Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 16-12-2015, Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 10716/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE 16.12.2015

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: S. I. G.

GREFIER: M. U.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect învestire cu formulă executorie - perimare privind pe petenta C. E. BANK (ROMÂNIA) SA.

La apelul nominal, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul registratură, la data de 10.12.2015 de către petentă, prin fax adresă precizatoare și înscrisuri.

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționarea excepției perimării.

INSTANȚA

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.04.2015 sub nr._, petenta C. E. BANK (ROMÂNIA) SA, a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de credit nr. NPFG435/_/24.08.2008, încheiat între C. E. Bank (România) SA în calitate de creditor și T. G. M., în calitate de debitor.

La data de 10.12.2015, s-a depus de către petentă, prin fax adresă precizatoare și înscrisuri.

Examinând cu prioritate, conform art.248 Cod procedură civilă, excepția perimării cererii, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.05.2015, când cauza a fost suspendată, în baza art. 242 Cod procedură civilă, față de neîndeplinirea de către acesta a obligației de a depune la dosar, contractul de credit nr.NPFG435/_/24.08.2008, indicat în cererea de investire cu formulă executorie, privind pe debitorul T. G. M., obligație stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 06.05.2015, iar de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

În conformitate cu dispozițiile art.416 alin. 1 Cod procedură civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”, iar potrivit art.420 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de 6 luni, instanța urmează a admite excepția perimării și a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta petenta C. E. BANK (ROMÂNIA) S.A., cu sediul ales în București, ., Clădirea Anchor Plaza, Sector 6, J/40/_/1993, CUI_.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. G. I. S. / Thred. MU

3 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Hotărâre din 16-12-2015, Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI