Pretenţii. Sentința nr. 9603/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9603/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 9603/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
......
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9603/2015
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F.-C. M.
Grefier V. A. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. A. și pe pârâtul S. L. POLITESA AL SALARIAȚILOR DIN IPB PRIN PREȘEDINTE A. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns reclamantul prin av. Ghevrec R., lipsă fiind pârâtul.
S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul, dovada de citare fiind restituită cu mențiunea „destinatarul nu mai locuiește la adresă”, la data de 30.10.2015, s-a atașat la dosar răspunsul la adresă emisă Tribunalului București, după care:
Instanța, în ceea ce îl privește pe pârât, față de prev. art. 172 din NCPC constată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar pentru ipoteza schimbării sediului în cursul judecății, pârâtul în cauză avea obligația să aducă la cunoștința instanței, precum și părții adverse schimbarea adresei de citare, după care,
La interpelarea instanței, reclamantul, prin apărător, arată că celelalte sindicate au formulat astfel de acțiuni, însă clientul său a considerat că făcea parte dintr-un anume sindicat și alături de ceilalți colegi trebuia înscris pe acele tabele. Arată că s-au formulat acțiuni, dar nu de către acest Sindicat L. Politesa, ci de către S. Politehnic Administrativ.
Nemaifiind alte mijloace de probă de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reclamantul, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la plata sumei de 13 037 lei reprezentând echivalentul prejudiciului pe care S. l-a cauzat prin fapta sa culpabilă, respectiv prin neintroducerea unei acțiuni în justiție în ceea ce privește plata diferențelor din drepturile salariale și cele cuvenite aferente perioadei 01.10.2008 – 31.12.2009. Apreciază că această acțiune este întemeiată pe dreptul constituțional al Sindicatului de a formula o acțiune în justiție în numele membrilor, indiferent dacă până la momentul depunerii acțiunii de către reclamant s-au formulat sau nu acțiuni de către Sindicat.
Solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat, depunând la dosar factura_/24.02.2015, chitanța nr. 2/24.02.2015 și chitanța nr. 3/27.02.2015.
Având în vedere dispozițiile art. 394 alin. 1 NCPC, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cererii de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.02.2015, sub nr._, reclamantul S. A., în contradictoriu cu pârâtul SINDICATULUI POLITESA, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 13.037 lei reprezentând echivalentul prejudiciului pe care sindicatul i l-a cauzat prin fapta sa culpabila, respectiv neintroducerea unei acțiuni în justiție în ceea ce privește plata diferențelor dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite ca urmare a aplicării prevederilor OG nr. 15/2008 astfel cum a fost modificată și completată, aferente perioadei 01.10._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a deținut calitatea de salariat al Universității Politehnică din București, fiind cadru didactic auxiliar, inginer specialist IA/S, lucrând în sistemul de învățământ din anul 1973.
Reclamantul a precizat faptul că a fost membru al Sindicatului POLITESA din anul 1996 și până la data pensionarii, respectiv 31.07.2012.
În cursul anului 2014 au fost inițiate de către S. POLITESA o . acțiuni în ceea ce privește obligarea Universității Politehnica din București, Ministerului Educației și Ministerului Finanțelor Publice la calcularea și plata diferenței drepturilor salariale derivate din aplicarea OG nr 15/2008 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 221/2008, începând cu data de 01.10.2008 și până la data de 31.12.2009.
A precizat reclamantul că potrivit art. 28 alin. 1 al Legii dialogului social nr. 62/2011 (în cele ce urmează „Legea 62/2011”), organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislați muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.
Temeiul constituțional în virtutea căruia sindicatele au „dreptul de a întreprinde acțiunea prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor” o constituie prevederile art. 9 din Constituție, potrivit căruia: „Sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale se constituie și își desfășoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor și la promovarea intereselor profesionale, economice și sociale a membrilor lor.”
Curtea Constituțională a mai constatat că „nu există nicio interdicție constituțională pentru ca legea și statutele organizațiilor sindicale să prevadă dreptul acestora de a introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor și de a-i reprezenta pe aceștia în cauzele al căror obiect este compatibil cu rolul sindicatelor, respectiv de a apăra dublurile sau interesele profesionale, economice și sociale ale membrilor lor.”
Înalta Curte a statuat în același sens, și anume, în exercitarea atribuțiilor cu care sunt învestite „organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege inclusiv de a formula acțiuni în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză.”
Reclamantul a precizat că pârâtul nu a formulat acțiune în justiție în numele său deși era îndrituită în acest sens astfel încât a considerat că această inacțiune a Sindicatului atrage răspunderea civilă delictuala a acesteia.
Elementele care condiționează atragerea răspunderii civile delictuale sunt: existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație, aducându-se, prin aceasta, o atingere unui drept subiectiv - neintroducerea unei acțiuni în justiție pentru neplata drepturilor salariate pentru perioada 01.10._09; săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca element subiectiv al răspunderii - neîndeplinirea corespunzătoare a prevederilor legislației în domeniu privind dreptul de a formula acțiune în justiție în numele subsemnatului în ceea ce privește drepturile salariate; existența unui prejudiciu patrimonial - pagubă suferită de către subsemnatul prin încasarea cu titlu de salariu a unor sume mai mici decât cele prevăzute prin lege; un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu - pagubă suferită prin neformularea de către sindicat a unei acțiuni în justiție în vederea încasării drepturilor salariate.
Potrivit OG nr. 15/2008, modificată și completată, pe perioada 01.10._09 salariul ar fi trebuit să fie majorat cu 50%, astfel încât conform acestui calcul, prejudiciul suferit de reclamant este de 13.037 lei.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile OG nr. 15/2008, Legea nr. 221/2008, Legea nr. 62/2011, art. 1349 și urm. Cod civil.
Reclamantul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză financiar contabilă.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei împuternicirea avocațială . nr._ din 2015, adeverința nr. 2/14.01.2015 emisă de Universitatea Politehnică București, adeverință emisă de S. Politesa, precum și alte înscrisuri (f. 15-18).
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.
Prin încheierea din data de 28.05.2015, instanța a luat act de precizarea de către reclamant a denumirii pârâtului ca fiind S. POLI- TEHNIC – ADMINISTRTATIV (fila 41), dispunând citarea pârâtului cu această denumire.
Întrucât la termenul de judecată din data de 18.06.2015, reprezentantul pârâtului S. POLI- TEHNIC – ADMINISTRATIV s-a prezentat în fața instanței și a susținut că S. POLITESA și S. POLI- TEHNIC – ADMINISTRATIV sunt două sindicate diferite, instanța a dispus emiterea unei adrese către UNIUNEA SINDICALĂ POLITESA și, la termenul de judecată din data de 10.09.2015, și către Judecătoria Sectorului 1 București, demersuri în urma cărora s-a stabilit că este vorba despre sindicate diferite.
În ședința din data de 08.10.2015, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu S. L. POLITESA AL SALARIAȚILOR DIN IPB, dispunând citarea acestuia în calitate de pârât în cauză, PRIN PREȘEDINTE A. M., care nu a formulat însă apărări.
Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând cererea prin prisma motivelor invocate, mijloacelor de probă administrate și dispozițiilor legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă fără număr din data de 19.02.1990, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 335/PJ/1990, s-a acordat personalitate juridică Sindicatului L. POLITESA AL SALARIAȚILOR DIN IPB, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 313, sector 6 (filele 48-49).
Reclamantul S. A. a fost angajat în funcția de inginer în cadrul UNIVERSITĂȚII POLITEHNICA DIN BUCUREȘTI, Facultatea Automatică și Calculatoare, în perioada 01.09.1973 – 31.07.2012, așa cum rezultă din adeverința nr. 22/14.01.2015 (fila 13), iar din anul 1996 până la data de 31.07.2012, când s-a pensionat, a fost membru al sindicatului POLITESA, potrivit adeverinței emise de acest sindicat, fără număr și dată, atașată la fila 14.
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 13.037 lei reprezentând echivalentul prejudiciului pe care sindicatul i l-a cauzat prin fapta sa culpabilă, respectiv neintroducerea unei acțiuni în justiție în ceea ce privește plata diferențelor dintre drepturile salariate încasate și cele cuvenite ca urmare a aplicării prevederilor OG nr. 15/2008 astfel cum a fost modificată și completată, aferente perioadei 01.10._09, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, în temeiul răspunderii civile delictuale, precum și cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 1357 NCC, Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă, iar 1349 NCC stabilește care sunt condițiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale și anume: a) existența unui prejudiciu; b) existența unei fapte ilicite; c) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; d) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește prejudiciul, din expunerea motivelor de fapt și de drept, instanța reține, în sinteză, că, reclamantul pretinde că a suferit un prejudiciu, evaluat la suma de 13 037 lei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturilor salariale pe care reclamantul le-ar fi putut primi, pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, în temeiul OG nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/2008, ca urmare a neintroducerii de către pârât a unei acțiuni în instanță în numele său, în condițiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Reclamantul invocă, așadar, că a pierdut șansa de a-i fi recunoscute diferențele de drepturi salariale pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009, în temeiul OG nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/2008, în cuantumul calculat de acesta la suma de 13 037 lei.
Cu privire la posibilitatea de reparare a prejudiciului suferit ca urmare a pierderii unei șanse, art. 1385 alin. (4) NCC prevede că Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei.
Prin urmare, codul civil român recunoaște posibilitatea acordării unei reparații și pentru un prejudiciu rezultat din pierderea unei șanse de a obține un avantaj, dacă pierderea în cauză a fost determinată de o faptă ilicită însă pentru ca un prejudiciu pretins ca urmare a pierderii unei șanse să aibă caracter cert și reparabil, trebuie îndeplinite mai multe condiții: șansa să fie reală și serioasă; pierderea șansei să fie consecința directă a faptei ilicite sau altei împrejurări pentru care se angajează răspunderea delictuală; la stabilirea reparației să se țină seama de marja de incertitudine sau de faptul „alea” care afectează posibilitatea realizării șansei de câștig.
În speță, deși s-a susținut de reclamant că în cursul anului 2014 pârâtul a promovat mai multe acțiuni prin care să fie obligate Universitatea Politehnica, Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor la acordarea diferenței de drepturi salariale, această susținere nu a fost dovedită, iar din informațiile solicitate de la Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale rezultă că pe rolul acestei instanțe nu au fost înregistrate acțiuni pentru recunoașterea drepturilor salariale în temeiul OG nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/2008 de pârât în nume propriu sau ca reprezentant al membrilor de sindicat (fila 72).
Pe de altă parte, raporturile juridice dintre reclamant și pârât au încetat din data de 31.07.2012, de când reclamantul s-a pensionat, dată la care a încetat și calitatea sa de membru al sindicatului, astfel încât nu se poate reține că după această dată pârâtul mai avea vreo atribuție în apărarea drepturilor reclamantului decurgând din legislația muncii.
În ceea ce privește perioada anterioară datei de 31.07.2012, a pensionării reclamantului, instanța precizează că simpla adoptare și intrare în vigoare a unui act normativ ce prevede drepturi în favoarea unei categorii sociale, în cazul speței creșteri salariale pentru personalul de învățământ, nu întrunește caracterul unei șanse reale și serioase în contextul promovării unui litigiu, de vreme ce acordarea eventualelor diferențe de drepturi salariale nu intervenea, de drept, direct în temeiul dispozițiilor legale invocate, ci în urma analizării de o instanță de judecată, prin prisma probatoriului administrat, a îndeplinirii de către reclamant a condițiilor prevăzute de OG nr. 15/2008, modificată prin Legea nr. 221/2008.
Prin urmare, fiind vorba despre valorificarea unui drept pe calea unui litigiu, rezultatul nu era unul cert favorabil pentru reclamant, ci aleatoriu, depinzând de soluția pronunțată în respectivul litigiu, astfel încât șansa afirmată de reclamant nu este una reală și serioasă, iar prejudiciul afirmat de reclamant ca urmare a pierderii șansei de câștig în cadrul unui litigiu pentru recuperarea drepturilor salariale nu este unul cert și, deci reparabil, de vreme ce șansa de câștigare a litigiului nu era ea însăși reală și serioasă.
De asemenea, nu se poate reține în speță nici că pierderea acestei șanse ar fi consecința directă a unei fapte ilicite a pârâtului.
Fapta ilicită a fost definită de doctrină și jurisprudență ca fiind o acțiune sau inacțiune contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Inacțiunea poate reprezenta însă un caracter ilicit numai atunci când, potrivit legii, o persoană are obligația să acționeze prin îndeplinirea unei activități. Numai în acest context abținerea de la îndeplinirea acțiunii prevăzută de nomele juridice constituie o faptă ilicită.
Reclamantul susține că fapta ilicită a pârâtului constă în inacțiune, respectiv neintroducerea unei acțiuni în numele reclamantului pentru diferențele de drepturi salariale ce i s-ar fi cuvenit pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2009.
În anul 2008, în care au fost emise actele normative invocate de reclamant, era în vigoare legea nr. 54/2003 a sindicatelor, care în art. 28 prevedea că (1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată.
Legea nr. 54/2003 a fost abrogată prin Legea nr. 62/2011, a dialogului social, care în art. 28 prevede că Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși și că În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, având, potrivit alin. (3) calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2).
Instanța observă că nici sub incidența Legii nr. 54/2003 și nici sub cea a Legii nr. 62/2011 nu era și, respectiv, este instituită vreo obligație în sarcina sindicatelor/organizațiilor sindicale de a introduce acțiuni în instanță în numele membrilor lor și pentru valorificarea drepturilor ce decurg din legislația muncii, dispozițiile normative invocate prevăzând atribuția sindicatelor de a apăra drepturile membrilor și, respectiv, condițiile de exercitare a acestei atribuții, inclusiv prin promovarea de acțiuni în justiție, iar nu obligația de a promova acțiuni în justiție.
Mai mult, de la data de 31.07.2012, de când a încetat calitatea de membru a reclamantului în cadrul sindicatului pârât, așa cum s-a arătat, între reclamant și pârât nu mai există niciun raport juridic, prin urmare, astfel încât nu se poate reține că pârâtul avea vreo obligație de apărare a drepturilor reclamantului decurgând din legislația muncii, astfel încât reclamantul trebuia și putea să acționeze el însuși pentru valorificarea intereselor sale patrimoniale.
În ceea ce privește perioada anterioară datei de 31.07.2012, din împrejurarea că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 28 din legea nr. 54/2003 și, respectiv, legea nr. 62/2011, sindicatul pârât nu a optat pentru introducerea unei acțiuni în numele reclamantului, nu poate fi trasă concluzia că pârâtul avea obligația de a introduce o acțiune în numele reclamantului, astfel încât nu poate fi reținută în sarcina pârâtului o încălcare a unei obligații legale de a acționa într-un anumit sens, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu mai are nici calitatea de membru al sindicatului din data de 31.07.2012, când s-a pensionat, context în care analiza unei eventuale vinovății a pârâtului este exclusă.
Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului, motiv pentru care instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantului, acesta urmând a suporta propriile cheltuieli de judecată avansate în cursul procedurii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea introdusă de reclamantul S. A., cu domiciliul în București, .. 19, sector 5, CNP_ și cu domiciliul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedura la Cabinet de Avocat Ghevrec M. cu sediul în București, .. 16, ., ., sector 3 împotriva pârâtului S. L. POLITESA AL SALARIAȚILOR DIN IPB PRIN PREȘEDINTE A. M., cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 313, sector 6, având CUI_.
Cu drept numai de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea și motivele de apel se depun, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. – C. M. V. – A. M.
Red.F.M /Thred.TPC
Comunicat 2 exemplare.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9602/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5458/2015. Judecătoria... → |
|---|
