Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 8621/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8621/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8621/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8621/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Judecător V. B.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta B. G. S.R.L. și pe pârâta B. O. S.A., având ca obiect anulare somație de plată OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u. - cerere în anulare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, a răspuns pârâta, prin consilier juridic O. D., care depune la doar delegație, lipsă fiind reclamanta.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Pârâta-creditoare depune la dosar întâmpinare, precizând că nu a depus-o în termen, însă solicită instanței să o aprecieze ca fiind concluzii scrise.
Instanța pune în discuție verificarea competenței.
Pârâta-creditoare, prin reprezentant, apreciază că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să judece cauza.
Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale, apreciază prin raportare la disp. art. 1024 din NCPC, că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea în anulare de față în considerarea împrejurării că este instanța care a emis ordonanța de plată împotriva căreia se formulează cerere în anulare.
În ceea ce privește întâmpinarea depusă în ședința publică de astăzi de către către pârâta-creditoare, instanța constantă că aceasta a fost depusă, tardiv, cu nerespectarea termenului de 3 de zile înainte de fixarea termenului de judecată, calificând-o ca fiind concluzii scrise, conform art. 263 NCPC și, în orice caz, în materia ordonanței de plată întâmpinarea nu se comunică.
Instanța acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Pârâta-creditoare arată că nu mai are de depus alte înscrisuri în afară de actele depuse la dosarul de fond.
Instanța, având în vedere disp. art. 255 și 258 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, probă pe care o constată administrată.
Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cererii în anulare.
Pârâta-creditoare, pune concluzii de respingere a cererii în anulare și menținerea ordonanței de plată pronunțată prin sentința nr. 3962/2015 de Judecătoria Sectorului 6. Solicită respingerea primului motiv al acțiunii în anulare ca neîntemeiat, întrucât instanța a acordat un termen de plată de 20 de zile de la comunicarea hotărârii. Referitor la al doilea punct al acțiunii în anulare, solicită respingerea acestuia, deoarece debitoarea nu a înlăturat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pe care a recunoscut-o printr-un protocol și printr-un act adițional la contract încheiat între părți, care au stabilit o singură modalitate de stingere a debitului prin achitarea eșalonată până la data de 31.10.2014. Menționează că debitoarea nu a dovedit că a achitat la termen debitul restant pe care l-a recunoscut, iar cu privire la fondul de marfă asupra căruia B. O. a exercitat un drept de retenție, solicită instanței să rețină că aceasta nu reprezintă o plată a debitului. Arată că singura modalitate de plată a debitului a fost stabilită în scris prin act adițional și prin protocol de către părți. Prin urmare, B. O. a dovedit că are împotriva debitoarei o creanță certă, lichidă și exibilă recunoscută de către aceasta, s-a dovedit de asemenea că această creanță nu s-a achitat la scadența convenită și nici la termenele eșalonării înțelegerii de plată convenite între părți, motiv pentru care solicită instanței menținerea ordonanței de plată pronunțată prin sentința civilă nr. 3962/2015.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cererii în anulare de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3962/26.05.2015, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 a admis, în parte, cererea de emitere a ordonanței de plată introdusă de creditoarea B. O. SA în contradictoriu cu debitoarea BACHI G. SRL.
A fost obligată debitoarea să plătească către creditoare suma de 28.878,45 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei 01.02.2013 – 29.08.2014 și suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 611/04.05.2007, având ca obiect spațiul comercial în suprafața de 3,50 m.p. situat la mezanin, în Complexul comercial B. O. și identificat conform schiței Anexa nr. 1 la contract.
Chiria a fost prevăzută la pct. 3.1 din contract, în cuantum de 700 lei, fără TVA, scadența fiind cel târziu până în data de 5 a fiecărei luni pentru luna următoare (pct. 3.6 din contract); cheltuielile de întreținere sunt prevăzute la pct. 3.4 din contract, se achitată distinct și suplimentar față de chiria lunară, fiind scadente în termen de maxim trei zile bancare de la data emiterii de către locator a facturii corespunzătoare acestor cheltuieli, pct. 3.10 din contract.
De asemenea, pct. 4.2.3. din Cap. IV prevede obligația de a achita prețul chiriei și al cheltuielilor suplimentare conform modalităților și termenelor stabilite în cadrul Capitolului III. din contract.
În data de 27.06.2008, prin Actul adițional nr. 830, contractul de închiriere a fost modificat, prin majorarea suprafeței spațiului închiriat la 18 m.p. și majorarea chiriei lunare la 1.050 euro, fără TVA.
În data de 30.05.2014, părțile au încheiat Actul adițional nr. 1168 prin care au convenit modificarea Contractului de închiriere nr. 611/04.05.2007 schimbând locația spațiului închiriat de la mezanin la parter și majorând suprafața acestuia de la 3,50 mp la 10,50 mp. Chiria lunară s-a majorat de la 250 la 550 euro, fără TVA. În cadrul acestui act adițional, debitoarea a recunoscut faptul că la data de 30.05.2014 datora suma totală de 29.334,18 lei, debit rezultat din neachitarea facturilor emise pentru perioada septembrie 2012 - iunie 2014 și se obliga să achite integral această sumă, până la data de 31.10.2014.
În temeiul acestor clauze contractuale reclamanta a emis facturile fiscale Factura nr. FBO_.2013 in valoare de 1.358,67 lei, scadenta la 05.02.2013, reprezentând chiria aferenta lunii martie 2013, din care a fost achitata suma de 336,12 lei, ramanand un debit in suma totala de 1.022,55 lei, Factura nr. FBOl9876/28.o2.2o 13 in valoare de 77,01 lei, scadenta la 05.03,2013 reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii februarie 2013, Factura nr. FBO20129/01.03.2013 in valoare de 1.354,64 lei, scadenta la 05.03.2013, reprezentând chiria aferenta lunii aprilie 2013, Factura nr. FBO20354/29.03.2013 in valoare de 46,01 lei, scadenta la 05.04.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii martie 2013, Factura nr. FBO20605/01.04.2013 in valoare de 1.368,77 lei, scadenta la 05.04.2013, reprezentând chiria aferenta lunii mai 2013, Factura nr. FBO20843/30.04.2013 in valoare de 36,89 lei, scadenta la 08.05.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii aprilie 2013, Factura nr. FBO21096/01.05.2013 in valoare de 1.340,35 lei, scadenta la 08.05.2013, reprezentând chiria aferenta lunii iunie 2013, Factura nr. FBO21312/31.05.2013 in valoare de 7,82 lei, scadenta la 05.06.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii mai 2013, Factura nr. FBO21560/03.06.2013 in valoare de 1.357,61 lei, scadenta la 05.06.2013, reprezentând chiria aferenta lunii iulie 2013, Factura nr. FBO21767/28.o6.2013 in valoare de 62,27, scadenta la 05.07.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii iunie 2013, Factura nr. FBO22012/01.07.2013 in valoare de 1.382,23 lei, scadenta la 05.07.2013, reprezentând chiria aferenta lunii august 2013, Factura nr. FBO22245/31.07.2013 in valoare de 58,98 lei, scadenta la 06.08.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii iulie 2013, Factura nr. FBO22484/01.08.2013 in valoare de 1.365,49 lei, scadenta la 06.08.2013, reprezentând chiria aferenta lunii septembrie 2013, Factura nr. FBO22701/30.08.2013 in valoare de 57,60 lei, scadenta la 05.09.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii august 2013, Factura nr. FBO22944/o2.o9.2o 13 in valoare de 1.375,38 lei, scadentă la 05.09.2013, reprezentând chiria aferenta lunii octombrie 2013, Factura nr. FBO23176/30.09.2013 in valoare de 55,42 lei, scadenta la 04.30.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii septembrie 2013, Factura nr. FBO23419/01.10.2013 in valoare de 1.382,72 lei, scadenta la 04.10.2013, reprezentând chiria aferenta lunii noiembrie 2013, Factura nr. FBO2364.3/31.10.2013 in valoare de 34,51 lei, scadenta la 05.11.2013, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii octombrie 2013, factura nr. FBO_/01.11.2013 in valoare de 1.373,49 lei, scadenta la 05.11.2013, reprezentând chiria aferenta lunii decembrie 2013, factura nr. FBO_/29.11.2013 in valoare de 12,67 lei, scadenta la 06.12.2013, reprezentând chiria aferenta lunii noiembrie 2013, Factura nr. FBO24377/02.12.2013 in valoare de 1.376,77 lei, scadenta la 06.12.2013, reprezentând chiria aferenta lunii ianuarie 2014, Factura nr. FBO24604/30.12.2013 in valoare de 29,56 lei, scadenta la 10.01.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii decembrie 2013, Factura nr. FBO24844/03.01.2014 in valoare de 1.390,26 lei, scadenta la 10.01.2014, reprezentând chiria aferenta lunii februarie 2014, Factura nr. FBO25089/31.01.2014 in valoare de 102,04 lei, scadenta la 05.02.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii ianuarie 2014, Factura nr. FBO25331/03.02.2014 in valoare de 1.394,32 lei, scadenta la 05.02.2014, reprezentând chiria aferenta lunii martie 2014, Factura nr. FBO25558/28.02.2014 in valoare de 107,72 lei, scadenta la 05.023.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii februarie 2014, Factura nr. FBO25799/03.03.2014 in valoare de 1.394,85 lei, scadenta la 05.03.2014, reprezentând chiria aferenta lunii martie 2014, Factura nr. FBO26043/31.03.2014 in valoare de 66,83 lei, scadenta la 05.04.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii martie 2014, Factura nr. FBO26283/01.04.2014 în valoare de 1.381,15 lei, scadenta la 05.04.2014, reprezentând chiria aferenta lunii mai 2014, Factura nr. FBO26510/30.04.2014 in valoare de 28,56 lei, scadenta la 07.05.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii aprilie 2014, Factura nr. FBO26757/02.05.2014 in valoare de 1.379,60 lei, scadenta la 07.05.2014, reprezentând chiria aferenta lunii iunie 2014, Factura nr. FBO26992/30.05.2014 in valoare de 5,86 lei, scadenta la 05.06.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii mai 2014, Factura nr. FBO27223/30.05.2014 in valoare de 1.634,34 lei, reprezentând diferența chiriei aferente lunii iunie 2014, Factura nr. FBO27248/02.06.2014 in valoare de 2.999,85 lei, scadenta la 05.06.2014, reprezentând chiria aferenta lunii iulie 2014, Factura nr. FBO27488/30.06.2014 in valoare de 11,72 lei, scadenta la 04.07.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii iunie 2014, Factura nr. FBO27733/01.07.2014 in valoare de 2.991,93 lei, scadenta la 04.07.2014, reprezentând chiria aferenta lunii august 2014, din care a fost achitata suma de 1.930,28 lei, rămânând un debit in suma totala de 1.061,65 lei, Factura nr. FBO27985/31.07.2014 in valoare de 403,75 lei, scadenta la 06.08.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii iulie 2014, Factura nr. FBO28469/29.08.2014 in valoare de 337,21 lei, scadenta la 05.09.2014, reprezentând cheltuieli de întreținere aferente lunii august 2014.
Potrivit art. 1270 alin. 1 Cod civil, contractul încheiat valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.
Având în vedere și regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că, după ce primul probează existența obligației, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia. Debitoarea, în speță, nu a probat executarea obligației de plată la scadență.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că la data de 11.08.2014, reprezentanții creditoarei s-au prezentat la punctul de lucru al debitoarei și au ridicat stocul de marfă și întrucât de la data încetării contractului au trecut mai mult de treizeci de zile, creditoarea . a devenit devenind proprietara stocului de marfă.
Potrivit prevederilor art. 7.10 și art. 7.11 din contractul de închiriere nr. 611/04.05.2007, "Locatorul este în deplin drept să treacă la vânzarea la licitație a bunurilor asupra cărora a făcut uz de drept de retenție, după trecerea unui termen de 30 (treizeci) de zile de la data încetării contractului, iar din prețul obținut la vânzarea prin licitație a bunurilor asupra cărora Locatorul a făcut uz de drept de retenție, acesta își va reține creanțele față de Locatar, diferența urmând a fi restituita acestuia din urmă”.
Astfel, din aceste dispoziții din contractul de închiriere reiese că reclamantul are posibilitatea să treacă la vânzarea la licitație a bunurilor asupra cărora a făcut uz de drept de retenție, însă nu este obligat să facă acest lucru putând solicita suma datorată de debitoare.
Raportând situația de fapt expusă la dispozițiile legale aplicabile în speță, instanța reține că potrivit dispozițiilor art.1013 din noul Cod de procedură civilă prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Părțile au calitatea de profesioniști în sensul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 662 alin 2 din noul Codul de procedură civilă, creanța este certă este când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În plus, alin. 3 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Conform art.662 alin.4 creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Constatând că societatea creditoare a făcut dovada contractului dintre părți din care rezultă existența raporturilor contractuale în baza cărora a fost solicitată suma de 28.878,45 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei 01.02.2013 – 29.08.2014 și că deține o creanța certă, lichidă și exigibilă, în baza art. 1270 din Noul Cod Civil, art. 1020 și 1021 din noul Cod de procedură civilă, a obligat debitorul să achite creditoarei suma 28.878,45 lei reprezentând contravaloare facturi aferente perioadei 01.02.2013 – 29.08.2014, în termen de 20 zile de la comunicarea prezentei hotărâri și în temeiul art. 453 Cod procedura civila și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 de lei, constând în taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere în anularea reclamanta debitoare ., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 cu nr._, solicitând, în contradictoriu cu pârâta- creditoare B. O. SA, dispună anularea sentinței civile nr. 3962/26.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6, în dosarul nr._, prin care s-a dispus emiterea ordonanței de plată, pe care o consideră neîntemeiată.
Reclamanta a invocat ca și motive de anulare, nerespectarea art. 1022, alin. 1, teza finală Cod procedură civilă:
Potrivit dispozițiilor art. 1022, alin. 1, teza finală Cod procedură civilă, instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată.
Art. 425 alin.2 Cod procedură civilă prevede că, dacă hotărârea a fost dată în folosul reclamantului, se va arăta ce se cuvine și la ce este obligat fiecare.
În dispozitivul sentinței civile, instanța de judecată nu a precizat termenul de plată până la care debitoarea este obligată să achite contravaloarea debitului.
Ordonanța de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil sau alt înscris, așa cum prevede art. 1014 din Codul de procedură civilă.
Așa cum se poate observa la alineatul 1, pagina 3 din cererea de chemare în judecată, pârâta creditoare a recunoscut că a ridicat de la reclamanta debitoare fondul de marfă care a rămas la dispoziția sa.
Potrivit prevederilor art. 7.10, teza finală și art. 7.11 din contractul de închiriere nr. 611/04.05.2007, locatorul este în deplin drept să treacă la vânzarea la licitație a bunurilor asupra cărora a făcut uz de drept de retenție, după trecerea unui termen de 30 (treizeci) de zile de la data încetării contractului, iar din prețul obținut la vânzarea prin licitație a bunurilor asupra cărora locatorul a făcut uz de drept de retenție, acesta își va reține creanțele față de locatar, diferența urmând a fi restituită acestuia din urmă.
Greșit instanța de judecată a reținut că reclamanta debitoare ar fi solicitat pârâtei creditoare să treacă la valorificarea stocului de marfă la licitație.
Din practica uzuală . a mai procedat și cu alți debitori în același fel, respectiv a trecut la vânzarea la licitație a bunurilor, recuperându-și prejudiciul.
Reclamanta debitoare nu poate fi obligată să achite debitul de două ori, respectiv, și la plata sumei de 28.878,45 lei și să-i fie reținut și stocul de marfă. Asta înseamnă să fie obligată să achite un debit mult mai mare.
Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante și obligă nu numai la ceea ce este stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.
Potrivit situației financiare din bilanțul contabil întocmit la data de 31.12.2013, înregistrat de reclamanta debitoare la Administrația Financiară sector 6 sub nr._, reiese ca stocul de mărfuri este în valoare de 119.181 lei, iar la data de 30.06.2014, potrivit balanței contabile de verificare stocul de mărfuri era în valoare de 118.904,46 lei.
Având în vedere că valoarea stocului de marfă este de 118.904,46 lei, mult mai mare decât debitul restant în sumă de 28.878,45 lei, creanța nu este nici certă, nici lichidă și nici exigibilă, pârâta creditoare . fiind reclamanta debitoare ..
Art. 663 din codul de procedură civilă prevede la alin. 2, creanța este certă când existența ei rezultă din însuși titlul executoriu.
În cazul procedurii ordonanței de plată, creditorul nu poate deține o creanță a cărei existență să rezulte din însuși titlul executoriu.
În acest sens, scopul demersului judiciar iscat de creditor prin intermediul procedurii ordonanței de plată este tocmai acela de a obține un titlu executoriu împotriva debitorului său.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Potrivit art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este exigibilă dacă - obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Creanța nu este nici lichidă, certă și nici exigibilă atât timp cât creditoarea a recuperat debitul prin ridicarea stocului de marfă, acesta fiind la dispoziția sa.
Față de cele mai sus expuse, reclamanta debitoare a solicitat instanței de judecată admiterea cererii în anulare, împotriva sentinței civile nr. 3962/26.05.2015.
În drept, reclamanta debitoare a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă.
La data de 14.09.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta debitoare a depus la dosar, în copie, certificat constatator ONRCTB B. G. SRL și sentința civilă nr.3962/26.05.2015 pronunțată de Judecătoria sector 6 București.
Prin compartimentul registratură, la data de 28.10.2015, pârâta creditoare a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare a ordonanței de plată emisă de Judecătoria Sectorului 6 București prin sentința civilă nr.962/26.05.2015 pronunțată în dosarul nr._ .
Ordonanța de plată pronunțată prin sentința civilă nr. 3962/26.05.2015 respectă dispozițiile art. 1022 alin. 1 Cod procedură civilă, întrucât obligația de plată care revine debitoarei este precizată atât cu privire la cuantum - 28.878,45 lei, cât și cu privire la termenul de plată - 20 de zile de la comunicarea hotărârii.
Apărările formulate de către reclamanta debitoare pe calea cererii în anulare sunt neîntemeiate și nu înlătură caracterul cert, lichid și exigibil al creanței în sumă de 28.878,457 lei, pentru care instanța a emis ordonanța de plată pronunțată prin sentința civilă nr. 3962/26.05.2015.
Astfel, reclamanta debitoare nu a dovedit nici prin acțiunea în anulare formulată că și-a respectat obligația de plată asumată prin protocolul semnat de ambele părți la data de 09.05.2014.
Conform acestui înscris însușit de ambele părți, reclamanta debitoare a recunoscut debitul restant în sumă totală de 33.228,32 lei rezultat din neachitarea facturilor emise în perioada iunie 2012 - iunie 2014 și s-a obligat să îl achite integral până la data de 31.10.2014, în rate lunare cu scadența în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.
Înțelegerea părților privind plata debitelor restante a fost confirmată și prin semnarea actului adițional nr. 1168/30.05.2014.
Acestea sunt înscrisurile, semnate și însușite de către reclamanta debitoare, care constată, conform dispozițiilor art. 1014 Cod procedură civilă, atât creanța certă și lichidă opozabilă reclamantei debitoare cât și scadența acesteia, 31.10.2014.
Pârâta creditoare a dovedit că reclamanta debitoare nu și-a respectat în totalitate angajamentul de plată, astfel că din fișa contabilă anexată cererii introductive rezultă un debit restant în sumă totală de 28.878.45 lei din neachitarea facturilor emise pentru perioada 01.02._14.
Instanța de fond a verificat această situație de fapt raportat la toate înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și a înlăturat motivat apărările reclamantei debitoare, constatând că reclamanta debitoare nu a probat executarea obligației de plată la scadență.
Nu poate fi primită apărarea reclamantei debitoare conform căreia stocul de marfă asupra căruia B. O. și-a exercitat dreptul de retenție reprezintă plată a debitului restant, întrucât nu rezultă din niciun înscris că părțile au fost de acord ca debitul restant să fie achitat prin compensare cu contravaloarea stocului de marfă al reclamantei debitoare.
Din probatoriul cauzei rezultă că singura convenție de plată a debitului restant, însușită de ambele părți, este cea constatată prin protocolul încheiat la data de 09.05.2014 și prin actul adițional nr. 1168/30.05.2014, dreptul de retenție asupra stocului de marfă, reprezentând o garanție a respectării de către reclamanta debitoare a angajamentului de plată asumat.
În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, pârâta creditoare a solicitat respingerea cererii în anulare formulată de reclamanta debitoare și menținerea ordonanței de plată a sumei de 28.878,45 lei emisă de instanța de fond prin sentința civilă nr. 3962/26.05.2015.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 6 București în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3962/26.05.2015.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 3962/26.05.2015, prin prisma motivelor invocate în cererea în anulare și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1024 alin. (1) NCPC, Împotriva ordonanței de plată prevăzute la art. 1.022 alin. (1) și (2) debitorul poate formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia, iar în conformitate cu prevederile alin. (3) Prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată. Dispozițiile art. 1.021 se aplică în mod corespunzător.
Primul motiv de cerere în anulare invocat de reclamanta-debitoare B. G. SRL – respectiv nerespectarea art. 1022 alin. 1 teza finală NCPC, prin aceea că prima instanță nu a menționat în dispozitiv termenul de plată, este nefondat.
Pe de o parte, nemenționarea termenului de plată nu intră în motivul de anulare prevăzut de art. 1024 alin. (3) teza I NCPC, care se referă numai la nerespectarea cerințelor arătate la art. 1014 pentru emiterea ordonanței de plată. Că este așa, rezultă neechivoc din însăși redactarea art. 1022 alin. (1) și (2) NCPC, invocat de debitoare: În cazul în care instanța, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, precum și a declarațiilor părților, constată că pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de plată, respectiv, Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată. Termenul de plată nu este, așadar, condiție de emitere a ordonanței de plată, ci de executare a obligației pentru care a fost emisă ordonanța de plată, fiind vorba de un termen legal de grație a cărui acordare este obligatorie pentru instanță, rămânând la aprecierea sa, atunci când nu există acord între părți, numai stabilirea între limitele de 10 zile și, respectiv, 30 de zile.
Pe de altă parte, potrivit art. 425 NCPC, o hotărâre judecătorească este alcătuită din mai multe părți, dispozitivul fiind numai una dintre acestea. Art. 1022 alin. (2) NCPC prevede că Dacă instanța, examinând probele cauzei, constată că numai o parte dintre pretențiile creditorului sunt întemeiate, va emite ordonanța de plată numai pentru această parte, stabilind și termenul de plată, fără a prevede că, în mod obligatoriu, termenul de plată trebuie menționat în dispozitivul ordonanței.
În speță, așa cum a arătat și pârâta-creditoare, termenul de plată acordat reclamantei-debitoare, a fost arătat în considerentele sentinței nr. 3962/26.05.2015, respectiv de 20 de zile de la comunicarea ordonanței, astfel încât exigențele art. 1022 NCPC au fost respectate.
În sfârșit, în cazul în care dispoziția de stabilire a termenului de plată lipsea cu desăvârșire din hotărâre, instanța precizează că omisiunea instanței care a emis ordonanța de plată de a fixa termenul de plată sau, cum este cazul speței de față, de a-l menționa în dispozitiv, nu poate fi remediată prin cererea în anulare, întrucât art. 1024 alin. (6) NCPC prevede limitativ soluțiile pe care le poate pronunța completul care soluționează cererea în anulare, și anume admiterea în tot sau în parte a cererii în anulare și anularea ordonanței, în tot sau, după caz, în parte, pronunțând o hotărâre definitivă.
Prin urmare, față de prevederile art. 1024 alin. (6) NCPC, instanța nu poate, în cadrul cererii în anulare, să completeze ordonanța atacată sau să pronunțe o soluție de trimitere spre rejudecare primului complet, ci anulând în tot sau în parte ordonanța, trebuie să se pronunțe pe fondul cauzei. Urmând raționamentul reclamantei-debitoare, instanța ar trebui, pentru a respecta prevederile art. 1024 alin. (6) NCPC, să anuleze, în parte, ordonanța și, totodată, să mențină soluția, dar să procedeze la completarea dispozitivului ordonanței prin menționarea termenului de plată, ceea ce, pe lângă faptul că nu este permis de lege, este și lipsit de logică juridică de vreme ce măsura anulării se dispune fie pentru că ordonanța a fost pronunțată cu nerespectarea legii, fie pentru că debitorul a făcut plăți ulterior pronunțării ordonanței..
În egală măsură, pentru îndreptarea erorilor materiale, lămuririi sau completarea hotărârilor există o procedură specială reglementată de art. 442-444 NCPC, astfel că debitoarea avea posibilitatea de a recurge la una dintre aceste proceduri pentru a remedia omisiunea instanței, dacă aprecia că este, după caz, o omisiune vădită sau un element în lipsa căruia dispozitivul hotărârii este neclar.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă, creditoarea B. O. SA a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei B. G. SRL pentru suma de_,45 lei,reprezentând totalul obligațiilor contractuale de plată ale debitoarei care au fost facturate în temeiul contractului de închiriere nr. 611/04.05.2007 în perioada 01.02._14, facturi recunoscute și acceptate la plata de către debitoare, dar neachitate până în prezent.
Greșit susține reclamanta-debitoare, invocând prevederile art. 7.10. și 7.11. din contractul de închiriere nr. 611/04.05.2007, că în mod greșit instanța de judecată a reținut că reclamanta debitoare ar fi solicitat pârâtei creditoare să treacă la valorificarea stocului de marfă la licitație și că debitoare nu poate fi obligată să achite debitul de două ori, respectiv, și la plata sumei de 28.878,45 lei și să-i fie reținut și stocul de marfă, întrucât ar însemna să fie obligată să achite un debit mult mai mare.
Într-adevăr, în pagina 3 a cererii introductive, pârâta-creditoare a menționat că având în vedere clauzele de la pct. 3.12 și pct. 7.9 din contract, garanția constituită de debitoare în suma de 700 lei precum și fondul de marfă al acesteia au rămas la dispoziția sa pentru stingerea debitelor restante.
Nu rezultă însă, din niciuna dintre probele administrate de debitoare că creditoarea ar fi procedat, după exercitarea dreptului de retenție contractual, și la valorificarea stocului de marfă, în contul creanței rezultate din facturile emise în perioada 01.02.2013 – 29.08.2014, singura compensare ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, fiind garanția contractuală constituită de debitoare, 3244,28 lei, care, așa cum rezultă din acordul de compensare nr. 26 încheiat în data de 29.08.2014, a fost compensată soldul unor facturi emise în perioada 01.02.-2013 – 01.11.2012 (fila 35 dosar_ ).
Cât privește invocatele situații financiare, atașate întâmpinării, acestea nu fac dovada prin ele însele că fondul de marfă preluat de creditoare a fost valorificat sau că valoarea mărfii preluate de creditoare în exercitarea dreptului de retenție ar fi cea 118 904,46 lei menționată în balanța de verificare pentru perioada 01.06.2014 – 30.06.2014, atașată la filele 126-128 din dosarul nr._ .
În mod corect prima instanță, înlăturând apărările debitoarei, a reținut că faptul că la data de 11.08.2014, reprezentanții creditoarei s-au prezentat la punctul de lucru al debitoarei și au ridicat stocul de marfă și întrucât de la data încetării contractului au trecut mai mult de treizeci de zile, creditoarea . ar fi devenit devenind proprietara stocului de marfă, de vreme ce, din interpretarea art. 7.10 și art. 7.11 din contractul de închiriere nr. 611/04.05.2007, locatorul este numai îndreptățit, nu și obligat, să treacă la vânzarea la licitație a bunurilor asupra cărora a făcut uz de drept de retenție, însă nu este obligat să facă acest lucru putând solicita suma datorată de debitoare.
Prin urmare, debitoarea nu a fost obligată să achite debitul de două ori, așa cum susține, prin plata și a sumei de 28.878,45 lei și să-i fie reținut și stocul de marfă, întrucât reținerea stocului de marfă nu echivalează cu plata ca mod de stingere a obligației. Nimic nu împiedică reclamanta-debitoare să achite debitul datorat și să solicite pârâtei-creditoare să-i restituie stocul de marfă ridicat la data de 11.08.2014.
În ceea ce privește procedura emiterii ordonanței de plată, respectiv cerințele art. 1014 alin. (1) NCPC republicat, acestea sunt pe deplin întrunite în speță, creanța afirmată de creditoare, respectiv 28 878,45 lei:
- reprezintă o sumă de bani la care debitoarea este obligată în temeiul contractului de închiriere nr. 611/04.05.2007, modificat prin actele adiționale nr. 830/27.06.2008 și 1168/30.05.2014 și este certă, adică existența obligației de plată a chiriei și a cheltuielilor suplimentare reiese din însele prevederile contractuale anterior-menționate;
- este lichidă, întrucât obiectul obligației și întinderea sa rezultă din contractul de închiriere, astfel cum a fost succesiv modificat și din facturile fiscale emise în perioada 01.02.2013 – 29.08.2014, acceptate expres la plată de către creditoare, atât prin semnătură, cât și în cuprinsul actului adițional nr. 1168/30.05.2014 (facturile emise până la data de 09.05.2014);
- este exigibilă, având în vedere că termenul de plată acordat debitoarei prin 3.6. din contractul de închiriere (până în data de 5 a fiecărei luni pentru luna următoare pentru chirie) și 3.10. din contract (în termen de maxim 3 zile bancare de la data emiterii de către locator a facturii corespunzătoare pentru cheltuielile de întreținere).
Prin urmare, nu exista niciun motiv pentru care, în mod legal, instanța să respingă cererea creditoarei de emitere a ordonanței de plată, formulată de pârâta-creditoare B. O. SA, astfel că cererea în anulare formulată de reclamanta – debitoare B. G. SRL nu este fondată, și va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea în anulare introdusă de reclamanta – debitoare B. G. SRL, cu sediul în București, ., ., apartament 5, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București sub nr.J_, având CUI RO20951299, în contradictoriu cu pârâta-creditoare B. O. SA, cu sediul în București, Șoseaua C. nr. 2, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J_, CUI RO19, împotriva sentinței civile nr. 3962/26.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
F.-C. M. V. B.
GREFIER
V. A. M.
Dactilo.MV/16.11.2015
Tehnored FCM/05.12.2015
2 exemplare
Comunicat 2 exemplare.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8606/2015.... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8784/2015.... → |
|---|
