță, conform rezoluției din data de 23.04.2015.
Acțiunea este legal timbrată conform dovezii aflate la fila 18 dosar.
La data de 09.06.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S. M. E. ca neîntemeiată și nefondată.
Intimata a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București Secția a-ll-a C. Administrativ și Fiscal ținând cont de prevederile Codului de procedura civilă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata și neîntemeiată.
În susținerea excepției invocate, intimata a solicitat să se aibă în vedere faptul că indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept de asigurare socială. Totodată din citație rezultă că partea adversă contestă decizia nr._/08.01.2015.
Obiectul dosarului este contestație la executare dar aceasta solicită în primul rând anularea deciziei de debit, de fapt solicitând anularea unui act administrativ.
Indemnizația pentru creșterea și îngrijirea copilului, conform O.U.G. nr.111/2010, se plătește din bugetul de stat, acordarea acestei indemnizații fiind condiționată de realizarea de venituri profesionale pentru care s-a plătit impozitul la bugetul de stat.
Intimata a adăugat că, prin cererea formulată, contestatoarea vizează anularea unui act administrativ, respectiv a deciziei emise de intimată, contestă decizia de debit-obiectul fiind contestație privind alte drepturi de asigurări sociale, care nu are nicio legătură cu instituția intimată, fapt pentru care intimata a considerat că Tribunalul București secția a II-a C. Administrativ și Fiscal este instanța competentă a judeca prezentul litigiu.
În fapt, intimata a precizat că prin cererea de chemare în judecată se solicită restituirea sumei de 3395 lei și anularea deciziei, a actelor subsidiare precum și a oricărei sume considerate debit datorat către Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială.
Intimata a arătat că inițial, contestatoarea a depus cerere la D.G.A.S.P.C. Sector 6, pentru minora S. M. E. născută la data de 17.10.2012, solicitând acordarea concediului și indemnizației aferente pentru creșterea copilului.
D.G.A.S.P.C. teritorial a înaintat contestatoarei cererea împreună cu toate actele în vederea soluționării, potrivit O.U.G. nr. 148/2005.
În urma analizării cererii și a dosarului aferent, A.P.I.S.M. București i-a stabilit și acordat indemnizația pentru creșterea copilului d-nei S. M. E., în cuantum de 3400 lei, începând cu data de 10.01.2013. Astfel, conform fișei plăților, doamnei S. M. E. i-au fost efectuate plățile pentru dreptul stabilit prin decizie, începând din luna februarie 2013 cu plata efectivă în luna martie 2013 până în luna septembrie 2013.
Față de prevederile legale, intimata a precizat că partea adversă avea obligația de a anunța în scris Agenția pentru Plăti și Inspecție Socială a Municipiului București, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția oricărei modificări survenite în situația acesteia, conform din OUG nr. 111/2010.
Intimata a subliniat că, din verificările întreprinse de către aceasta, rezultă că pentru perioada 10.01._13 contestatoarea a încasat indemnizația pentru creșterea copilului și totodată a avut și venituri supuse impozitului.
Totodată, intimata a învederat instanței că începând cu data de 10.01.2013 angajatorul a depus declarațiile la Casa de Pensii din care rezultă că aceasta a avut venituri pe baza unui contract de muncă și zile lucrate cu normă întreagă.
Dacă angajatorul a transmis Casei de Pensii date eronate, acesta trebuie să revină asupra acestor date cu rectificativă, apoi contestatoarea să comunice datele Agenției pentru Plăti și Inspecție Socială a Municipiului București.
Față de prevederile legale în vigoare, a actelor depuse și a plăților efectuate contestatoarei, intimata a precizat că s-a constatat, pentru perioada 10.01._13, că această a încasat atât indemnizația pentru creșterea copilului cât și drepturile salariale, iar pentru această perioadă s-a creat debitul în valoare de 3395 lei.
În raport de cele arătate, intimata a menționat că nu înțelege nemulțumirea contestatoarei, în situația în care aceasta a încălcat prevederile legale, în pofida declarației pe care a semnat-o sub sancțiunea Codului Penal la solicitarea dreptului, pe proprie răspundere.
Trebuie avut în vedere faptul că însăși contestatoarea prin cererea și declarația pe proprie răspundere pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului/stimulentului și alocației de stat pentru copii, înregistrate la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6, a semnat și și-a însușit, sub incidența prevederilor art. 292 din Codul Penal, că se obligă să comunice în scris primăriei orice modificare a situației sale cu privire la realizarea de venituri profesionale care pot conduce la încetarea/suspendarea/ modificarea drepturilor.
A.P.I.S.M. București prin aplicarea O.U.G. nr. 111/2010 nu poate acorda mai mult decât prevede legiuitorul, conform principiului acolo unde legea nu distinge nu se poate distinge mai mult, nu este îngăduit a distinge.
Intimata a subliniat că prejudiciul de fapt, nu este creat de intimată contestoarei, ci de contestatoare bugetului statului, întrucât indemnizația este acordată în sensul O.U.C. nr. 111/2010 fiind plătită din bugetul statului.
Neîndeplinirea obligației contestatoarei de a anunța orice modificare survenită pe parcursul încasării acestui drept, nu poate cădea decât în sarcina contestatoarei care a fost de rea-credință.
Intimata a evidențiat că nu se înțelege în ce constă culpa intimatei atât timp cât A.P.I.S.M.B. are rol doar de prestator privind punerea în executare a O.U.G. nr. 111 /2010, astfel că nu poate fi pusă problema răspunderii pentru o faptă cauzatoare de prejudicii, faptă săvârșită de contestatoare, atâta timp cât nu și-a dus la îndeplinire obligațiile care îi reveneau prin lege, și nici măcar nu a respectat declarația pe care a dat-o sub sancțiunile prevăzute de Codul Penal.
P. aceste considerente, intimata a apreciat că indemnizația pentru creșterea copilului a fost instituită ca o măsură de sprijin pentru familia în care vin pe lume copiii, această prestație înlocuind în perioada concediului de creștere a copilului venitul salarial al părintelui care îndeplinește condițiile de acordare și optează pentru această formă de sprijin.
Intimata a solicitat instanței să constate faptul că Decizia nr._/ 08.01.2015 este corectă, temeinică și legal întocmită de către A.P.I.S.M.B., iar suma totală plătită necuvenit cu acest titlu, pentru perioada 10.01._13, respectiv suma 3.395 lei, se impune a fi re turnată/recuperată, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Față de toate actele emise de această societate, intimata a considerat că instanța ar trebui să țină cont de faptul că instituția intimată nu a adus nici un prejudiciu contestatoarei iar culpa este exclusivă a acesteia dacă datele transmise sunt eronate precum și a contestatoarei pentru necomunicarea modificărilor survenite.
Totodată, intimata a considerat că instanța ar fi trebuit să țină cont de prevederile art. 16 alin. (1) lit.i din OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, art.19 și art. 24 din același act normativ, susținând că sumele încasate necuvenit de contestatoare trebuie recuperate de la aceasta pe baza deciziei emise de Directorul Executiv al Agenției pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, în condițiile legii.
Intimata a solicitat instanței să aibă în vedere că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile art. 32 alin. (2) din HG nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, conform cărora în situația în care persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit, are obligația de a comunica aceasta în condițiile art. 19 din ordonanța de urgență.
Totodată, intimata a învederat instanței că Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București are statut de serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, în calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publică și are obligația legală de a respecta dispozițiile actelor normative invocate, având facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa și, implicit, de a-și îndeplini sau nu obligațiile care incumbă în această calitate.
După cum rezultă din baza de date a Casei de Pensii, intimata a afirmat că partea adversă a desfășurat activitate remunerată în perioadă la care se referă decizia contestată și considerăm că a fost contrazisă cu probele pe care le-a administrat intimata. Astfel se atestă faptul că în perioada 10.01._13, contestatoarea a realizat venituri din activitatea desfășurată, sens în care se depune încă o dată adeverința emisă de Casa de Pensii din care rezultă cele precizate.
Obligația reclamantei de restituire a sumei menționate în decizie a fost instituită în baza prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Astfel art. 16 alin. (1) lit. i din acest act normativ prevede că „Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. (4) și (5) încetează cu ziua următoare celei în care: a) copilul a împlinit vârsta de un an sau, după caz, 2 ani, respectiv de 3 ani, în cazul copilului cu handicap; b) a avut loc decesul copilului; c) beneficiarul se află în situația prevăzută la art. 38 alin. (7). Dreptul la indemnizațiile prevăzute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 și art. 9 alin. și (5) se suspendă începând cu ziua următoare celei în care: a) beneficiarul este decăzut din drepturile părintești; b) beneficiarul este îndepărtat, conform legii, de la exercitarea tutelei; c) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea încredințării copilului spre adopție; d) beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege în vederea menținerii măsurii de plasament; e) beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile; f) copilul este abandonat ori este internat într-o instituție de ocrotire publică sau privată; g) beneficiarul a decedat; h) în situația în care beneficiarul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 12; i) beneficiarul realizează venituri supuse impozitului și copilul nu a împlinit vârsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; j) se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poștale returnate; k) beneficiarul se află în situația prevăzută la art. 38 alin. (4).
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. i), plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în cazul în care persoana îndreptățită se află în una sau mai multe dintre următoarele situații: a) primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu; b) primește indemnizații în calitate de consilier local sau județean, indiferent de nivelul acestora; c) realizează venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, de maximum 6 ISR într-un an calendaristic.”
Intimata a făcut trimitere la dispozițiile art. 19 din actul normativ menționat care prevăd că „(1) Beneficiarul drepturilor prevăzute de prezența ordonanță de urgență este obligat să comunice în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la apariția acesteia. (2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se transmite de către primărie agenției teritoriale în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării.”
De asemenea, intimata a invocat prevederile art. 24 care statuează că „(1) Sumele reprezentând drepturile prevăzute de prezența ordonanță de urgență, încasate necuvenit, se recuperează de la beneficiarii acestora, în condițiile legii, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție. Sumele se achită de către debitor, în termen de 180 de zile de la data comunicării deciziei.(5) Decizia prevăzută la alin. (1) constituie titlu de creanță și devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut la alin. (1). Decizia poate fi contestată conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (6) Sumele rămase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedați nu se mai urmăresc.”
Conform art. 21 alin.1, din OUG nr. 148/2005, sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv, cu respectarea termenului general de prescripție.
Totodată, intimata a făcut referiri la art. 32 alin(2) din HG nr. 52/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, care prevede că în situația în care persoana îndreptățită realizează venituri supuse impozitului pe venit, are obligația de a comunica aceasta în condițiile art. 19 din ordonanța de urgență menționată.
P. respectarea prevederilor art. 19 din OUG nr. 111/2010 și angajatorul are obligația de a comunica agenției teritoriale faptul că persoana îndreptățită și-a reluat activitatea în termen de 5 zile de la această dată.
Din interpretarea logică și sistematică a prevederilor legale în materie, intimata a apreciat că rezultă cu claritate că veniturile supuse impozitului pe venit, realizate de o persoană în perioada în care încasează indemnizație pentru creșterea copilului, se consideră sume încasate necuvenit și trebuie recuperate de stat pe baza deciziei de impunere emisă de directorul executiv al agenției teritoriale, decizie care constituie titlu executoriu.
Intimata a mai adăugat că, din înscrisurile existente la dosar rezultă cât se poate de clar că partea adversă a încasat indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă până la 2 ani și a realizat și venituri supuse impozitului pe venit, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art. 16 din OUG nr.111/2010, potrivit căruia dreptul la indemnizație era suspendat începând cu ziua următoare celei în care au fost realizate venituri supuse impozitului pe venit.
Așadar, în conformitate cu prevederile art. 19 din actul normativ menționat, contestatoarea are obligația să restituie sumele încasate necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului în perioadă la care se referă decizia contestată, emisă în acord cu prevederile art. 24 din OUG nr. 111/2010.
Prin urmare, intimata a apreciat că instanța de fond ar fi trebuit să constate că decizia contestată este legală și temeinică, câtă vreme sumele pe care trebuie să le restituie reclamanta au fost încasate necuvenit, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.
Prin Legea nr. 126/2014, invocată de contestatoare, s-a reglementat scutirea de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina persoanelor cu drepturi de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție, în baza OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului aprobată cu modificările și completările prin Legea nr. 7/2007, cu modificările și completările ulterioare sau a OUG nr. 111/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările și completările ulterioare.
În aplicarea prevederilor Legii nr. 126/2014, a fost aprobat ordinul comun al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vâstnice și al ministrului finanțelor publice nr. 2396/2014 și 103/_, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 83/2015.
La art.lll din Legea nr. 126/2014 legiuitorul stipulează expres că „debitele cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului/stimulent/stimulent de inserție constituite din culpă debitorului, materializată în folosirea cu intenție de către acesta a unor documente despre care cunoștea că au fost eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității sau nedeclararea unor informații, nu fac obiectul scutirii de la plată . ”
Intimata a mai subliniat faptul că aceasta nu beneficiază de amnistia fiscală instituită prin Legea nr. 126/2014 dat fiind faptul că debitul a fost constituit datorită realizării de venituri pe perioada de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului din culpă beneficiarului, constând în nedeclararea de către această a activității profesionale, realizarea de venituri din activități pe perioada concediului și necomunicarea modificărilor apărute în termenele prevăzute de OUG nr. 111/2010.
În final, intimata a mai învederat instanței faptul că debitele provenite din sume încasate necuvenit din bugetul statului, după ce a fost emisă decizia de debit și devine titlu executoriu aceasta se transmite la ANAF. Prin preluarea de către ANAF, aceasta devine creanță fiscală, iar termenul de prescripție al acestora este de 5 ani.
Întrucât prin art. 91 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 termenul de prescripție începe să se calculeze (să curgă) de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală, pentru calculul termenului de prescripție momentul constituirii bazei de impunere și momentul în care s-a născut creanța fiscală este tratat la nivel de an. Interpretarea textului de lege se impune prin prisma echilibrului ce trebuie să existe între principiile ce guvernează instituția familiei, în sensul protejării acesteia, dar și protecția interesului public în administrarea fondurilor publice.
În concluzie, intimata a reiterat împrejurarea conform căreia Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București prin aplicarea O.U.G. nr. 111/2010 nu poate acorda mai mult decât prevede legiuitorul, conform principiului acolo unde legea nu distinge nu se poate distinge mai mult, nu este îngăduit a distinge, cu solicitarea de a se respinge acțiunea ca netemeinică și nelegală.
În drept, s-au invocat prevederile art. 205, 411 al. 2 C.pr.civ., OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor și Normele metodologice de aplicare ale acesteia.
În probațiune, s-au depus în copie conform cu originalul, decizia nr._/21.10.2013, nr._/09.10.2013, CI contestatoare și S. B.-S., adeverință nr. 9100-7544/27.09.2013, decizia nr. 265 emisă de către Filiala de Întreținere și Servicii Energetice Electrica Serv SA, adeverința nr._/02.10.2013, extrase de cont, certificat de naștere S. A.-C., S. M.-Medeea, declarație din 02.10.2013, cereri pentru acordarea indemnizației de creștere copil, declarație a celuilalt părinte, decizia nr._/25.01.2013, adeverință nr. 9100-_/16.01.2013, decizia nr. 10/10.01.2013, livret de familie.
La data de 02.07.2015, contestatoarea a depus prin compartimentul registratură al instanței răspuns la întâmpinarea depusă în dosar de Agenția de Plați și Inspecție Socială a Municipiului București, prin care s-a solicitat să se înlăture apărările formulate întrucât întreaga apărare a intimatei se întemeiază pe o gravă eroare de fapt, aceasta susținând în mod neîntemeiat ca, pe perioada în care a încasat indemnizația de creștere a copilului ani realizat și alte venituri supuse impozitului.
Astfel cum atesta chiar declarația anexată de contestatoare la răspunsul la întâmpinare, contestatoarea a arătat că singurul venit încasat de subsemnata în perioada concediului pentru îngrijirea copilului până la vârsta de un an a fost exclusiv indemnizația pentru creșterea copilului. În plus, contestatoarea a observat că în adeverința de venit, la rubrica “Cod unic de identificare al unității angajatoare” figurează începând cu luna februarie 2013 codul unic de identificare al paratei, iar nu al altei unități de la care se presupune că ar fi realizat și încasat alte venituri.
De altfel, contestatoarea a solicitat instanței să observe că însăși motivarea din întâmpinarea intimatei lasă să se înțeleagă că aceasta comite o gravă confuzie, făcând referire la împrejurări de care instanța de fond ar fi trebuit să țină cont la pronunțarea hotărârii, ori, în cauza dosarul se afla în faza judecații în fond iar nu într-o cale de atac, rezultând cu certitudine că pârâta face confuzie cu o altă cauză.
Concluzionând, contestatoarea a precizat că apărările intimatei întemeiate exclusiv pe împrejurarea că ar fi realizat alte venituri în perioada în care a încasat indemnizație de creștere a copilului nu sunt susținute de nicio probă, ba mai mult, probele invocate în apărare susțin criticile contestatoarei aduse deciziei contestate în cauză.
În final, contestatoarea a reiterat solicitarea de înlăturare a apărărilor intimatei, iar pe fondul cauzei admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În probațiune, a anexat în copie adeverința nr._/02.10.2013 eliberată de Casa de Pensii a Municipiului București.
La data de 21.07.2015, contestatoarea a depus la dosar cerere de renuntare la judecată.
Totodata, instanța a pus în discuție excepția necompetentei materiale invocate de intimata.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva exceptiei necompetentei materiale, instanța reține următoarele:
La data de 08.01.2015, intimata a emis decizia nr._ privind recuperarea unor sume plătite necuvenite cu titlul de indemnizatie creștere copil OUG 111/2010.
În conformitate cu prevederile art.24 din OUG nr.111/2010, sumele incasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agentiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescriptie.
Decizia prevazuta la alin. (1) constituie titlu executoriu si poate fi contestata conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit disp. art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pana la 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde lei, se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
Având în vedere valoarea urmarita, instanța va admite excepția și va declina competenta de solutionare a cauzei iin favoarea Tribunalului Bucuresti.
În ceea ce privește cererea de renuntare la judecată, instanța nu va putea lua act de aceasta, atât timp cât nu este instanța competenta matrial sa solutioneze cauza.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea S. M. E. cu domiciliul în București, sector 6, .. 52, ., contradictoriu cu intimata AGENȚIA P. PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ cu sediul în București, sector 1, .. 20, . class="Bodytext19"> Nesupusă niciunei căi de atac.
Pronunțată în ședință publică, 21.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5781/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5738/2015.... → |
|---|
