Obligaţie de a face. Sentința nr. 5172/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5172/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 5172/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5172
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. A.
Pe rol pronunțarea în cauza civilă având ca obiect acțiune în constatare privind pe reclamantul O. O. V. în contradictoriu cu pârâții C. E. Bank Sucursala Sibiu, C. E. Ipotecar IFN prin mandatar C. E. Bank S.A. București și C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN S.A..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din data de 17.06.2015, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da părților posibilitatea să formuleze concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 24.06.2015 și, ulterior, având nevoie de timp mai îndelungat pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 14.04.2014 sub numărul_, reclamanții O. O. V. și O. V. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. E. Bank Sucursala Sibiu și C. E. Ipotecar IFN - prin mandatar C. E. Bank S.A. București constatarea ca fiind abuzive clauzele de la Capitolul V art.5.1 litera c din convenția de credit nr._/27.12.2007, înlăturarea din convenție a clauzelor privind comisionul de administrare, obligarea pârâtelor în solidar să restituie sumele achitate cu titlu de comision de administrare respectiv 3.417 euro, începând cu luna august 2008 până la data introducerii acțiunii, și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală, obligarea pârâtelor ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței să pună la dispoziție actul adițional la convenție, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare al creditului, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamanții au arătat că au încheiat convenția de credit nr._/27.12.2007 având ca obiect credit în valoare de_ euro credit cu ipotecă constituită pe imobilul din . . o perioadă de rambursare de 360 de luni.
Totodată reclamanții au precizat că în momentul în care au încheiat convenția, au acționat de o poziție nelegală în raport cu banca, contractul încheiat fiind unul de adeziune, clauzele cuprinse de acesta fiind prestabilite de împrumutător, fără a da posibilitatea de a modifica sau înlătura una din aceste clauze.
În continuare reclamanții au menționat că în ceea ce privește comisionul de administrare introdus de către pârâte acesta este abuziv pentru că a stabilit clauze și obligații în sarcina acestora în mod unilateral și în pofida refuzului acestora.
De asemenea caracterul abuziv al acestor clauze rezultă din prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu au fost negociate și creează în detrimentul reclamanților și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De altfel, potrivit pct. 1 lit. a din Anexă la lege. sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe și anume să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar bunei credințe.
Comision de administrare, nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit pozițiilor art. 11 din Regulamentul BNR nr. 5/2002, în vigoare la data contractării citului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților fiind astfel întrunite cerințele legii pentru a constata abuzivă clauză care stabilește comisionul de administrare întrucât în fapt comisionul de administrare reprezintă o dobândă ascunsă, iar față de dispozițiile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, clauzele privitoare la comisionul de administrare sunt abuzive, întrucât, pe de-o parte sunt neclare și echivoce, iar pe de altă parte, nu au fost negociate și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care se impune înlăturarea lor din convenția de credit cu consecința restituirii sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, începând cu luna august 2008 până la data introducerii acțiunii, în cuantum de 3.417 euro și în continuare până la restituirea efectivă a acestora, precum și dobânda legală.
Având în vedere că scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr. 193/2000 prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive motiv pentru care au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În dovedire au solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză contabilă și au depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, contractul de facilitare de credit și garanție nr._/27.12.2007, plan de rambursare și procesul verbal nr. 87 din data de 01.04.2014.
La data de 22.05.2014, pârâta C. E. Ipotecar IFN S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, admiterea excepției lipsei de interes în formularea capetelor de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzelor pretins abuzive și, pe cale de consecința respingerea capetelor de cerere ca fiind lipsite de interes, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pârâta a arătat că este necesară o calificare juridică corectă a motivelor de nulitate invocate de reclamanți pe baza distincției între regimul juridic diferit al celor două forme de nulitate, respectiv nulitatea absolută și nulitatea relativă precum și consecințele acestor sancțiuni sub aspectul caracterului prescriptibil sau imprescriptibil al demersului judiciar.
Sancțiunea pentru nerespectarea condițiilor de valabilitate a unui contract de credit la momentul încheierii sale este nulitatea relativă, întrucât interesul presupus încălcat este unul de ordin privat, personal și nu de ordin public, caracterul presupus abuziv al clauzelor urmând să fie apreciat pentru fiecare caz în parte.
Chiar dacă legislația în materia protecției consumatorilor interzice furnizorilor de bunuri și servicii să introducă în cadrul contractelor încheiate cu consumatorii persoane fizice clauze abuzive, în vederea constatării de către instanță a îndeplinirii condițiilor specifice unei astfel de clauze partea interesată trebuie să facă dovada încălcării condițiilor generale de valabilitate a oricărui act juridic civil.
În continuare pârâta a arătat că în raport de obiectul juridic dedus judecații și de motivarea în fapt și în drept a acțiunii, reclamanții invocă sancțiunea nulității clauzelor contractuale prin prisma vicierii consimțământului la momentul încheierii contractului, iar termenul în care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la premisa manifestării unui consimțământ viciat la momentul încheierii contractului este de 3 ani de la data încheierii sale, iar contractul de credit ce face obiectul judecății a fost încheiat în data de 27.12.2007, sens în care eventuala acțiune ar fi trebuit să fie promovată în termen de maximum 3 ani de zile de la data încheierii contractului, respectiv până la data de 27.12.2010, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu în data de 14.04.2014, peste termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 al Decretului nr. 167/1968, privind prescripția extinctivă, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes în formularea capetelor de cerere prin care se solicita constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale pârâta a precizat că lipsește interesul în formularea cererii de chemare în judecată, din perspectiva caracterului prescriptibil al dreptului material la acțiune prin care se solicita eliminarea clauzelor pretins abuzive. Pe cale de consecința, întrucât rațiunea pentru care reclamanții au solicitat constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive este reprezentată de obținerea sumelor de bani plătite în temeiul acestor clauze prezumtiv caracterizate de sancțiunea nulității, sume de bani care nu mai pot fi primite întrucât pârâta nu mai poate fi obligată pe calea forței de coerciție a statului, la restituirea lor (având în vedere caracterul prescriptibil al acțiunii în constatarea nulității clauzelor contractuale), motiv pentru care demersul judiciar este lipsit de interes.
Una dintre condițiile de exercițiu a acțiunii civile o reprezintă interesul, respectiv folosul/avantajul urmărit de reclamant prin promovarea acțiunii civile și respectiv, avantajul său folosul practic pe care l-ar putea obține prin efectuarea oricărui act de procedura. Acțiunea civilă nu poate fi exercitată în lipsa existenței unui interes care trebuie să fie legitim, juridic, personal (direct), născut și actual (urmărește obținerea unui folos practic), iar în cauza dedusă judecății această condiție de admisibilitate a oricărei cereri introduse în fața unei instanțe de judecată nu este îndeplinită.
Totodată pârâta a arătat că reclamanții nu justifică, în cazul de față, niciun avantaj în formularea acestor capete de cerere întrucât admisibilitatea lor depinde de măsură în care instanță de judecata va constata caracterul abuziv al clauzelor în temeiul cărora aceste comisioane au fost percepute. Prin urmare, întrucât acțiunea în constatarea nulității clauzelor pretins abuzive este prescrisa, iar reclamanții nu pot obține restituirea sumelor de bani achitate cu titlu de costuri/comisioane, pe cale de consecința și aceste capete de cerere sunt lipsite de interes, întrucât, reclamanții nu ar obține nicio finalitate practica de pe urma formulării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește natura juridică a contractului încheiat între părți pârâta a precizat că prezentul contract a fost încheiat anterior intrării în vigoare a prevederilor Codului civil, în principal, acesta fiind supus reglementarilor legii speciale, respectiv Legea nr. 190/1999 și a invocat prevederile art. 1175 cod civil și a menționat că pentru a fi în prezența unui contract de adeziune, clauzele acestuia sunt prestabilite, în întregime, de către una dintre părți. Cealaltă parte nu are posibilitatea să le discute, ea este liberă să le accepte sau să nu le accepte, iar dacă acceptă, atunci adera pur și simplu la contractul prestabilit.
Contractele încheiate de instituțiile de credit sunt formate din mai multe documente contractuale, printre care Condițiile Speciale, care se negociază și se discută cu fiecare client în parte și Condițiile Generale, care sunt standardizate. Acestea din urmă sunt reguli care guvernează operațiunile efectuate de banei cu clienții, iar necesitatea lor a rezultat din practica întrucât conceptul clasic al contractului nu putea explica valoarea juridică a condițiilor generale de operare a serviciilor financiare acordate de bancă.
Mai mult decât atât, chiar dacă o parte dintre clauze se repetă în marea majoritate a condițiilor generale încheiate cu consumatorii, acest aspect nu poate fi interpretat ca o impunere abuzivă din partea băncii, consumatorul având întotdeauna posibilitatea de a solicita adaptarea clauzelor propriilor nevoi și interese economice (acesta fiind componenta declanșatoare a procesului de negociere).
Din analiza contractului, în ceea ce privește natura acestuia, pârâta a precizat că nu este un contract de adeziune, prezentul contract fiind cel mult de tipul contractului cadru negociat, reclamanții având posibilitatea negocierii tuturor clauzelor contractuale.
În continuare pârâta menționează că și-a îndeplinit obligația legală de informare a reclamanților cu ocazia încheierii contractului și au respectat în totalitate dispozițiile Legii speciale nr. 190/1999 și Legii nr. 193/2000 și au invocat prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin. 2 din Directiva Consiliului 93/13/CEE, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatori, precizând că instanță de judecată nu poate să analizeze costul creditului, respectiv în ceea ce privește comisionul de administrare, astfel cum a fost agreat de părți, ci doar poate analiza dacă respectivele clauze contractuale au fost redactate într-o asemenea maniera încât să nu permită consumatorului (care ar trebui să fie diligent în analiza contractului și a obligațiilor pe care și le asumă) să înțeleagă prevederile contractuale și care este indus în eroare de Bancă cu privire la obligațiile pe care și le asumă,
În continuare pârâta a precizat că și-a îndeplinit obligația de informare anterior încheierii contractului de credit și a invocat prevederile art. 7.2. din Contract
Prin urmare, având în vedere natura și scopul activității desfășurate de către pârâtă, precum și de interesul manifestat de către reclamanți prin completarea unei aplicații pentru creditul contractat este evident că, în măsura în care costurile liniei de credit propuse de Banca ar fi fost mult prea împovărătoare, inițierea negocierilor suplimentare era firesc să fie făcută de către aceștia, prin solicitarea unor eventuale modificări/completări/adaptări a Condițiilor Speciale la cerințele și interesele sale.
În ceea ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzelor invocate de reclamanți, pârâta a arătat că în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de piața, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, iar o condiție esențiala a excluderii constă în exprimarea clară și inteligibilă, iar în cauza toate informațiile prezentate reclamanților s-au făcut într-o manieră cât se poate de limpede și ușor de înțeles.
Legea nr. 193/2000 prevede două condiții negative și una pozitivă, a căror îndeplinire cumulativă ar putea conduce la constatarea existenței unei clauze abuzive, respectiv clauza să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecința a abuzului, să nu se asocieze cu definirea obiectului principal al Contractului.
În ceea ce privește caracterul negociat al clauzelor contractuale și îndeplinirea de către Banca a obligației legale de informare pârâta a precizat că voința legiuitorului a fost aceea că informația oferită consumatorului să fie exhaustiva și să acopere temporal perioada pregătirii actului, perioada de formare a contractului, dar și durata executării acestuia. Cu alte cuvinte, cantitatea și conținutul informațiilor furnizate de profesionist consumatorului nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru reglarea optimă a mecanismului pieței.
Pârâta a precizat că la momentul încheierii Contractului au fost respectate în totalitate cerințele legale impuse de legislația în materie, părțile negociind sau având posibilitatea de a fi negociat clauzele contractuale anterior manifestării acordului de voința, iar reclamanții au fost în mod corect și precis informați asupra caracteristicilor esențiale ale produselor financiare oferite de Bancă, astfel încât au putut lua o decizie raționala, în deplină concordanță cu interesele lor, iar toate informațiile puse la dispoziția sa au fost prezentate într-o manieră comprehensibilă, prin elemente de identificare și caracterizare a produselor oferite, care au fost scrise în mod lizibil, vizibil, ușor de înțeles, pârâta dând dovadă de buna-credință în relația cu reclamanții, încheierea Contractului realizându-se cu respectarea principiului echilibrului contractual între interesele părților.
Pe de altă parte, în considerarea calității de profesionist, Banca are sarcina de a informa clientul, în scopul de a face serviciul respectiv util clientului, însă obligația unei informări corecte incumba și clientului fata de Bancă. În funcție de acest dublu proces de informare, oferta privind un anumit serviciu bancar poate fi cât mai bine personalizata și cât mai adecvată nevoilor fiecărui client în parte. Aceste informații au ca obiect: condițiile prestării serviciului, costul acestuia, adecvarea întregului serviciu la nevoile reale ale clientului astfel încât executarea contractului să beneficieze de un grad cât mai ridicat de predictibilitate, iar riscul insolvabilității clientului să fie cât mai redus posibil.
Banca are obligația de a oferi clienților acces la condițiile generale de contractare, iar clienții au dreptul de a primi, la cerere, din partea Băncii toate informațiile relevante pentru operațiunile bancare întreprinse, iar astfel cum rezultă din prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, dobânda, comisioanele și scadenta obligațiilor de plată sunt elemente esențiale ale contractului, constituind pentru reclamanți prețul contractului și termenul de plată. Prin urmare, aceștia au fost direct interesați de astfel de elemente, încât ar fi trebuit să fie primele luate în considerare la încheierea contractului și acceptarea condițiilor contractuale.
Pârâta a arătat că anterior încheierii Contractului reclamanților li s-a prezentat o ofertă de credit prin care li s-a adus la cunoștința în detaliu toate elementele esențiale ale acordului contractual, aceștia fiind informați în legătură cu caracteristicile serviciilor financiare solicitate, astfel cum este prevăzut în cuprinsul clauzei 7.3. din Contract și în continuare a invocat prevederile art. 45 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului („Legea nr. 296/2004”).
Anterior încheierii Contractului între pârâtă și reclamanți au fost purtate negocieri în legătură cu conținutul clauzelor contractuale, iar aceștia, în final, și-au manifestat acordul și au acceptat,condițiile contractuale, sens în care, la momentul semnării Contractului reclamanții au fost în deplină cunoștința în legătură cu costurile totale ale împrumutului.
Având în vedere specificul domeniului bancar, contractele încheiate de instituțiile de credit sunt formate din mai multe documente contractuale, printre care Condițiile Speciale, care se negociază și se discută cu fiecare client în parte și Condițiile Generale, care sunt standardizate. Acestea din urmă sunt reguli care guvernează operațiunile efectuate de banei cu clienții, iar necesitatea lor a rezultat din practica întrucât conceptul clasic al contractului nu putea explica valoarea juridică a condițiilor generale de operare a serviciilor financiare acordate de bancă. Mai mult decât atât, chiar dacă o parte dintre clauze se repetă în marea majoritate a Condițiilor Generale încheiate cu consumatorii, acest aspect nu poate fi interpretat ca o impunere abuzivă din partea Băncii, consumatorul având întotdeauna posibilitatea de a solicita adaptarea clauzelor propriilor nevoi și interese economice (acesta fiind componenta declanșatoare a procesului de negociere).
Pârâta a menționat că esențial este faptul că reclamanții după prezentarea ofertei Băncii au semnat Contractul și au stabilit împreună cu Banca condițiile speciale aferente acordului juridic, neputându-se susține că Condițiile Speciale referitoare la costurile și comisioanele creditului nu au putut fi negociate. Prin urmare, nu poate fi susținută ideea conform căreia clauzele reglementate în Condițiile Speciale ar fi fost impuse în mod abuziv, cu atât mai mult cu cât reclamanții au cunoscut anterior semnării Contractului condițiile menționate în oferta, pe care au acceptat-o manifestându-și ulterior acordul de voința prin semnarea Contractului. Reclamanții au înregistrat cererea de acordare a creditului la sediul în Băncii în data de 07.11.2007, iar Contractul a fost încheiat peste aproape două luni, în data de 27.12.2007,
Contrar celor susținute de reclamanți prin cererea de chemare în judecată, pârâta și-a îndeplinit obligația legală de informare în vederea asigurării raționalității și libertății opțiunilor consumatorilor pentru formarea și exprimarea unui consimțământ avizat în raporturile contractuale cu profesionistul.
În ceea ce privește buna-credință a pârâtei la momentul semnării Contractului de credit, pârâta a precizat că a fost respectată și se poate raporta la prevederile art. 970, alin. 2 Cod civil, precum și la art. 4 din Legea nr. 363/2007
De asemenea, având în vedere natura contractului încheiat cu Bancă și faptul că suma împrumutata a fost folosită în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil apartament, pârâta a precizat că pentru aprobarea creditului a fost efectuată o analiză complexă a îndeplinirii de către reclamanți a condițiilor stabilite de Bancă, aceștia au cunoscut cu mult timp înainte de semnarea Contractului prevederile contractuale, astfel încât, nu se poate susține că au luat cunoștința de conținutul clauzelor contractuale în ziua semnării acordului juridic, iar în vederea acordării creditului ipotecar contractat de reclamanți, aceștia au înregistrat Cererea de acordare a creditului la sediul Băncii în data de 07.11.2007, fiind, totodată, întocmit și un Raport de evaluare a proprietăților imobiliare tip apartament pentru garantarea creditelor ipotecare.
În ceea ce privește dispozițiile legale ce trebuiau respectate de Bancă la momentul încheierii Contractului, pârâta a menționat că legea specială aplicabilă în speța este Legea 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare și a precizat că la momentul încheierii Contractului au fost respectate cerințele legale impuse de legislația în materie, părțile negociind sau având posibilitatea de a fi negociat clauzele contractuale anterior manifestării acordului de voința, iar reclamanții au fost corect și precis informați asupra caracteristicilor esențiale ale produselor financiare oferite astfel încât au putut lua o decizie rațională.
În continuare pârâta a menționat că în ceea ce privește clauzele contractuale acestea fac parte din obiectul contractului și sunt excluse de la controlul judecătoresc întrucât clauzele a căror nulitate este cerută se referă la contravaloarea comisionului de administrare sunt clauze care intra în noțiunea de preț și de obiect al contractului, iar instanță de judecată nu poate să analizeze costul creditului, respectiv în ceea ce privește comisionul de administrare, astfel cum au fost acesta agreat de părți, ci doar poate analiza dacă respectivele clauze contractuale au fost redactate într-o asemenea maniera încât să nu consumatorului (care ar trebui să fie diligent în analiza contractului și a obligațiile și le asumă) să înțeleagă prevederile contractuale și să fie indus în eroare de Bancă cu privire la obligațiile pe care și le asumă.
În conformitate cu prevederile contractuale, graficul de rambursare face parte integrantă a Contractului, sens în care, valoarea reală a cuantumului comisionului ce urma să fie achitată a fost prezentată reclamanților și acesta ar fi putut să ia cunoștința de ea.
În cauza dedusă judecății pârâta a precizat că în ceea ce privește clauzele acestea au fost exprimate în termeni clari, Banca indicând, atât valoarea comisionului de administrare - al cărui cuantum rezulta și din graficul de rambursare anticipată pus la dispoziția reclamanților, cât și criteriile în raport de care pot evalua costurile.
În ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor specifice legislației în materia protecției consumatorilor pentru a se putea constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute contestate prin prezenta cerere de chemare în judecată pârâta a menționat că susținerile reclamanților sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește clauza privind obligația reclamanților de a achita comisionul de administrare pârâta a precizat că aceasta a fost în mod corect prevăzută în cadrul Contractului fiind în acord cu prevederile legale de la momentul încheierii sale, iar contrar celor susținute de reclamanți prin cererea de chemare în judecată aceștia au fost informați anterior încheierii contractului cu privire la obligația de a achita un comision de administrare lunar în cuantum de 0,15% plătibil începând cu scadenta a-7-a.
Dreptul Băncii de a încasa acest comision de acordare nu era interzis a data semnării Contractului, art. 15 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții ipotecare, reglementând posibilitatea ca “în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente”.
Dispozițiile contractuale care reglementează posibilitatea perceperii comisionului de administrare nu intră în categoria clauzelor abuzive prevăzute de art. 1, lit. b din Anexa Legii nr. 193/2000, întrucât comisionul de administrare a fost cunoscut de părți la momentul încheierii contractului, fiind prevăzut în mod expres cuantumul procentual ai comisionului, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
Comisionul de administrare face parte din contractul de credit, contraprestația consumatorului neputând face obiectul analizei eventualului caracter abuziv al unei astfel de clauze. Reglementarea și perceperea comisionului de administrare are o rațiune economică care nu presupune un dezechilibru contractual intre drepturile și obligațiile parților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual, la evoluția stării financiare a clientului. Ca și alte comisioane, comisionul de administrare este un element al prețului Băncii, o componentă a costurilor aferente punerii la dispoziția clientului a creditului.
Fiecare Bancă este îndatorata să stabilească nivelurile maxime admise pentru gradul total de îndatorare al fiecărui client, diferențiate pe categorii de clientela, pe destinația creditului, pe tipul creditului. Astfel, băncile trebuie să se asigure că pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitantului se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia.
Prin urmare, o bancă este obligată să administreze de-a lungul derulării raporturilor contractuale toate elementele de risc care au fost luate în calcul la momentul acordării creditului.
În continuare pârâta a invocat dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, menționând că nu s-a creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților, fiind unui caz în care consumatorul accepta condițiile propuse de Banca în vederea acordării sumei de bani cu titlu de împrumut.
În concluzie pârâta a solicitat admiterea excepției necompetentei materiale a Tribunalului Sibiu în soluționarea cauzei deduse judecății și, pe cale de consecința declinarea dosarului la Judecătoria Sectorului 6 București, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă, admiterea excepției lipsei de interes în formularea capetelor de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzelor pretins abuzive și, pe cale de consecința respingerea capetelor de cerere ca fiind lipsite de interes, iar în subsidiar, respingerea cererii ca nefondată, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 201 și urm. Cod procedură civilă, art. 3 din Decretul nr. 167/1958, art. 1006, art. 1010, art. 1576, art. 1588 Cod Civil, art. 9, art. 14, art. 15 din Legea nr. 190/1999, art. 45 din Legea nr. 296/2004, art. 4 din Legea nr. 193/2000.
În dovedirea cererii, pârâta a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților și a depus, în copie, cererea de credit înregistrata în data de 07.11.2007, notificare privind aplicarea OUG nr. 50/2010, model de contract încheiat de C.E.I. prin care nu s-a perceput comision de administrare - împrejurare care rezultă că acest tip de contract nu este standard, consumatorii având posibilitatea de a negocia clauzele contractuale
La data de 23.06.2015, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor formulate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și au fost reluate motivele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 92/C/2014 din data de 02.10.2014 Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 11..12.2014 sub nr._ .
La data de 01.04.2015 reclamantul O. O. V. a depus precizare prin care a menționat că reclamantul O. V. a decedat și a solicitat introducerea în cauză în calitate de moștenitori a numiților O. A. și B. C..
La data de 12.05.2015 reclamantul O. O. V. a formulat cerere de intervenție forțată a C. E. Bank NV prin mandatar C. E. Ipotecar IFN SA.
La data de 12.05.2015 reclamantele O. A. și B. C. au invocat excepția lipsei calității procesuale active întrucât nu au acceptat succesiunea.
Prin încheierea de ședință din data de 20.05.2015 instanța a admis cerere de introducere în cauză a cesionarului C. E. Bank NV.
În ședință publică din data de 17.06.2015 intervenientul C. E. Bank NV a formulat întâmpinare și note scrise prin care a invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active obligatorii.
Prin concluziile scrise formulate de la data de 24.06.2015 pârâtele C. E. Ipotecar IFN SA, C. E. Bank NV și C. E. Bank Sucursala Sibiu au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Bank Sucursala Sibiu și a C. E. Ipotecar IFN SA.
Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și a coparticipării procesuale active, instanța reține următoarele:
Din contractul de facilitate credit și de garanție nr._/27.12.2007, rezultă că raporturile juridice s-au născut între reclamantul O. O. V. și O. V., în calitate de împrumutați, și C. E. Ipotecar IFN S.A., împrumutător, luând naștere drepturile și obligațiile specifice contractului încheiat de către părți.
Or, ținând seama de faptul că raportul juridice de drept procesual presupune o identitate între subiecții raportului juridic de drept substanțial, în speță, dintre împrumutător și cel care și-a asumat obligația de restituire a sumei împrumutate, instanța va reține că reclamantul din prezenta cauză este parte al acestuia raport juridic, cu consecința păstrării acestei calități și în ceea ce privește raporturile procesuale.
La data de 18.01.2015, reclamantul O. V. a decedat, astfel că în speță, singura persoană care și-a însușit calitatea de moștenitor al acestuia este reclamantul O. O. V..
În acest sens, dispozițiile art. 969 Cod civil raportat la art. 973 Cod civil, în vigoare la data încheierii contractului, instituia principiul puterii obligatorii a contractului în raporturile dintre părți, nimeni neputând fi obligat prin voința altei persoane, respectiv obligațiile contractuale incumbă numai părții contractante care și le-a asumat, iar drepturile, ca regulă, numai părții titulară a acestora.
În consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale active, reținând că prin contractul pe care își întemeiază pretențiile reclamantul au luat naștere, în sarcina acestuia, obligații având acest caracter, în propria persoană, atât în nume propriu, cât și în calitate de moștenitor al celuilalt reclamant
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a C. E. Ipotecar IFN, ca urmare a cesiunii realizate în favoarea C. E. Bank NV la data de 31.03.2009, se va reține pe de o parte că cedentul are calitatea de parte în contractul ale cărui clauze au fost contestate ca fiind abuzive, examinarea acestor aspecte impunându-se a se realiza în contradictoriu cu partea contractantă care a realizat efectiv încheierea actului juridic în cauză, astfel că va fi respinsă ca neîntemeiată excepția invocată, în considerarea argumentelor de drept expuse anterior.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 27.12.2007, între reclamant și C. E. Ipotecar IFN S. A. a fost încheiat contractul de facilitate credit și de garanție nr._/27.12.2007, având ca obiect acordarea de către C. E. Ipotecar IFN a unui credit ipotecar în valoare de_ Eur, încheiat pe o durată de 360 luni, care la dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. c reglementează perceperea de către pârâtă a comisionului de administrare perceput lunar începând cu a 7-a lună a creditorului, reprezentând 0,15% din soldul total al creditorului, fila 8 .
La data de 31 martie 2009, C. E. Ipotecar IFN S.A. a cesionat către C. E. Bank NV toate creanțele din portofoliul său însoțite de toate drepturile accesorii aferente, inclusiv contractul de credit încheiat între părți. Ulterior, la data de 21.05.2010, C. E. Bank NV a cesionat acest contract către C. E. Bank (România).
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.
Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul 2 din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.
De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.
Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care sunt redactate în mod clar și previzibil și care reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.
În ceea ce privește prima condiție, respectiv redactarea în mod clar și previzibil a clauzelor, instanța reține că înțelesul acestei cerințe a fost clarificat prin pct. 75 din Hotărârea Kasler, anterior citată. Potrivit Curții, „având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.” Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.
De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamantului este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.
Analizând din această perspectivă clauza art. 5. 1 lit. c) din contractul de credit, instanța constată că acestea enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit. Cu privire la clauza care stabilește comisionul de administrare instanța constată că, într-adevăr, din cuprinsul contractului rezultă că acest comision lunar de administrare este de 0,15% și este plătibil începând cu scadența a 7-a, fără a se menționa însă în mod precis la ce se aplică procentul și ce înseamnă scadența a 7-a. Cu toate acestea, potrivit prevederilor dintre părți, contractul de credit se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr. 1 și cu graficul de rambursare. Or, potrivit planului de rambursare credit, începând cu scadența celei de a 7-a rată se percepe comisionul de administrare lunar de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat. Prin urmare, simpla lecturare a acestui plan de rambursare, ce făcea parte din contractul de credit, putea conduce consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat la concluzia că prin încheierea contractului de credit, acesta se obligă la plata lunară a unui comision de administrare în cuantum de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat și care începe a fi perceput odată cu scadența celei de a 7-a rată.
Cu privire la comisionul de administrare, instanța reține că și în acest caz există o contraprestație din partea pârâtei, respectiv operațiunile de administrare a contului de credit. Deși O.U.G. nr. 50/2010 nu este incidentă contractului încheiat de părți, întrucât contractul a fost încheiat anterior intrării în vigoare acestui act normativ, instanța reține, ca argument, faptul că acest act normativ prevede posibilitatea inserării comisionului de administrare (art. 36), ceea ce întărește concluzia instanței că legiuitorul nu a avut în vedere, prin Legea nr. 193/2000, și această clauză printre cele care prezintă caracter abuziv. Această concluzie se impune și în cazul legiuitorului european în ceea ce privește Directiva nr. 93/13/CEE, deoarece O.U.G. nr. 50/2010 reprezintă tot o transpunere a Directivei 2008/48/CE. Altfel spus, comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, iar pentru această sumă există contraprestație din partea sa, care constă în operațiunile de administrare a contului de credit.
În aceste condiții, instanța constată că sunt îndeplinite în cazul comisionului de administrare (art. 5. 1 lit. c din contract), criteriile stabilite în jurisprudența Curții cu privire la clauzele ce nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive, deoarece aceste clauze sunt redactate în mod clar și previzibil pentru un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat și reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către pârâtă.
Instanța reține însă că aceste clauze a fost clar prevăzute în contract, în termeni expliciți, de care consumatorul a putut lua cunoștință la încheierea contractului. Niciunul dintre actele normative invocate de acesta ca temei al acțiunii de față și care au incidență în speță nu interzic prevederea unei astfel de clauze în contract și nici nu stabilesc caracterul ei abuziv, de asemenea, nu prevăd obligativitatea introducerii în contracte a unui termen care să fie pus la dispoziția consumatorului pentru îndeplinirea obligațiilor (nici O.U.G. nr. 50/2010 nu introduce o astfel de reglementare).
Iar condiția producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților nu este îndeplinită, din moment ce consumatorul a beneficiat de suma împrumutată de instituția de credit și și-a exprimat acordul în privința obligațiilor ce-i revin, explicit prezentate în contract.
Or, în aceste condiții, a da curs acestei solicitări înseamnă, practic, ca instanța să intervină în raporturile contractuale dintre părți, prin modificarea unei clauze, limitând aplicabilitatea acesteia la cazurile dorite de consumator, lucru inacceptabil în condițiile art. 969 Cod civil vechi (în vigoare la momentul încheierii contractului), dacă nu se reține caracterul abuziv al clauzelor.
Având în vedere că instanța nu va constata nulitatea clauzelor puse în discuție, va respinge și solicitarea de obligare a pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu acest titlu ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei coparticipării procesuale obligatorii și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtă.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul O. O. V., cu domiciliul în Sibiu, ., . cu domiciliul ales în Sibiu, . în contradictoriu cu pârâtele C. E. BANK SUCURSALA SIBIU, cu sediul în Sibiu, .. 7, jud. Sibiu, C. E. IPOTECAR IFN S.A., cu sediul în București, ., sector 6, Anchor Plaza cu sediul ales în București, P. Kiseleff, nr. 50, vila nr. 6, sector 1 și intervenientul C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN S.A., cu sediul în București, ., sector 6, Anchor Plaza, cu sediul ales în București, .. 50, vila nr. 6, sector 1 la C.A. D. și Asociații.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CA/ Tehn. ȘG
6 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 5173/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5168/2015. Judecătoria... → |
|---|
