Plângere contravenţională. Sentința nr. 4793/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4793/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 4793/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4793
Ședința publică din data de 18.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. B. A. L.
GREFIER: T. P. C.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe contestatorul B. A., în contradictoriu cu intimata J. R. UM 0575/B BUCUREȘTI, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns contestatorul, personal, legitimat cu CI, datele de identificare fiind consemnate în caietul grefierului de ședință, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, având cuvântul cu privire la competența instanței, contestatorul, declară că Judecătoria Sector 6 este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Verificându-și din oficiu competența, instanța constată că Judecătoria Sector 6 este instanța competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, față de dispozițiile art. 32 din OUG nr. 32/2002.
Instanța învederează contestatorului că în procesul-verbal de contravenție apare menționată o altă persoană pe nume B..
Contestatorul precizează că este angajata sa iar el este administratorul magazinului.
Instanța acordă cuvântul contestatorul cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, excepție invocată de către intimată prin întâmpinare.
Contestatorul precizează că nu i se pare corect ca intimata să dea amendă când facturile erau la contabil.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția lipsei calității procesuale active, excepție invocată de către intimată prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 18.02.2015, sub nr._, contestatorul B. A. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București – UM 0575, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr._ încheiat la 15.02.2015, prin care a fost sancționat în baza art.9 din Legea nr.12/1990, solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei și confiscarea mărfii conform actelor atașate, pentru faptul că facturile de proveniență se aflau în contabilitate.
În realitate, contestatorul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, deoarece produsele confiscate aveau acte de proveniență, motiv pentru care a solicitat admiterea plângerii, restituirea mărfii confiscate și anularea procesului verbal contestat.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: chitanță pentru creanțele bugetelor locale din 17.02.2015, procesul verbal de contravenție, proces verbal de ridicare a bunurilor, acord de funcționare pentru desfășurare de activități comerciale nr.3222/21.07.2014, facturi fiscale.
La data de 09.04.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa calității procesuale a petentului, având în vedere că a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.02.2015, împotriva contestatoarei B. Bertha C..
Prin urmare, intimata a solicitat să se constate faptul că, în speță, calitatea procesuală o are numita B. Bertha C. și nu numitul B. A..
Având în vedere cele menționate, intimata a solicitat admiterea excepției astfel cum a fost formulată și pe cale de consecință, respingerea cererii de anulare a procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.02.2015 ca inadmisibilă.
În drept, intimata a invocat prevederile OG nr.2/2001 și art.205 Cod procedură civilă.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale active, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 15.02.2015 întocmit de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a fost sancționată contravențional B. Gertha C..
Instanța reține că, pentru promovarea oricărei acțiuni civile, este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții, în persoana reclamantului: afirmarea unui drept, existența unui interes personal și legitim, capacitatea procesuală și calitatea procesuală.
În ceea ce privește condiția calității procesuale active, instanța reține că este necesară dovedirea identității între titularul cererii de chemare în judecată și titularul dreptului dedus judecății. În privința titularului dreptului de a formula plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, instanța apreciază că, raportat la dispozițiile art. 32 din OG nr. 2/2001, acesta este persoana sancționată care are capacitate deplină de exercițiu, nu administratorul societății comerciale la care era angajată persoana sancționată.
Astfel, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale active în ceea ce privește plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, urmând să o admită și să respingă plângerea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului B. A., invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge plângerea formulată de contestatorul B. A., CNP_4, domiciliat în București, ..8, . în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București – UM 0575, cu sediul în București, . Fort M., sector 5, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sector 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. B. A. LuizaToma P. C.
Red. BBAL/4ex. 14.07.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5524/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5507/2015. Judecătoria... → |
|---|








