Pretenţii. Sentința nr. 8124/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8124/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 8124/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8124

Ședința publică de la 20 octombrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. D. G.

Grefier: B. I. C.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanta S. România SRL, în contradictoriu cu pârâta T. G. SRL prin administrator judiciar Citrl Filiala București, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, pentru a da posibilitatea părților, de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 20 octombrie 2015, când a pronunțat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.05.2015, reclamanta S. România S.RL., în contradictoriu cu pârâta T. G. SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 53.714,08 lei, reprezentând contravaloarea unui număr de 28 recipienți sub presiune, sumă calculată conform art. 3.6 din contractul semnat de părți, precum și la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru și onorariu avocat) ocazionate de acest proces.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat relații economice de-a lungul anilor 2005-2010, în baza convențiilor părților și a contractului de vânzare cumpărare gaze industrial și închiriere recipienți nr. 37/09.03.2010. Urmare acestor relații, au fost livrate debitoarei butelii încărcate cu gaze tehnice industriale, pentru care am emis facturi fiscale și am încheiat avize de însoțire a mărfii pentru fiecare livrare.

Pe parcursul derulării raporturilor comerciale, reclamanta a livrat pârâtei astfel de recipienți încărcați cu gazul industrial facturat, aceste bunuri fiind returnate după golire, cu excepția a 28 butelii, 14 pentru oxigen tehnic și 14 pentru acetilenă tehnică. La finalul fiecărei facturi, precum și pe avizul de expediție se face un rezumat al soldului de ambalaje la data respectivă, sold însușit de debitoare prin semnătură. Bunurile au fost preluate în datele de 30.06.2010 și 02.11.2010 odată cu achiziționarea mărfii conform facturilor nr._/2010 și nr._/2010 (_, nr. intern din evidența contabilă informatizată generat ulterior). Bunurile au fost menționate în cuprinsul facturilor și ale procesului-verbal de predare primire recipienți, documente ce au fost semnate de primire de către delegatul societății de la acea vreme.

Niciuna din aceste butelii nu a fost restituită până în prezent.

Facturile a fost acceptate la plată și achitate ulterior, dovadă că marfa a fost consumată. De asemenea în cuprinsul facturilor este menționat faptul că “ numărul de ambalaje este considerat acceptat dacă nu a fost primită o rectificare în 10 zile de la livrare” si până în prezent nu am primit niciun refuz la plată sau contestație cu privire la acest nr. de butelii predate.

Precizam că marfa achiziționată de către societatea debitoare de la subscrisa este o marfa cu regim special respectiv gaze tehnice industriale. ce nu pot fi livrate decât în recipienți speciali, sub presiune.

Începând cu anul 2010 au apărut întârzieri la plată și la restituirea recipienților din partea pârâtei și am încercat de fiecare dată să rezolvăm pe cale amiabilă diferendul creat dar acest lucru nu a fost posibil de fiecare dată, ajungând chiar și la un litigiu pe rolul Judecătoriei Pitești, dosarul nr._, ce a avut ca obiect o ordonanță de plată și în care a solicitat obligarea debitoarei pârâte la plata contravalorii a 77 butelii nerestituite.

Prin sentința civilă nr. 8355 pronunțată la data de 18.10.2013 și rămasă definitivă, Judecătoria Pitești, a respins ca neîntemeiată somația de plată formulată împotriva debitoarei.

În considerentele hotărârii, instanța a reținut că datorită perioadei mare de timp a relațiilor comerciale s-au predat și restituit multe butelii și a fost dificil de a clarifica exact numărul de recipienți rămas nerestituit doar pe baza înscrisurilor atașate de părți fapt pentru care fiind nevoie de un probatoriu suplimentar de a fi administrat a respins acțiunea pe această cale simplificată a somației de plată.

De asemenea, atât instanța în considerentele sentinței civile nr. 8355/18.10.2013, cât și debitoarea-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar precum și prin adresele sale nr. 520/28.06.2010 (transmisă prin fax la 26.08.2010), 784/06.12.2010 precum și nr. 1292/07.12.2011 au reținut și recunoscut că sunt îndreptățiți la restituirea a 28 de butelii predate de noi în temeiul relațiilor comerciale și contractuale.

Întrucât prin adresa nr. 1292/07.12.2011 pârâta precizează că se află în Imposibilitate de restituire a celor 28 butelii recunoscute deoarece au fost schimbare cu altele de la altă societate iar noi cu am fost de acord cu acest lucru am formulat acțiunea de pe rolul Judecătoriei Pitești. In cuprinsul cererii depusă la acea instanță am solicitat și plata altor butelii nerestituite până la data depunerii, 18.02.2013, în total 77 de recipienți.

Inițial reclamanta a renunțat și la valoarea contractuală de 350 Euro+ TVA/ butelie, oferind un preț de achiziție a celor 77 butelii tocmai ca semn de bunăvoință, la fel ca și la ne facturarea tuturor buteliilor nerecunoscute, respectiv 49, dar nici așa pârâta nu a fost de acord deși am purtat o corespondență de aproximativ 2 ani cu privire la stingerea litigiului pe cale amiabilă. Cu toate acestea debitoarea a înțeles să nu-și respecte obligațiile de restituire a bunurilor închiriate.

Dovada încercării soluționării litigiului pe cale amiabilă a fost făcută prin numeroasele notificări și răspunsuri la adresele pârâtei din perioada 2010-2012.

Conform art. 430 Cod proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată iar autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

În cauză nu este vorba despre o autoritate de lucru judecat întrucât nu are identitate între cauza și obiectul dedus judecății, dar poate fi reținută puterea de lucru judecat referitoare la chestiunea celor 28 de butelii pe care pârâta recunoaște că le-a avut în posesie și le-a schimbat la altă societate deja, chestiune lămurită de instanță în considerentele Sentinței Civile nr. 8355/18.10.2013.

Deoarece debitoarea nu a returnat buteliile nici după solicitarea expresă, urmează ca acestea să fie considerate ori distruse ori pierdute conform art. 3.6 din contract, subscrisa fiind în drept să solicite direct contravaloarea lor.

Valoarea totală a buteliilor este de 53.714,08 lei la data de 27.04.2015, conform modului de calcul prevăzut în anexa 1 a contractului încheiat între părți:

1 butelie = 350 euro + TVA = 434 euro

1 butelie = 434 euro x 4.4202 lei (1 euro = 4.4202 lei cursul de referință al B.N.R la data de 27.04.2015) = 1.918,36 lei

28 butelii - 1.918,36 x 28 - 53.714,08 lei Total 28 butelii = 53.714,08 lei

Debitoarea a acceptat la plată facturile fiscale emise de creditoare și a semnat toate convențiile de predare a recipienților în care a fost livrată marfa, dar, deși a fost somată să-și achite restul de obligații, aceasta nu s-a conformat.

Raportul juridic dintre părți este un contract încheiat între profesioniști, care a fost acceptat de pârâtă prin semnătură și ștampilă.

Reclamanta deține o creanță certă, a cărei existență neîndoielnică rezultă din însuși titlu, contract și facturi. Ceea ce conferă un caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia printr-un înscris semnat/recunoscut de debitor. In speță această condiție este îndeplinită. în ceea ce privește lichiditatea creanței vă rugăm să observați că potrivit art. 662 Cod Proc. Civ. o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elemente care permit stabilirea lui. Or, din corespondența purtată precum și în conținutul contractului încheiat între părți, acestea prin acordul lor de voință au înțeles să determine valoarea exactă a debitului (a unei butelii) care este individualizată în mod expres. Deci avem clar individualizat cuantumul datoriei debitorului, această condiție fiind îndeplinită.

Exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bună voie, iar în caz de neexecutare să apeleze la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni injustiție.

Consideră că îndeplinite toate condițiile prevăzute de Codul de Procedură Civilă, în cauză nemaifiind nevoie de probatoriu complex suplimentar.

Facturile depuse de reclamantă sunt ajunse la scadență de dinaintea introducerii cererii de chemare în judecată, cerința exigibilității creanței fiind îndeplinită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1270, 1535, 1538 cod civil și art.277 și 662 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri:factura fiscală nr.003I100893/2010 cu proces verbal de predare – primire recipienți nr._/2010, contract de vânzare – cumpărare nr.37/09.03.2010, fișă client, sentința civilă nr.8355/18.10.2013 pronunțată de Judecătoria Pitești, întâmpinarea depusă în dosarul nr._, adresele nr.475/09.08.2010, 580/31.08.2010, 564/19.11.2010, 231/19.09.2012 și fișele de chirie pentru perioada 08.09.2007 – 30.06.2010, adresele nr.520/28.06.2010, art.784/06.12.2010, 1292/07.12.2011, tabel centralizator perioada 28.07.2005 – 10.12.2010, relații ONRC, împuternicire avocațială.

La data de 31.-08.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare prin care a solicitat să se dispună obligarea debitoarei la restituirea în natură a celor 28 butelii, în temeiul art.127 din legea nr.85/2014 a insolvenței.

Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare gaze industriale și închiriere recipienți nr. 37 din data de 9 martie 2010, însușit de ambele părți prin semnare și ștampilare, filele 29-31, reclamanta a livrat pârâtei gaze industriale în recipienți, așa cum rezultă din evidențele și facturile fiscale ale reclamantei, necontestate de pârâtă, filele 20-28.

În drept, potrivit art. 127, alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, dacă un debitor deține marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparține altuia la data deschiderii procedurii, proprietarul va avea dreptul să își recupereze bunul (…).

Instanța constată că cei 28 de recipienți sunt în proprietatea reclamantei, iar pârâta le-a avut în folosință doar pe perioada consumului de gaz industrial.

În concluzie, instanța urmează să admită cererea precizată și să oblige pârâta să restituie în natură reclamantei 28 de butelii, proprietatea reclamantei.

În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea precizată formulată de, reclamanta S. ROMÂNIA SRL, cu sediul în mun. București, .. 75-79, Sectorul 6, J40/1056/_, CUI - RO_ în contradictoriu cu pârâta T. G. SRL, cu sediul în mun. Pitești, ., jud. Argeș, J_, CUI - RO_ prin administrator judiciar CITRL FILIALA BUCUREȘTI, cu sediul în mun. București, .. 4, . Court, Sectorul 2.

Obligă pârâta să restituie în natură reclamantei 28 de butelii, proprietatea reclamantei.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200,00 lei către reclamantă, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2015.

Președinte,Grefier,

Redactor – C.D.G.

Tehnoredactor – M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8124/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI