Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6036/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6036/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 13-08-2015 în dosarul nr. 6036/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6036
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 13.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect învestirea cu formulă executorie, formulată de petenta C. E. IPOTECAR IFN S.A
La apelul nominal, nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților în conformitate cu prevederile art. 641 alin. 2 Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare cu privire la aceasta.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23.07.2015, petenta a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de ipotecă autentificat sub nr. 1301/17.04.2008 de către BN M. D., încheiat între C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de creditor și C. M. I., în calitate de debitor.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, conform art. 248 Cod procedură civilă, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 641 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire și la judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul său ales.
Prin excepție de la dispozițiile enunțate anterior, instanța constată că în materia contractelor de credit ipotecar, a fost stabilită o competență specială exclusivă de soluționarea a cererilor de învestire cu formulă executori, potrivit art. 21 din Legea 190/1999, respectiv: „contractul de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, precum și garanțiile reale și personale subsecvente constituie titluri executorii, urmând să fie învestite cu formulă executorie de către instanța locului unde este situat imobilul”.
Având în vedere că obiectul prezentei cereri este reprezentat de contractul de ipotecă autentificat de BNP M. D. sub nr. 1301/17.04.2008, încheiat între creditoare și debitoare, în temeiul Legii 190/1999, astfel cum rezultă și din cuprinsul său, se apreciază că soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a acestui înscris revine instanței în a cărei circumscripție se află situat imobilul, respectiv Judecătoria Răcari, județul Dâmbovița.
Față de aceste motive, instanța, în temeiul art. 132 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei, având ca obiect învestire cu formulă executorie, în favoarea Judecătoriei Răcari.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta C. E. IPOTECAR IFN S.A, cu sediul în București, . Z, Anchor Plaza- Corp. C, ., în favoarea Judecătoriei Răcari, Jud. Dâmbovița.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. IGS/tehnored. MU
3ex/ 2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
..115, sector 1
FAX:_/_
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal:3211/3261
C Ă T R E
JUDECATORIA RĂCARI,
JUD. DÂMBOVIȚA
Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr.6036 din 13.08.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petenta C. E. IPOTECAR IFN S.A, ce are ca obiect „învestire cu formulă executorie” în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cusut și numerotat, conținând .62. file și este compus dintr-un singur volum..
PREȘEDINTE GREFIER
S. I. G. U. M.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 6034/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6801/2015.... → |
|---|








