Plângere contravenţională. Sentința nr. 9738/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9738/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 9738/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9738
Ședința publică de la data de 24 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
GREFIER: P. O.
Pe rol soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul S. D. și pe intimata D. – S. 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns contestatorul, personal, legitimat cu CI, datele de identificare ale acestuia fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța acordă cuvântul pe competență și pe durată.
Contestatorul nu pune concluzii pe competență și pe durată.
Instanța, în temeiul art. 131 raportat la 94 pct. 4 din Codul de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial.
Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni de zile.
Instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.
Se prezintă și intimata, prin consilier juridic, E. D., în baza delegației aflată la fila 36 din dosar.
Contestatorul arată că a depus răspuns la întâmpinarea Poliției Locale. Depune înscris la dosar, respectiv bilet de ieșire din spital.
Înscrisul se prezintă și intimatei, prin consilier juridic.
Intimata, prin consilier juridic, solicită, dacă se poate, să facă o copie xerox, să i se comunice și acesteia.
Instanța pune în vedere contestatorului să facă o copie de pe înscrisuri, cauza lăsându-se la a doua strigare în acest sens.
Contestatorul depune înscris la dosar(bilet de ieșire din spital), solicitând, la interpelarea instanței, proba cu înscrisuri.
Intimata, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și fotografiile realizate.
Instanța încuviințează pentru contestator proba cu înscrisuri și pentru intimată proba cu înscrisuri și proba cu planșele foto depuse.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Contestatorul arată că a răspuns la întâmpinarea intimatei. Solicită anularea procesului verbal și a dispoziției, la interpelarea instanței de judecată. Arată că a depus acest înscris deoarece consideră că în momentul când ai urgență medicală se pot închide ochii, bănuiește, pentru că are un anumit interval de timp în care poate parca o mașină într-un loc unde nu încurcă circulația. În lege, arată că scrie clar că se poate ridica mașina dacă încurcă circulația pe drumurile publice. Arată că el nu a încurcat circulația pe drumurile publice. Susține că a parcat într-o zonă în care chiar consideră că nu exista nici o problemă. Nu existau taxiuri în acea zonă, nu existau mijloace de transport, nu existau indicatoare sau semne care să spună că este pe un loc de parcare al stației de regim taxi.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
Instanța aduce la cunoștința părții că s-a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu apare nicăieri numărul dispoziției de ridicare în cererea care i-a fost comunicată și nici la dosarul cauzei.
Instanța aduce la cunoștința intimatei, prin consilier juridic, arată că există, că a fost comunicată cererea de chemare în judecată, pe ultima pagină, pe verso, scrie că solicită anulare dispoziție și potrivit precizării care i-a fost comunicată, că se solicită anularea dispoziției de ridicare.
Intimata, prin consilier juridic, arată că arată că nu este individualizată în primul rând, precizând că aici se susține că solicită anularea hotărârii de ridicare. Arată că nici nu a făcut apărarea, pentru că nu solicită anularea unei dispoziții de ridicare . nr._ din data de 21.01.
Instanța aduce la cunoștința intimatei, prin consilier juridic, că se solicită atât anularea dispoziției de ridicare, cât și restituirea sumei de 677 lei, precum și anularea procesului verbal de contravenție.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu i-a fost comunicat acel exemplar.
Instanța aduce la cunoștința intimatei prin consilier juridic că i-a fost comunicată atât precizarea cât și cererea de chemare în judecată.
Intimat, prin consilier juridic, arată că nu și că poate arăta instanței dosarul. Arată că nu există acea precizare, nu i-a fost comunicată, aceea pe care o are instanța în față. De altfel, întâmpinarea este făcută doar împotriva procesului verbal. Intimata, prin consilier juridic, arată că nu i-a fost comunicată.
Instanța aduce la cunoștința intimatei că chiar dacă nu i-ar fi fost comunicată precizarea pe ultima pagină din acțiune scrie clar precum și anularea hotărârii de ridicare pentru auto.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu este individualizată și conform Codului de procedură civilă trebuie să fie individualizată, identificată, plus nu sunt arătate motivele de drept și de fapt. Arată că nici măcar nu este timbrat acest capăt de cerere.
Instanța aduce la cunoștința părții că este timbrat acest capăt de cerere, fiind timbrat cu 52,41 de lei, la fila 18.
Intimata, prin consilier juridic, întreabă dacă capătul în pretenții a fost timbrat de către contestator.
Instanța aduce la cunoștința intimatei, prin consilier juridic, că acest capăt, împreună ambele capete, 20 de lei plângere contravențională și 52,41 potrivit art. 3 din OUG nr.80/2013.
Intimata, prin consilier juridic, arată că acesteia nu i-a fost comunicat. Solicită repunerea cauzei pe rol, pentru a depune și aceasta apărare, să facă întâmpinare împotriva dispoziției de ridicare. Chiar nu i-a fost comunicată, arată intimata, prin consilier juridic. Arată că în cazul în care ar fi solicitat anularea dispoziției de ridicare ar fi solicitat chemare în garanție a operatorului autorizat.
Instanța aduce la cunoștința părții că nu se repune cauza pe rol, pentru a face apărări cu privire la acest capăt de cerere, fiindu-i comunicată acțiunea, precizarea și înscrisurile.
Intimata, prin consilier juridic, arată că precizarea nu i-a fost comunicată. Acea filă pe care o are acum instanța în față nu i-a fost comunicată.
Instanța aduce la cunoștința intimatei, prin consilier juridic, că se lasă cauza la a doua strigare, dacă consideră necesar să facă apărări cu privire la aceasta.
Intimata, prin consilier juridic, arată că nu, precizând că poate să facă apărări orale, însă chemarea în garanție nu poate să o facă la acest termen când i se dă cuvântul pe fondul cauzei.
Instanța aduce la cunoștința părții că nu se repune cauza pe rol, pentru a-și face apărări.
Intimata, prin consilier juridic, arată că atunci își va face apărarea pe ce sunt. Arată că el a precizat că nu există la dosarul cauzei.
Instanța aduce la cunoștința intimatei că există la dosarul cauzei, nu există în dosarul intimatei.
Intimata, prin consilier juridic, arată că la dosarul cauzei nu există dovada că i s-a comunicat ei precizarea.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii contravenționale. Contestatorul a staționat neregulamentar în stația de taxi. Faptul că nu și-a motivat în fapt și în drept capătul privind anularea dispoziției de ridicare, iar la acest termen face apărări cu privire la acest lucru, arată cu certitudine reaua-credință în opinia sa a contestatorului, care a înțeles astăzi să invoce anularea dispoziției de ridicare. Solicită dacă se poate amâna pronunțarea și o săptămână să depună și practica respectivă, urmează ca instanța să aprecieze. Contestatorul nu a solicitat anularea Hotărârii de Consiliu Local S. 6 nr. 4/2010, motiv pentru care nu se poate prevala de recurs în interesul legii. Arată că este vorba de o ridicare dispusă în baza unei dispoziții de ridicare care îndeplinește toate condițiile legale aplicabile și incidente la momentul respectiv. Solicită respingerea și a acestui capăt de cerere, care nu i-a fost comunicat, precizând că ar fi făcut apărare pe el. Cu privire la suma în pretenții, arată că nu există nici un motiv pentru care instituția sa să restituie această sumă de bani. Nu există nicio culpă a polițistului local care practic era obligat conform prevederilor legale să emită dispoziția de ridicare și să dispună măsura tehnico – administrativă a ridicării, fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2015, contestatorul S. D., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat în data de 17.06.2014 întocmit de agentul constatator R. M. din cadrul D. S. 6, prin care a solicitat anularea procesului verbal sus menționat, precum și anularea hotărârii de ridicare a autoturismului pentru care a plătit suma de 677.32 lei.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că a solicitat anularea procesului verbal menționat întrucât fapta constatată de agentul poliției locale s-a constatat la data de 21.01.2015, iar amenda contravențională pe care nu a recunoscut-o a sosit la domiciliu la data de 17.06.2015, orele 15:00, fiind și în imposibilitatea nici măcar de a achita jumătate din minimul amenzii, adică 195 lei. Mai mult decât atât, hotărârile consiliilor locale au fost abrogate de comunitatea europeană ca fiind nulă și neavenite.
Contestatorul a menționat că, în data de 21.01.2015, se afla în zona Spitalului M. din Calea Plevnei, dat fiind un caz de urgență medicală ce nu a suferit amânare, ca dovadă că persoana pe care a dus-o la spital a fost internată de urgență la unitatea medicală sus menționată.
Pentru a-și recupera autoturismul personal marca Opel cu număr de înmatriculare_, contestatorul a achitat, conform facturii nr._ din data de 21.01.2015, suma de 676.32 lei, nefiind anunțat că va fi penalizat cu amendă contravențională.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, dispoziție de ridicare . nr._, comunicare . nr._, factura nr._ din data de 21.01.2015, bon fiscal, chitanța nr._, carte de identitare contestator.
Prin compartimentul registratură, la data de 25.09.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la contestația formulată împotriva procesului-verbal . nr._, încheiat în data de 17.06.2014.
În fapt, în data de 21.01.2015, în jurul orei 08:19, o echipă operativă din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală S. 6, care-și desfășura activitatea în zona de competență, a identificat autoturismul marca Opel, cu numărul de înmatriculare_, utilizat de contestator, staționând neregulamentar, în locul Calea Plevnei nr. 136, sector 6, în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.
În conformitate cu prevederile art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr.195/2002: „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției” și în conformitate cu prevederile art.109 alin.3 din același act normativ „în cazurile prevăzute la alin.2, procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori”.
Intimata a precizat că petenta nu se afla la fața locului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 181 din HG nr.1391/2006 datele de identificare ale contravenientului din procesul-verbal . nr._/10.12.2014, sunt datele trimise instituției intimate de către proprietarul autoturismului, respectiv S. D. prin comunicarea . nr._/21.01.2015, completate și semnate de contestator prin care aceasta a recunoscut că a utilizat autoturismul cu_, în data de 21.01.2015 și implicit că a staționat neregulamentar pe carosabil în stația de transport public local în regim de taxi. Totodată, fapta a fost înregistrată cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon seria_, certificat cu nr. 41/07.03.2012. La fața locului au fost efectuate fotografii la un interval de 6 minute, respectiv intervalul orar 08:13-08:19, din care reiese cu claritate faptul că autoturismul contestatorului a fost staționat neregulamentar Calea Plevnei nr.136, sector 6, în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.
Intimata a menționat că fapta constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 142 lit. g și de art. 143 lit. a din HG nr. 1391/2006 privind aprobarea RA al OUG nr.195/2002, cu modificările și completările ulterioare și sancționată de art. 100 alin. 2 și art. 108 alin 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, cu 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr. 195/2002 și de RA al OUG nr. 195/2002.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, intimata a menționat că, din conținutul art.34 al aceluiași act normativ, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, faptele cuprinse în procesul-verbal fiind constatate de către agenții constatatori, și face dovada până la proba contrară, sarcina dovedirii contrariului celor consemnate în procesul-verbal revenind, conform art. 249 Codul de procedură civilă, contestatorului.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta a fost individualizată în mod legal și corect față de criteriile de individualizare ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001.
Intimata a menționat că faptele care constituie contravenții încadrate în clasa a II-a, sunt sancționate cu 4-5 puncte amendă, conform art. 98 alin. 4 lit. c din OUG nr.195/2002, pentru acestea calculul limitelor maxime și minime ale amenzii se face în conformitate cu prevederile art.98 alin.2 din OUG nr.195/2002, respectiv prin înmulțirea punctelor de amendă cu 10 % din salariul minim brut pe economie stabilit prin Hotărâre a Guvernului.
Intimata a precizat faptul că agenții constatatori au aplicat amenda în cuantumul minim prevăzut de art.100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rezultat din calculul prevăzut de art. 98 din același act normativ: 4 puncte amendă înmulțite cu 97,5 lei, respectiv 390 lei, cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 2 zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal (conform art. 109 alin. 5 din OUG nr.195/2002 rep.).
De asemenea, prin procesul verbal s-au aplicat 3 puncte penalizare în conformitate cu prevederile art.108 alin.1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, sancțiune contravențională complementară care se aplică conform prevederilor art. 96 din același act normativ și a prevederilor art. 204 din HG nr. 1391/2006.
În conformitate cu prevederile art.109 alin.9 din OUG nr.195/2002 rep., prevederile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice „se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanță de urgență nu se dispune altfel”.
În ceea ce privește capătul de cerere al contestatorului privind anularea procesului-verbal . nr._/17.06.2016, intimata a solicitat respingerea acestuia pentru următoarele motive:
Prin HCL S 6 nr. 216/30.12.2010, începând cu data de 01.01.2011, s-a înființat D. S6 prin reorganizarea DGPC S6, având în vedere . la data de 01.01.2011 a Legii nr. 155/2010. Astfel, trebuie evidențiat faptul că, odată cu apariția Legii nr. 155/2010, Poliției Locale i-au fost date în competență atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice, conform prevederilor art.7 lit.h din Legea nr.155/2010, poliția locală „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar” .
În ceea ce privește susținerile eronate ale contestatorului, probele depuse la dosar arată reau-credință a acestuia, întrucât a staționat neregulamentar în stația mijloacelor de transport public în regim de taxi era delimitată atât prin indicator cât și prin marcaj rutier, cu atât mai mult cu cât conform prevederilor art. 10 Cod procedură civilă, d-nul P. avea obligația să „își probeze pretențiile si apărările”. Astfel, în mod abuziv cu încălcarea prevederilor art. 12 Cod procedură civilă, contestatorul a înțeles să invoce o . presupuse încălcări ale prevederilor legale inaplicabile în prezenta speță, respectiv ale art. 19 și ale art. 16 alin. 7 din OG nr.2/2001.
Totodată, intimata a precizat că petentul nu a invocat o cauză de anulare cu respectarea prevederilor art.10 și ale art. 12 Cod procedură civilă și nu a făcut dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal . nr._/17.06.2015, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în mod legal cu respectarea prevederilor legale imperative aplicabile. Astfel, contestatorul nu a arătat presupusa vătămare, nu a invocat-o și nici nu a susținut-o cu probe, așa cum a hotărât prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la cauzele de nulitate absolută a procesului verbal doar în condițiile încălcării prevederilor art.17 din OG nr.2/2001, în celelalte cazuri aplicându-se nulitatea relativă.
Nu în ultimul rând, intimata a învederat că în prezenta speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 13 din OG nr.2/2001, termenul de prescripție de 6 luni de zile nefiind împlinit la data întocmirii procesului verbal contestat.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nelegală, menținerea procesului-verbal . nr._/17.06.2015, întocmit cu respectarea tuturor condițiilor legale prevăzute și aplicabile în speța dedusă judecății.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 și art. 249 Cod procedură civilă, dispozițiile Legii nr.155/2010 privind Poliția Locală, dispozițiile OUG nr. 195/2002- privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurilor publice și pe dispozițiile OG nr. 2/2001.
La data de 16.10.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Contestatorul a depus la dosar, în copie, decizia nr.4733/12.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal în baza întregului material probator administrat în cauză, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța reține următoarele:
La data de 17.06.2015, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimată, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei și 3 puncte penalizare, pentru că în data de 21.01.2015, între orele 0813-0819 a staționat neregulamentar cu autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Plevnei nr.136, în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. g din HG 1391/2006 (care prevăd că „se interzice staționarea voluntară a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară” și „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, precum și la mai puțin de 25 m înainte și după acestea;”), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG 195/2002 (care prevăd că „săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de 3 puncte de penalizare pentru staționarea neregulamentară”), prin raportare la art. 100 alin. 2 din OUG 195/2002 (care prevăd că „amenda contravențională prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b)”.
Contravenientul nu a semnat procesul verbal.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
În consecință, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).
Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța consideră că procesul verbal de contravenție întocmit de către agentul constatator, în cadrul căruia sunt prevăzute cele percepute personal de către acesta, constituie o prezumție simplă împotriva petentului sub aspectul săvârșirii faptei contravenționale. Constatările agentului menționate în cuprinsul procesului verbal se coroborează întocmai cu planșele fotografice care fac dovada că autoturismul având numărul de înmatriculare_ a staționat în stația mijloacelor de transport public local în regim de taxi.
În ceea ce privește depunerea biletului de ieșire din spital a numitei G. Anișoara (f.53), instanța nu reține că în cauza ar opera vreo stare de necesitate, deoarece acesta avea posibilitatea de a o lăsă pe aceasta în fața spitalului, având în vedere că din diagnostic (apariția de mai mult timp la nivel trunchi și membre de plăci și placarde eritemato-brume cu scama fină în suprafață, cu tendință de generalizare) nu reiese vreo imposibilitate de mișcarea/deplasare a numitei G. Anișoara, pentru a nu putea ajunge singură în interiorul spitalului, urmând ca acesta să își caute un loc de parcare fără a încălca dispozițiile legale.
Pe cale de consecință, instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina contestatorului prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul minim prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina petentului, realizându-se o corectă individualizare, față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001.
Instanța învederează că normele legale încălcate ocrotesc siguranța circulației pe drumurile publice, contravenția săvârșită având un pericol social abstract (important).
Față de considerentele anterioare, instanța reține că procesul-verbal atacat este legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională, fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă.
În privința acțiunii în pretenții formulate, instanța consideră că aceasta este întemeiată pentru motivele următoare.
Prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Interpretarea textului legal trebuie a fi conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
În speță, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, s-a dispus prin dispoziția de ridicare . nr._/21.05.2015 (f. 4), ridicarea vehiculului, transportul și depozitarea acestuia, în baza Hotărârii Consiliului Local S. 6 nr. 4/2010.
Ori, potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nu respecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local S. 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/21.01.2015 emisă de pârâtă și va obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei (factură și chitanță, f. 6).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. D., CNP_, cu domiciliul în București, sector 4, ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, cu sediul în București, ., C._.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 17.06.2015, întocmit de către pârâtă, ca neîntemeiată.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/21.01.2015 emisă de pârâtă și obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.CIC/Thred.MV
5 ex./23.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 08/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 9724/2015.... → |
|---|
