Plângere contravenţională. Sentința nr. 8620/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8620/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 8620/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8620/2015
Ședința publică de la 29 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul U. M. A. și pe intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ, având ca obiect plângere contravențională PBX NR._/21.08.2015.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
În temeiul art. 104 alin. 13 din HCSM nr. 387/2005, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 04.09.2015, contestatorul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii creditoarei de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.09.2015, sub nr._, contestatorul U. M. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA RUTIERĂ a formulat plângere contravențională solicitând instanței admiterea plângerii, anularea procesului-verbal . nr._/21.08.2015, anularea amenzii în valoare de 420 lei, precum și măsura reținerii permisului auto, dispunând restituirea acestuia.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în data de 21.08.2015, în jurul orei 17:15 se deplasa spre casă dinspre Șos. Grozăvești spre . după depășirea intersecției de la Podul Grozăvești, la aproximativ 500 m, a fost oprit de o mașină de poliție. A mai arătat că, se deplasa într-o coloană de mașini, dar a fost singura mașină oprită.
În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 15 și urm. din O.G. nr. 2/2001, art. 90 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată rap. la art. 6 par. 1 și 2 din CEDO, art. 11 (2), art. 20 (1) și art. 23(11) din Constituția României.
În dovedirea cererii, contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu martori, precum și orice alte dovezi ar rezulta utile în soluționarea cauzei.
La data de 04.09.2015, contestatorul a depus la dosar cerere de renunțare la judecată.
Asupra cererii de renunțare la judecată formulată de contestator, instanța reține că potrivit art. 9 NCPC, procesul civil român este guvernat de principiul disponibilității, sens în care art. 406 NCPC prevede că (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. (2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
În speță, cererea de renunțare la judecată s-a depus la data de 04.09.2015, înainte de comunicarea cererii și acordarea primului termen de judecată. Prin urmare, nu era necesar a se recurge la prevederile alin. (3), (4) din art. 406 NCPC, astfel încât instanța a dispus numai citarea contestatorului pentru a susține cererea, fără ca acesta să se prezinte însă.
Față de manifestarea de voință a contestatorului, în temeiul art. 406 NCPC, instanța va lua act de renunțarea contestatorului U. M. A. la formularea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție PBX nr._/21.08.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 NCPC, ia act de renunțarea contestatorului U. M. A., CNP_, cu domiciliul în București, .. 1, ., ., sector 3, la formularea plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție PBX nr._/21.08.2015.
Cu drept numai de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea și motivele de recurs se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.10.2015.
Președinte, Grefier,
F. – C. M. V. – A. M.
Dactilo VAM/11.11.2015
Tehnored FCM/30.11.2015
2 ex originale
Comunicat 1 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9330/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6072/2015. Judecătoria... → |
|---|








