Plângere contravenţională. Sentința nr. 6514/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6514/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 6514/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6514
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE N. A.
GREFIER C. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatorul T. A.-M. în contradictoriu cu intimata I.G.P.R.-D.G.P.M.B.-BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța având în vedere că în cauză este primul termen de judecată, în conformitate cu art. 131 din Noul codul de procedură civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, conform art. 94 pct. 4 Cod proc.civ. coroborat cu art. 32 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța în temeiul art. 238 alin. 1 din Noul Codul de procedură civilă estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 3 luni.
Instanța, în baza art. 255 noul Cod proc.civ apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la dezlegarea pricinii, încuviințează contestatorului și intimatei proba cu înscrisurile depuse la dosar. Respinge proba testimonială solicitată de contestator, având în vedere că nu a precizat ce aspecte urmărește să dovedească și nici legătura acestui martor cu incidentul, ținând cont de și mențiunile contestatorului din procesul-verbal.
Instanța, constatând încheiată cercetarea procesului, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015, sub nr._, contestatorul T. A.-M. a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.-BRIGADA DE POLITIE RUTIERA, plângere contravențională împotriva procesului - verbal . nr._, întocmit la data de 04.03.2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție și a sancțiunilor dispuse prin acesta.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, în fapt, la data de 04.03.2015, la ora 08.10, aflându-se la intersecția bvd. I. M. cu . la stânga, în perioada cea mai aglomerată a zilei, a oprit la trecerea de pietoni și, fiind împins de restul mașinilor, claxonat și înjurat, și-a continuat deplasarea, moment în care a fost apostrofat de agentul de poliție că nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni, deși în acel moment nu se afla nimeni angajat în traversare, fapt ce poate fi confirmat de cei doi clienți din mașină.
A mai arătat că procesul verbal nu respectă cerințele exprese ale legii, având în vedere faptul că a solicitat agentului de poliție ca în cuprinsul actului constatator să fie consemnate obiecțiunile avute, dar acesta i-a comunicat că aceste obiecțiuni pot fi spuse în instanță, în procesul verbal consemnând faptul că nu are obiecțiuni.
Cererea a fost legal timbrată, conform dovezii aflate la dosar.
În susținerea cererii, contestatorul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dovada . nr._/04.03.2015, carte de identitate.
La data de 01.04.2015, contestatorul a depus precizările solicitate de instanță prin rezoluția din data de 02.04.2015.
La data de 24.04.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de petent ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal atacat ca fiind legal și temeinic încheiat.
Intimata, a arătat că, în fapt, la data de 04.03.2015, petentul a condus auto cu nr._ pe . la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea prin loc special amenajat marcat și semnalizat corespunzător la culoarea verde a semaforului electric, pietonii aflându-se pe sensul său de mers.
Potrivit prevederilor art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe |drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare, “Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere în următoarele situații: (...) pietonului care 1traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
Astfel, contravenientul a încălcat prevederile art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Pe fondul cauzei, analizând legalitatea procesului-verbal atacat, intimata a considerat că acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv art. 17 ale actului normativ, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, actul constatator al contravenției cuprinde numele, prenumele, calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prevederilor art. 135 lit. h) din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nefiind înregistrată pe super magnetic. În cauză nu au fost întocmite alte acte de constatare.
Motivul pentru care procesul verbal prin care se constată și se sancționează contravențiile se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, este încrederea în faptul că organul emitent (agentul, în această situație) consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul este expus unor posibile sancțiuni, de natură disciplinară sau chiar penală.
Intimata a învederat că în sistemul de drept român, contravenția este calificată ca făcând parte din materia civilă, care implică în mod necesar dovedirea pretențiilor ridicate de cel care le afirmă. In acest sens, trebuie avută în vedere Decizia nr.319A/19.06.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/299/2013, prin care aceasta a arătat că, prin constatarea directă și nemijlocită a contravenției operează prezumția de veridicitate, care trebuie să fie răsturnată de către petent, în cazul de față, contravenienta neaducând o probă contrară.
Totodată, în sistemul european de protecție a drepturilor omului, fapta este calificată și ca fiind acuzație în materie penală, Curtea Europeană a Drepturilor Omului făcând aplicarea unor criterii de delimitare în materie civilă. Spre exemplu, în hotărârea A. contra României, Curtea a calificat fapta respectivă ca fiind acuzație în materie penală, astfel încât a conchis că reclamantul se bucură de prezumția de nevinovăție. Însă, unul din criteriile de bază pe care Curtea le-a avut în vedere a fost gravitatea pedepsei pentru fapta de care era acuzat reclamantul A., fiind prevăzută inclusiv sancțiunea închisorii contravenționale.
A mai arătat că în cauza W.S. contra Poloniei din 15.06.1999, Curtea a arătat că art. 6 din Convenție nu este aplicabil în latura sa penală atunci când amenda aplicată, cât și cea aplicabilă, luând în considerare limitele maxime și minime ale acesteia, nu au un cuantum suficient de ridicat, mai ales prin aplicație cu amenzile penale. Astfel, sancțiunea aplicată pentru contravenția săvârșită nu implică conotații pe care petentul le-ar suporta în aceeași măsură precum o pedeapsă penală, în cazul de față aflându-ne în prezența unei contestații civile, petentul având sarcina probei potrivit dreptului comun, respectiv art.249 Cod procedură civilă, conform căruia cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească.
De altfel, trebuie reținută și Decizia nr.83/08.03.2002 a Curții Constituționale, prin care aceasta a arătat că dispozițiile OG nr.2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art.6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. Totodată, Curtea a arătat că O.G. nr.2/2001 respectă atât procedural, cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art.6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.
A solicitat să se aibă în vedere faptul că polițiștii rutieri sunt ofițeri și agenți de poliție specializați si anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuiască comportamentul în trafic.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, agentul constatator ținând astfel cont de toate aspectele. Simpla negare a petentului, în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității, nu îl exonerează de răspundere si nu înseamnă că nu a săvârșit contravenția.
Intimata a învederat că procesul-verbal face dovada deplina a situației de fapt până la proba contrară, sarcina probei revenind contravenientului, în conformitate cu dispozițiile art. 249 din Noul Cod de Procedură Civilă, care dispune că “Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Totodată, potrivit art. 270 din Noul Cod de Procedură Civilă, “înscrisul autentic face deplină dovada, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii”.
In drept, invocăm dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și ale art. 135 lit. h din R.A.O.U.G din O.U.G. nr. 195/2002 rep.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul verbal contestat și istoric de sancțiuni.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială solicitată de contestator, având în vedere că nu a precizat ce aspecte urmărește să dovedească și nici legătura acestui martor cu incidentul, ținând cont de și mențiunile contestatorului din procesul-verbal.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat de agentul intimatei la data de 04.03.2015, contestatorul a fost sancționat cu amenda de 390 lei și aplicarea a 4 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002. S-a reținut în procesul-verbal că la data de 04.03.2015, ora 08.10, contestatorul a condus auto nr._ pe . la trecerea de pietoni de la intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversare regulamentară.
Prin plângere contestatorul nu a invocat motive de nelegalitate a procesului-verbal, iar în speță nu sunt incidente cauze de nulitate ce pot fi invocate de instanță din oficiu.
În privința temeiniciei actului, instanța reține că săvârșirea faptei a fost constatată personal de agentul intimatei. Prin plângere petentul a contestat săvârșirea faptei, însă instanța reține că acesta a semnat personal mențiunea din procesul-verbal privitoare la faptul că nu are obiecțiuni, infirmând propria susținere din plângere, că ar fi solicitat să se consemneze obiecțiunile sale, dar că agentul ar fi menționat în procesul-verbal că petentul nu are obiecțiuni. Or, dacă într-adevăr petentul avea obiecțiuni și agentul ar fi refuzat menționarea acestora, nu se explică de ce contestatorul a semnat atât de luare la cunoștință de procesul-verbal, cât și, separat de aceasta, mențiunea că nu are obiecțiuni, semnare pentru care contestatorul nu oferă nicio explicație, îndreptățind instanța să aprecieze că susținerile petentului din plângere nu sunt întemeiate.
Din considerentele expuse, în temeiul art.34 din OG 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de contestatorul T. A.-M., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sector 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 09.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.A.N./Thred.V.E./5 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6462/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
