Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3533/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3533/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3533/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3533
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 14.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: B. E.
Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „ordonanță președințială”, privind pe reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâta T. G. și cu Autoritatea Tutelară Primăria S. 6 București.
La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu, se prezintă reclamantul personal, legitimat de instanță cu CI . nr._ având CNP_ și pârâta reprezentată de apărător ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind Autoritatea Tutelară Primăria S. 6 București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței reclamantul arată că nu a formulat interogatoriul întrucât a fost plecat din țară și depune la dosar copii de pe biletele de avion însă a formulat răspuns la întâmpinare pe care l-a și comunicat apărătorului pârâtei.
Pârâta prin apărător depune la dosar un set de înscrisuri, un exemplar fiind comunicat reclamantului.
Instanța acordă cuvântul pe inadmisibilitatea cererii de ordonanță președințială, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Pârâta prin apărător solicită ca instanța să admită această excepție și să observe faptul că o astfel de solicitare a reclamantului nu suportă un caracter urgent, faptul că un copil de 4 ani refuză să aibă relații cu tatăl său, să plece cu acesta în timpul orelor de vizită nu poate fi considerată o situație nou apărută. Arată că obligarea pârâtei la plată nu este o soluție prin care minorului i se poate schimba propria convingere că este normal și bine să aibă legături personale cu tatăl său, fiind în esență o măsură care va fi luată fără rezultat, fără finalitate și în nici un caz o măsură ce trebuie luată în regim de urgență. În ceea ce privește prejudecarea fondului arată că reclamantul are același solicitări și pe dreptul comun, în dosarul nr._, motiv pentru care solicită ca instanța să respingă cererea ca inadmisibilă întrucât pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială instanța va trebui să efectueze o reală verificare și cercetare a fondului dreptului și nu doar de a vedea de partea cui este aparența dreptului.
Reclamantul personal având cuvântul arată că prin promovarea cererii de ordonanța președințială consideră că măsura de urgență privind minorul este aceea de a avea relații personale cu tatăl și cu familia acestuia. Consideră că sunt încălcate drepturile copilului și deși pârâta spune că este de acord, în fond se opune. Arată că nu este prima oară când fosta soție a înaintat rapoarte de evaluare psihologice efectuate în mediul privat însă, au fost refuzate de toate instanțele, în consecință consideră că minorul este abuzat de mamă.
I N S T AN Ț A,
Deliberând constata ca:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 07.04.2015, sub nr._ /2014, reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta T. G. a solicitat, în baza Legii nr. 272/2004 actualizata, art. 20, alin (1) si (2) următoarele: impunerea numitei Gentiana Heimann a unei amenzi de 1000 lei pe ziua de întârziere pana la executarea obligației privind respectarea programul de vizita hotărât de instanța prin Decizia Civila nr. 373/20.06.2013, dosar nr._, întrucât a refuzat punerea în aplicare si respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale minorului T. R. G. cu tatăl său si familia acestuia; depunerea unei garanții reale sau personale de către parata T. G. in valoare de 30.000 lei, in vederea menținerii relațiilor personale cu minorul sau, după caz, la încetarea programului de vizitare.
In temeiul art.998 (2) C.pr.civ. reclamantul a solicitat judecarea ordonanțe președințiale fără citarea părților, iar in temeiul art.996 (3) C.pr.civ. executarea sa se facă fără somație sau trecerea unui termen.
A menționat de asemenea că, în data de 02.04.2015 a depus cerere de chemare in judecată la Judecătoria Sectorului 6 si a primit număr unic dosar_ .
Atât interesul cat si urgenta promovării prezentei acțiuni rezida din faptul ca fiecare zi care trece fără ca minorul T. R. G. sa poată avea legături personale cu tatăl, bunicii paterni si restul familiei, poate sa aibă consecințe deosebit de grave asupra psihicului minorului, existând pericolul iminent al ruperii ireversibile al liantului afectiv dintre acesta si tata si restul familiei. Promovarea acestei acțiuni consta, in principal, in prevenirea acestei pagube iminente si care cu trecerea zilelor nu s-ar mai putea repara, iar în plus, prin rapoartele emise de către DGASPC S. 6 s-a confirmat faptul că minorul este ., datorat alienării parentale la care este supus chiar de către parata T. G..
Legiuitorul, prin completarea Legii 272/2004 cu art. 2, 20 si 21, a dat posibilitatea părintelui interesat sa solicite masuri asigurătorii tocmai pentru a " obliga" in acest mod pe părintele custodian sa respecte interesul superior al copilului, sa respecte programul de vizita hotărât de instanță.
In fapt, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă definitivă si irevocabilă nr. 6173/24.09.2010, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 5 a obligat parata sa permită sa aibă legături personale cu minorul T. R. G., in sensul luării acestuia la domiciliul său, in prima si a treia săptămâna din lună, de sâmbăta de la ora 10,00 pana duminica ora 18,00, doua vacante de cate 7 zile vara/iarna si sărbătorile legale alternativ cate o zi la fiecare părinte.
Începând cu luna martie a anului 2011, moment in care parata si minorul R. au părăsit domiciliul, la 6 luni după pronunțarea divorțului, parata a început un amplu proces de alienare parentala (abuz emoțional) asupra copilului lor si a familiei paterne.
La început, când minorul R. având 5 ani, mama l-a învățat si condițional pe copil sa refuze prezenta sa si a bunicilor paterni si sa refuze respectarea programului de relații personale, condiționând copilul de dragoste materna si amenințări indirecte. Din cele spuse de minor la vremea aceea, reclamantul a reamintit doar câteva "daca merg cu tine mami a spus ca mă iubește mai puțin si ca nu mai doarme cu mine; mami a zis ca daca merg cu tine la căsuță (casa de vacanta la munte) mă tine la grădiniță pana la 6 seara, nu ca pana acum la 12; daca mă duc la mamaie si tataie T. mă tine la after-scholl pana seara)”. Minorul neavând alta cale de refuz, a fost "obligat", indirect, sa refuze relațiile personale cu el ca tată, dar si cu restul familiei sale, bunicii lui, unchiul mătușa si verișoarele.
A mai arătat reclamantul că, în prima faza pe minor il vedea numai cate 30-45 minute si numai in prezenta mamei, neavând aproape nici un fel de interacțiune personala, acesta fiind ținut de mână sau sub supravegherea vizuala a mamei, care in momentul in care copilul se detensiona cat de cat si se juca cu tatăl (parc, tabiet, telefon, loc de joaca etc.) întâlnirea se întrerupea brusc, ca nu cumva minorul să se apropie prea mult de el.
Concomitent cu această " spălare de creier",o adevărata fobie de alienare parentala împotriva propriului copil, parata a început si lupta pe plan oficial, în sensul că, a fost dat in judecata pentru micșorarea programului de relații personale, iar Judecătoria sectorului 5, prin sentința nr.961/02.02.2012 a decis ca programul de relații personale sa nu fie micșorat.
Văzând ca minorul este din ce in ce mai străin de el si familia sa, reclamantul a arătat că a sesizat DGASPC S. 6 și cu mari insistente copilul a fost adus la consiliere psihologica si cu si mai mari eforturi s-a reușit sa se aibă câteva ședințe cu pârâta separate, dar si 2 ședințe de consiliere parentala .
In urma raportului psihologic s-a concluzionat/confirmat cele sesizate de către el in plângerea de la DGASPC sector 6, respectiv ,, Exista o stare de tensiune intre tata si fiu datorata unei comunicări defectuoase si a unei slabe susțineri a relației tata-fiu din partea mamei"; ‘’mama are nevoie de ajutor de specialitate"; "tatăl poate petrece timp cu fiul său fără ca acesta sa fie însoțit de mama sa", iar din concluzii a reieșit că, parata are grave probleme de comportament față de propriul copil,recomandându-i-se "ajutor de specialitate" și în plus, s-a reconfirmat, după câteva ședințe personale si cu minorul R. ,ca el ca tata nu are niciun fel de probleme putând că minorul să meargă cu el, fără sa fie însoțit de mama. Recomandările DGASPC de consiliere psihologica ale minorului dar si recomandarea ajutorului de specialitate pentru mama, au fost refuzate de parata,cum de altfel a refuzat si consilierea parentala.
Apoi, reclamantul a mai arătat că a încercat toate variantele, executor judecătoresc, politie ,parchet, însă din păcate nimic nu a putut sa o clintească pe pârâtă din procesul de îndepărtare,de alienare parentala a minorului de el si familia acestuia. Văzându-se in acest impas, a apelat din nou la DGASPC sector 6 sesizând ca minorul este ., pericol confirmat si de această autoritate, prin primul raport psihologic din 14.02.2013.
DGASPC S. 6, după alte ședințe cu parata,cu parata si cu minorul, cu parata si cu el,cu toți trei a emis un raport de evaluare detaliata ,din data de 10.10.2014 în care s-a precizat printre altele că, "Copilul prezintă semen de abuz emoțional"; "Deși mama afirmă că susține relația copilului cu tatăl său, in fapt,nu reușește sa încurajeze relația lui R. cu tatăl sau"; "Chiar daca mama răspunde solicitărilor noastre, (părerile dumneaei privind relația pe care ar trebui sa o aibă R. cu tatăl sau sunt foarte bine formate si nu mai pot fi modificate".Ca si concluzii s-a reconfirmat si s-a certificat lucrul cel mai grav pentru minor, pentru sănătatea mintala si pentru integritatea lui morala, psihica si anume s-a reconfirmat forma de violenta sub forma abuzului emoțional asupra minorului iar concluzia este mai mult decât grăitoare:"In urma evaluării detaliate a situației copilului apreciem ca este prezenta o forma de violenta asupra minorului din sfera abuzului emoțional,copilul fiind expus conflictului dintre părinți,in mod special de către mama, care, prin atitudinea sa, nu susține dezvoltarea psihica armonioasa a copilului in relația cu ambii părinți".
Separat s-a solicitat de către DGASP sector 6 consiliere psihologica pentru parata,consiliere refuzata,s-a solicitat consiliere psihologica pentru minor, parata a refuzat, s-a solicitat consiliere parentala și plan de reabilitare ambele refuzate de mama, paratei i s-a solicitat consiliere psihologica de urgență, gratuită in cadrul DGASPC S. 6,însă parata știind a cui este vina si cine abuzează propriul copil, a refuzat și acest ajutor. Încercările lui disperate de a opri acest abuz asupra copilului său, l-au împins sa ceară si ajutorul disperat la un executor judecătoresc.
Reclamantul a menționat că la acest moment este un tata disperat, care din păcate este la căpătul răbdării, este un tata disperat care de 1460 zile nu si-a luat copilul in brațe nici măcar 3 minute,care nu știe daca băiatul lui știe sa citească, sa scrie,dacă copilul lui a fost bolnav sau internat vreodată in ultimii 4 ani, este un tata care nu știe ce si cum se joaca copilul lui, care nu știe ce cadouri si jucării sa-i cumpere propriului copil de ziua lui sau orice zi in care reușește sa-l vadă.
Totodată este un tata distrus, care in orice copil blond pe care il vede pe . in orice copil pe care ii vede își vede propriul copil. A ajuns in concedii sau oriunde merge, sa-și refuze prietenii care au copii, a ajuns sa-și facă râu să vadă copii in preajma sa, in orice chip de copil, a ajuns sa-l vad cu chipul propriului său copil. De 4 ani de zile nu mai are liniștea sufleteasca sa muncească, părinții săi (mama) s-a îmbolnăvit de diabet de dorul singurului nepot pe care îl are si pe care îl vede doar de doua ori pe an (de C. si de ziua lui), ca pe un " animal" scos in fata ușii ,cate 2 minute să-și i-a cadourile de la bunici.
Executorul judecătoresc a aplicat legea, proces verbal de constatare, încheiere cu dispunere si somație și bineînțeles ca parata a încercat sa suspende executarea,lucru pe care nu l-a reușit si Judecătoria Sectorului 6 prin Hotărârea 2154/2015 din 19.03.2015 a respins ca neîntemeiata contestația la executare(dosar_/303/2014).
Mai mult Judecătoria sectorului 6 a impus paratei, ca minorul sa fie consiliat in regim de urgenta,nu mai mult de 3 luni începând cu 1 februarie de către un specialist al DGASPC S. 6.
Prin prisma reglementarilor in domeniu, respectiv H.G. nr. 49/2011 privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinara si in rețea in situațiile de violenta asupra copilului si de violenta in familie, aceasta atitudine de alienare parentale exercitata de către parata este catalogata drept o forma de abuz emoțional, pentru a-l determina pe fiul lor sa creadă ca îi este un dușman care îi dorește râul, dorind astfel sa-l îndepărteze de el.
De asemenea, potrivit art. 89 (1) din Legea nr. 272/2004, “ prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntara a unei persoane care se afla . răspundere, încredere sau de autoritate fata de acesta, prin care este periclitata viața, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala sau sociala, integritatea corporala, sănătatea fizica sau psihica a copilului”.
Din păcate, in timp, acest proces de alienare cat si cel de violenta sociala prin impunerea de către mama a izolării minorului de familiei Legea 217/2003 ®) va duce la o ruptura ireversibila intre el si fiul său, acesta din urma fiind privat de o relație armonioasa si afectuoasa cu unul dintre părinți si restul familiei lui.
De asemenea, atitudinea abuziva a paratei fata de minor, va avea consecințe deosebit de grave asupra dezvoltării psihice a minorului; conform Anexei 1 din H.G.nr. 49/2011 s-a stabilit că, ,,daca abuzul emoțional este repetitiv și susținut, va duce si la afectarea diverselor paliere ale psihicului copilului (structura de personalitate, afectele, cognitiile, adaptarea, percepția), devenind abuz psihologic, care are consecințe mai grave decât abuzul emoțional și pe termen lung, asupra dezvoltării copilului”.
Mai mult, jurisprudența CEDO a stabilit ca ‘‘reședința obținuta pe cale Judecătoreasca nu constituie un avantaj care sa-i fie conferit unui părinte, ci o măsura luata doar in interesul superior al copilului, interes care se apreciază mai ales prin referire la capacitatea acelui părinte de a menține bune relații intre tata si copil" din C.A. Bordeaux, hotărârea din 3 oct. 2006, apud. F. Dekeuwer-Defossez, op.cit. pp 139 si 140.
Prin comportamentul sau, însa, parata a demonstrat ca nu este demna de încrederea acordata de instanță si că, nu are capacitatea de a asigura menținerea constanta a relațiilor tata-copil, așa cum este specificat si in Legea 87/2007. art.4: ain.1: " Copilul si părinții săi au dreptul de a obține si întreține relații personale”.
Deoarece respectarea si conservarea legăturilor personale ale minorilor cu părinții sunt extrem de importante. Ministerul Muncii si Protecției Sociale a ajuns la concluzia ca Legea 272/2004 trebuie adaptata in acest sens. Astfel prin Legea 257/2013 s-au introdus noi articole in Legea 272/2004 si anume:Articolul 2:In determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel puțin următoarele: capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează sa se ocupe de creșterea si îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;menținerea relațiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relații de atașament; Articolul 21:In cazul in care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutela va stabili locuința acestuia la unui dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea in vedere, in afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), si aspecte precum:disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celalalt părinte in deciziile legate de copil si de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urma; disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;Articolul 20: In vederea asigurării menținerii relațiilor personale ale copilului cu părinții săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie, precum si pentru asigurarea înapoierii copilului la locuința sa la terminarea perioadei de vizita, instanța poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptățite, una sau mai multe masuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanții.
Masurile prevăzute la alin. (1) pot include: amenda pe ziua de întârziere impusa persoanei care refuza punerea in aplicare sau respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului;depunerea unei garanții reale sau personale de către părintele sau persoana de la care urmează sa fie preluat copilul, in vederea menținerii relațiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare”.
F. de cele expuse, reclamantul a solicitat admiterea cererii de chemare in judecata, aplicarea art. 20, alin.(2) lit. a) si b) pentru a determina parata sa mențină relațiile personale ale minorului T. R. G. cu tatăl si familia lui pentru respectarea interesului superior al copilului.
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 C.pr.civ. si art. 20, alin.(2), lit. a) si b ) din Legea 272/2004 ®.
În susținere a solicitat probele cu: înscrisuri. interogatoriu și 2 martori
A anexat cererii următoarele înscrisuri: C. de pe portal cu număr dosar chemare in judecata_ ; Sentința civila de divorț definitive si irevocabila 6173/24.09.2010 dosar_ ; Sentința de pe portal in dosarul de micșorare program relații cu minorul_/302/2011; Sentința de pe portal cu respingerea contestației la executarea făcută de executorul judecătoresc_/303/2014; Sentința de pe portal prin care o oblige pe parata sa aducă copilul la consiliere psihologica,fără cale de atac; Raport psihologic emis de DGASPC S.-6 in data de 14.02.2013 de către psiholog M. O.; Raport de evaluare Detaliata emis de DGASPC S. 6 in data de 10.10.2014; Plan de reabilitare si reintegrare Sociala,plan propus de către DGASPC S. 6 si care a fost refuzat de către parata; Procesul verbal de constatare, încheierea si somația emise de către Executorul Judecătoresc C. L. A..
Pârâta T. G., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună, în principal, respingerea ca inadmisibila a ordonanței președințiale formulata de T. M., în subsidiar, respingerea ca neîntemeiata a cererii formulata de reclamant și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
In fapt, pârâta a arătat că, prin Sentința Civila nr. 6713/ 22.09.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a Civila, in dosarul nr._, s-a încuviințat ca tatăl copilului sa aibă legături personale cu copilul sau minor T. R. - G., născut la data de 12.10.2005, conform unui program stabilit de către instanța de judecata, minorul fiind încredințat spre creștere si educare mamei sale.
Condițiile exercitării ordonanței președințiale nu sunt îndeplinite, întrucât, prin intermediul cererii reclamantul a solicitat aplicarea unei amenzi asupra acesteia in cuantum de 1000 de lei, pe zi de întârziere, pana la executarea obligației privind respectarea programului de vizita hotărât de instanță, motivând ca ea refuză punerea in aplicarea si respectarea programului de menținere a relațiilor personale cu minorul T. R..
De asemenea, reclamantul a solicitat tot pe calea ordonanței președințiale si depunerea unei garanții reale in cuantum de 30.000 lei, pentru menținerea relațiilor personale cu minorul, sau, după caz, la încetarea programului de vizitare.
In ceea ce privește reglementarea Ordonanței Președințiale, Codul de Procedura Civila prevede următoarele:
,,Potrivit art. 996 alin. (1) Cod Procedura Civila, instanța de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista aparenta de drept, va putea sa ordone masuri provizorii sau grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru maturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.
Pentru admisibilitatea unei ordonanțe președințiale, pe lângă condițiile (generale) ce trebuie sa existe in cazul oricărei forme concrete ce intra in conținutul acțiunii civile, presupune si îndeplinirea anumitor condiții speciale, prevăzute de art. 996 alin.(1) C.proc.civ,
respectiv: urgenta, caracterul provizoriu, condiția de a nu prejudeca fondul, existenta unei “aparente de drept” in favoarea reclamantului.
Prima condiție, care justifica folosirea ordonanței președințiale este urgenta. Aceasta condiție trebuie apreciata de către instanță in concret, in raport de circumstanțele obiective ale cauzei, criteriile subiective fiind, de regula, irelevante .Codul de procedura civila reglementează situațiile caracterizate prin urgenta, acestea fiind atunci când măsura solicitata este necesara pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cu privire la motivarea urgentei conferita de reclamant, conform căreia fiecare zi de întârziere care trece fără ca minorul sa aibă legături personale cu tatăl, bunicii paterni si restul familiei, poate sa aibă consecințe deosebit de grave asupra psihicului minorului, existând pericolul iminent al ruperii ireversibile al liantului afectiv dintre acesta si tata si restul familiei, pârâta a solicitat să se constate că, nu se poate considera ca existând o urgenta obiectiva in sensul textului de lege.
Nu se poate aprecia ca o astfel de situație poate fi încadrata ca prezentând un caracter de urgenta, având in vedere faptul că este o prezentare personala a reclamantului a acestei situații, este strict o convingere a acestuia. Reclamantul este cel care a apreciat ca fiind urgenta repararea acestei situații, luând in considerare interesul sau, deci, doar in mod subiectiv prezintă caracter de urgenta. Mai mult, trebuie observat ca reclamantului îi sta in putere sa adopte o atitudine potrivita față de minor, supus si așa presiunii separării si conflictului dintre părinți, însa cu toate acesta reclamantul continua sa se prezinte cu executorul judecătoresc si cu organul de politie pentru preluarea cu forța a minorului, in ciuda împotrivirii vehemente a acestuia.
Faptul ca minorul refuza sa aibă legături cu tatăl său in prezent, nu înseamnă ca o conduce la concluzia ca exista pericolul iminent al ruperii ireversibile al liantului afectiv dintre acesta si tata si restul familiei. Mai mult decât atât, nu se poate considera ca fiind un pericol iminent sub nicio forma, întrucât nu se poate aprecia când se poate produce acest presupus eveniment nefericit, in condițiile in care minorul nu dorește sa aibă legături cu tatăl sau de o perioada de timp destul de lunga, ori pericolul iminent presupune ca un pericol pe cale sa se producă.
O astfel de împrejurare nu poate prezenta caracterul unei situații de urgenta, ținând cont de faptul că, prin aplicarea unei amenzi pentru ea sau prin obligarea la plata a unei garanții, nu poate avea ca finalitate îndeplinirea obligației ei, rezultatul fiind, deci, unul nul.
Din moment ce copilul este cel care REFUZA sa aibă relații personale cu tatăl si REFUZA sa plece cu acesta, in timpul orelor de vizita, astfel cum au fost stabilite in program, este evident faptul ca solicitarea reclamantului nu prezintă caracter de urgenta.
Obligarea la plata a sa nu este o soluție prin care minorului i se poate schimba propria convingere ca este normal si bine sa aibă legături personale cu tatăl său, fiind, in esența, o măsura care va fi luata fără rezultat, fără finalitate si in niciun caz o măsura ce trebuie luata in regim de urgenta.
Pentru soluționarea unei astfel de situații, pârâta a arătat că a sfătuit minorul sa aibă legături cu tatăl, dar a fost supus si observației psihologilor, urmând programul de consiliere psihologica impus de instanța. Numai in acest mod va putea fi maturat un așa-zis „pericol iminent” de rupere ireversibila a legăturii dintre tata si copil.
Pârâta a solicitat să se constate că, nu se va înlătura situația prezenta (cea in care minorul refuza sa aibă legături cu tatăl sau) si nu se va ajunge la prevenirea sau înlăturarea pericolului ca minorul sa rupă definitiv legătură cu reclamantul prin admiterea ordonanței președințiale promovate acesta, o astfel de solicitare a reclamantului fiind inadmisibila.
A doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 966 alin. (1) C.proc.civ. este aceea ca măsura ordonată de instanța sa fie provizorie.
Pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate masuri definitive, care sa rezolve in fond litigiul dintre părți, deoarece ordonanța președințiala nu are ca scop stabilirea definitiva a drepturilor părților, ci numai luarea unor masuri in cazuri urgente.
A mai învederat pârâta că, pretențiile reclamantului de a i se aplica amenda si de a fi obligata la depunerea unei garanții, potrivit art. 20 din Legea 272/2004, au fost solicitate si pe calea dreptului comun, formându-se dosarul nr._, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, cu termen de judecata la data de 07.05.2015, la fel ca in cazul ordonanței președințiale despre care face vorbire si pe care o consideră ca fiind inadmisibila.
Astfel, caracterul vremelnic a pretențiilor solicitate prin intermediul ordonanței președințiale nu mai are o justificare si o aplicabilitate practica, câtă vreme luarea unor astfel de masuri asupra sa, pot avea caracter definitiv, mai ales in ceea ce privește depunerea unei garanții de către ea.
Faptul ca ar putea fi obligata la plata unei amenzi si a unei garanții, astfel cum prevede art. 20 din Legea 272/2004, pentru asigurarea îndeplinirii obligației de a menține si a respecta programul de vizita a minorului T. R. cu tatăl sau, nu schimba natura caracterului definitiv, raportându-se la masurile prevăzute.
Natura sancțiunilor prevăzute la art. 20 din Legea 272/ 2004 este una provizorie, întrucât se raportează la momentul pana la care acestea sunt luate, respectiv pana la îndeplinirea obligației persoanei care refuza menținerea relațiilor personale ale copilului cu părintele sau, însa aceasta nu trebuie confundata sau suprapusa cu caracterul provizoriu al solicitării reclamantului de a fi aplicate aceste masuri.
Având in vedere aceasta diferența de nuanța, pârâta a solicitat să se constate faptul că, nici cea de-a doua condiție a admisibilității ordonanței președințiale nu este îndeplinita, atrăgând respingerea ca inadmisibila a ordonanței președințiale promovate de T. M..
Cea de-a treia condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale este ca măsura luata sa nu prejudece fondul dreptului.
Aceasta cerința decurge atât din condiția referitoare la caracterul provizoriu al măsurii ce urmează a fi dispusa, cat si din prevederea legala conform căreia ordonanța va putea fi data chiar si atunci când exista judecata asupra fondului.
Pentru soluționarea ordonanței președințiale, instanța trebuie sa aibă in vedere dispozițiile art. 996, alin (5) Cod Procedura Civila care prevede faptul ca: „pe cale de ordonanța președințiala, nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve litigiul in fond si nici masuri a căror executare nu ar mai face posibila restabilirea situației de fapt”.
Așadar, atunci când se rezolva o cerere de ordonanța președințiala, instanța nu trebuie sa aibă de cercetat fondul asupra dreptului discutat intre părți, ci doar sa cerceteze aparenta acestui drept.
In aceste condiții, pentru ca instanța sa pronunțe o hotărâre ca urmare a soluționării ordonanței președințiale promovate de reclamant, va trebui sa cerceteze fondul cauzei, pentru a verifica in ce măsura se pot dispune masurile pe care reclamantul le-a solicitat și pentru aceasta va trebui sa se raporteze la situația concreta a cauzei ce face obiectul dosarului de fond (având nr._, de pe rolul Judecătoriei Sectorului 6), sa administreze probe si sa cerceteze toate condițiile aplicabilității unor astfel de masuri, pentru a pronunța o soluție corecta.
Pârâta a mai arătat că tocmai de aceea a solicitat să se constate faptul că, nici aceasta condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale nu este îndeplinita, întrucât pentru soluționarea cererii de ordonanța președințiala, instanța va trebui sa efectueze o reala verificare si cercetare a fondului dreptului, si nu doar a vedea de parte cui este aparenta dreptului.
Cu privire la îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale, cea a existentei unei “aparente de drept” in favoarea reclamantului, pârâta a considerat ca este o problema discutabila, ce ar necesita mai multe verificări de către instanța de judecata.
Astfel, instanța de judecata ar trebui sa analizeze in mod prioritar aceasta condiție, fiind ținută de a nu dispune nicio măsura pana nu își va crea convingerea ca in favoarea reclamantului exista aceasta „aparenta de drept”.
Limitele cercetării privind aparenta dreptului sunt chiar limitele indicate si in vechea reglementare, in doctrina si jurisprudența, referitoare la “pipairea fondului”4.
Prin urmare, pentru ca aceasta condiție sa fie îndeplinita, instanța de judecata va trebui sa constate ca exista o „aparenta de drept”, fără sa cerceteze fondul dreptului, ci doar prin raportare la persoana căreia i se opune dreptul in cadrul unui raport juridic.
Aparenta de drept va putea fi constatata ca existând in favoarea reclamantului daca poziția acestuia, in cadrul raportului juridic pe care se grefează ordonanța președințiala, este preferabila din punct de vedere legal, in condițiile unei sumare caracterizări si analize a situației de fapt.
In speța, aceasta condiție nu poate fi îndeplinita, întrucât pentru analizarea situației de fapt, a apreciat ca fiind nevoie de o cercetare asupra fondului cauzei, ce formează obiectul dosarului nr._, de pe rolul Judecătoriei Sectorului 6, si nu poate fi întâlnita si exercitata in cazul procedurii speciale, respectiv a ordonanței președințiale.
Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea ordonanței președințiale ca inadmisibila, condițiile exercitării unei astfel de acțiuni fiind neîndeplinite, astfel cum a arătat. De asemenea a solicitat să se constate că cererea este neîntemeiata.
In ceea ce privește aplicarea unei amenzi in vederea asigurării menținerii relațiilor personale ale copilului cu părinții săi, pentru refuzul punerii in aplicare sau respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului, art. 20 din Legea 272/ 2004 privind protecția si promovarea drepturilor copilului, prevede următoarele:
Art. 20 din Legea 272/2004:
„ In vederea asigurării menținerii relațiilor; personale ale copilului cu părinții săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viața de familie, precum și pentru asigurarea înapoierii copilului la locuința sa la terminarea perioadei de vizita, instanța poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptățite, una sau mai multe masuri cu caracter asiguratoriu sau a unor garanții”.
Masurile prevăzute la alin. (1) pot includ:,,amenda pe ziua de întârziere impusa persoanei care refuza punerea in aplicare sau respectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului.”
Astfel, legea prevede posibilitatea sancționării persoanei culpabile de nerespectarea programului de menținere a relațiilor personale ale copilului, respectiv a programului de vizita impus de către instanța de judecata; însa, in speța nu se poate considera că ea - pârâta este persoana care refuza aplicarea sau respectarea programului de vizita, întrucât nu s-a opus niciodată ca minorul sa se întâlnească cu reclamantul - tatăl său si, nu a refuzat niciodată punerea in aplicare a programului de vizita.
Cu toate ca reclamantul a învederat instanței de judecata ca acesta nu poate avea relații personale cu copilul sau, pârâta a solicitat să se constate faptul că minorul, T. R. G., este cel care a refuzat a se întâlni cu tatăl său, si nu ea este cea care a împiedicat întrevederea acestora.
In urma efectuării rapoartelor de evaluare psihologica efectuate pentru minorul T. R., s-au făcut următoarele precizări:
In raportul de evaluare psihologica întocmit pentru minorul minor, la data de 14.02.2013, psiholog M. O. a constatat următoarele:
„La prima întâlnire pe care am avut-o cu acesta, R. a fost foarte tensionat si a încercat sa mă convingă si sa îmi aducă argumente pentru ca eu sa nu îl oblig sa meargă la tatăl lui”; „se evidențiază implicarea activa a mamei in viața copilului si preocuparea sa pentru dezvoltarea cognitiva si educația acestuia. Cei doi au jocuri comune si își petrec timpul liber in mod distractiv”; „in relația cu tatăl său, copilul adopta o atitudine respingere fata de acesta”.
De asemenea minorul i-a reproșat tatălui său că a fost agresiv cu el si i-a indicat acestuia trei situații in care tatăl sau a folosit forța. Acesta a rămas blocat la nivel emoțional in acele situații si il considera pe tatăl sau un „tata rău”.„R. refuza sa se întâlnească doar el cu tatăl sau, argumentând simplu„Nu vreau! ”
In Raportul de evaluare psihologica întocmit la data de 07.10.2011 de psiholog A. E. din cadrul Medicover se arata ca:
- „R. G. afirma de multe ori, in mai multe moduri, aceleași informații si anume ca tatăl sau isi pierde răbdarea, ii ironizează, l-a agresat fizic, verbal si emoțional si ca ii este frica si neplăcut in egala măsura sa se afle in preajma lui. Solicita deschis sa fie ajutat ca tatăl sa înțeleagă si sa-1 lase in pace...”.
Așadar, refuzul minorului de a petrece timp cu tatăl sau - si nu refuzul ei este fără niciun fel de dubiu o consecința a atitudinii abuzive si intimidante pe care acesta a avut-o fata de minor in toata perioada cuprinsa intre despărțirea lor in fapt si pana in prezent, in sensul ca:
minorul a fost bruscat in perioadele pe care le-a petrecut cu tatăl sau; tatăl a venit de doua ori cu politia sa il ia pe minor de acasă, l-a bruscat fizic si din acel moment copilul a refuzat categoric sa mai ia legătură cu acesta.
Minorul s-a simțit neglijat de tata, in sensul ca in timpul petrecut cu copilul, acesta se juca la calculator, iar tatăl dormea. Minorul a fost supus in permanenta unor adevărate interogatorii cu privire la programul, activitățile, anturajul pe toata perioada timpului petrecut cu mama, ceea ce i-a creat o stare de tensiune. De asemenea minorul a fost certat si pedepsit de tata, in prezenta altor copii, fără a avea vreo justificare pertinenta.
Prin urmare, din analiza rapoartelor de evaluare psihologica, se observa cu ușurința reticenta minorului de a avea legături personale cu tatăl sau, ba mai mult decata atât, chiar refuzul minorului de a-1 vedea pe tatăl sau si de a-si petrece timp cu acesta.
Pârâta a menționat că este evident faptul ca ea nu poate fi sancționată prin aplicarea unei amenzi, astfel cum a solicitat paratul, in baza art. 20 din Legea 272/ 2004, întrucât nu ea este cea care refuza respectarea programului de vizita intre tata si copil.
In ceea ce privește afirmația paratului potrivit căreia ar fi dus o campanie ampla si sistematica de denigrare a reclamantului in fata copilului, a solicitat să se constate că, aceste susțineri sunt complet nefondate si nedovedite, întrucât ea l-am încurajat si îl încurajează in continuare pe minor sa întrețină si sa dezvolte relația personala cu tatăl sau, ținând cont de recomandările psihologilor, dar si de interesul superior al copilului.
Mai mult, pârâta a solicitat să se ia act de faptul ca ea a beneficiat si beneficiază si in prezent de consiliere psihologica, la fel si minorul, singurul care refuza sa beneficieze de consiliere psihologica fiind reclamantul, acesta apreciind ca situația tensionata existenta in relația cu minorul poate fi sistata numai pe calea judecații.
Cu toate acestea, a arătat că nu poate obliga copilul minor sa meargă cu tatăl sau in timpul orelor cuprinse in programul de vizita, atâta timp cat acesta nu dorește efectiv sa petreacă timp cu acesta.
Tocmai de aceea, reclamantul a recurs la calea executării silite, apreciind ca fiind o varianta potrivita de a aduce la îndeplinire dreptul sa a avea relații personale cu copilul sau, iar rezultatul la care s-a ajuns in urma demarării procedurii executării silite a fost cel constatat in Procesul - Verbal de constatare, respectiv:
„Dupa discuții purtate separat cu debitoarea, cat si cu minorul au rezultat următoarele concluzii: Minorul in vârsta de 9 ani a spus ca refuza sa meargă la tatăl lui in zilele indicate de instanța de judecata deoarece nu mai dorește sa aibă relații cu acesta, nu il mai are la suflet. La întrebarea „daca debitoarea il încurajează sa meargă cu tatăl sau”, acesta ne-a răspuns ca încearcă sa-1 determine sa meargă cu tatăl, subliniindu-i zilnic ca este bine sa meargă cu tatăl. Debitoarea a precizat ca este de acord ca minorul sa aibă legături cu tatăl si a încurajat relațiile cu tatăl sau.”
Din constatările înscrise in acest Proces - verbal încheiat la data de 13.11.2014, ora 17:30, de către executor judecătoresc C. L. A., rezulta in mod neechivoc faptul ca ea a fost de acord si a susținut relația tata-fiu, minorul fiind cel care refuza a avea contact cu tatăl sau.
Mai mult decât atât, in urma întocmirii acestui proces-verbal de constatare, executorul a comunicat părtilor si reprezentantului Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecție a Copilului S. 6, care a procedat conform dispozițiilor art. 912 Cod Procedura Civila (aplicabil in contextul in care „executorul constata ca însuși minorul refuza in mod categoric sa il părăsească pe debitor sau manifesta aversiune fata de creditor”).
In urma sesizării Judecătoriei Sectorului 6, s-a format nr. de dosar_, cererea fiind soluționata in sensul admiterii acesteia si dispunerii urmăririi de către minor a unui program de consiliere psihologica, pe o perioada ce nu va depăși 3 luni, începând cu 01.02.2015.
Pronunțarea unei hotărâri a Judecătoriei Sectorului 6 pentru ca minorul sa urmeze un program de consiliere psihologica, este încă o dovada a faptului ca se afla in situația in care minorul este cel care refuza sa isi părăsească mama si sa aibă relații personale cu tatăl sau.
Cu privire la afirmația reclamantului potrivit căreia ea a buzat psihic si moral propriul copil, ca nu a respect nicio măsura privind încredințarea minorului, reclamanta a solicitat să se constate constate faptul ca aceste afirmații ale reclamantului sunt vădit nefondate, malițioase si total neadevărate.
Prin aceste afirmații, reclamantul a denaturat intenționat adevărul in vederea atingerii propriul interes, fără sa tina cont de interesul superior al copilului, si fără sa tina cont nici de faptul ca este singura care se ocupa de creșterea si educarea copilului in fapt si care și-a dedicat tot timpul pentru acesta.
In acest sens, reclamanta a învederat că, in urma ședințelor de psihoterapie, specialistul a diagnosticat minorul cu” tulburări emoționale specifice stresului generat de divorțul părinților/ insistenta tatălui de a-l lua cu el” si a recomandat „respectarea dorinței copilului de a merge sau nu cu tatăl reconstituirea încrederii in acesta.”, nefiind vorba nicidecum de o presiune sau abuz emoțional din partea sa asupra propriului copil.
Reacțiile copilului de respingere a tatălui au apărut in urma manifestării agresiunii tatălui fata de copil in urma desfășurării a diverse evenimente, „ care exercita un foarte mare impact emoțional asupra copilului” (raport de evaluare psihologica din 14.02.2013- M. O.). Minorul este cel care a refuzat sa se întâlnească cu tatăl sau si fiind întrebat de ce nu vrea, „copilul aduce drept argument cele trei situații pe care el le considera agresive” (același raport) pe care le-a experimentat cu tatăl sau.
Totodată, chiar in ultimul Raport întocmit de As.soc. A. V., din cadrul Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția Copilului S. 6, nr. 1845 din 10.10.2014, s-a specifica faptul ca:
,Apreciem ca refuzul copilului de a se întâlni cu tatăl lui este datorat, pe de o parte, faptului ca nu știe cum sa gestioneze conflictul dintre părinți „atașat” întâlnirilor, nu mai poate suporta ca mama e trista si tatăl este furios si atunci când ii este mai la îndemâna sa refuze prezenta tatălui si, pe de alta parte, deoarece copilul se raportează la tatăl sau mai degrabă cu emoțiile preluate de la mama decât cu cele ale sale (acest lucru se datorează in mare parte atitudinii supraprotective din partea mamei.”
Totodată, din rapoartele de specialitate întocmite s-a constatat ca exista o comunicare defectuoasa intre minor si tata, agravata de diverse episoade care au sporit nesiguranța si temerea copilului, cele mai elocvente exemple fiind cele in care tatăl s-a prezentat cu politia pentru a lua minorul de la domiciliu si cele in care minorul a refuzat sa însoțească tatăl iar acesta a adoptat o atitudine agresiva.
Luând in considerare toate cele mai sus, reclamanta apreciat că nu poate fi acuzata de faptul ca exercită un abuz psihic si moral asupra propriului copil, in scopul de a-1 determina pe acesta sa nu aibă relații personale cu tatăl sau, putând dovedi acest aspect printr-un raport de evaluare psihologica din partea psihologului E., asupra sa, raport ce se va întocmi ca urmare a unei aprecieri si caracterizări ale comportamentului ei, in vederea constatării faptului ca ea, ca mama, nu a exercitat niciodată abuz emoțional si presiuni asupra propriului copil, ci din contra, a fost întotdeauna de părere ca minorul trebuie sa aibă relații cu tatăl sau si sa petreacă timp cu acesta.
In condițiile in care a încurajat zilnic relația copilului cu tatăl sau (fără o reușita pana in prezent, întrucât copilul si-a format propriile convingeri) si a încercat sa-1 determin pe acesta ca este normal sa aibă relații si cu tatăl sau, fără a împiedica o clipa relațiile personale ale copilului cu tatăl sau, reclamanta a solicitat să se constate că, nu se poate pune problema faptului ca ea a exercitat abuz emoțional asupra minorului, întrucât și-a dorit ca acesta sa se dezvolte in mod normal si armonios si sa aibă relații cu ambii părinți, in egala măsura.
Reclamanta a mai solicitat să se țină cont si de plângerile penale formulate de numitul reclamant împotriva sa din 2012 - 2013, in mod abuziv, pentru nerespectarea masurilor privind încredințarea minorului.
De asemenea, a solicitat să se observe faptul că, afirmațiile si precizările cuprinse in rapoartele de evaluare psihologica, efectuate in cadrul Direcției Generale de Asistenta si Protecția Copilului S. 6, sunt neadevărate si creează impresia unei alte situații, decât cea reală.
In acest sens, in urma analizării rapoartelor, urmează să se constate faptul ca atitudinea asistenților sociali este una părtinitoare, aceștia consemnând numai precizările reclamantului si reținând, in mod complet abuziv si netemeinic, o culpa a ei in ceea ce privește atitudinea de respingere a copilului fata de tatăl sau.
D. dovada, ea a formulat Plângere Prealabila către Direcția Generala de Asistenta si Protecția Copilului S. 6 - Serviciul Asistenta in Situații de Abuz, Neglijenta, Trafic si Exploatare a Copilului, pe care a comunicat-o prin curier la data de 17.12.2014, prin care a solicitat transferul procedurii de consiliere psihologica si a dosarului la DGASPC mun. București in vederea unei juste si temeinice soluționări a programului de consiliere a minorului si suspendarea oricăror acte si ședințe de consiliere din cadrul DGAPCS S. 6 - SASANTEC.
Tocmai din cauza superficialității si a modului abuziv in care se desfășoară programul de consiliere, situația minorului nu s-a ameliorat in cei 3 ani de când copilul frecventează aceste ședințe, împreuna cu aceasta.
Prin urmare, reclamanta a mai solicitat să se constate faptul ca cele consemnate de asistenții sociali din cadrul DGAPCS S. 6 - SASANTEC sunt neadevărate si nu reflecta realitatea, aceștia consemnând numai susținerile mincinoase ale reclamantului, cu scopul de a-l favoriza pe acesta.
A menționat totodată faptul că, minorul T. R. G. este in prezent traumatizat de faptul ca trebuie sa meargă constant la sediul SASANTEC, sa comunice cu responsabilul de caz, de care nu s-a putut atașa, este supărat, apatic si stresat in ziua in care știe ca trebuie sa participe la ședințele de consiliere psihologica.
Cu privire la respingerea celui de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamantul a solicitat depunerea de către aceasta a unei garanții reale sau personale in valoare de 30.000 lei, in vederea menținerii relațiilor personale sau, după caz, la încetarea programului de vizitare a arătat că, în ceea ce privește această măsura prevăzută la art. 20, alin (2), litera b, respectiv depunerea unei garanții reale sau personale, o astfel de măsura nu poate fi luata pentru, având in vedere aceleași considerente pentru care nu poate fi obligată la plata unui amenzi de 1000 de lei pe zi de întârziere.
Practic, depunerea unei garanții din partea sa nu are o justificare reala si serioasa, in condițiile in care nu a împiedicat menținerea relațiilor personale ale minorului T. R. G. cu tatăl sau.
Așa cum a arătat, minorul este cel care a refuzat și refuză sa se vadă cu tatăl sau,ea încercând sa-1 fac sa înțeleagă faptul ca acesta trebuie sa crească si sa se dezvolte si alături de tatăl său si de familia din partea tatălui său.
Reclamanta a mai solicitat să se constate faptul că, solicitarea reclamantului de a depune o suma in valoare de 30.000 de lei cu titlu de garanție reala, reprezintă un abuz si o exercitarea cu rea-voința a drepturilor sale procesuale, fiind evident faptul ca nu poate fi asigurata in aceasta modalitate aducerea la îndeplinire a obligației de a respecta programul de vizita a minorului cu tatăl sau.
Astfel cum am învederat, a solicitat să se observe faptul ca ea nu s-a împotrivit și nu a dori sa împiedice ca minorul sa aibă relații personale cu tatăl sau, prin urmare, finalitatea instituirii unei astfel de garanții reale nu poate fi atinsa.
Prin urmare, solicitarea reclamantului de a fi obligata la plata sumei de 30.000 de lei cu titlu de garanție este făcuta doar cu scopul de a o atinge si a o prejudicia pecuniar pe ea si nicidecum cu scopul de a proteja minorul in vreun fel, luând in calcul si valoarea mare a sumei propuse, în condițiile in care ea este cea la care se afla copilul spre creștere si educare si este cea care se ocupa in totalitate de toate nevoile acestuia, suportând toate cheltuielile aferente si necesare potrivit vârstei, și nu poate înțelege raționamentul pentru care reclamantul a solicitat o astfel de suma.
In situația in care ea întreține copilul minor cu toate resursele sale financiare, acesta bucurându-se de întreg sprijinul său (pentru achiziționarea de rechizite, haine, suportarea costurilor cu participarea minorului la orele de afer school, suportarea costurilor cu echipamentul sportiv de performanta si a cursurilor de tenis de performanta etc.), iar reclamantul participa cu o suma de doar aproximativ 360 de lei (pe care a început sa o achite abia din data de 26.06.2013), singura concluzie care se poate trage este faptul ca reclamantul urmărește doar sancționarea ei pe plan pecuniar in scop malițios, fără a se gândi la faptul ca obligarea ei la plata se va restrânge in mod direct si nemijlocit asupra resurselor financiare destinate creșterii si educării copilului sau, diminuând in mod considerabil activul patrimonial al său si, deci, activul patrimonial necesar creșterii copilului.
In concluzie, pârâta a solicitat respingerea si a acestui capăt de cerere si sa constate ca o astfel de garanție reala nu poate asigura aducerea la îndeplinire a obligației ei de a respecta programul de vizita, din moment ce nu este culpabila pentru faptul ca minorul refuza sa aibă relație personala cu tatăl sau.
Având in vedere cele expuse, pârâta a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibila a ordonanței președințiale formulata de reclamant și în subsidiar,respingerea ca neîntemeiata a cererii acestuia, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În susținere a solicitat probele cu înscrisuri, audierea minorului T. R. G., proba cu interogatoriul reclamantului si proba cu martorul C. L..
In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 204, art. 996 si următoarele din Codul de Procedura Civila, art. 17 alin (3), art. 20 alin (1) si (2) din Legea 272/2004.
A anexat cererii următoarele înscrisuri: Sentința Civila nr. 6713/ 22.09.2010 pronunțata de Judecătoria Sectorului 5 București - Secția a II-a Civila, in dosarul nr._ - copie conform cu originalul;Raport de evaluare psihologica întocmit la data de 14.02.2013, dna. psiholog M. O. - copie conform cu originalul; Raport de evaluare psihologica întocmit la data de 07.10.2011 de dna. psiholog A. E. din cadrul Medicover - copie conform cu originalul; Procesul - verbal de constatare al executorului judecătoresc C. L. A., încheiat la 13.11.2014 - copie conform cu originalul;Plângere Prealabila către Direcția Generala de Asistenta si Protecția Copilului S. 6 din 17.12.2014 - copie conform cu originalul; Adeverința medicala nr._/ 01.04.2015 emisa de SANADOR; Plângere penala si ordonanța - copii conform cu originalul; Caracterizare minor de la . - copie conform cu originalul; Adeverința emisa de . - copie conform cu originalul; împuternicire avocațiala.
În ședința publică din data de 14 mai 2015, reclamantul T. M. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea pârâtei.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială instanța reține următoarele: în executarea obligației de a face cuprinsă în titlului executoriu - Sentința civilă nr. 6173/04.09.2010 a Judecătoriei S. 5 București („pentru obligația de a permite relația personală a minorului T. R. D. cu tatăl, primul și al treilea week-end în fiecare lună și a cheltuielilor de executare„) s-a dispus, în cadrul dosarului nr._, prin încheierea din 19.01.2015 urmarea de către minorul T. R. a unui program de consiliere psihologică de până la 3 luni .
Instanța reține că în cauza de față, având ca obiect ordonanță președințială se pune în discuție executarea unei obligații de a face, prin constrângerea debitorului la plata de amenzi civile sau penalități, în condițiile în care o cerere similară, având același conținut, formează obiectul dosarului nr._ .
Instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 996 teza finală Cod.proc.civ. procedura specială a ordonanței președințiale poate fi promovată pentru „înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări” însă, în materia executării hotărârilor judecătorești referitoare la minori codul de procedură civilă, prin art. 909-913 instituie alte proceduri speciale de înlăturare a impedimentului invocat de reclamant pe calea ordonanței președințiale, în funcție de persoana care se opune executării obligației de a face, respectiv:
- procedura aplicării penalităților prevăzută de art. 909 alin. 2 cod.proc.civ. atunci cât însuși debitorul este cel care nu se conformează somației executorului judecătoresc ( neconformare ce prezumă opoziția sa la executare) urmată de procedura penală declanșată de executorul judecătoresc în condițiile art. 911 od.proc.civ. dacă nici după aplicarea penalităților debitorului nu-și îndeplinește obligația ;
- procedura consilierii psihologice ( art. 912) urmată de aplicarea penalităților în condițiile art. 912 alin. 5 cod.proc.civ. dacă minoriul etse el care refuză executarea .
Instanța reține că în situația de față în care legea prevede proceduri speciale de constrângere a debitorului la îndeplinirea obligației de a face, creditorul urmează a solicita aplicarea acestor proceduri speciale ( care stabilesc reguli și termene speciale ), el neputând solicita aplicarea acestor reguli și termene speciale în cadrul unei alte proceduri speciale ( ordonanță președințială ) pentru a obține practic realizarea obligației de a face în regim de urgență specific ordonanței președințiale ; de altfel, în mod corect a arătat pârâtă că prin pronunțarea soluției urmărite de creditor practic s-ar soluționa fondul litigiului ce formează obiectul dosarului nr._, pe cale de ordonanță președințială, situație inadmisibilă față de dispozițiile art. 996 alin. 5 cod.proc.civ.
Raportat considerentelor expuse instanța urmează a admite excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială prin care se urmărește aplicarea penalităților/amenzilor civile pentru constrângerea debitorului la executarea obligației de a face, reținând că o astfel de cerere se formulează în condițiile procedurilor speciale instituite de art. 909 și art. 912 cod.proc.civ. și va respinge cererea cu această mențiune
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul T. M. ( CNP_), cu domiciliul in București, .. 15,.,.,etj.5,sector 5, în contradictoriu cu parata T. G. (CNP_), cu domiciliul in București,sector 6,.,..1 ,..
Cu apel în 5 zile de la pronunțare; cererea de apel se depune la Judecătoria S. 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5725/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3534/2015. Judecătoria... → |
|---|
