Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 16/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 10667/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.12.2015

INSTANȚA CONSTITUITA DIN:

PREȘEDINTE: A. N.

GREFIER: C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect partaj judiciar, privind pe reclamanta-pârâtă E. P.-D. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți N. C. și S.C. N. S. S.R.L. și pârâta P. SECTORULUI 6 BUCUREȘTI.

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 18.11.2015, 25.11.2015, 02.12.2015, 09.12.2015 și 16.12.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.05.2015, sub nr._, reclamanta E. P.-D., în contradictoriu cu pârâții N. C. și ., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună împărțeala judiciară a imobilul situat în București, . nr. 23, sector 6, obligarea pârâtelor, în solidar, să desființeze, să demoleze construcția ridicată abuziv și nelegal pe spațiul dintre gardul stradal și ferestrele corpului de clădire folosit de subsemnata din . nr. 23, sector 6, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, în caz contrar subsemnata să fie autorizată să procedeze la demolarea construcției, pe cheltuiala părților pârâte. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea părților pârâte la plata cheltuielilor de judecată potrivit regulilor partajului.

Reclamanta a învederat faptul că valoarea de impunere a imobilului situat în București, . nr. 23, sector 6 este de 637.636,04 lei, astfel cum reiese din certificatul fiscal nr. 228-13-_ din 01.04.2013, iar taxa de timbru este de 19.129,1 lei calculată potrivit art. 194 alin. 1 lit. c) raportat la art. 104 din codul de procedură civilă prin aplicarea procentului de 3% la valoarea masei partajabile astfel cum prevede art. 3 pct. 1 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pentru imobilul situat în București, . nr. 23, sector 6 nu a fost deschisă carte funciară astfel cum rezultă din certificatul nr._ din 15.05.2013 privind identificarea numărului topografic/cadastral și de carte funciară.

În fapt, reclamanta a solicitat instanței să pronunțe sistarea stării de coproprietate asupra bunului imobil situat în București, . nr. 23, sector 6 compus din teren în suprafață de 432,5 mp (cu laturile de 10 m, 43,5 m, 10 m și 43 m este de 432,5 mp) și cele două construcții edificate pe acesta de autorii lor și să dispună ieșirea din indiviziune a părților astfel:

-în principal, să fie atribuit în natură subsemnatei întreg imobilul situat în București, . nr. 23, sector 6, compus din teren în suprafață de 432,5 mp (cu laturile de 10 m, 43,5 m, 10 m și 43 m este de 432,5 mp) și cele două construcții edificate pe acesta cu obligarea sa la plata unei sulte corespunzătoare către partea pârâtă - N. C.;

-în subsidiar, partajarea în natură a terenului și celor 2 clădiri, în măsura în care aceasta este posibilă, prin formarea a două loturi comod partajabile și atribuirea în natură a suprafețelor de teren la care fiecare dintre părți ar avea dreptul, astfel:

  1. să fie atribuit în natură reclamantei lotul situat în planul 1 față de stradă asupra căreia deține posesia, situat în București, . nr. 23, sector 6, compus din construcție și teren în suprafață de 212,5 mp;
  2. să fie atribuit către pârât lotul situat în planul 2 față de stradă, compus din construcție și teren în suprafață de 212,5 mp;
  3. să fie constituit un drept de trecere pe latura din dreapta a lotului din față atribuit reclamantei, cu o lățime de 3,5 mp și lungime de 21,5 metri, potrivit art. 617 cod civil în vigoare. Prin acest drept de trecere se va permite accesul la calea publică pentru exploatarea lotului 2 atribuit părții pârâte, cu prevederea expresă că această suprafață de teren urmează să aibă folosință în comun pentru deservirea celor două loturi, și se va păstra liber în permanență;
  4. să fie stabilită în favoarea subsemnatei o sultă pentru egalizarea loturilor ținându-se cont de constituirea dreptului de trecere pe terenul atribuit subsemnatei.

În acest sens, prin intermediul expertizei judiciare de specialitate urmează să fie determinată cota valorică ce se cuvine reclamantei, rezultată din diminuarea faptică și valorică a imobilului teren, cauzată de acțiunea de constituire a dreptului de trecere lat de 3,5 m și lung de 21,5 metri în favoarea părții pârâte;

De asemenea, reclamanta a solicitat să fie imputată asupra drepturilor părților pârâte a degradărilor cauzate de acestea, în scăderea din cota cuvenită părții pârâte, a valorii pagubei provocate lotului subsemnatei prin acțiunea părții pârâte.

A solicitat reclamanta ca, în urma obiectivului de reevaluare a lotului, să fie scăzută din cota cuvenită părții pârâte, diminuarea valorii imobilului provocată de acțiunea părții pârâte de distingere și poluare, toate urmând să fie suportate integral de către partea pârâtă, influențându-i cota sa valorică.

Reclamanta a mai solicitat să fie obligate părțile pârâte să desființeze, să demoleze construcția ridicată abuziv și nelegal pe spațiul dintre gardul stradal și ferestrele corpului de clădire folosit de subsemnata din . nr. 23, sector 6 iar în caz de refuz să fie autorizată să procedez la demolarea acesteia, pe cheltuiala părților pârâte.

A arătat reclamanta că această construcție, în suprafață de aproximativ 77 mp, a fost ridicată în luna mai 1990, în timp ce autoarea sa, B. M. (născută N.) a fost internată pentru intervenție chirurgicală la Institutul Oncologic Al. T. (Spitalul Fundeni), fără a exprima vreun acord scris sau verbal la prezenta cerere.

În acest sens, reclamanta a solicitat să fie demolat orice perete despărțitor și/sau magazie construită ilegal, astfel încât să permită păstrarea caracterului specific al imobilului și a dreptului de trecere, precum și dezafectarea oricăror echipamente tehnice subterane și supraterane care au schimbat destinația locuinței în mod abuziv de către părțile pârâte . și N. C..

Reclamanta a arătat că atât ea cât și autoarea sa au încercat să soluționeze litigiul pe cale amiabilă însă nu au găsit nici o deschidere din partea părților pârâte. B. M. (născută N.) a formulat și plângere la instituțiile specializate, arătând că a fost ridicată o construcție fără autorizație, neexistând un acord de voință din partea acesteia în acest sens, dar nu a obținut niciun răspuns la prezenta cerere.

Prin ridicarea acestei clădiri s-a diminuat funcția de vedere și aerisire a camerei de la drum a reclamantei, existând oricând pericolul să afecteze întreaga structură de rezistență a imobilului și îi este foarte greu să asiste neputincioasă în condițiile în care are și o valoare sentimentală pentru ea.

Prin demolarea clădirii construite abuziv și stoparea exploatării acesteia în condiții insalubre și dăunătoare sănătății de către părțile pârâte, fără respectarea regulilor de igienă și de mediu, îi va permite să folosească partea sa din imobil potrivit destinației de locuință.

În ceea ce privește istoricul proprietății, reclamanta a arătat că la data de 29.10.1891 dl. G. I. a cumpărat imobilul situat în "grădina C.", ., . (actualmente adresa: București, . nr. 23, sector 6) compus din teren cu lungime de 10 metri, lățime de 43 metri și 70 cm iar cealaltă latură de 43 metri potrivit „Actului de Vendare" autentificat sub nr. 7497/29.10.1891 de Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris la nr. 1944 din 1981.

La data de 11.06.1921 dl. G. I. a vândut soților M. P. M. (născută N. SCU) și P. M. (antecesorii lor) terenul cu lățimea de 10 metri iar lungimea de 43 metri îi și 70 cm iar cealaltă latură de 43 metri și casa cu 2 camere, 2 bucătării și un grajd, potrivit actului de vânzare nr._/11.06.1921 autentificat de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, și transcris sub nr. 6155/1921. A precizat că potrivit stării de fapt, una din bucătării se află în perimetrul care în prezent este în folosința sa iar grajdul și cealaltă bucătărie se află în perimetrul care în prezent se află în folosința părții pârâte N. C..

De asemenea, reclamanta a precizat că la data de 08.10.1932 s-a născut defuncta sa mamă, M. B. (născută N.). Mărindu-se astfel familia și din nevoie de mai mult spațiu locativ, bunicul său, N. G., a construit în anul 1935, 3 camere de cărămidă pe amplasamentul grajdului și al uneia dintre bucătării, care se dărâmase (în planul secund al proprietății).

La data de 04.12.1939 s-a născut N. C..

La data de 24.03.1943 s-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate a autorului lor, N. G. potrivit procesului verbal emis de Comisia de înființare a cărților funciare în București aflat în dosarul_/1940 pentru imobilul situat în . nr. 25, fostă C. 52, compus din teren în suprafață de 425 mp și casă cu parter având două corpuri de case construite din cărămidă și acoperite cu tablă (primul corp de casă format din 2 camere și bucătărie, iar celălalt format din 3 camere și marchiză). N. G. este singurul moștenitor legitim în viață al averii rămase de pe urma lui M. P. M. (născută N.) și P. M..

În anul 1953 M. B. (născută N.) s-a căsătorit cu D. B. și a primit de la părinți spre utilizare camerele din față ale imobilului, cele cumpărate inițial și afectate de cutremurul din 1940 și bombardamentul din 04.04.1944. În acest sens au fost emisă repartizarea nr. 1047 din 04.03.1956 și nr. 638 din 12.03.1958.

În anul 1965 M. B. (născută N.), fiind căsătorită și cu un copil (reclamanta), a efectuat reparații capitale necesare pentru buna funcționare a locuinței existente, deja afectată în urma cutremurului din 1940 și bombardamentul din 04.04.1944, constând în reconstruirea peretelui dinspre stradă (prevăzut cu o fereastră amplasată în axa camerei), refacerea învelitoarei, revizuirea tencuielilor interioare și exterioare, a tâmplăriei, lucrări de zugrăveli și vopsitorii. Lucrările nu vor modifica distribuția interioară a încăperilor, a schimbării destinației lor sau a liniei arhitectonice. În acest sens a fost eliberată autorizația pentru executare lucrări nr. 988 din 10.06.1965 prin cererea nr. 3566 din 24.05.1965 a defunctului N. G..

Prin sentința civilă nr. 2410/25.05.1972 dată în dosarul nr. 2248/ 1972 de Judecătoria Sectorului 7 București, sentință rămasă definitivă, fiind transcrisă sub nr. 7995/20.10.1972 de Notariatul de Stat Local al Sectorului 7 București, s-a efectuat partajul judiciar imobiliar fără sulte între N. G. și fosta sa soție C. E. (ex. N.). În urma partajului antecesorului N. G. îi revine între imobilul din București, . nr. 23, sector 6, imobil din care o parte din construcții erau comune, restul fiind proprietatea personală, ca moștenire de la părinții acestuia.

În anul 1978 N. C. contractează și s-a mutat în apartamentul din ., sector 4 București unde locuiește și în prezent.

La data de 28.08.1986 a decedat bunicul N. G., cu ultimul domiciliul în București, . nr. 23, sector 6, iar moștenitori legali, în cote egale de ½ (în baza art. 669 Cod civil), sunt M. B. (născută N.) și N. C., potrivit certificatului de moștenitor nr. 1537 din 20.12.1990 eliberat în dosarul nr. 1320/1990 de fostul Notariat de Stat Local al Sectorului 6 București.

În prezent, cota de ½ din dreptul de proprietate al reclamantei a fost dobândit de ea de la defuncta sa mamă B. M. (născută N.), decedată la data de 19.12.2008, prin moștenire potrivit certificatului de moștenitor nr. 146 din 10.12.2009 eliberat în dosarul cu nr. 155/2009 de BNP P. și asociații.

Așadar, în privința imobilului supus împărțelii care a aparținut defuncților săi străbunici materni, M. P. M. (născută N.) și P. M., coproprietarii acestuia sunt subsemnata și partea pârâtă N. C., în cote egale de 1/2 fiecare, prin venirea la succesiunea în modalitatea arătată iar posesia de fapt (liniștită și pașnică) a aparținut în decursul ultimei jumătăți de secol astfel: imobilul situat în planul 1 a aparținut subsemnatei și autoarei sale iar cel din planul 2 părții pârâte.

Pentru a i se atribui bunul, reclamanta a solicitat instanței să rețină că atât ea cât și autoarea sa B. M. (născută N.) au achitat utilitățile și impozitele aferente imobilului, au contribuit deopotrivă la cheltuielile aferente bunului imobil, în măsura în care s-a bucurat de folosința imobilului.

Totodată, pe perioada cât a avut folosința exclusivă a acestei părți a imobilului unde a construit abuziv, pârâtul nu a locuit în imobil, dar a degradat bunul proprietate comună și nu a realizat nicio lucrare de întreținere efectivă potrivit destinației imobilului ci doar în scopul exploatării acestuia în profitul personal al părților pârâte.

Reclamanta a menționat că are probleme de sănătate specifice care impun nevoia de a avea o locuință aflată pe pământ, fără să fie nevoită să urce scări și să fie ferită de alunecări pe substanțele vâscoase, vaselinele, uleiurile și parafina cu care împroșcă în mod intenționat pârâtul.

Așadar, nevoia sa este mult mai mare decât a pârâtului N. C., în vârstă de 73 de ani, care locuiește de peste 35 de ani într-un apartament proprietate personală situat în București, ., ..

Reclamanta a menționat că sistarea indiviziunii nu trebuie să încalce drepturile copărtașilor, ea trebuie să corespundă eticii și echității și să satisfacă nevoile lor actuale, de aceea a solicitat să se țină cont de împrejurările de fapt arătate, și, în consecință, să fie atribuit bunul ei.

Partea pârâtă a beneficiat de folosința exclusivă comercială a imobilului o perioadă îndelungată de timp, fără a avea acordul său sau al mamei sale, a încasat venituri de pe urma acestei folosințe abuzive,fără a le aduce la masa de împărțit, circumstanțe de care trebuie ținut cont la atribuirea bunului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 676, art. 669-686, art. 293 Cod civil în vigoare, art. 979- 995, art. 983 alin. 2 din Codul de procedură civilă, art. 6 alin. 6 Codul civil în vigoare, Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

În dovedirea cererii, reclamanta-pârâtă a depus la dosar actul de vânzare ”act de vendare” (f.37-40), transcris sub nr.1944/1891 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.6155/1921 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat (f.38-39), declarație de notorietate autentificată de Judecătoria VIII-a București la data de 17.05.1937(f.41-42), sentința civilă nr.2410/25.05.1972 pronunțată de Judecătoria Sectorului 7 București (f.43-44), certificatul de moștenitor nr.1537/20.12.1990 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 București (f.45), certificat de deces privind pe B. M. ( f.34), bilet de ieșire din spital pentru B. M.,

La data de 30.07.2013 reclamanta-pârâtă a depus la dosar precizări la acțiune, înscrisuri în dovedirea cererii de ajutor public judiciar formulată de reclamanta-pârâtă, planșe foto, interogatoriul propus a fi luat ..

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 09.10.2013 (f.109) instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamanta-pârâtă și a acordat acesteia ajutor public judiciar sub forma eșalonării plății diferenței de taxă de timbru de 19.129,1 lei, în 12 rate lunare, de câte 1.594,1 lei, începând din luna octombrie 2013.

La data de 29.11.2013 N. C. și N. S. au formulat întâmpinare și cerere reconvențională. Prin întâmpinare, pârâții-reclamanți au solicitat:

- atribuirea în natură către N. C. a construcției garaj atelier auto, fiind construit prin contribuție exclusivă,

- partajarea imobilului prin atribuirea în natură a acestuia către N. C. și obligarea la plata unei sulte,

- respingerea capătului de cerere privind desființarea construcției situate pe spațiul dintre gardul stradal și corpul de clădire

- respingerea capătului de cerere privind degradările provocate.

Prin cererea reconvențională, pârâții-reclamanți au solicitat constatarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în . Popovăț nr.23 (celelalte corpuri decât cel de la primul capăt de cerere).

În motivarea cererilor, se arată că din 1991 și până în 2013, de când . are sediul și punctul de lucru la imobil, reclamanta a știut și nu a formulat nicio plângere împotriva existenței și funcționării service-ului auto, mai mult, în repetate rânduri a venit cu mașina personală pentru unele reparații, ceea ce întărește existența unui acord tacit în ceea ce privește service-ul auto. De serviciile service/ului auto a beneficiat și fiica reclamantei-pârâte.

Din 1986 și până în prezent N. C. a achitat toate taxele și impozitele și deși reclamanta susține că B. M. a achitat aceste sume în măsura în care s-a bucurat de folosința imobilului, legea nu exonerează pe nimeni de la aceste obligații. N. C. este posesor sub aspect material pe tot imobilul, reclamanta-pârâtă deținând doar cheile unui corp de clădire, partea din mijloc a casei și care, în prezent, datorită degradării și lipsei de întreținere, este nefolosibilă. Acest mod de folosință al imobilului este exercitată d epărți de peste 10 ani, înfățișându-se ca o înțelegere tacită și ca o uzanță.

În privința garajului-atelier auto, N. C. arată că acesta este proprietatea lui exclusivă. A fost ridicat în baza autorizației de construire nr.5G/04.03.1991, urma demersurilor administrative și costurilor suportate exclusiv de N. C., conform facturilor și chitanțelor. Autoarea reclamantei-pârâte, B. M., nu a contribuit nici financiar și nici cu aport în muncă la ridicarea construcției, reclamanta și autoarea sa manifestând doar un acord tacit cu privire la edificare. Toate contractele de utilități sunt în prezent încheiate pe numele lui N. C., ceea ce denotă că și în prezent îngrijirea acelui spațiu îi aparține în exclusivitate lui, deoarece acolo își exercită activitățile profesionale. Conform art.340 c.civ., care trebuie avut în vedere în materia partajului, pornește de la prezumția că aceste bunuri sunt dobândite prin aportul matreial și intelectual al celui care exercită acea meserie. Pârâtul N. C. este încadrat de peste 20 ani ca director, avînd o bogată experiență în domeniu, el nefiind, cum afirmă reclamanta-pârâtă, un simplu mecanic. Aserțiunea reclamantei-pârâte privitoare la faptul că la momentul construirii garajului autoarea sa era în spital este doar parțial adevărată, doar în ceea ce privește lipsa totală de contribuție a autoarei sale la cheltuielile de construire, însă aceasta a cunoscut intenția de ridicare a unui atelier auto, cea mai bună probă fiind cea a timpului, 22 ani de pasivitate.

În privința capătului de cerere prin care se solicită demolarea construcției garaj, se arată că există contracte cu societăți specializate de reciclare a uleiului folosit, cu societăți de deratizare, în momentul de față nefiind probleme de igienă la fața locului, reclamanta fiind de mai multe ori beneficiara serviciilor de reparație a autoturismului personal: 09.07.1999, 28.06.2005, 23.09.2005, 23.12.2006, precum și în alte situații, conform registrului de casă de la vremea respectivă. Solicitând demolarea construcției, reclamanta-pârâtă o exclude de la masa partajabilă, neexistând nicio pretenție în ceea ce privește acest corp de clădire, fiind în contradicție cu propriile capete de cerere.

În privința atribuirii bunului în natură, se arată că reclamanta-pârâtă menține o stare insalubră în imobil, ce face imposibilă locuirea în acest spațiu, a transformat partea sa în depozit, motiv pentru care ea nici nu mai locuiește acolo.

În privința petiției defunctei B. M. din 23.09.2002 și adresa de răspuns a Primăriei Municipiului București nr._/1237/11.07.2001, se arată că este evident că autorizația de construire nu exista în perioada 1967-1975, întrucât service-ul a fost construit în 1991. Petiția nu poate fi luată în considerare, deoarece nu are nicio ștampilă de la nicio registratură a vreunei instituții, iar adresa de răspuns a Primăriei este din 2001. Pârâții-reclamanți doresc să se compare semnătura autoarei B. M. din Petiția depusă la dosar cu contractul de partaj voluntar menționat mai sus, și cu cea de pe Declarația de impunere din 16.01.1999 și schița plan aferentă, din care reiese că B. M. a semnat schița plan și că service-ul auto este lipit de casa dânsei și construit în 1991, cât și recunoașterea construcțiilor anexe de 46,78 mp tot în 1991. Se mai arată că în ultimii 10 ani de viață, N. G. a locuit cu pârâtul-reclamant, deoarece autoarea reclamantei-pârâte a manifestat o totală lipsă de interes cu privire la sănătatea și nivelul de trai al acestuia.

În dovedirea cererii, pârâții-reclamanți au depus la dosar, chitanțe și facturi privind achiziții de materiale, autorizația pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991, autorizația pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991, carnet de muncă, diplome, autorizația pentru executarea de lucrări nr.53 P/17.09.1968, autorizația pentru executare de lucrări nr.98P/10.06.1965 (f.199), cereri, chitanțe, contracte încheiate cu furnizorii de utilități, chitanțe plată impozit, poliță de asigurare, certificat de înregistrare, carnet de muncă, încheiere de respingere nr._/04.07.2013 emisă de OCPI S. 6, planșe foto ale imobilului,

La data de 14.02.2014 (f.383-388) reclamanta-pârâtă a depus întâmpinare la cererea reconvențională și răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții-reclamanți, arătând că nu este de acord cu atribuirea imobilului către N. C., că este de acord cu valoarea indicată prin cererea reconvențională de 5.000 lei investiții aduse de pârâții-reclamanți asupra imobilului.

Prin aceeași cerere, reclamanta-pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991 emisă de P. Sectorului 6 București, deoarece a fost emisă prin falsificarea semnăturii de pe cererea de eliberare nr._/1991 și, implicit, a acordului coproprietarului B. M. pentru edificarea construcției. Autorizația a fost emisă ulterior edificării construcțiilor, fapt ce rezultă din împrejurarea că din chitanța . nr.3226/12.09.1990 se poate constata că pârâtul a achiziționat materiale anterior cu 6 luni anterior depunerii cererii nr._/1991. Solicită să se cerceteze dacă există un înscris – cerere, care să consemneze acordul și semnătura coproprietarului B. M. la executarea lucrărilor de construire pe terenul proprietate comună. Cererea de eliberare a unei autorizații de construire reprezintă un act de dispoziție cu privire la bunul aflat în indiviziune, iar în conformitate cu principiul unanimității, un coindivizar poate să folosească bunul astfel încât să nu împiedice folosința acestuia de ceilalți coproprietari.

Reclamanta-pârâtă mai arată că autorizația se referea la o construcție provizorie, dar de fapt aceasta era definitivă, și că lipsește procesul/verbal de recepție finală. Reclamanta-pârâtă susține că potrivit art.4 alin.1 din Legea contenciosului administrativ, pe calea excepției de nelegalitate poate fi cercetată conformitatea cu reglementările cu o forță juridică superioară a unui act administrativ să producă efecte de sine stătătoare. Potrivit art.4 al.1 din Decretul 144/1958 impunea cu caracter obligatoriu emitee autorizației pentru edificarea lucrărilor de construcție definitive sau provizoriii enumerate de art.2 lit. a din Decret.

În privința celor trei chitanțe emise de ., arată că ea și fiica sa au achitat conform legislației în vigoare serviciile de care au beneficiat.

Cu privire la taxele și impozitele pe care pârâtul N. C. afirmă că le-a achitat, arată că o perioadă de timp DITL S. 6 a emis pentru întreaga valoare a impozitului o singură chitanță, sistemul nepermițând emiterea de chitanțe separate, iar reglarea între cei doi coproprietari făcându-se în numerar. De la data deschiderii rolului separat, atât B. M. cât și reclamanta-pârâtă au achitat taxele și impozitele aferente, lucru ce reiese din emiterea fișelor fiscale și care conformă această practică.

De asemenea, a arătat că B. M. și reclamanta-pârâtă au achitat utilitățile și impozitele aferente imobilului și a contribuit deopotrivă la cheltuielile aferente bunului imobil în măsura în care s-a bucurat de folosința imobilului.

Cu privire la susținerea pârâtului-reclamantă că se consideră posesor sub aspect material pe tot imobilul, arată că, potrivit codului civil, actele exercitate asupra imobilului ca și coproprietar, nu constituie o posesie sub nume de proprietar, ci prin simpla îngăduință a coproprietarului său, în măsura în care aceasta există. D. urmare, oricât timp ar dura stăpânirea bunului nu poate avea efect dobândirea proprietății și nu produce efecte juridice.

În privința garajului, reclamanta-pârâtă arată că acesta s-a construit astfel încât fereastra camerei corpului de casă deținut de autoarea reclamantei-pârâte a fost obturată, a dus la degradarea acestei camere, fiind lipsită de orice posibilitate de aerisire, mai mult, chiar și cu ferestrele închise, pătrund gaze de eșapament. B. M. a folosit partea sa de imobil, deși este dificil să trăiești într-un imobil ale cărui ferestre sunt obturate, iar drumul de acces este plin de unelte, deversări de uleiuri, piese de schimb și gunoaie, murdar și foarte alunecos.

Este neadevărată susținerea pârâtului-reclamant că reclamanta-pârâtă și B. M. nu au achitat utilitățile imobilului, astfel cum rezultă din contractele și facturile anexate.

Faptul că pârâtul-reclamant s-a îngrijit de tatăl său este un lucru firesc, făcut de un fiu către părintele său, dar nu înseamnă că B. M. nu și-a îngrijit tatăl, ei locuind în permanență la aceeași adresă, în timp ce pârâtul-reclamant a fost ani de zile plecat. La data menționată în certificatul medical nr.479/1968 emis de Policlinica CFR București Nord, N. G. era despărțit de soția sa de cel puțin 3 ani, fiind îngrijit de fiica sa, B. M..

Se mai arată că, deși B. M. a adresat cereri pentru a obține autorizația de construire în vederea unei sesizări, în vederea exercitării unui eventual control, din păcate s-a izbit de lipsa de răspuns și transparență a acestei instituții abonați la serviciile ..

Chiar dacă s-au prestat servicii pentru autoturismele personale, pentru diverse reparații, ele nu prezentau nicio legătură cu B. M., pentru a demonstra un posibil acord tacit în ceea ce privește service-ul auto. Respectivele servicii s-au prestat anterior anului 2005, când B. M. era încă în viață.

Cu privire la atribuirea garajului, reclamanta-pârâtă arată că situația concretă existentă și dovedită de reclamanta-pârâtă prin planșele foto anexate cererii de chemare în judecată infirmă documentele întocmite în mod formal (contract de colectare deșeuri nr.167/05.07.2011, bon de lucru la case individuale deratizare primărie 17.065.2013).

Reclamanta-pârâtă a mai depus la dosar, în copie. Chitanțe, contracte încheiate cu furnizori de utilități, facturi fiscale, certificatul medical nr.479/1968 emis de Policlinica CFR București Nord.

La data de 03.03.2014 pârâții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care, cu privire la excepția de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991 emisă de P. Sectorului 6 București, au invocat: 1. Inadmisibilitatea excepției, față de dispozițiile art.6 alin.1 din Legea nr.50/1991, în acest sens invocând practică judiciară; 2. Inadmisibilitatea atacării cu excepția de nelegalitate a unor acte normative individuale.; 3. Autorizația a fost emisă la 04.03.1991, urmare cererii adresate de N. C. și B. M.. Un act administrativ care implică mai multe părți titulare nu se poate obține decât prin etapele administrative ce presupun consimțământului ambelor părți. Este mai mult decât evident, față de mențiunile din autorizație în care figurează ambii titulari, și după 22 ani în care reclamanta a cunoscut și chiar a beneficiat de atelierul auto, consimțământul pentru ridicarea construcției este probat. Conform art.11 din Legea 554/2004 invocă prescripția dreptului de a invoca nelegalitatea unui act administrativ emis la 04.03.1991.

Pe fondul cauzei, arată că reclamanta susține că B. M. nu și-a dat niciodată acordul la ridicarea construcției, ceea ce înseamnă că se încearcă demonstrarea unui fapt negativ, ceea ce este considerat imposibil atât de doctrina juridică, cât și de practică. Lipsa consimțământului la un act juridic se sancționează cu nulitatea relativă a actului juridic, ce poate fi invocată de partea ale cărei interese sunt atacate, iar în speță singura persoană îndreptățită să invoce este B. M..

Se mai arată că sunt mincinoase afirmațiile reclamantei că autorizația de construire este dată pentru construcții provizorii, că argumentul reclamantei, că nu depune dovezile de achitare a impozitelor, taxelor și utilităților pentru a nu încărca dosarul, este cel puțin ridicol și că pârâtul-reclamant N. C. a fost plecat doar 2 ani din București.

Se solicită să se ia act de achiesarea reclamantei cu privire la cuantumul de 5.000 lei ca valoare a îmbunătățirilor.

La primul termen de judecată, 16.04.2014, reclamanta-pârâtă a depus cerere modificatoare (f.456-460), prin care a solicitat:

- să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr._/16.12.2005 încheiat între pârâții-reclamanți pe o durată de 10 ani, pentru cauză ilicită și lipsa consimțământului M. B.,

- să se dispună evacuarea pârâtei . din imobil;

- să se desființeze construcția nelegală care obstrucționează accesul la restul de proprietate, servitutea de vedere, servitutea de trecere, iar activitatea lucrativă produce zgomote și poluare;

- să oblige pârâtul-reclamant la plata echivalentului lipsei de folosință de 100 euro/lună pe ultimii 3 ani, calculați anterior introducerii cererii de chemare în judecată și până la eliberarea terenului de către .

Reclamanta-pârâtă a renunțat la capătul al 2-lea al cererii introductive, ca rămas fără obiect, întrucât pârâții-reclamanți s-au conformat de bună-voie solicitărilor reclamantei-pârâte de a curăța și igieniza terenul.

În motivare, reclamanta-pârâtă arată că B. M. nu a semnat și nu a consimțit niciodată la încheierea contractului de închiriere, astfel că intervine sancțiunea nulității absolute pentru lipsa consimțământului, conform art.948 C.civ. Prin contract s-a îngrădit dreptul de proprietate deoarece s-a produs inclusiv o schimbare a destinației bunului imobil, ceea ce reprezintă un act de dispoziție materială ce incumbă acordul unanim. Pârâții-reclamanți au încheiat în mod ostensibil un contract de închiriere pentru un termen de 10 ani, asupra unui bun neindividualizat, cu scopul de a frauda interesele autoarei reclamantei-pârâte. Pârâtul-reclamant nu putea face acte de dispoziție și nici chiar acte administrative fără concursul tuturor coproprietarilor. Prin raportare la prețul de 25 lei/lună, preț neserios de mic și prin raportare la durata contractului și lipsa acordului de voință, contractul este un veritabil act de dispoziție, care impunea regula unanimității, regulă preluată și în art.641 al.4 din N.c.civ., care consideră locațiunea mai mare de 3 ani ca fiind un act de dispoziție.

Reclamanta-pârâtă mai arată că în situația în care unul dintre coproprietari este prejudiciat de o folosire abuzivă din partea altui coproprietar, fără a avea acordul tacit ori expres al acestuia, acesta poate solicita despăgubiri constând în echivalentul lipsei de folosință, conform art.636 alin.2 N.c.civ. și, conform reglementării anterioare, îmbogățirii fără justă cauză. N. C. a limitat în mod substanțial posibilitatea coproprietarei B. M. și a reclamantei-pârâte de a folosi bunul comun cu cota-parte de ½, în condițiile în care acesta a început construcția cu 10 luni înainte de a obține autorizația de construire, în timpul în care autoarea reclamantei-pârâte era în imposibilitate obiectivă din motive de boală; ulterior a obținut în mod nelegal autorizația de construire prin depunerea unei cereri în numele autoarei reclamantei-pârâte, fără ca aceasta să fi avut intenția de a solicita o astfel de autorizare; acest acord era obligatoriu în condițiile în care era necesară protejarea și menținerea servituții de vedere, exprimată în formă autentică. Caracterul forma și ulterior edificării construcâiei pe care îl are autorizația precum și caracterul ulterior al proiectului tehnic anexat autorizației, rezultă și din faptul că planul tehnic anexat autorizației este întocmit ulterior procurării materialelor de construcție. B. M. a formulat plângere la instituțiile autorizate, arătând că că fost ridicată o construcție fără autorizație, pe terenul care-i revenea în calitatea sa de moștenitoare, fără a primi vreun răspuns. Sancțiunea care intervine în cazul nerespectării regulii unanimității este inopozabilitatea actului față de coproprietarul care nu a consimțit în mod expres la încheierea actului, în condițiile în care Legea 7/1996 impunea pentru contractele de închiriere cu o durată mai are de 3 ani înscrierea în cartea funciară.

Reclamanta-pârâtă a anexat contractul de închiriere contestat, plan proprietate Vegher.

La data de 20.05.2014 pârâții-reclamanți au depus întâmpinare la cererea modificatoare (f.472-481), prin care au arătat că acordul defunctei B. M. la edificarea construcției rezultă și din semnarea de către aceasta a schiței plan atașată întâmpinării și din declarația de impunere datată 16.01.1999 în care se specifică suprafața de 77 mp ca fiind ”sedii de societăți comerciale sau alte act.etc”, iar la paragraful ”Dată de predare/primire/dare în folosință a clădirii” este completat ”construită în 1935, 1877 și 1991”. Un rând mai jos este scris ”Suprafața de 129 mp din clădire este ocupată de Soc.Com. asociația familială .”. Această declarație are semnăturile ambilor moștenitori. Solicită respingerea motivelor de nulitate a autorizației constând în lipsa consimțământului și cauza ilicită.

În privința nulității contractului de închiriere, arată că închirierea s-a efectuate pentru un imobil care a fost ridicat pe cheltuiala exclusivă a pârâtului-reclamant, că părțile au folosit imobilul așa cum s-au înțeles de peste 20 ani și că sancțiunea încheierii unor acte de administrare în ce privește proprietatea comună nu se confundă cu nulitatea, consimțământul fiind de multe ori exprimat tacit. Contractul a avut ca scop punerea în legalitate la registrul comerțului, nu a urmărit fraudarea intereselor coproprietarului. Referitor la lipsa de folosință, arată că nu a fost o lipsă de consimțământ a M. B. și că au existat beneficii materiale și morale de care a beneficiat B. M. și reclamanta-pârâtă, pârâtul construind gardul stradal metalic, gardul pe limita de proprietate cu nr.25 în cotă de ½ cu proprietarul T. A., construcția de cărămidă conform autorizației 98p/10.06.1965 pe numele N. G., dar acesta avea 63 ani și era pensionar și bolnav, construcție hol, bucătărie, grup sanitar executată de pârâtul-reclamant în 1968 conform autorizației de construire nr.53P/17.09.1968, de numele N. G., deoarece acesta era proprietar și avea atunci 66 ani, extindere subterană de canalizare, anexe gospodărești, magazie de beton armat, construcție atelier service auto. Mai arată că reclamanta-pârâtă beneficiază de un loc de veci cu 2 cripte de la defuncta B. M., iar pârâtul – reclamant a zidit gropile singur, pe cheltuiala și munca proprie; reclamanta-pârâtă a primit cadou de la pârâtul-reclamant ½ loc de veci în cimitirul Buna Vestire; reclamanta/pârâtă s-a mutat în locul pârâtului-reclamant din 1979 până în 1983, deoarece nu se înțelegea cu mama sa; după părăsirea locuinței din imobil reclamanta-pârâtă beneficiază de chiriași; reclamanta-pârâtă a crescut porci în imobil, după decesul mamei sale, fără acordul pârâtului-reclamant; în perioada 1979-1990 defuncta B. M. a crescut nutrii pe tot terenul curții din imobil.

Pârâții-reclamanți au depus la dosar autorizații de construire, declarația de impunere datată 16.01.1999, contract de donație,

La data de 22.04.2014 reclamanta-pârâtă a depus la dosar cererea în forma finală (f.509-523), cuprinzând capetele din cererea introductivă și cele din cererea din 22.02.2013 și cea modificatoare din 16.04.2014.

La termenul de judecată din 28.05.2014 instanța a dispus citarea ca pârât a PRIMĂRIEI S. 6 BUCUREȘTI, având în vedere că s-a invocat de către reclamanta-pârâtă nulitatea autorizației pentru construire - act emis de această instituție.

La data de 06.06.2014 pârâții-reclamanți au depus răspuns la cererea precizatoare comunicată la 16.04.2014 (f.542-549).

La data de 01.09.2014 pârâta P. SECTORULUI 6 BUCUREȘTI a depus la dosar întâmpinare (f.560-567), prin care au invocat nerespectarea art.194 și 148 cpc, pentru neindicarea ca pârât a Primăriei Sectorului 6 și a sediului acesteia. A invocat excepția netimbrării capătului de cerere privind excepția de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de nelegalitate. A arătat că cererea de eliberare a autorizației, nr._/19.02.1991 este formulată doar de N. C., astfel că susținerea reclamantei-pârâte privind falsificarea semnăturii M. B. pe această cerere este lipsită de obiect. În privința lipsei acordului coproprietarului, arată că cererea nu a fost formulată de B. M., că reclamanta-pârâtă nu poate invoca lipsa acordului de voință al altei persoane – mama sa - și că autorizația a fost emisă pe numele ambilor coproprietari chiar dacă cererea a fost formulată de unul dintre ei, astfel încât nu se poate pretinde că prin actul administrativ s-ar fi îngrădit dreptul de proprietate al autoarei reclamantei-pârâte. Mai arată că sunt total neadevărate afirmațiile că garajul a fost edificat în 1990 și că cererea de eliberare a autorizației de construire este un act de conservare și administrare a patrimoniului, care nu necesită acordul tuturor coproprietarilor. În privința motivului edificării construcției înaintea eliberării autorizației, arată că acest fapt poate constitui o contravenție, nicidecum motiv de nelegalitate a autorizației, iar în privința celorlalte critici – lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, executarea construcției cu nerespectarea autorizației / nu sunt motive de nelegalitate a autorizației.

Pârâta a depus la dosar autorizația pentru executarea de lucrări contestată, dovadă plată taxă, cererea nr._/19.02.1991, certificat de moștenitor, certificat, schițe.

La termenul din 01.09.2014 reclamanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta P. Sectorului 6 București (f.573-574), arătând că nu se impune anularea cererii dacă nu se indică datele de identificare ale pârâtului, că cererea este legal timbrată, iar pe fond arată că autorizația a fost emisă de B. M., fără să existe acordul acesteia, P. a ignorat conținutul certificatului de moștenitor și lipsa consimțământului coproprietarului la eliberarea autorizației.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 01.10.2014 (f.577-579) instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâți cu privire la excepția de nelegalitate a autorizației de construcție: excepția necompetenței materiale, excepția netimbrării, excepția nulității, excepția prescripției și excepția inadmisibilității.

Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 29.10.2014 (f.581) instanța a dispus pronunțarea odată cu fondul asupra excepției de nelegalitate a autorizației de construire.

La același termen instanța a încuviințat pentru reclamanta-pârâtă proba cu înscrisuri, proba testimonială, mijloacele materiale de probă - fotografiile depuse la dosar, interogatoriul pârâților-reclamanți, proba cu expertiză construcții și expertiză topografică, pentru pârâții-reclamanți proba cu înscrisuri, proba testimonială, interogatoriul reclamantei-pârâte, iar pentru pârâta P. Sectorului 6 proba cu înscrisuri.

De asemenea, instanța a stabilit obiectivele expertizelor construcții și topografică și onorariile cuvenite experților.

A fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului-reclamant (f.607-611), reclamantei-pârâte (f.612-622), au fost audiați martorii R. V. (f.623), T. V. (f.624), Ț. A. (f.625), B. L. E. (f.627).

La data de 31.03.2015 s-a depus raportul de expertiză topografică, efectuat de expert A. D. (f.654-662).

La data de 05.05.2015 a fost depus la dosar raportul de expertiză construcții și evaluarea proprietății imobiliare, efectuat de expert D. P. (f.671-710).

La data de 03.09.2015 expertul construcții a depus răspunsul la obiecțiunile la raportul de expertiză încuviințate de instanță.

La data de 14.10.2015 instanța a dispus majorarea onorariului de expert construcții cu suma de 1.000 lei, câte 1/3 fiecare parte.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În primul rând, instanța reține că reclamanta-pârâtă a solicitat aplicarea prevederilor art.358 c.proc.civ., față de nedepunerea nejustificată a răspunsului la interogatoriu de către pârâte-reclamantă . la termenul acordat în acest sens. Însă instanța nu va considera aceasta drept mărturisire deplină sau început de dovadă în favoarea reclamantei (apreciere lăsată de art.358 la latitudinea instanței), întrucât prin toate întâmpinările concluziile puse de pârâta-reclamantă în dosar, aceasta și-a exprimat clar poziția cu privire la acțiunea reclamantei-pârâte.

Pe fondul cauzei, instanța reține că prin actul de vânzare ”act de vendare” (f.37-40), transcris sub nr.1944/1891 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, C. Caracas a vândut lui G. I. un teren din grădina din ., ..

Prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr.6155/1921 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat (f.38-39), G. I. a vândut acest teren către P. M. și P. M., născută N..

Conform declarației de notorietate autentificată de Judecătoria VIII-a București la data de 17.05.1937(f.41-42), N. G. a fost singurul moștenitor al bunurilor rămase de pe urma defuncților P. M. și P. M..

În urma partajului de bunuri intervenit între N. G. și fosta sa soție, C. E., prin sentința civilă nr.2410/25.05.1972 pronunțată de Judecătoria Sectorului 7 București (f.43-44), imobilul situat în București . Popovăț nr.23, sector 7 a revenit în totalitate lui N. G. ( menționându-se că întregul teren și o parte din construcții aparțineau lui N. G. ca moștenire de la părinții săi, iar o parte din construcții au avut caracter de bunuri comune).

N. G. a efectuat, în 1965, reparații la imobilul moștenit în temeiul autorizației pentru executare de lucrări nr.98P/10.06.1965 (f.199) și a edificat în 1968, în temeiul autorizației pentru executarea de lucrări nr.53 P/17.09.1968 (f.194), o extindere a celor 2 corpuri de clădire existente pe terenul din . Popovăț nr.23, sector 6, edificând o bucătărie și o cămară, precum și refacerea antreului amplasat în partea din spate a construcției.

Urmare decesului lui N. G. la data de 28.08.1986, s-a emis certificatul de moștenitor nr.1537/20.12.1990 de către Notariatul de Stat Local al Sectorului 6 București (f.45). În masa succesorală rămasă de pe urma defunctului a fost inclus dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..23, sector 6, cu terenul în suprafață totală de 392 mp, dobândit prin moștenire de la părinți. În certificat se menționează că au calitatea de moștenitori ai defunctului N. C. și B. M., în calitate de fii, cu câte o cotă de ½ fiecare.

Potrivit certificatului de atestare fiscală emis de SPFPL S. 6 (f.15), la adresa din . Popovăț nr.23, sector 6 figurează înscrise, în cote de 50% E. P. D. și 50% N. C., următoarele imobile:

- Teren intravilan de 392 mp, din care 255,98 mp ocupat de construcții și 136,02 mp liber

- Construcție corp principal în suprafață construită desfășurată de 51 mp, edificată în 1921

- Construcție corp principal în suprafață construită desfășurată de 172,28 mp, edificată în 1960.

- Construcție corp principal în suprafață construită desfășurată de 31 mp, edificată în 1965

- Anexă în suprafață construită desfășurată de 119,50 mp, edificată în 1990

- Construcție corp principal, în suprafață construită desfășurată de 77 mp, edificată în 1991.

Cu privire la toate construcțiile efectuate anterior decesului lui N. G., intervenit la 28.08.1986 (inclusiv a celor efectuate conform autorizației 53P/17.09.1968), instanța reține că, la momentul ridicării construcțiilor, terenul era proprietatea defunctului N. G.. Prin urmare, în patrimoniul acestuia a intrat dreptul de proprietate asupra tuturor acestor construcții, în temeiul accesiunii imobiliare artificiale, reglementată de art.482 coroborat cu art.488 și 492 C.civ. de la 1864 (în vigoare la momentul construirii).

Pârâtul-reclamant nu a formulat un capăt de cerere reconvențională, prin care să solicite să se constate calitatea sa de proprietar exclusiv sau, eventual, calitatea sa de constructor de bună-credință (conform art.494 C.civ. de la 1864) pentru construcțiile pretins edificate de el, anterior decesului defunctului, și nu a solicitat nici respingerea cererii reclamantei-pârâte de partajare a acestor construcții ( scoaterea bunurilor respective de la partaj).

Ca atare, instanța reține că moștenitorilor defunctului N. G. - N. C. și B. M. - li s-a transmis, în cote egale, dreptul de proprietate asupra terenului și construcției vechi, dar și asupra construcțiilor edificate până la decesul defunctului.

În privința construcțiilor edificate în perioada 1990-1992, instanța constată că la momentul ridicării lor terenul era coproprietatea pârâtului-reclamant și a M. B., ca moștenitori ai defunctului N. G.. În temeiul textelor legale enunțate anterior - art.482 coroborat cu art.488 și 492 C.civ. de la 1864 (în vigoare la momentul construirii - dreptul de proprietate asupra construcțiilor a revenit, prin accesiunea imobiliară artificială, coproprietarilor terenului, în cotele de coproprietate corespunzătoare, respectiv câte ½. Instanța reține, în acest context, că acordul tacit al unui coproprietar la construire nu înseamnă și acord ca imobilul să devină proprietatea exclusivă al coindivizarului constructor.

Pârâtul-reclamant nu a formulat un capăt de cerere reconvențională, prin care să solicite să se constate calitatea sa de proprietar exclusiv asupra acestor construcții edificate în perioada 1990-1992 și nu a solicitat nici respingerea cererii reclamantei-pârâte de partajare a acestor construcții (scoaterea bunurilor respective de la partaj).

Nu doar că pârâtul-reclamant nu a formulat cereri pe cale reconvențională privitoare la construcțiile edificate anterior și ulterior decesului lui N. G., dar pârâtul-reclamant chiar a fost de acord cu partajul întregului imobil, ceea ce înseamnă că a invocat el însuși starea de indiviziune cu reclamanta-pârâtă asupra întregului imobil (solicitând doar atribuirea către el a întregului imobilului).

Mai mult, instanța constată că se impunea a fi formulate, pe cale reconvențională, cereri de constatare a calității pârâtului-reclamant de proprietar exclusiv asupra construcțiilor menționate sau de constructor de bună-credință, întrucât accesiunea în favoarea M. B. și pârâtului-reclamant a fost deja aplicată, din moment ce aceștia figurează în certificatul fiscal (f.15) ca și coproprietari în cote de 50% asupra tuturor construcțiilor existente pe teren.

Prin urmare, instanța reține că pârâtul-reclamant și B. M. erau în indiviziune, în cote de câte ½, cu privire la teren și la toate construcțiile edificate pe acesta.

Întrucât la data de 19.12.2008 a decedat B. M. (conform certificatului de deces aflat în copie la f.34 dosar), cota acesteia de ½ din imobil s-a transmis reclamantei-pârâte, fiica sa, în temeiul art.669 C.civ. de la 1864 (în vigoare la momentul decesului defunctei).

Ca urmare a aspectelor reținute anterior, instanța va constata că reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant sunt în indiviziune, în cote de ½ fiecare, asupra imobilului situat în București, . Popovăț nr.23, sector 6, compus din: teren în suprafață de 431 mp, identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de expert A. D. (f.654-657 dosar), - construcțiile edificate pe terenul menționat anterior, identificate în raportul de expertiză construcții și evaluarea proprietății imobiliare, efectuat de expert P. D. (f.671-710 dosar),

La data de 04.03.1991 s-a emis de către P. S. 6 autorizația pentru executarea de lucrări nr.5G (f.186), pe numele N. C. și B. M., prin care se autoriza edificarea pe terenul din . Popovăț nr.23, sector 6, a unei construcții cu structură de rezistență din stâlpi de c.a., zidărie de b.c.a., pe fundație de beton, cu acoperiș din prefabricate beton, de dimensiuni 11x7 m, având destinație de garaj-atelier mecanic.

Instanța constată că este neîntemeiată excepția de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G&04.03.1991, excepție invocată de reclamanta-pârâtă.

Instanța reține că autorizația a fost emisă în baza Decretului nr.144/1958 privind reglementarea eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcțiilor, precum și a celor referitoare la înstrăinările și împărțelile terenurilor cu sau fără construcții, act care era în vigoare la momentul emiterii autorizației de construire.

Prin urmare, nelegalitatea autorizației urmează a se constata prin raportare la prevederile Decretului nr.144/1958.

Instanța a înlăturat argumentele reclamantei-pârâte privind faptul că autorizația se referea la o construcție provizorie, dar de fapt aceasta era definitivă. Din descrierea materialelor ce urmau a fi folosite și a structurii de rezistență, rezultă că era, într-adevăr, vorba despre o construcție definitivă, dar în autorizație nu se menționează că aceasta s-ar fi dat pentru o construcție provizorie, ci s-a menționat ”se autorizează lucrările de bază construcții cu structură de rezistență din stâlpi de c.a., zidărie de b.c.a., pe fundație de beton, cu acoperiș din prefabricate beton, de dimensiuni 11x7 m, având destinație de garaj-atelier mecanic ”, deci în mod evident autorizația s-a emis pentru construcția definitivă, așa cum a fost descrisă în cuprinsul autorizației.

Cât privește lipsa procesului-verbal de recepție finală și executarea construcției fără respectarea autorizației, instanța reține că acestea sunt împrejurări ulterioare emiterii autorizației, astfel că ele nu pot afecta în niciun fel legalitatea unui act anterior – autorizația de construire. Aceasta întrucât nulitatea este sancțiunea care intervine pentru nerespectarea unor norme juridice, la momentul emiterii actului juridic sau anterior emiterii lui, iar nu pentru cauze ulterioare emiterii acestuia - situația împrejurărilor invocate de reclamanta-pârâtă.

În privința lipsei cererii de emitere a autorizației din partea coproprietarului de la acel moment, B. M., instanța constată că acesta nu este un motiv de nelegalitate a autorizației. Reclamanta-pârâtă a invocat emiterea autorizației fără a exista cererea prevăzută de art.2 din Decretul 144/1958 (f.574). Însă art.2 din Decretul 144/1958 reglementează lucrările pentru care trebuie obținută autorizația de construire și nu impune existența vreunei cereri. Art.4 din decret prevede că autorizația se eliberează ”la cererea celor interesați”, formulare largă, care nu poate fi interpretată că ar institui, pentru emiterea legală a autorizației, obligația existenței cererilor formulate de toți coproprietarii unui imobil.

Prin urmare, în Decretul nr.144/1958 nu se prevede sancțiunea nulității autorizației emise pe numele tuturor coproprietarilor, în cazul în care unul dintre aceștia nu a formulat cerere de autorizare. Ca atare, nefiind vorba despre o nulitate expresă, ci virtuală, cel care invocă nulitatea trebuie să dovedească vătămarea produsă prin emiterea autorizației în acest mod, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin nulitatea actului. Vătămarea în acest caz ar consta în faptul că se autorizează edificarea unei construcții cu care un coproprietar al terenului nu este de acord a fi ridicată. Însă în cauza de față nu s-a produs nicio vătămare, din moment ce a existat acordul tacit al coproprietari B. M. la edificarea construcției, dedus de instanță din lipsa de opoziție a acesteia la ridicarea construcției și chiar ulterior, pe o durată îndelungată de timp, în condițiile în care B. M. a locuit în imobilul respectiv în toată această perioadă.

Instanța constată că nu a fost dovedită de către reclamanta-pârâtă opoziția autoarei sale, B. M., la edificarea de către N. C., a construcției cu destinația garaj-atelier service auto.

Instanța, având în vedere dimensiunile construcției autorizate a fi construite -77mp, care se coroborează și cu mențiunile din certificatul de atestare fiscală emis de SPFPL S. 6 (f.15), reține că garajul a fost edificat în anul 1991, în temeiul autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991, iar nu în anul 1990, cum susține reclamanta-pârâtă. În anul 1990 a fost edificată, conform mențiunilor din certificatul de atestare fiscală emis de SPFPL S. 6, o altă construcție pe același teren, cu destinația de anexă, dar care are dimensiunea de 119 mp, astfel că nu poate fi confundată cu garajul, care are 77mp.

Faptul că prin chitanța . nr.3226/12.09.1990 N. C. a achiziționat materialele cu 6 luni anterior depunerii cererii nr._/1991 de eliberare a autorizației de construire, nu constituie dovada edificării construcției anterior eliberării autorizației, cum susține reclamanta-pârâtă. Din moment ce N. C. nu a fost sancționat de organele competente, pentru edificarea construcției respective fără autorizație de construire, iar autorizația a fost emisă în anul 1991, prezumția edificării construcției în 1991 nu este răsturnată doar printr-o chitanță de achiziționare materiale, care nu dovedește și ridicarea construcției: cel care intenționează să construiască poate să achiziționeze materialele anterior obținerii autorizației de construire, dar le folosește doar după obținerea autorizației.

Declarația martorei R. V. (f.623), care afirmă că în 1990-1991 s-a întâlnit cu d-na B. în piață și aceasta i-a povestit plângând că s-a ridicat o construcție pentru un service care îi bloca geamul de la ultima cameră, nu poate fi coroborată cu nicio altă declarație a unui martor audiat în cauză, dimpotrivă, este infirmată de depozițiile martorilor T. V. (f.624), Târdea A. (f.625) și B. L. E. (f.627), potrivit cărora nici d-na B. și nici reclamanta-pârâtă nu și-au exprimat nemulțumirea privind ridicarea garajului.

Reclamația făcută de B. M. la Poliție (f.21), în care vorbește despre faptul că N. C. ar fi edificat garajul când ea era internată în spital, nu poate fi reținută ca dovadă a susținerilor reclamantei-pârâte, în primul rând deoarece reclamația apare ca fiind făcută în anul 2002, deci cu mult după ridicarea garajului respectiv și, ca atare, nu poate fi luată în considerare ca fiind o dovadă a opoziției manifestate de B. M., opoziție care, pentru a produce efecte, ar fi trebuit să fie manifestată la edificarea garajului, respectiv în timpul ridicării construcției sau imediat după, iar nu la peste 10 ani de la acest moment.

În al doilea rând, instanța reține că nu s-a dovedit faptul că înscrisul a fost, într-adevăr, depus la organele de poliție sau alte autorități, cu competențe de verificare și sancționare în domeniu, astfel că, în lipsa altor probe care să dovedească existența unei manifestări clare, deschise, de opunere a M. B. în momentul edificării sau imediat ulterior, simpla sa declarație din 2002 nu poate răsturna prezumția acordului tacit la edificare.

În al treilea rând, instanța constată că nu s-a dovedit nici susținerea că B. M. a fost internată în spital în perioada edificării garajului (fiind, conform reclamantei-pârâte, în imposibilitate de a-și exprima opoziția la edificarea acestuia), din moment ce garajul a fost edificat în anul 1991, ulterior emiterii autorizației pentru acesta, nr.5G/04.03.1991 (reclamanta-pârâtă nu a dovedit contrariul), iar biletul de ieșire din spital depus de reclamanta-pârâtă în probațiune la fila 23 dosar, se referă la spitalizarea M. B. în perioada 02.05._90, deci cu un an înaintea edificării construcției respective.

În ultimul rând, existența acordului tacit al M. B. este confirmată de declarația de impunere dată organelor fiscale în 16.01.1999 (f.484), semnată și de B. M., în care la imobilul în speță figurează și construcția cu suprafața de 77 mp (suprafața atelierului auto), iar la rubrica ”Dată de predare/primire/dare în folosință a clădirii” este completat și anul 1991 (pe lângă 1935 și 1877), anul edificării atelierului auto. De asemenea, în declarație se menționează expres că ”Suprafața de 129 mp din clădire este ocupată de Soc..”. Această declarație are semnăturile ambilor moștenitori.

Prin urmare, instanța nu va reține acest motiv de nelegalitate a autorizației pentru executarea de construcții.

Instanța nu a reținut nici motivele încălcării, la emiterea autorizației, a servituții de vedere și de trecere. Astfel, nu se poate vorbi despre vreo servitute de vedere și de trecere a autoarei reclamantei-pârâte, din moment ce de la momentul edificării construcției nu au existat două fonduri diferite: un fond dominant și un fond aservit, ci era vorba despre un singur imobil. Or, condiția premisă pentru existența unei servituți este existența a două imobile diferite: imobilul fond dominant și cel fond aservit. Chiar dacă imobilul este în indiviziunea mai multor persoane, el rămâne, în materialitatea sa, unic, astfel că nu este îndeplinită condiția premisă privind existența vreunei servituți, motiv pentru care nu se poate reține nelegalitatea autorizației pentru nerespectarea vreunei servituți.

Din toate aceste considerente, instanța constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări invocare de reclamanta-pârâtă și va respinge excepția de nelegalitate a autorizației, ca neîntemeiată.

Instanța urmează să respingă ca neîntemeiată cererea reclamantei-pârâte de desființare a construcției garaj-atelier auto, având în vedere că excepția de nelegalitate a autorizației de construire – pe care reclamanta-pârâtă și-a justificat solicitarea de desființare – urmează a fi respinsă. Nici celelalte temeiuri invocate de reclamanta-pârâtă – că se încalcă servitutea de vedere, de trecere, se produc zgomote și poluare – nu sunt reținute de instanță. Astfel cum a reținut instanța anterior, nu se poate vorbi despre vreo servitute de vedere și de trecere a autoarei reclamantei-pârâte sau a reclamantei-pârâte înseși, din moment ce de la momentul edificării construcției 9 și anterior) nu au existat două fonduri diferite: fondul dominant și fondul aservit, ci era vorba despre un singur imobil. Or, condiția premisă pentru existența unei servituți este existența a două imobile diferite: imobilul fond dominant și cel fond aservit. Chiar dacă imobilul este în indiviziunea mai multor persoane, el rămâne, în materialitatea sa, unic, astfel că nu este îndeplinită condiția premisă privind existența vreunei servituți. Cât privește poluarea și zgomotele, nici acestea nu pot constitui temei pentru desființarea construcției, întrucât construcția în sine nu produce zgomote sau poluare, ci, eventual, activitatea desfășurată în respectiva construcție de societatea N. S. SRL, dar pentru acest invocat prejudiciu soluția nu este desființarea construcției, ci, eventual, încetarea activității societății (însă reclamanta-pârâtă nu a formulat o astfel de cerere).

Având în vedere starea de indiviziune a reclamantei-pârâte și a pârâtului-reclamant asupra terenului și construcțiilor, în temeiul art.1.143 alin.1 teza I N.c.civ., potrivit căruia „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune”, instanța va dispune ieșirea părților din indiviziunea asupra imobilulului.

Prin raportul de expertiză topografică efectuat de expert A. D. (f.654-662), s-a identificat terenul de 431 mp situat în . Popovăț nr.23, sector 6 și s-a concluzionat de către expert că terenul nu este partajabil în natură, întrucât nu pot fi respectate dispozițiile HG 527/27.06.1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, care permit parcelarea doar dacă se respectă, cumulativ, pentru fiecare lot în parte, următoarele condiții: front la stradă de minim 8m pentru clădiri înșiruite și de minim 12 m pentru clădiri izolate sau cuplate, iar terenul în speță are lățimea la stradă de 10,21 ml. S-a mai arătat de către expert că terenul nu poate fi partajat în natură și datorită amplasării actuale pe teren a construcțiilor și a faptului că pe porțiunea liberă de construcții amplasată pe latura de sud a terenului există rețele de utilități, care asigură construcțiile folosite atât de reclamanta-pârâtă, cât și de pârâtul-reclamant.

Prin urmare, instanța nu va da curs solicitării reclamantei-pârâte de partajare în natură a terenului.

Prin raportul de expertiză construcții și evaluarea proprietății imobiliare, efectuat de expert P. D. (f.671-710), s-au identificat construcțiile edificate pe terenul situat în București, . Popovăț nr.23, sector 6.

De asemenea, expertul a determinat valoarea de circulație a terenului, ca fiind de 804.183 lei.

În privința construcțiilor, instanța reține acestea au valoarea totală de circulație 371.563 lei, ținând cont de calculul efectuat de expert la filele 698-703, completat prin răspunsul expertului la obiecțiuni - f.810 dosar.

Prin urmare, valoarea de circulație a întregului imobil – teren și construcții – este de 1.175.746 lei.

Instanța nu va dispune partajarea în natură a construcțiilor. Având în vedere că terenul nu este comod partajabil în natură, ținând cont de dispunerea corpului de construcție de locuit – camere înșiruite - și față de starea conflictuală dintre părți privitoare la exercițiul drepturilor fiecăruia asupra imobilului, în temeiul art.988 coroborat cu art.989 c.proc.civ. instanța apreciază că soluția care se impune este atribuirea imobilului în totalitate către unul dintre coindivizari, urmând ca acesta să fie obligat la plata unei sulte către celălalt.

Instanța va atribui imobilul către pârâtul-reclamant N. C., având în vedere că pârâtul-reclamant a fost cel care a efectuat îmbunătățiri la imobil – îmbunătățiri recunoscute prin achiesarea reclamantei-pârâte la cererea reconvențională – și exercită în concret folosința imobilului în prezent.

La stabilirea sultei cuvenite reclamantei-pârâte, instanța va avea în vedere valoarea întregului imobil, calculată anterior, de 1.175.746 lei, astfel că prin raportare la cota cuvenită reclamantei-pârâte de ½ din imobil, va obliga pârâtul-reclamant la plata unei sulte de 587.873 lei.

Instanța nu va da curs solicitării pârâtului-reclamant ca în valoarea imobilului la care se calculează sulta să nu fie incluse construcțiile pretins edificate pe teren de pârâtul-reclamant, din moment ce sulta se stabilește la valoarea imobilelor ce e partajează, iar în speță partajul privește terenul și toate construcțiile aflate pe acesta, conform celor reținute de instanță anterior.

Pârâtul-reclamant nu a formulat capăt de cerere reconvențională, prin care să solicite să se constate calitatea sa de proprietar exclusiv asupra unor construcții de pe teren, ce ar fi avut drept efect înlăturarea construcțiilor de la partaj. Pârâul-reclamant nu a formulat nici capete de cerere reconvențională de constatare a calității sale de constructor pentru unele construcții și obligare a reclamantei-pârâte la plata sumelor cuvenite conform art.494 c.civ. de la 1864. Prin urmare, nu poate opera compensarea sultei (scăderea din sultă, conform pârâtului-reclamant) cu o creanță constând în sume (eventual) datorate de reclamanta-pârâtă conform art.494 c.civ. de la 1864.Din aceste motive, instanța nu va analiza probațiunea invocată de pârâtul-reclamant în dovedirea suportării cheltuielilor de edificarea construcțiilor.

Instanța nu va analiza nici solicitarea pârâtului-reclamant ca instanța să țină cont, la stabilirea sultei, de valoarea impozitelor plătite de pârâtul-reclamant și de contravaloarea gardului. Aceasta înseamnă, din punct de vedere juridic, o compensare a sultei datorate de pârâtul-reclamant reclamantei-pârâte, cu dreptul de creanță al pârâtului-reclamant - constând în suma ce revine de plată reclamantei-pârâte din impozitele aferente imobilului, pretins plătite de pârâtul-reclamant, și din cheltuielile de edificare a gardului. Însă nefiind vorba despre creanțe certe și lichide, nu poate opera compensarea de drept și, întrucât pârâtul-reclamant nu a învestit instanța cu capete de cerere privind stabilirea acestor drepturi de creanță, nu poate opera nici compensarea judecătorească.

Solicitând doar pe cale de apărare scăderea din sultă a valorii construcțiilor pretins ridicate de pârâtul-reclamant, a impozitelor și a valorii gardului, fără a formula capete de cerere reconvențională cu obiectele menționate anterior -, pârâtul-reclamant eludează normele juridice referitoare la timbraj, întrucât sunt timbrabile la valoare cererile de constatare a calității de proprietar exclusiv sau de constructor de bună-credință ori de obligare la plata sumelor cuvenite conform art.494 c.civ. de la 1864 sau a impozitelor și a contravalorii gardului.

Din considerentele expuse, instanța va stabili sulta datorată de pârâtul-reclamant reclamantei-pârâte în funcție de valoarea întregului imobil, astfel cum a fost aceasta reținută anterior, pârâtul-reclamant având deschisă calea unei acțiuni separate în pretenții împotriva reclamantei-pârâte pentru valorificarea pretențiilor sale privind valoarea construcțiilor pretins ridicate de pârâtul-reclamant, a impozitelor și a valorii gardului.

Instanța nu va analiza susținerile părților privind îngrijire acordate în ultimii ani de viață ai lui N. G., întrucât nu există capăt de cerere privind un drept de creanță constând în contravaloarea acestor îngrijiri. Nici argumentele reclamantei-pârâte privind perioada în care pârâtul-reclamant N. C. a fost plecat din București nu vor fi analizate de instanță, ele neavând nicio relevanță în dosarul de față prin raportare la obiectul cererilor formulate de părți.

Având în vedere achiesarea reclamantei-pârâte la cererea reconvențională formulată, conform art.436 c.proc.civ., instanța va admite această cerere și va constata că pârâții-reclamanți au adus îmbunătățiri imobilului în valoare de 5.000 lei.

În ce privește capetele din cererea principală având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere înregistrat la organele fiscale sub nr._/16.12.2005 (f.24-25) și evacuarea pârâtei-reclamante . din imobil, instanța reține că prin contractul de închiriere înregistrat la organele fiscale sub nr._/16.12.2005 (f.24-25), N. C. a închiriat ., pentru a constitui sediul social al acestei societăți, spațiul situat în București, . Popovăț nr.23, conform anexei la contract (f.26), pe o durată de 10 ani, până la 01.01.2016.

Prin decizia nr.4/07.12.2006, N. C., asociatul unic al N. S. SRL, a cesionat părțile sale sociale către N. M. L. și a prelungit perioada de încheiere a spațiului pentru o perioadă de 10 ani, conform contractului nr._/16.12.2005 (f.27).

Reclamanta-pârâtă a invocat nulitatea absolută a contractului de închirere pentru cauză ilicită și pentru lipsa consimțământului coindivizarei B. M..

În privința cauzei ilicite, într-adevăr acesta constituie, conform art.948 pct.4 C.civ de la 1864 în vigoare la momentul încheierii contractului, un motiv de nulitate absolută a actului. Însă în speță reclamanta-pârâtă nu a făcut nicio dovadă a existenței unei cauze ilicite a contractului, de fapt ea nici nu a invocat în ce a constat, în concret, cauza ilicită - motiv invocat de reclamanta-pârâtă distinct de lipsa consimțământului coindivizarei, astfel că el este analizat separat de acesta -. În condițiile în care contractul a fost încheiat de pârâtul-reclamant cu societatea al căreia asociat unic era, pentru a fi folosit de această societate ca și sediu social, iar societatea respectivă a și funcționat, efectiv, în imobil în toată această perioadă, cauza contractului, adică scopul urmărit de părți la încheierea actului, apare ca fiind licit, iar reclamanta-pârâtă nu a invocat și dovedit care ar fi fost scopul real al convenției și caracterul ilicit al acestui scop.

În privința lipsei consimțământului autoarei B. M. la încheierea contractului, instanța reține că în acest caz nu este vorba despre o cauză de nulitate absolută a contractului. În primul rând, instanța reține că în speță nu este aplicabil art.641 alin.4 Noul cod civil, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării codului în vigoare. Iar Codul civil de la 1864 nu prevedea natura locațiunii pe o durată mai mare de 3 ani ca și act de dispoziție, art.1419 invocat de reclamanta-pârâtă necuprinzând nicio dispoziție în sensul invocat de aceasta, din moment ce prevede ”Dispozițiile articolelor relative la contractele de arendare a averilor dotale ale femeilor măritate, se vor aplica și la contractele de arenda ale averilor minorilor”. Contractele de locațiune a unui imobil au fost considerate, în practică și doctrină, drept acte de administrare ce pot fi încheiate de un singur coindivizar, fără consimțământul celuilalt coindivizar, iar aceasta înseamnă că lipsa consimțământului M. B. la încheierea contractului de locațiune nu atrage nulitatea acestuia.

În privința susținerii reclamantei-pârâte că Legea 7/1996 prevedea înscrierea în cartea funciară a locațiunilor peste 3 ani, instanța reține că această înscriere nu este o condiție de valabilitate a contractului, ci produce doar efectul opozabilității acestuia față de terți. Însă reclamanta-pârâtă nu a solicitat instanței să constate că respectivul contract nu îi este opozabil, ci să constate nulitatea acestuia, astfel că Legea 7/1996 nu poate fi reținută ca și temei al cererii sale de constatare a nulității contractului (inopozabilitatea fiind diferită de nulitate).

Chiar dacă s-ar aprecia contrariul, respectiv că închirierea are natura unui act de dispoziție, instanța constată că actul nu este lovit de nulitate. Întrucât art.948 pct.2 C.civ. de la 1864 prevede nulitatea contractului pentru ”lipsa consimțământului celui care se obligă”, rezultă că este instituită sancțiunea nulității absolute doar în cazul lipsei consimțământului unei persoane care apare ca parte în actul juridic respectiv: actul apare ca fiind încheiat o persoană care, în realitate, nu și-a dat consimțământul la încheierea actului. Însă nu aceasta este situația în speță, deoarece B. M. nu a fost parte contractantă în convenția de închiriere contestată. Pornind de la această interpretare a prevederilor art.948 pct.2, s-a stabilit în doctrina și practica judiciară că este caz de nulitate relativă situația când un contract de vânzare-cumpărare ( act de dispoziție ) este încheiat de un singur coindivizar sau codevălmaș, fără acordul celuilalt coindivizar/codevălmaș. Iar soluția a fost de a se decide soarta actului juridic în funcție de modalitatea concretă de realizare a partajului: dacă bunul este atribuit coindivizarului/codevălmașului, contractul încheiat de acesta cu terțul este menținut, în caz contrar urmează a fi desființat.

Or, din moment ce tot imobilul va fi atribuit pârâtului-reclamant, nu se justifică anularea contractului de închiriere, acest capăt de cerere urmând a fi respins ca neîntemeiat, și, pe cale de consecință, va fi respinsă și cererea de evacuare a pârâtei-reclamantei, întemeiată de reclamanta-pârâtă pe nulitatea contractului de închiriere.

Cât privește cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtului-reclamant la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, instanța reține că reclamanta-pârâtă și-a justificat cererea (f.457 pct.3) ca și consecință a admiterea cererii de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, pe admiterea cererii de desființare a construcției garaj-atelier auto și pe admiterea excepției de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991. Întrucât toate aceste cereri și excepția de nelegalitate vor fi respinse, ca neîntemeiate, instanța va respinge, pe cale de consecință, și capătul de cerere privind contravaloarea lipsei de folosință pe ultimii 3 ani.

Din considerente expuse anterior, instanța: - va admite excepția de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991 emisă de P. S. 6, va admite în parte cererea principală modificată, - va constata că reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant sunt în indiviziune, în cote de ½ fiecare, asupra imobilului situat în București, . Popovăț nr.23, sector 6, compus din: - Teren în suprafață de 431 mp, identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de expert A. D. (f.654-657 dosar), - construcțiile edificate pe terenul menționat anterior, identificate în raportul de expertiză construcții și evaluarea proprietății imobiliare, efectuat de expert P. D. (f.671-710 dosar), cu o valoare totală de circulație de 1.175.746 lei, - va dispune ieșirea părților din indiviziunea asupra imobilului, atribuind întregul imobil pârâtului-reclamant, în deplină proprietate și posesie, - va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a unei sulte de 587.873 lei, - va respinge capetele din cererea principală având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere înregistrat sub nr._/16.12.2005, desființarea construcției garaj-atelier auto, obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință și evacuarea pârâtei-reclamante din imobil, ca neîntemeiate, - va admite cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți împotriva reclamantei-pârâte și va constata că pârâții-reclamanți au adus imobilului îmbunătățiri în valoare de 5.000 lei.

Legat de cheltuielile de judecată, instanța va face aplicarea art. 454 c.proc.civ. în privința cheltuielilor privind cererea reconvențională (taxă de timbru și onorariul de avocat), constatând că reclamanta-pârâtă a fost de acord cu cererea formulată prin întâmpinarea la cererea reconvențională și pârâții-reclamanți nu au făcut dovada punerii acesteia în întârziere anterior formulării cererii reconvenționale.

În ce privește onorariul de avocat, s-au făcut dovezi doar de către . privind plata sumei de 3.000 lei cu acest titlu (o chitanță de 2.000 lei achitată de societate și o chitanță de 1.000 lei achitată de asociatul unic al societății, N. M.). Întrucât capetele din cererea principală formulate în contradictoriu cu pârâta-reclamantă (nulitatea contractului de închiriere și evacuarea) vor fi fost respinse, dar pe cererea reconvențională pârâta-reclamantă nu este îndreptățită la onorariu de avocat (conform celor de mai sus), în temeiul art.453-454 c.proc.civ. instanța constată că reclamanta-pârâtă datorează pârâtei-reclamante suma de 2.500 lei.

În privința onorariilor de expert, totalizând 3.400 lei (900 lei expert topo și 2.500 lei expert construcții), instanța reține că acestea au fost suportate în cote egale de reclamanta-pârâtă și pârâții-reclamanți, câte 1.133,33 lei fiecare. Însă rapoartele de expertiză nu au profitat decât reclamantei-pârâte și pârâtului-reclamant, nu și pârâtei-reclamante (pe capetele din cererea principală privind nulitatea contractului de închiriere și evacuarea nu era necesară proba, precum nici pe cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă fiind de acord cu suma de 5.000 lei solicitată). Prin urmare, doar reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant trebuie să suporte onorariile de 3.400 lei, în cote egale, deci câte 1.700 lei fiecare. Întrucât reclamanta-pârâtă a suportat onorarii în valoare totală de 1.133,33 lei, rămâne ca diferența până la 1.700 lei cât ar fi trebuit să suporte, de 566,67 lei, să o plătească .(rămânând la latitudinea societății dacă ulterior se regresează împotriva pârâtului-reclamant pentru diferența de onorariu, instanța nefiind învestită în cauza de față cu o astfel de solicitare).

Ca atare, instanța va obliga reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei totale de 3.066,67 lei cheltuieli de judecată.

În privința timbrajului aferent cererii principale, instanța reține că reclamanta-pârâtă nu este îndreptățită la sumele aferente capetelor de cerere respinse, conform art.453 c.proc.civ.

Privitor la timbrajul aferent partajului, totalizând 19.134,1 lei, suportat de reclamanta-pârâtă, instanța reține că reclamanta-pârâtă este îndreptățită să obțină jumătate din această sumă de la pârâtul-reclamant, întrucât cererea de partaj profită tuturor coindivizarilor, astfel că taxele trebuie suportate de toți coindivizarii, conform cotelor din indiviziune ce le revin. Prin urmare, instanța va obliga pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 9.564,55 lei cheltuieli de judecată.

Prezenta hotărâre se va comunicaOficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară București S. 6, în 3 zile de la rămânerea definitivă, în temeiul art.35 alin.5 din Legea nr.7/1996, și Administrației Finanțelor Publice S. 6 București, în 30 zile de la rămânerea definitivă, în temeiul art.771 alin.6 teza II din codul fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția de nelegalitate a autorizației pentru executarea de lucrări nr.5G/04.03.1991 emisă de P. S. 6, invocată de reclamanta-pârâtă E. P.-D., cu domiciliul ales în București, ..19, ., ., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant N. C., cu domiciliul în București, ., nr.23, sector 6, și pârâta P. SECTORULUI 6 BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.147-149, sector 6.

Admite în parte cererea principală modificată, formulată de reclamanta-pârâtă E. P.-D. împotriva pârâților-reclamanți N. C. și ., cu sediul în București, ., nr.23, sector 6.

Constată că reclamanta-pârâtă E. P.-D. și pârâtul-reclamant N. C. sunt în indiviziune, în cote de ½ fiecare, asupra imobilului situat în București, . Popovăț nr.23, sector 6, compus din:

- teren în suprafață de 431 mp, identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de expert A. D. (f.654-657 dosar)

- construcțiile edificate pe terenul menționat anterior, identificate în raportul de expertiză construcții și evaluarea proprietății imobiliare, efectuat de expert P. D. (f.671-710 dosar),

cu o valoare totală de circulație de 1.175.746 lei.

Dispune ieșirea părților din indiviziunea asupra imobilului.

Atribuie întregul imobil pârâtului-reclamant N. C., în deplină proprietate și posesie.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a unei sulte de 587.873 lei.

Respinge capetele din cererea principală având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de închiriere înregistrat sub nr._/16.12.2005, desființarea construcției garaj-atelier auto, obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință și evacuarea pârâtei-reclamante din imobil, ca neîntemeiate.

Admite cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți împotriva reclamantei-pârâte.

Constată că pârâții-reclamanți au adus imobilului îmbunătățiri în valoare de 5.000 lei.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 9564,55 lei cheltuieli de judecată.

Obligă reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 3.066,67 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Red.A.N./8 ex

← Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 16-12-2015,...  Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5974/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI