Plângere contravenţională. Sentința nr. 8341/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8341/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-10-2015 în dosarul nr. 8341/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8341

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.10.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: D. B.-J.

GREFIER: B. C.

Pe rol cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, privind petentul S. D. C., intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - B. Rutieră, intervenienții I. D. A. și C. C. și asigurătorii de răspundere civilă E. R. A.-Reasigurare SA, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Group SA și S. de A. și Reasigurare City Insurance SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit atât părțile cât și martorul C. A. R..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia a învederat că, judecata a fost amânată pentru audierea martorului propus de reclamant. În timpul ședinței de judecată, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a depus la dosar procesul-verbal privind executarea mandatului emis pe numele martorului C. A. R..

Față de mențiunile procesului-verbal de executare a mandatului de aducere, în conformitate cu dispozițiile art. 313 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța constată imposibilitatea audierii martorului C. A. R..

În temeiul art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2014, petentul S. D. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generale de Poliție a Municipiului București - B. Rutieră, anularea procesului-verbal . nr._ întocmit la data de 19.11.2014.

În motivare a arătat că, la data de 19.11.2014, conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Splaiul Independenței. Pe sensul său de mers erau două benzi, iar carosabilul era umed. Nu avea viteză, întrucât semaforul, aflat la circa 100 m, era roșu. Drumul pe care circula era unul cu prioritate, pe partea opusă fiind doar un singur sens de mers. Paralel și ușor înaintea sa se afla un alt autoturism care se deplasa cu viteză redusă, dar care mergea ușor spre banda a doua. El a ajuns paralel cu celălalt autoturism, pe care l-a și depășit. În același timp, din dreapta sa a venit autoturismul cu nr._ ce avea obligatoriu la dreapta, cedează trecerea, însă acesta a virat stânga. La acel moment s-a produs coliziunea. Din ricoșeu a fost aruncat în autoturismul cu nr._ . În urma coliziunii, roata din stânga a ajuns pe linia continuă fapt ce l-a determinat pe cel vinovat de coliziune să susțină că ar fi mers pe contrasens. Acest fapt nu este adevărat întrucât așa cum a precizat, pe sensul opus exista o singură bandă. Nu se consideră vinovat de producerea accidentului, întrucât conducătorul auto care este vinovat de acest accident a venit de un drept care avea indicatorul „cedează trecerea” și „obligatoriu la dreapta”.

În drept, petentul a indicat OUG nr. 195/2002.

În dovedire, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

În cadrul probei cu înscrisuri a depus la dosar, în copie, următoarele: proces-verbal . nr._ întocmit la data de 19.11.2014, carte identitate . nr._, plic expediție poștală.

Plângerea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței atașate la fila 6 în dosar.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În motivare a arătat că procesul-verbal respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

În fapt, la data de 19.11.2014, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe Splaiul Independenței și a depășit neregulamentar circulând pe sensul opus, iar la intersecția cu . intrat în coliziune cu auto cu nr._, după care a fost împins în auto cu nr._ . Prin manevra efectuată, petentul nu a respectat prevederile art. 41 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, intrând în coliziune cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, după care a fost împins în auto cu nr._, cauzând pagube materiale la cele trei autovehicule implicate. Din interpretarea declarațiilor celor trei conducători auto scrise la unitatea de poliție, a schițelor întocmite de către aceștia, precum și a avariilor existente la cele trei autovehicule, agentul de poliție rutieră a stabilit, în mod obiectiv, vinovăția în sarcina petentului.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002 republicată.

În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în copie, următoarele: proces-verbal . nr._/19.11.2014, declarațiile conducătorilor auto implicați în accident, autorizații de reparații nr._, nr._ și nr._, istoric sancțiuni.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a depășit în mod legal și nu pe contrasens.

În temeiul art. 33 alin. 2 din OG nr. 2/2001 și art. 119 din OUG nr. 195/2002, instanța a dispus introducerea în cauză a celorlalte două persoane implicate în accidentul rutier și a asigurătorilor de răspundere civilă.

Instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială, iar pentru intimată proba cu înscrisuri.

În condițiile în care mandatul emis împotriva martorului propus de petent nu a putut fi pus în executare, instanța a constatat imposibilitatea audierii martorului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._, întocmit de un agent constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – B. Rutieră în data de 19.11.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 540 lei, reținându-se că, în data de 19.11.2014, ora 09,00, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Splaiul Independenței și a executat depășire neregulamentară pătrunzând pe sensul opus, iar la intersecția cu . intrat în coliziune cu autoturismul având numărul de înmatriculare_, fiind împins mai departe în autoturismul cu numărul de înmatriculare_ .

Fapta reținută în sarcina contestatorului a fost legal încadrată, raportat la dispozițiile art. 41 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora „vehiculele și animalele atunci când circulă pe drumurile pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulație, cât mai aproape de marginea părții carosabile, cu respectarea semnificației semnalizării rutiere și a regulilor de circulație.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța reține că aceasta a fost stabilită între limitele maxime și minime reglementate de dispozițiile 101 alin. 3 lit. d rap. la 98 alin. 4 lit. c din OUG nr. 195/2002.

Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind incidentă nicio cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.

Înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei, confirmă situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat. Este vorba de declarațiile celorlalte două părți implicate în accident, ce se coroborează atât între ele cât și cu avariile menționate în autorizațiile de reparații nr._, nr._ și nr._.

Argumentele petentului nu au beneficiat de suport probator, martorul propus de acesta neputând fi audiat nici în condițiile emiterii unui mandat împotriva acestuia.

În raport de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că plângerea contravențională este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. D.-C., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B. Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, intervenienții I. D. A., cu domiciliul în București, .. 12, ., ., sector 3 și C. C., cu domiciliul în București, . nr. 22, ., ., sector 6 și asigurătorii de răspundere civilă E. R. A.-Reasigurare SA, cu sediul în București, .. 10, Global City, Business Park, Clădirea O23, Asigurarea Românească - Asirom Vienna Group SA, cu sediul în București, .. 7, . și S. de A. și Reasigurare City Insurance SA, cu sediul în București, .. 5-7, parter – demisol, sector 1.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.10.2015.

Președinte, Grefier,

D. B.-J. B. C.

Red.DBJ/Thred.BC/9ex./30.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8341/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI