Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 08/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015 în dosarul nr. 10231/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 08.12.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul S. C. G. în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- POLIȚIA SECTOR 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, personal, lipsind intimata. Se prezintă martorul D. I..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța procedează la audierea martorului D. I., încuviințatintimatei, cu respectarea dispozițiilor art.318, art.319 și art.321 C.pr.civ., declarațiile acestuia fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, conform art 323 C.pr.civ.

Nemaifiind probe de administrat și constatând că nu sunt alte cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art.392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului.

Contestatorul solicită anularea procesului verbal și nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 4.05.2015, sub nr._, contestatorul S. C. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în principal, anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, din data de 8.04.2015 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a acestuia, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicate împotriva sa cu măsura avertismentului.

În motivarea plângerii în fapt, contestatorul a învederat instanței faptul că, în mod injust, în opinia sa, a fost sancționat cu suma de 1000 lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. În acest sens, a învederat instanței faptul că în noaptea de 17-18 aprilie 2015, în jurul orei 12 noaptea mergea spre casă pe un trotuar din zona Crângași, Sector 6, iar în fața sa la 2-3 m se afla un alt individ. Contestatorul a mai arătat că prin fața sa trece un echipaj de poliție locală, moment în care individul din față a strigat "Poliția". În continuare, a arătat că echipajul a procedat la legitimarea lor. Contestatorul s-a conformat însă a arătat că celălalt individ care a produs zgomotul a refuzat, susținând că nu are acte de identitate la el și că nu dorește să se legitimeze. Imediat după aceea, contestatorul a arătat că respectivul individ a fugit de la locul în care au fost opriți iar unul din agenții de poliție a plecat după el în încercarea de a-l prinde.

Contestatorul a arătat în continuare că unul dintre agenți l-a prins de braț și i-a pus în vedere să se legitimeze, iar pe cale de consecință, contestatorul, simțindu-se în primejdie, a scos telefonul și am încercat să-e filmeze pe agent. Văzându-se filmat, contestatorul a arătat că agentul constatator i-a dat drumul și, la cererea acestuia, i-a comunicat verbal numele și funcția, solicitându-i din nou contestatorului să se legitimeze. În acest sens, agentul de poliție i-a solicitat contestatorului să precizeze numele complet, inițialele părinților și adresa, contestatorul conformându-se. De asemenea, agentul constatator i-a solicitat să precizeze . numărul cărții de identitate, însă contestatorul a arătat că nu i-a putut furniza aceste date întrucât nu le știu pe de rost și nici nu avea cartea de identitate asupra sa.

În continuare, contestatorul a arătat că la fața locului s-au mai prezentat două echipaje de poliție locală care au refuzat să se legitimeze, motivând că deja trei dintre ei s-au legitimat și că nu au această obligație, având totodată un comportament batjocoritor și amenințându-l pe contestator cu aplicarea sancțiunii unei amenzi. A mai arătat că agentul care se afla în mașină i-a solicitat să îi răspundă întrebărilor suplimentare pe care le are în vederea încheierii procesului verbal, contestatorul conformându-se și continuând în același timp să filmeze. A urmat un schimb de replici pe un ton batjocoritor, după care contestatorul a arătat că agenții constatatori au încheiat procesul verbal prin care s-a dispus sancționarea sa contravențională cu amendă, punându-i-se totodată în vedere să părăsească zona. Contestatorul a refuzat să plece solicitând să ia la cunoștință de conținutul procesului verbal.

În aceste condiții, contestatorul a arătat că i-a fost condiționat dreptul de a lua la cunoștință de conținutul procesului verbal, de semnarea acestuia. Contestatorul a refuzat, menționând că va semna procesul verbal doar dacă a fi de acord cu cele consemnate. În final, contestatorul s-a arătat dispus să semneze, fiindu-i comunicat verbal că s-a dispus sancționarea sa contravențională cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru tulburarea liniștii publice prin zgomote și larmă, urmând ca procesul verbal să-i fie comunicat la domiciliu. A mai arătat că nu i s-a dat nicio explicație suplimentară.

Contestatorul a mai arătat că după o săptămână, părinților săi le-a fost comunicat procesul verbal de contravenție, el fiind la studii în București și fără să îl întrebe care a fost situația și cum s-au întâmplat lucrurile, au plătit amendă în cuantum de 1000 lei cu chitanța . nr_ PJ din data de 23.04.2015. Contestatorul a mai apreciat că nu îi poate fi reținută vreo culpă în săvârșirea faptei contravenționale, iar sancționarea sa a apreciat că constituie un abuz de drept în temeiul jurisprudenței CEDO. Contestatorul a mai menționat că nu în cunoaște pe cel care cel care a deranjat ordinea și liniștea publică.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 61/1991.

În dovedirea plângerii, contestatorul a solicitat încuviințarea probei video, a probei testimoniale cu agenții constatatori și a probei cu înscrisuri, respectiv: copie CI, chitanța . nr_ PJ din data de 23.04.2015, procesului-verbal de contravenție . nr._, din data de 8.04.2015.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței al data de 25.07.2015, intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a învederat instanței faptul că prin procesul-verbal de contravenție contestat, s-a reținut în sarcina contestatorului săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile art. 2 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 (republicată), constând în aceea că la data de 18.04.2015, ora 00:35, în București, sector 6, . a deranjat ordinea și liniștea publică prin țipete și larmă, faptă reglementată de dispozițiile art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 (republicată) constituie contravenție. Intimata a considerat că fapta reținută în sarcina petentului întrunește toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute în textul actului normativ redat anterior.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal atacat, intimata a considerat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv dispozițiile art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Față de aspectele învederate, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară ce revine celui contestă actul respectiv. De asemenea, a apreciat că au fost respectate de către agentul constatator, atât dispozițiile 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, cât și cele ale art. 21 alin. 3 din ac act normativ, care prevăd că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de ; normativ și trebuie să fie

proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, sancțiunea aplicată în cauză fiind în cuantum de 1000 de lei.

Intimata a mai învederat instanței faptul că, constatarea personală a agentului de poliție semnifică aprecierea nemijlocită de către acesta a acțiunilor și inacțiunilor ilicite, a gradului de pericol soci circumstanțelor contravenției, a celorlalte împrejurări care țin de fapta sau pers contravenientului pentru a putea stabili fapta săvârșită și a-i aplica regimul juridic corespunzător. În acest sens a făcut trimitere la dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 în baza cărora agentul constatator este învestit cu exercițiul autorității public în timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, în limita competențelor stabilite prin lege, iar conform art. 3 din același act normativ acesta își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, exclusiv pe bază și în executarea legii, cu respectarea principiului imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității, astfel că atitudinea contestatorului de la momentul săvârșirii contravenției nu poate fi trecută cu vederea.

Intimata a mai apreciat că tolerarea săvârșirii unor fapte de acest gen și nesancționarea pecuniară a acestora pot determina agravarea fenomenului, în acest mod dispozițiile legale ne mai atingându-și finalitatea pentru care au fost edictate. Răspunderea contravențională reprezintă o expresie specifică a responsabilității sociale conform căreia fiecare persoană trebuie să își asume și să suporte consecințele faptelor. Aplicarea imediată, continuă și necondiționată a normelor juridice, inclusiv temeiul de drept contravențional, este de natură să asigure protecția eficientă a societății, să contribuie la garantarea ordinii sociale, să tempereze și să înfrângă persoanelor fizice/juridice.

Față de cele expuse, intimata a considerat că măsurile luate de agentul constatator sunt adecvate, solicitând pe cale de consecință instanței să dispună respingerea plângerii formulată de contestator ca neîntemeiată și să mențină procesul-verbal de contravenție . nr._/18.04.2015 și temeinic întocmit.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorul D. I., a probei cu înscrisuri, respectiv: raport din 17.06.2015, raport din 17-18.04.2015, procesul-verbal de contravenție . nr._/18.04.2015 și confirmarea de primire a acestuia, proces verbal de verificare în baza de date „Contravenții 2.4”.

Cerere legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 18.04.2015, contestatorul S. C. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art.2, pct.25 și art.3 alin.1 lit.b din Legea 61/1991, reținându-se că la acea dată, la ora 00.3,. pe ., a deranjat liniștea ordine și liniștea publică prin țipete și larmă.

Persoana sancționata contravențional are dreptul la un proces echitabil conform art.31-36 din OG nr.2/2001 în care sa utilizeze orice mijloc de proba și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt reținuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului în care s-au desfășurat evenimentele, iar sarcina instanței este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționată o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului(cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Procedând la verificare temeiniciei și legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, se retine ca art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator, analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat se constată că respectă toate aceste cerințe sancționate cu nulitatea absolută.

Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă, știut fiind ca în materie contravenționala se angajează răspunderea chiar și pentru culpa cea mai simplă-ori contestatorul nu invocă motive de anulabilitate a actului sancționator.

Procesul verbal nu a fost semnat de către contestator, însă a fost întocmit cu respectarea art.19 din OG nr.2/2001, fiind semnat in lipsa contestatorului de martorul asistent, după cum reiese din declarația acestuia –fila 51.

Pe fondul cauzei, contestatorul pretinde ca nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Din raportul agentului constatator (f.30) se reține că, organele de politie patrulau cu o autospecială pe la data de 18.04.2015, pe . 6, fiind observați de două persoane de sex masculin, acestea au început să tipe și să adreseze injurii Politiei Române, persoane ce au fost oprite pentru identificare, moment în care au devenit reclacitranți. A fost identificat contestatorul S. C., iar cealaltă persoană a fugit și nu a putut fi identificată.

În speță, petentul a solicitat numai proba cu înregistrare audio, în dovedirea faptului că a fost sancționat pentru o faptă pe care, în opinia sa nu a săvârșit-o.

Din înregistrarea vocală depusă pe suport CD, efectuată de chiar contestatorul, instanța nu poate să nu remarce tonul ridicat folosit de contestator în discuția cu agentul de politie, repetabilitatea agresivă cu care cere agentului de politie să își decline identitatea, deși acesta se recomandă la un moment dat, după ce îi aduce la cunostință de mai multe ori că s-a recomandat, -aspecte ce vin să circumstanțieze cele reținute in procesul verbal constestat, iar nu să susțină nevinovăția contestatorului, astfel cum pretinde acesta.

Din descrierea împrejurărilor de fapt în care a fost sancționat contravențional, expusă în plângerea dedusă judecății, instanța retine conduita neconformă manifestată de către contestator care avea obligația legală să răspundă solicitării legitime a agenților de politie să se legitimeze, iar nu să îi împiedice în exercitarea atribuțiilor de serviciu hărțuindu-i cu filmarea/înregistrarea cu telefonul mobil.

Potrivit disp.art.34 din O.G.nr.2/2001 republicată, procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt și de drept până la proba contrară.

În acest context sunt relevante în cauză aprecierile Curții Europeane a Drepturilor Omului (în cauze recente, împotriva României, respectiv cauza . și N. G.), referitoarea la sarcina probei în procedura contravențională, aceasta arătând că regimul juridic al contravențiilor fiind completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, care în materie de probe, aplică principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății, în măsura în care contravenientul nu este în imposibilitate absolută de a face proba contrarie, procesul verbal beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate, contravenientul trebuie să facă dovada contrarie, în caz contrar, prin aplicarea prezumției, fapta considerându-se săvârșită în modalitatea reținută în procesul verbal.

In acest context, este unanim acceptat în jurisprudența națională ca procesul verbal de constatare a contravenției întocmit de un agent al statului pe baza propriilor constatări beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, numai în măsura în care se coroborează cu alte dovezi, însă în speță, aceasta prezumție nu a fost răsturnată prin probele administrate în cauza dedusă judecății, petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului-verbal de contravenție de organul constatator, respectiv că nu a tulburat liniștea și ordinea publică, în locul și la data reținută in procesul verbal, cu atât mai mult cu cât era o oră târzie.

Aserțiunile contestatorului cu privire la refuzul de legitimare al unor agenți, ori eventualul limbaj inadecvat folosit de aceștia, eventual încălcarea de către agent a unor legi, regulamente decurgând din aceste aspecte nu fac obiectul examinării instanței în prezenta procedură, în care instanța este investită doar să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat.

Din succesiunea desfășurării faptelor, astfel cum reiese din probele administrate în cauză, instanța retine că petentul nu a dovedit netemeinicia celor reținute, chiar probele pe care le-a administrat au contrazis susținerile în sensul că nu se face vinovat de fapta imputată, astfel că se retine ca procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea art.16 din OG nr.2/2001, agentul constatator a descris starea de fapt-fapta contravențională reținută în sarcina petentului si a încadrat in drept starea de fapt expusa, instanța putând sa aprecieze corectitudinea încadrării juridice, precum și temeinicia celor reținute.

Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii față de criteriile prevăzute de art.21, alin.3 din OG 2/2001. Sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal și în acest context se retine ca fapta contestatorului a prezentat un grad ridicat de pericol social, întrucât a ales să aibă o conduită neconformă, respectiv să tulbure liniștea publică prin acțiunea descrisă în procesul verbal, în condițiile acolo reținute), nu a manifestat regret față de fapta savărsită, astfel că sancțiunea amenzii în cuantumul aplicat nu este excesivă, iar aplicarea unui avertisment nu răspunde scopului educativ al normei de drept încălcate.

Văzând cele anterior reținute, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul S. C. G., cu domiciliul în județul B., Mun. B., .. nr 31, având CNP_, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3 ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publica azi, 08.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. A. G. Ș.

Red. AG/Tehnored PAS

4 ex/29 .12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI