Pretenţii. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 10010/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 2.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Direcția de A. a Fondului Locativ sector 6 în contradictoriu cu pârâta I. C. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, reprezentată de consilier juridic D. C. A., cu delegație la dosar, și pârâta, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se procedează la legitimarea pârâtei I. C. A., aceasta prezentând CI ._.
Instanța, în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic, arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Pârâta arată că pune aceleași concluzii.
În conformitate cu prevederile art. 94 pct.1 lit.k și art.107 alin.1 Cod procedură civilă, instanța apreciază că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
La solicitarea instanței de a preciza durata rezonabilă de soluționare a cauzei, reclamanta, prin consilier juridic, arată că estimează o durată de soluționare a cauzei de 1 lună.
Pârâta arată că pune aceleași concluzii.
În conformitate cu dispozițiile art.238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata de timp necesară soluționării prezentei cauze la 1 lună.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța dispune unirea acesteia cu fondul, urmând a se administra probe comune.
Instanța acordă părților cuvântul pentru propunere de probe atât asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și pe fond.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta arată că este de acord cu administrarea probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă.
În contraprobă, solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele anexate întâmpinării.
Reclamanta, prin reprezentant, solicită proba cu înscrisuri în cadrul căreia înțelege să se servească de înscrisurile depuse la dosar, respectiv listele cuprinzând cheltuielile de întreținere.
În conformitate cu prevederile art. 258 Cod procedură civilă raportat la art.255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează pentru reclamantă și pentru pârâtă atât asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și pe fond proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și înscrisurile anexate întâmpinării, apreciind-o ca fiind concludentă și admisibilă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța acordă părților cuvântul atât asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, cât și pe fond.
În ceea ce privește excepția prescripției, pârâta solicită admiterea acesteia, urmând a se dispune respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă. Raportat la temeiul juridic al cererii, acțiunea reclamantei este formulată pe o pretinsă îmbogățire fără justă cauză. Solicită a se avea în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile dreptului comun și anume 2523 și următoarele din Codul civil, termenul de prescripție fiind de 3 ani și nu de 5 ani, care începe să curgă de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască pretinsa însărăcire, respectiv data de 9.07.2012, dată la care s-a înregistrat procesul-verbal de constatare al Curții de Conturi prin care s-a stabilit foarte clar că se impune acționarea în judecată însă nu a locatarilor ci a persoanelor vinovate, respectiv Directorul Economic și Directorul general al reclamantei, a sumelor de diferențe de chirie reprezentând diferențe de schimb valutar pentru anul 2011 și de la încheierea actului adițional din 2011 la contractele de închiriere ale tinerilor care au împlinit 25 de ani și doar pentru anul 2011. Deși acțiunea nu spune perioada pentru care se solicită, din nota întocmită de Directorul Economic se desprinde că perioada în referință este 25.11.2011 și 25.06.2012. termenul de 3 ani începe să curgă de la data de 9.07.2012 și în niciun caz de la data de 1.06.2015, cum eronat pretinde reclamanta că a înregistrat în contabilitate pretinsele creanțele. Acțiunea este formulată la data de 21.09.2015, termen la care prescripția era împlinită, termenul fiind împlinit la data de 9.07.2015.
În răspunsul la întâmpinare se arată că ar fi un termen de 5 ani și se invocă art.91 din Codul de procedură fiscală, însă în speță nu sunt incidente aceste dispoziții, întrucât potrivit art.21 din Codul de procedură fiscală doar taxele și contribuțiile reprezintă obligații fiscale. Faptul că pretinsa diferență de chirie se constituie venit la bugetul local nu are nicio relevanță asupra termenului de prescripție, nefiind o obligație fiscală, ci o obligație care rezultă dintr-un contract de închiriere, de natură civilă, iar nu de natură fiscală.
Reclamanta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției prescripției, întrucât față de măsura imperativă a Camerei de Conturi a Municipiului București, reclamanta a înregistrat aceste creanțe în contabilitate începând cu data de 1.06.2015 și a început urmărirea lor. Termenul de prescripție pentru aceste creanțe bugetare instituția l-a luat de drept de 5 ani potrivit art. 91 din Codul de procedură fiscală, având în vedere că veniturile din chirii se fac venituri la bugetul local. Conform dispozițiilor Legii nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, art. 16, sumele încasate din închiriere sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac după caz venit la bugetul de stat sau local. Pe cale de consecință, reclamanta a luat în calcul termenul de prescriere de 5 ani.
Pe fondul cererii, reclamanta, prin consilier juridic, solicită admiterea acțiunii, dispozițiile art.1345 și art.1348 cod civil fiind invocate în absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului, neexistând un alt temei legitim pentru aceasta. Este adevărat că la data constatării prejudiciului exista în ființă contractul de închiriere, însă nicio clauză a acestuia nu prevedea o diferență de curs valutar, astfel încât reclamanta nu putea merge pe natură contractuală.
Mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea patrimoniului reclamantei cu diferențele de curs valutar nu a avut ca temei un contract, iar neexistența acestui temei și crearea unui dezechilibru patrimonial conduce la recunoașterea dreptului la acțiune pe calea intentării acțiunii în restituire. Suma datorată de pârâtă este de 274,89 lei pe care reclamanta a încercat să o recupereze chiar și eșalonat de la pârâtă însă aceasta a refuzat.
În raport de considerentele expuse, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, urmând a se dispune obligarea pârâtei la restituirea sumei de 274,89 lei, sumă prin care pârâta și-a mărit patrimoniul în detrimentul reclamantei.
Pârâta solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, urmând a se observa că acțiunea nu are temei legal, neexistând în speță o îmbogățire fără justă cauză întrucât între reclamantă și pârâtă a existat un contract de închiriere perfect valabil care a fost executat conform clauzelor contractuale, contract care a încetat de drept la data de 29.08.2013. Prin urmare, nu mai pot fi solicitate alte sume, pretinse diferențe pentru o perioadă anterioară datei de 25.11._12. La baza acțiunii stă un control al Curții de Conturi care prin procesul-verbal de constatare din data de 9.06.2012 a arătat în mod clar că reclamanta a încălcat dispozițiile art.8 alin. 4 din Legea nr.154/1998, în sensul că nu a calculat pentru tinerii care împliniseră 35 de ani chiria conform unui curs valutar din 2011, ci din 2008. Această greșeală și celelalte dispoziții legale învederate în cuprinsul procesului-verbal conduc la ideea că în speță se impune o răspundere patrimonială împotriva angajaților reclamantei, lucru care nu s-a întâmplat. Aceștia au recunoscut în procesul-verbal de constatare, însă în speță nu s-a procedat la o acționare în judecată a Directorului general și Directorului economic, ci la o acționare a locatarilor, pentru o pretinsă diferență de chirie și pentru o culpă a angajaților reclamantei.
Ulterior, prin Decizia din 2013 Curtea de Conturi a stabilit urmărirea și încasarea pretinselor diferențe de chirie, iar în anul 2013 a emis o altă decizie prin care a arătat foarte clar că a sancționat reclamanta întrucât nu a pus în aplicare dispozițiile din decizia din 2012 și a dispus, pentru înlăturarea neregulilor, să se facă demersuri pentru modificarea anexei 2, respectiv fișa de calcul la actele adiționale la contractele de închiriere pentru tinerii care aveau 35 ani, demersuri la Consiliul Local.
Reclamanta a depus la dosar o hotărâre a Consiliului Local din 2014 care produce efecte pentru viitor, fiind un act administrativ normativ și nu produce efecte pentru o situație anterioară. Acea hotărâre depusă nici măcar nu privește cauza în speță, referindu-se la zona C, însă blocul în care pârâta locuiește se află în zona A. Astfel se poate observa că nu au fost îndeplinite măsurile dispuse de Curtea de Conturi, ceea ce presupune potrivit regulamentului acestei instituții că reprezintă o infracțiune.
În concluzie, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară, respectiv extras de pe portal, cu motivarea că în aceasta nu s-a invocat prescripția.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 21.09.2015, sub nr._, reclamanta Direcția de A. a Fondului Locativ Sector 6, în contradictoriu cu pârâta I. C. A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 274,89 lei reprezentând suma rezultată din diferența de curs valutar asupra chiriilor calculate și încasate, diferența rezultată din aplicarea cursului de schimb lei/euro în vigoare la data prelungirii contractului de închiriere, respectiv data fisei de calcul pentru tinerii care au împlinit vârsta de 35 de ani, suma prin care pârâta și-a mărit patrimoniul în detrimentul Direcției de A. a Fondului Locativ Sector 6.
În fapt, reclamanta a învederat instanței faptul că în urma acțiunii de audit financiar asupra contului de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din bugetele locale pe anul 2011, acțiune ce s-a desfășurat în cadrul Direcției de A. a Fondului Locativ Sector 6 în anul 2012, s-a încheiat procesul verbal de constatare nr. 5501/09.07.2012.
În Procesul verbal de constatare 5501/09.07.2012, la punctul 5.3, a arătat că s-a reținut faptul că în cazul tinerilor care au împlinit vârsta de 35 de ani în calculul chiriei pentru spațiile locative nu s-a aplicat un curs de schimb lei/euro din anul 2011, ci unul din anul 2008, reclamanta folosind în mod eronat modelul de calcul cu titlu de exemplu aferent anului 2008, fără a actualiza din fisa de calcul cursul de schimb aferent anului 2011. Utilizarea acestui curs valutar a condus la calcularea, înregistrarea și încasarea unor chirii mai mici secat se cuveneau în realitate. Astfel, reclamanta a considerat că neaplicarea cursului de schimb lei/euro în vigoare în anul 2011 pentru calculul chiriei la tinerii peste 35 de ani, a condus la necalcularea, neînregistrarea și neîncasarea la bugetul local a sumei de 370.963 lei.
Față de respectiva măsura imperativa a Camerei de Conturi a Municipiului București, reclamanta a învederat instanței faptul că a înregistrat aceste creanțe în contabilitate începând cu data de 01 iunie 2015 și a început urmărirea lor. În acest sens, a arătat că s-a procedat la înștiințarea locatarilor aflați în această situație, locatarii putând plăti creanțele și în rate de 5 lei/lună. În ceea ce o privește pe pârâtă, reclamanta a arătat că aceasta a refuzat să achite suma de 710,73 lei chiar și eșalonat, potrivit refuzului ferm de a achita aceste suma, respectiv adresei nr. 5021/14.07.2015, pe motiv că actul comunicat de instituție nu are temei legal și faptul că în anul 2010 această nu împlinise vârsta de 35 de ani.
Față de faptul că pârâta nu a avea împlinita vârsta de 35 de ani, reclamanta a arătat că a procedat la recalcularea sumei ce o datora, astfel încât suma finală de plată este de 274,89 lei calculată doar pentru anii 2011,2012. Aceasta a fost comunicata pârâtei prin adresa nr. 6092/07.09.2015 și primită de aceasta la sediul D.A.F.L.S6 la data de 17.09.2015. În plus, reclamanta a arătat că pârâta a avut calitatea de chiriaș, calitate demonstrată cu contract de închiriere și actele adiționale aferente, după care acesta a devenit proprietara în baza contractului de vânzare nr. 205/29.08.2013.
Reclamanta a învederat instanței faptul că înțelege să își întemeieze acțiunea pe îmbogățirea fără justa cauză prin care se urmărește recuperarea pierderii suferite pe seama îmbogățirii corespunzătoare a paratului, în măsura îmbogățirii acestuia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii Direcției. În cazul în care parata refuza să achite suma de 274,89 lei, acesta își va mări patrimoniul cu suma de 274.89 lei, iar reclamanta își va micșora patrimoniul cu aceeași valoare cu care și-a mărit patrimoniul pârâta.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1345 -1348 Cod civil, art. 1796 alin. 1 lit.b Cod civil, art.1797 alin. 1 Cod civil.
În susținerea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: adresa nr. 5700/27.07.2012; proces verbal de constatare nr. 5501/09.07.2012; adresa nr. 966/22.07.2013 a Camerei de Conturi a Municipiului București; decizia nr.118/22.07.2013 emisă de Directorul Curții de Conturi a Municipiului București; decizia nr. 109/25.07.2012 emisă de Directorul Adjunct al Camerei de Conturi a Municipiului București; Adresa nr. 532/24.03.2015 a Camerei de Conturi a Municipiului București; Decizia 118/1 din 24.03.2015 emisă de Directorul Adjunct al Camerei de Conturi a Municipiului București; contract de închiriere nr._/24.11.2005 pentru suprafețele cu destinația de locuința pentru tinerii de până la 35 de ani cu actele adiționale aferente; contract de vânzare cu plata integrală nr. 205/29.08.2013, înștiințarea de plată nr. 3143/08.05.2015, înștiințarea de plată nr. 6092/07.09.2015, H.C.L.S.6 nr. 61/25.03.2010, H.C.L.S6 nr. 159/27.11.2014, notă explicativă a fișei de calcul, adresă de refuz de plată nr. 5021/14.07.2015.
Prin întâmpinarea depusă la data de 29.10.2015, pârâta I. C. A. a învederat instanței faptul că prin înștiințarea de plată nr.3143/8.05.2015 reclamanta i-a comunicat că este obligată la plata sumei de 710.73 lei, sumă rezultată din diferența de curs valutar pentru anii 2010, 2011, 2012 asupra chiriilor calculate și încasate, diferența rezultată din aplicarea cursului în vigoare în anul 2011 pentru tinerii care au împlinii vârsta de 35 de ani, sumă ce a fost impusă de Curtea de Conturi prin deciziile emise.
Totodată, pârâta a învederat că prin adresa nr.5021/14.07.2015 a solicitat revocarea înștiințării de plată apreciind că actul comunicat de reclamanta nu are temei legal și că suma de 710,73 lei este certă, lichidă și exigibilă, iar prin înștiințarea de plată nr. 6092/7.09.2015 reclamanta i-a comunicat că revine asupra înștiințării de plată nr. 3143/8.05.2015, arătând că obligația de plată s-a redus la suma de 274,89 lei, care se datorează pe perioada 2011 – 2012 și că s-a procedat la recalcularea sumei întrucât a împlinit vârsta de 35 de ani după semnarea primului act adițional de prelungire a contractului de închiriere. În continuare, pârâta a făcut trimitere la nota explicativă nr. 587/2.09.2015, întocmită de directorul economic al reclamantei, i-a fost comunicată o fișă de calcul a chiriei, semnată unilateral, în care se menționa că suma de 274,89 lei era datorată pentru actul adițional din 25.11.2015 și pentru 7 luni, respectiv 25.11.2011 – 25.06.2012.
Cu privire la prescripția acțiunii pentru îmbogățire fără justă cauză, a arătat că aceasta se prescrie în termenul general de 3 ani, având în vedere că nu se prevede un alt termen de prescripție special pentru acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. În acest sens, pârâta a invocat disp. art. 2523 Cod civil, arătând că termenul de prescripție începe să curgă de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât însărăcirea sa lipsită de o justă cauză, cât și persoana îmbogățitului. În cauză, pârâta a arătat că reclamanta a luat la cunoștință de însărăcire la data de 9.07.2012, dată la care a fost înregistrat procesul verbal de constatare nr. 5501, întocmit de Camera de Conturi București. Astfel, termenul de prescripție s-a împlinit în opinia pârâtei la data de 9.07.2015, iar cererea care formează obiectul cauzei, fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 21.09.2015, a apreciat că a fost prescrisă, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca fiind prescrisă.
Totodată, pârâta a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată, față de dispozițiile art. 1345 și art. 1346 lit. a din Noul Cod Civil. În cauză, a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr._/24.11.2005, modificat și completat în baza actelor adiționale nr._/17.11.2006, nr._/18.12.2008, nr. 5507/23.11.2010, nr. 7216/18.11.2011 și nr. 7482/8.11.2012. În aceste condiții, pârâta a arătat că respectivul contract de închiriere a încetat de drept potrivit art. 2.1.3 din contractul de vânzare nr. 205/29.08.2013, fără punere în întârziere sau ale formalități. În aceste condiții, a apreciat că nu poate fi vorba de o îmbogățire fără justă cauză, întrucât aceasta rezulta din îndeplinirea unei obligații valabile, respectiv contractul de închiriere, altfel fiind încălcat principiul forței obligatorii ai contractului. Astfel, a apreciat că pretinsa diferență de chirie nu îi poate fi imputată, întrucât chiria, conform contractului de închiriere nr._/24.11.2005, modificat și completat în baza actelor adiționale nr._/17.11.2006, nr._/18.12.2008, nr. 5507/23.11.2010, nr. 7216/18.11.2011 și nr. 7482/8.11.2012.
Mai mult, pârâta a apreciat că se impunea recuperarea sumelor constatate către Camera de Conturi a Municipiului București prin acordul părților sau promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială împotriva persoanelor vinovate, potrivit Codului Muncii, de către Primăria sector 6, respectiv de către reclamanta, lucru care a arătat că nu s-a întâmpla. deși persoanele și-au recunoscut vina. Totodată, a arătat că, Camera de Conturi a Municipiului București a dispus evidențierea, urmărirea și încasarea veniturilor suplimentare stabilite cu ocazia misiunii de audit și extinderea verificării asupra tuturor chiriilor calculate, comunicate și încasate în anul 2011 de la tinerii care au împlinit vârsta de 35 de ani, neprecizându-se ca, încasarea veniturilor se va face de la locatari, din considerentele deciziei emise, rezultând o răspundere patrimonială a angajaților reclamantei.
Cu privire la incidența art. 1796 alin. 1 lit.b și ari. 1797 alin. 1 Cod Civil, pârâta a arătat că între părți a existat un contract de închiriere, prelungit prin acte adiționale, depuse de reclamantă, potrivit căruia există un termen de plată a chiriei și anume până la dala de 30 ale fiecărei luni, prevăzut la art. II, termen care pârâta a apreciat că a fost respectat în cauză. De asemenea, pârâta a făcut trimitere la dispozițiile art.2.1.7 din contractul de vânzare - cumpărare nr.205/29.08.2013, contractul de închiriere a încetat de drept, fără punere în întârziere și fără nicio formalitate, astfel că reclamanta nu poate să art. 1797 alin. 1 Cod Civil și art.1796 alin.1 lit.b Cod Civil, în susținerea cererii, dispozițiile legale invocate neavând motivare în acțiune.
În fine, pârâta a apreciat că nu există o îmbogățire fără justă cauză, având în vedere faptul că suma pretinsă de reclamantă se datorează culpei acesteia care avea obligația recalculării chiriei, conform art. 8 alin. 4 din Legea 152/1998, considerând totodată că se impunea recuperarea sumelor constatate de Curtea de Conturi de la persoanele vinovate, nominalizate de organul de control în procesul verbal de referință. În aceste condiții, pârâta a apreciat că se impune respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art 205 Cod procedură civilă, precum și pe prevederile legale invocate.
În susținerea întâmpinării, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: adresa nr. 6897/15.10.2015, detalii apartament, corespondență electronică.
La data de 12.11.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Acțiunea promovată de reclamantă are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 274,89 lei, reprezentând suma rezultată din diferența de curs valutar asupra chiriilor calculate și încasate, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.
Având în vedere că reclamanta a luat la cunoștință de îmbogățirea fără justă cauză în anul 2012, ca urmare a controlului de audit financiar, în cauză sunt aplicabile dipozițiile Noului Cod civil conform art. 6 din Cod civil.
Între părțile în litigiu s-a încheiat contractul de închiriere nr._/24.11.2005, prin care reclamanta a închiriat pârâtei imobilului situat în Bucuresti, Valea Oltului nr. 139-141, ., . s-a obligat să plătească chieira și cheltuielile de întreținere. Acest contract a fost prelungit subsecvent prin acte adiționale nr._/17.11.2006, nr._/18.12.2008, nr. 5507/23.11.2010, nr. 7216/18.11.2011 și nr. 7482/8.11.2012.
Contractul a încetat la data de 29.08.2013, ca urmare a cumpărării imobilului de către pârâtă, conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1578/29.08.2013 de notarul public D. C., filele 39-42.
Potrivit art. II din contract chiria trebuia calculată în conformitate cu prevederile legale.
În cuprinsul procesului-verbal de constatare din data de 09.07.2012 Curtea de Conturi a stabilit reclamanta nu a aplicat cursul de schimb lei/euro în vigoare în anul 2011 pentru calculul chiriei la tinerii peste 35 de ani. S-a reținut că instituția publică nu avea înregistrată valoarea reevaluată în anul 2011 a locuințelor destinate închirierii tinerilor care au împlinit vârsta de 35 de ani astfel că a folosit pentru a calcula valoarea de înlocuire a imobilului echivalentul a 350euro/mp. Reclamanta a folosit exemplul de calcul din anexa nr. 5 din HG nr. 165/2008, dar fără a actualiza la col 2 din fișa de calcul cursul de schimb din cursul anului 2011.
La data constatării diferenței de curs valutar, contractul nr._/24.11.2005, era în continuare în ființă, iar apărarea cum că în cuprinsul acestuia nu exista o clauză privind încasarea diferențelor de curs valutar, este neîntemeiată pe următoarele motive:
Potrivit contractului chiria trebuia calculată în conformitate cu prevederile legale, însă din cuprinsul procesului-verbal rezultă că reclamanta nu a calculat corect chiria deoarece nu a aplicat prevederile Legii nr. 152/1998 și HG. Nr. 165/2008.
În contractul de închiriere a fost stabilită o chirie în cuantum fix, însă având în vedere că reclamanta potrivit contractului trebuia să o calculeze potrivit normelor în vigoare la acea dată, pentru neîncasarea diferențelor, nu se poate întemeia acțiunea sa pe îmbogățirea fără justă cauză, în condițiile în care pârâta prin contract și-a asumat obligația de a plăti o chirie calculată potrivit prevederilor legale.
Instanța apreciază că suma neîncasată respectiv diferențele de curs valutar este rezultatul tot a contractului de închiriere încheiat între părți.
Existența actelor juridice încheiate între părți dă posibilitatea fiecărei părți contractante ca în ipoteza neîndeplinirii obligațiilor asumate prin acestea să recurgă la proceduri judiciare, în vederea obținerii pe cale judecătorească a contraprestației.
Potrivit art. 1348 Cod civil cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat.
Reținând că între părți a existat o convenție cu privire la plata chirie, iar cum acțiunea care a fost întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, care nu poate fi introdusă decât dacă partea are la îndemână un alt mijloc juridic pentru pierderea suferită, și cum între părți există un contract în acest sens, acțiunea întemeiată pe îmbogățire fără justă cauză este inadmisibilă.
Pe cale de consecință va admite excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâtă și va respinge cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, de reclamanta Direcția de A. a Fondului Locativ Sector 6, în contradictoriu cu pârâta I. C. A., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta Direcția de A. a Fondului Locativ Sector 6, cu sediul în stradă Valea Oltului, nr. 31-35,., ., București, cod fiscal_ în contradictoriu cu pârâta I. C.,, cu domiciliul în București, sector 6, Al. Masa Tăcerii, . cu domiciliul ales în București, .. 23- 25, ., sector 2, la C.. De Av. I. C. A., A., CNP_.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
Red. AMC/Tehnored. PAS
4 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 8966/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7876/2015.... → |
|---|
