Plângere contravenţională. Sentința nr. 8605/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8605/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8605/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8605
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 29.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul I. G. D. în contradictoriu cu intimata M. A. Interne – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, reprezentat de avocat O. A., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 12, lipsind intimata. În cauză se prezintă și martorul P. R.-A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 06.10.2015, prin compartimentul registratură, reclamantul a depus la dosar o cerere prin care a indicat numele martorului a cărui audiere o solicită, după care,
Instanța procedează la legitimarea martorei, care prezintă CI . nr._, CNP_.
Reprezentantul contestatorului arată că martora este soția contestatorului, însă, având în vedere că este singurul martor și audierea acesteia este singura probă de natură a lămuri situația de fapt de la acel moment, consideră că proba este admisibilă chiar și cu nerespectarea prevederilor art. 315 Cod procedură civilă.
Având în vedere dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, instanța apreciază că aceste dispoziții sunt imperative și că potrivit dispozițiilor art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă, singura posibilitate ca martorul care se află într-o situație dintre cele prevăzute la alin. 1 să poată fi audiat este aceea ca partea adversă să fie de acord cu audierea sa. La fila 28 din dosar, în întâmpinare, intimata însă arată în mod expres că se opune audierii pentru contestator a vreuneia dintre persoanele menționate la art. 315 Cod procedură civilă, care ar putea fi audiată în calitate de martor. Așadar, instanța apreciază că martorul nu poate fi audiat, iar aspectele invocate de către contestator, întemeiate pe practică judiciară, pe care acesta o depune la termenul de astăzi la dosar, nu subzistă în fața caracterului imperativ al dispozițiilor procedurale.
În consecință, instanța apreciază că martorul nu poate fi audiat și, având în vedere că reprezentantul contestatorului arată că nu mai are de propus o altă persoană care să fie audiată în calitate de martor, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea plângerii astfel cum a fost formulată întrucât procesul-verbal nu este susținut de nicio probă, prin urmare, însăși prezumția de temeinicie și legalitate a acestuia este dărâmată prin contestarea lui, astfel cum se regăsește și în practica judiciară depusă la dosar. De asemenea, arata ca va solicita cheltuieli judiciare pe cale separată.
Arată că a solicitat administrarea singurei probe care putea conduce la aflarea adevărului, e adevărat că art. 315 pct. 2 Cod procedură civilă prevede că această audiere se poate face numai cu acordul părții adverse, însă consideră că obiecțiunea de a se audia soția contestatorului, făcută de către intimată, în contextul în care intimata nu administrează nicio altă probă, reprezintă o reală ingerință în dreptul contestatorului de acces la justiție și la un proces echitabil.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 25.05.2015, contestatorul I. G. D., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA RUTIERĂ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, anularea procesului- verbal . nr._ emis la data de 14.05.2015 de către intimat, precum și exonerarea sa de la suportarea sancțiunilor dispuse prin acesta și obligarea intimatei la restituirea sumei de 195 de lei achitată cu titlu de amendă. În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment și obligarea intimatei la restituirea sumei de 195 de lei achitată cu titlu de amendă.
În motivarea plângerii, contestatorul a aratat că la data de 14.05.2015, circula cu autoturismul marca Ford având numărul de înmatriculare_ pe . Valea Oltului către . a trecut de intersecția cu . oprit de către un echipaj de poliție care i-a comunicat faptul că nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare regulamentară și din acest motiv s-a dispus suspendarea dreptului său de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile. Contestatorul a precizat agentului constatator că nu a observat nici un pieton angajat în traversare regulamentară căruia să îi fi acordat prioritate și că singurul pieton zărit în zonă nu ajunsese în zona axului drumului spre sensul său de deplasare pentru a trebui să oprească, solicitând agentului constatator să îi prezinte dovada săvârșirii pretinsei contravenții. Contestatorul a învederat instanței că a fost încheiat procesul-verbal contestat, prin intermediul căruia a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 de lei, fiindu-i, de asemenea, suspendat dreptul de a conduce pentru 30 de zile și reținându-i-se permisul de conducere.
Cu privire la solicitarea de anulare a procesului-verbal, contestatorul a apreciat că beneficiază de prezumția de nevinovăție, făcând trimitere la jurisprudența CEDO care a stabilit că procedura contravențională reglementată de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor este asimilată celei penale, ceea ce semnifică faptul că, în executarea atribuțiilor pe care le are un judecător, acesta nu trebuie să pornească de la premisa că partea contestatoare a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, precum și faptul că sarcina probei incumbă celui ce acuză, iar orice îndoială profită celui acuzat.
Pe cale de consecință, contestatorul a apreciat că se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a contestatorului, inclusiv în ceea ce aspectul sarcinii probațiunii în cadrul soluționării unei plângeri contravenționale, care fără îndoială a persoanei acuzate și incumbă intimatei. În acest sens, contestatorul a arătat că, Curtea a statuat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării. În aceste condiții, contestatorul a apreciat că prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, aceasta din urmă putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate de „acuzare" instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului", dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În cauză, nu poate opera prezumția de temeinicie a procesului de contravenție contestat, având în vedere împrejurarea că procesul-verbal de contravenție nu este susținut de probele necesare, astfel încât se naște o îndoială rezonabilă cu privirea la săvârșirea de către contestator a pretinsei fapte contravenționale. Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie și legalitate a procesului-verbal de contravenție, a apreciat că este contrară, garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului. Astfel, contestatorul a considerat că imposibilitatea susținerii procesului-verbal cu probe face ca acesta să fie nul, iar sancțiunile aplicate prin intermediul acestuia să fie anulate. Pe cale de consecință, a apreciat că, pentru a putea fi în prezența unui proces verbal temeinic și legal, se impune ca acesta să fie susținut de probe și nicidecum întemeiat exclusiv pe susținerile organului constatator. Așadar, a considerat că se impune administrarea cu precădere a probelor deținute de către intimat în susținerea procesului verbal contestat, iar în lipsa acestora anularea procesului verbal.
Cu privire la motivele de nulitate ce țin de modalitatea de constatare a contravenției, contestatorul a considerat că agentul de circulație care l-a oprit și a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției avea obligația de a proba săvârșirea pretinsei contravenții prin planșe foto, fotografiile prelevate din aparatul radar trebuind să îndeplinească o . condiții, iar aparatul cu care au fost efectuate, trebuind, de asemenea, să îndeplinească un summum de calități iar agentul constatator, și nu altul, trebuie să aibă capacitatea și cunoștințele necesare în vederea folosirii acestuia. Astfel, constatarea săvârșirii abaterii contravenționale se face „potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic".
În acest sens, legea nu distinge cu privire la aceste mijloace, aceleași cerințe fiind necesare tuturor mijloacelor folosite în producerea și prelevarea de probe în susținerea proceselor-verbale de contravenție. Totodată, a arătat că pentru reglementarea acestor „omologări" și „verificări" Biroul Român de Metrologie Legală a edictat norme speciale de folosire a aparatelor radar și anume Normele de Metrologie Legală NML 021-05 cu privire la „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", publicate în monitorul oficial 1102 bis din 2005 și aprobate prin Ordinul nr. 301 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)" publicat în Monitorul Oficial nr. 1102 din 7 decembrie 2005. În acest sens, contestatorul a invocat dispozițiile art. 1.1 și art. 4 din Normele respective.
Contestatorul a mai arătat că nu înțelege să conteste buna-credință cu privire la marcarea și sigilarea aparatului, care nu pot fi demonstrate de către intimată prin administrarea probei cu înscrisuri, dar acest aspect nu are relevanță atâta vreme cât nu este contestat.
În acest sens, contestatorul a mai apreciat că, pentru a fi vorba de existența unor probe corect prelevate pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare cu privire la aparatele radar, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: cu privire la agentul ce operează aparatul radar, și anume, acesta trebuie să fi efectuat cursuri speciale în urma cărora a obținut atestatul de operator calificat al aparatului radar; cu privire la cinemometru, aparatul radar, care trebuie să fie omologat și apoi verificat metrologic, iar verificarea, care nu poate depăși 12 luni, să fie valabilă; cu privire la conținutul înregistrării efectuate, care trebuie să arate data și ora la care a fost efectuată înregistrarea, faptul că a fost efectuată autotestarea și imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Contestatorul a considerat că se impune anularea procesului-verbal față de faptul că pretinsa faptă contravențională nu există, având în vedere faptul că nu există nicio probă care să susțină cele din procesul verbal, iar pe de altă parte pentru că a acordat prioritate tuturor pietonilor angajați în traversare care aveau acest drept potrivit legii. Totodată, a arătat că pe segmentul de drum pe care se deplasa, existau câte trei benzi de circulație pentru fiecare sens, motiv pentru care a apreciat că momentul la care se naște dreptul pietonului de a traversa și evident obligația corelativă de a-i acorda prioritate este când acesta atinge în traversarea sa axul drumului către sensul de mers.
Singurul pieton angajat în traversare pe care l-a observat în zona respectivă se afla în dreptul benzii 1 de circulație pe sensul opus la momentul trecerii sale prin dreptul acelei treceri de pietoni. În plus, la momentul săvârșirii contravenției circula pe banda numărul 1 de pe sensul opus celui pe care se angajase pietonul în traversare, practic neavând nici o obligație de a-i acorda prioritate la acel moment, având în vedere și dispozițiile art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002. Astfel, atâta vreme cât pietonul abia începuse traversarea pe sensul opus de mers, contestatorul, care circula pe banda numărul 1, nu avea obligația de a opri și de a acorda prioritate de trecere acestuia. Această obligație se naște la momentul depășirii axului drumului, tocmai în ideea că se pătrunde pe sensul de mers pe care se deplasa contestatorul.
În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu avertismentul, contestatorul a apreciat că sancțiunea contravențională dispusă împotriva sa, constând în amendă și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, are caracter exagerat în raport cu contravenția a cărei existență nu a fost determinată și nu a avut urmări de nici o natură, prezentând un grad de pericol social minimal. Totodată, contestatorul a precizat că este angajat pe o funcție care implică șofatul unui minim de 2-300 km/zi, calitățile decurgând din posibilitatea de a conduce autovehicule fiind determinate pentru realizarea unor venituri necesare întreținerii. Pe cale de consecință, suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile ar conduce inevitabil cel puțin la lipsirea sa de orice venit pentru o perioadă de 30 de zile, dacă nu chiar la pierderea locului de muncă, de vreme ce calitatea de conducător auto este determinantă pentru angajarea sa pe respectivul post.
Față de cele învederate, contestatorul a solicitat instanței să dispună admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată, iar pe cale de consecință să dispună, în principal, anularea procesului-verbal . nr._ emis la data de 14.05.2015 de către intimată și exonerarea sa de la suportarea sancțiunilor dispuse prin acesta și obligarea intimatei la restituirea sumei de 195 de lei achitată cu titlu de amendă. În subsidiar, a solicitat instanței să dispună înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment și obligarea intimatei la restituirea sumei de 195 de lei achitată cu titlu de amendă. Totodată, în temeiul art. 451 și urm. Noul Cod de procedură civilă, a solicitat instanței să dispună obligarea intimatei la plata cheltuiților de judecată.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001, pe dispozițiile Regulamentului din 2006 de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1302, pe Normele de Metrologie Legală 021-05 cu privire la „Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", precum și pe dispozițiile Noului Cod de procedură civilă.
În susținerea plângerii, contestatorul a depus a dosar în copie procesul- verbal . nr._ emis la data de 14.05.2015, dovada . nr._, chitanța . A nr._ și actul sau de identitate.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 24.06.2015, intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI-BRIGADA RUTIERĂ a solicitat instanței să dispună respingerea plângerii contravenționale formulate de contestator și menținerea procesului-verbal încheiat ca legal și temeinic.
La data de 14.05.2015, contestatorul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ pe . Valea Oltului către . intersecția cu . acordat prioritate de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea străzii, prin loc marcat și semnalizat corespunzător, pe sensul de mers al autovehiculului. Intimata a arătat că prin manevra efectuată contestatorul a încălcat prevederile art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și totodată a pus în pericol siguranța și integritatea fizică a pietonilor angajați în traversare regulamentară. De asemenea, a arătat că fapta a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, conform art. 109 1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și nu au fost întocmite alte înscrisuri.
Intimata a mai arătat că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în urma constatării nemijlocite a unei situații de fapt de către un agent constatator, învestit cu exercitarea prerogativelor de putere publică și se bucură de prezumția de veridicitate inerentă oricărui act administrativ, făcând dovada deplină în drept a situației de fapt și de drept, până la proba contrară.
În acest sens, simpla negare a contestatorului în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu corespunde realității nu îl exonerează pe acesta de consecințele săvârșirii contravenției, atât timp cât acesta nu aduce probe care să-i susțină afirmațiile. Totodată, a arătat că polițiștii rutieri sunt ofițeri de poliție specializați și anume desemnați să constate și să sancționeze abaterile participanților la trafic, având obligația legală să sancționeze toate abaterile de la regimul circulației, sancțiunea acestora având atât un rol represiv în raport cu contravenția deja comisă cât și un rol preventiv, ce determină contravenientul să-și revizuiască comportamentul în trafic.
Intimata a mai învederat instanței faptul că acest gen de fapte contravenționale este din ce în ce mai des întâlnit, iar manevrele neregulamentare și încălcarea voită a regulilor de circulație a unora dintre conducătorii auto generează în fiecare an sute de accidente cu victime omenești. Nesancționarea acestor fapte considerate minore de contravenienți, intimata a apreciat că le insuflă acestora sentimentul de a fi mai presus de lege, generând agresivitate în trafic și în consecință accidente rutiere grave.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 mod. complet., art. 2 alin. (1) pct. 31 din Legea nr. 61/1991.
Intimata a depus la dosar în copie procesul-verbal . nr._/14.05.2015 si istoric de sancțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._14.05.2015 contestatorul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevazute de art.135 lit.h din RAOUG nr.1952002, constând in faptul că, la data de 14.05.2015, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . Valea Oltului către . intersecția c . acordat prioritate de trecere pietonului aflat pe sensul sau de mers, care traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni marcata corespunzător.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit. O interpretare contrară nu poate fi primită, având în vedere rațiunea care stă la baza recunoașterii unei asemenea valori probatorii, respectiv împrejurarea că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă din modul în care este reglementată procedura plângerii contravenționale.
Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din OG 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.
Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt, chiar instanța având dreptul de a administra probele pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului, chiar în lipsa unei propuneri a părților în acest sens.
Instanța apreciază că, prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
În speță, susținerile contestatorului potrivit cărora nu se face vinovat de producerea faptei contraventionale nu pot fi reținute în cauză întrucât nu au fost probate prin niciun mijloc de proba, nefiind răsturnata astfel prezumția de temeinicie a procesului-verbal.
În ceea ce privește sanctiunea aplicata, instanța apreciaza ca aceasta respecta criteriile prevazute de disp. art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001.
Față de considerentele expuse anterior, instanța va respinge plângerea formulată de contestator ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatorul I. G.-D. domiciliat în București, . nr. 29-31, ., ., CNP_, cu domiciliul ales la avocat A. O. în Bucuresti, ..8-10, . 2, etaj 8, ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București- Brigada Rutieră, cu sediul în Bucuresti, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cerere care va fi depusă la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8645/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8606/2015.... → |
|---|
