Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 8069/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8069/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8069/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8069
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. D. M.
GREFIER: E. C. P.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată -OUG nr. 119/2007 / art. 1013 Cod procedură civilă și urm., privind pe creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns creditoarea prin avocat T. Ș., cu împuternicire avocațială aflată la fila nr. 28 din dosar, lipsind debitoarea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la data de 02.10.2015, prin serviciul registratură, debitoarea a depus la dosar întâmpinare și un set de înscrisuri, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuția părților competența instanței.
Creditoarea, prin avocat, arată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă pentru a soluționa cauza.
Având în vedere dispozițiile art. 1016, art. 94 pct. 1 lit. k și art. 107 Cod procedură civilă, față de valoarea litigiului și de faptul că debitoarea are sediul în sectorul 6, instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să judece cererea.
Instanța pune în discuția părților durata necesară pentru cercetarea procesului.
Creditoarea, prin avocat, arată că durata necesară pentru cercetarea procesului este de 1 lună de zile.
Instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă, apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează estimativ 1 lună de zile.
Față de specificul procedurii ordonanței de plată, instanța pune în discuția părților calificarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către debitoare, prin întâmpinare, ca fiind apărare de fond.
Creditoarea, prin avocat, arată că este de acord cu calificarea excepției prescripției dreptului material la acțiune ca fiind apărare de fond.
Instanța califică excepția prescripției dreptului material la acțiune ca fiind apărare de fond, având în vedere că în procedura de față nu se statuează asupra fondului dreptului fondului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Creditoarea, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse la dosar, solicitată de creditoare, prin avocat, și de către debitoare, prin întâmpinare, ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond, în dezbateri.
Creditoarea, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii și emiterea ordonanței de plată împotriva debitoarei pentru suma de 930 de lei, reprezentând debit neachitat, plus dobânda legală, conform art. 1007 Cod procedură civilă, dobândă care este stabilită de art. 3 alin. 21 din OG nr. 13/2011. Solicită cheltuieli de judecată. Depune chitanța nr. 54/05.07.2015, reprezentând onorariu avocat și chitanța nr. 65/19.10.2015, reprezentând deplasare București Judecătoria Sectorul 6.
De asemenea, creditoarea, prin avocat, arată că a efectuat transportul în anul 2013, conform contractului încheiat între părți și comenzii făcute de către debitoare. Urmare acestui transport efectuat a eliberat factura în suma totală de 930 lei. Societatea debitoare nu a plătit suma.
Referitor la excepția prescripției, creditoarea, prin avocat, arată că termenul de prescripție de 1 an de zile nu este aplicabil în situația în care se solicită plata contravalorii transportului efectuat, ci se referă la daunele ca urmare a efectuării unui transport. Neplata contravalorii unei prestații efectuate este dovada beneficiarului că de la momentul încheierii contractului nu a avut intenția să plătească. Solicită respingerea excepției.
Creditoarea, prin avocat, solicită admiterea cererii și emiterea ordonanței de plată. Solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2015 sub nr._, creditoarea S.C. C. L. SRL a chemat în judecată pe debitoarea S.C. S. F. S.R.L. solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata către creditoare a sumei de 930 lei cu titlu de debit neachitat, la plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data de 19.01.2014 până la efectuarea integrală a plății, precum și la plata de daune interese suplimentare în sumă de 200 lei ce reprezintă toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că între părți s-au desfășurat relații comerciale în cursul anului 2013, creditoarea prestând servicii de transport de marfă pentru debitoare conform comandă transport cu nr._ din 12.11.2013 și contractului de transport nr. 1109 din 12.11.2013.
Conform acestora, creditoarea a efectuat un transport de marfă la dată de 13.11.2013 și a emis către societatea debitoare factură cu nr._ din 05.12.2013, în suma totală de 930 lei. Întrucât debitoarea nu a achitat datoria ce o are față de societatea creditoare nici după ce a fost somată, conform art. 1014 Cod de Procedura Civilă, creditoarea a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma de 930 lei, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Creditoarea a susținut că deține împotriva petentei o creanță „ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale” cu toate cele trei calități cerute de lege: este certă (ea rezultă din însuși actul de creanță semnat de debitor), lichidă (câtimea ei este determinată) și exigibilă (trebuie achitată în termen de 20 de zile de la comunicarea documentației de plata). De asemenea, creanța este asumată „prin contract constatat printr-un înscris... însușit de părți prin semnătură”.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1013-1024 C.proc.civ.
În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul: contract, factură fiscală, confirmare de primire, comunicări.
Cererea a fost legal timbrată, conform dovezii depuse la dosar.
La data de 02.10.2015, debitoarea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal, ca fiind prescrisă și, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.
Debitoarea a arătat că potrivit dispozițiilor art. 2500 alin. (1) din N.C.C., “dreptul material la acțiune (...) se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.
În speță, fiind sub incidența legii speciale, respectiv Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972, dreptul material la acțiune se prescrie în termen de un an, conform prevederilor art. 32 alin. (1), care atestă că “acțiunile derivând din transporturile supuse prezenței convenții se prescriu în termen de un an”. Dispozițiile se coroborează cu art. 2521 din N.C.C.
Contractul și comanda pe care pretinsul creditor își bazează acțiunea au natură unui contract de transport, pe care acesta susține că l-a încheiat la dată de 12.11.2013, astfel încât termenul de prescripție de un an a fost depășit cu mult, atât față de momentul introducerii acțiunii cât și față de cel la care reclamanta a transmis somația, prin executor judecătoresc (10.06.2015).
A mai arătat debitoarea că însuși creditorul recunoaște, în cererea sa, că raporturile comerciale (inclusiv prestarea de servicii și emiterea facturii nr._) dintre părți s-au derulat în anul 2013, astfel încât pasivitatea acestuia este sancționată de legiuitor și prin art. 2506 alin. (2) din N.C.C., potrivit căruia “după împlinirea termenului de prescripție, cel obligat poate să refuze executarea prestației”.
Față de considerentele expuse, debitoarea a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu dispozițiile art. 247-248 C.pr.civ., coroborate cu art. 2500 și următoarele din N.C.C.
Pe fondul cauzei, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că
pretinsul creditor și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1013 și urm. C.pr.civ., referitoare la ordonanță de plata, susținând că creanța este certă, lichidă și exigibilă, fără însă a proba susținerile sale.
Cu privire la creanță, debitoarea a învederat că aceasta nu este certă, lichidă și exigibilă, întrucât între societatea reclamanta și cea pârâtă nu există relații contractuale.
În fapt, la dată de 12.11.2013 ora 11:05, societatea debitoare a transmis creditoarei, prin e-mail, o oferta (propunere) de contract și de comandă de transport cu menționarea expresă că, dacă nu este confirmată, în scris, în termen de 3 ore de la primire, comanda este lovită de nulitate, devenind caduca, iar propunătorul este exonerat de orice obligații. C. L. SRL nu a respectat termenul stabilit prin ofertă și nu a făcut proba comunicării răspunsului în termenul de acceptare stabilit. Acceptarea ofertei de comandă de transport i-a fost comunicată de către reclamanta abia în dată de 27.05.2015, adică după un an și jumătate de la dată primirii ofertei, dată la care oferta devenise de mult caduca, în conformitate cu prevederile art. 1195 alin. (1) lit. a) N.C.C., fapt pe care l-a notificat reclamantei prin e-mail în dată de 28.05.2015, cu precizarea refuzului de plată și solicitarea de a storna factură nr._/12.11.2013, întrucât este emisă nelegal, în baza unui act nul.
Debitoarea a apreciat că pretinsul creditor nu a acceptat oferta de contract și, respectiv, de transport, raportat la dispozițiile art. 1197 alin. (1) din N.C.C., care statuează că „ Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când: (...) c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caduca”. Întrucât, cu vădită rea-credință și încercarea de a justifică suma pretinsă, L. SRL a transmis, după un an și jumătate, acceptarea ofertei, acțiunea tardivă a acestuia nu mai produce efecte juridice.
Față de împrejurarea că între părți nu există un contract valid încheiat, pentru motivele arătate mai sus, creanță și accesoriile solicitate de reclamantă nu au caracter cert, nerespectând condițiile prevăzute de art. 1014 alin. (1) din C.pr.civ.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, prin care creditoarea solicită daune interese suplimentare, în suma de 200 lei, conform art. 1017 alin. 2 C.pr.civ., debitoarea a reiterat faptul că procedura ordonanței de plata reglementată de Titlul IX C.p.civ. se aplică doar creanțelor certe, lichide și exigibile, care rezultă dintr-un contract valabil încheiat.
De asemenea, a arătat că nu se indică temeiul legal pentru daunele interese suplimentare pretinse, care oricum nu fac obiectul niciunui contract valabil încheiat și nici nu au fost însușite de către părți prin semnătură sau prin orice alt mod admis de lege, astfel încât daunele interese nu reprezintă o creanță certă.
Mai mult decât atât, potrivit art. 1018 alin. (2), acestea se pot solicită “că urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitor ”, or în lipsa unei înțelegeri valabile între părți în acest sens, nu se poate pretinde nici debitul principal, nici daune interese, neexistând o obligație și un termen asumat de debitor în mod legal.
A precizăm că, în speță, creanța nu este nici lichidă, întrucât daunele interese nu i-au fost facturate sau pretinse sub altă formă niciodată, nici măcar prin somația emisă prin B. Ulesan D. M., potrivit procedurii preliminare obligatorie și, implicit, nu sunt nici exigibile.
Referitor la cel de-al treilea capăt de cerere, plata cheltuielilor de judecata, debitoarea a considerat că acesta urmează regimul primelor doua, urmând a fi respins de instanță.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205, art. 1014 si urm. C.pr.civ., art. 1195, art. 1197, art. 2500, art. 2506, art. 2512 si art. 2521 Noul Cod Civil, precum si dispozițiile art. 32 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR).
În susținerea cererii, debitoarea a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar, în copie, oferta de comanda de transport nr._, precum și dovada transmiterii electronice a acestora la data de 12.11.2013, dovada primirii prin e-mail (la data de 27.05.2015) a acceptării ofertei de comanda de transport, notificarea cu privire la caducitatea ofertei și refuzul de plată, transmisa prin email la data de 28.05.2015.
Analizând cererea de emitere a ordonanței de plată pe baza înscrisurilor depuse și a prevederilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
În fapt,
Creditoarea a emis comanda de transport nr._/12.11.2013 (f. 7-10), în cuprinsul căreia se menționează că „prezenta propunere de comandă constituie anexa la contractul de transport dacă este confirmată, în scris, în termen de 3 ore de la primire. În caz contrar, propunerea de comandă este lovită de nulitate, iar propunătorul este exonerat de orice obligații”.
Creditoarea nu a confirmat în termen această comandă și a emis factura nr._/05.12.2013 pentru suma de 930 lei (f. 5).
În drept,
Conform art. 1014 Cod procedură civilă, prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Din această prevedere legală rezultă condițiile ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se putea urma procedura ordonanței de plată, respectiv: să fie vorba despre o creanță certă, lichidă și exigibilă, care să constea într-o obligație de plată a unor sume de bani, să rezulte dintr-un contract civil constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Conform disp. art. 662 alin. 2 C.proc.civ., creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Potrivit disp. art. 662 alin. 3 C.proc.civ., creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui. Conform disp. art. 662 alin. 4 C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța consideră că această creanță invocată de către creditoare nu îndeplinește condițiile impuse de procedura ordonanței de plată.
În primul rând, instanța constată că nu a fost respectat termenul de acceptare a comenzii, deși creditoarea pare că a efectuat transportul în discuție (aviz de însoțire a mărfii, f.11) .
În al doilea rând, instanța învederează că nu poate fi analizată în cadrul procedurii ordonanței de plată excepția prescripției dreptului material la acțiune (invocată de către debitoare), care se circumscrie fondului raportului juridic dintre părți. Atât incidența Decretului nr. 451/1972 (referitor la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele), cât și durata termenului de prescripție aplicabil, împlinirea termenului de prescripție poate fi analizată doar în cadrul procedurii de drept comun.
Instanța reține că, pentru a se da eficiență, în cadrul procedurii speciale a ordonanței de plată, trebuie să reiasă cu certitudine situația juridică și de fapt dintre părți.
Pentru ca o creanță să fie certă trebuie demonstrat de asemenea că suma stabilită prin înscrisuri este într-adevăr datorată de către debitor.
Or, în cauză, față de restricțiile procedurii ordonanței de plată sub aspect probator (fiind necesară administrarea unor probe inadmisibile în această procedură, precum proba testimonială, interogatoriu, etc), rezultă o incertitudine în privința datorării creanței. Existând un echivoc, instanța reține că această creanță urmărită nu este certă, lichidă și exigibilă.
Pentru aceste motive, instanța va respinge cererea de emitere a ordonanței de plată, ca neîntemeiată.
Potrivit art. 1021 alin 3 Cod procedură civilă, creditoarea are posibilitatea valorificării pretențiilor sale în procedura de drept comun.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, cererea creditoarei de acordare a cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea ., cu sediul în Sibiu, .. 108, județul Sibiu, CUI_ și nr. ORC J_, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în București, . sector 6, CUI RO_ și nr. ORC J_, ca neîntemeiată.
Cu drept de cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea în anulare și motivele acesteia se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M./ Dact. E.V.
04 exemplare/18.11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8124/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
