Pretenţii. Sentința nr. 3813/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3813/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 3813/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3813
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta-pârâtă B. S. în contradictoriu cu pârâții-reclamanți P. A. și P. C. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta-pârâtă, personal și asistată de avocat I. V.-L., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 5, și pârâții-reclamanți, reprezentați de avocat C. A., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 30.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța înmânează reprezentantului pârâților-reclamanți un exemplar al răspunsului la întâmpinare depus de reclamanta-pârâtă.
Reprezentantul pârâților-reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, chitanța .-10 nr._(18)/21.05.2015, arâtând că nu a depus-o mai devreme întrucât pârâții-reclamanți nu au fost citați la domiciliul ales.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Reprezentantul reclamantei-pârâte consideră că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere obiectul și calitatea părților.
Reprezentantul pârâților-reclamanți consideră că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, având în vedere domiciliul pârâților-reclamanți.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j și art. 107 Cod procedură civilă, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța pune în discuție estimarea duratei necesare pentru soluționarea procesului.
Reprezentantul reclamantei-pârâte consideră că procesul se poate soluționa în 6 luni de zile.
Reprezentantul pârâților-reclamanți consideră că procesul se poate soluționa la 2 termene de judecată.
Față de prevederile art. 238 Cod procedură civilă, având în vedere pozițiile exprimate de părți prin cerere, respectiv întâmpinare, instanța stabilește o durată estimată maximă de soluționare a cauzei de 6 luni.
Instanța pune în discuție excepția lipsei de interes, invocată de pârâții-reclamanți prin întâmpinare.
Reprezentantul pârâților-reclamanți solicită admiterea excepției lipsei de interes, arătând că titlul în baza căruia se solicită admiterea prezentei acțiuni este un contract de împrumut autentificat la notar, iar potrivit dispozițiilor legale contractele autentificate la notar, care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă, sunt titluri executorii, în consecință, acțiunea în pretenții formulată de reclamantă nu ar duce decât la pronunțarea unei hotărâri care să reprezinte titlu executoriu, ori reclamanta deja are un titlu executoriu pe care ar putea să-l pună în executare. Așadar, consideră că reclamanta nu justifică un interes în promovarea acțiunii.
Reprezentantul reclamantei-pârâte solicită respingerea excepției invocate de pârâți ca neîntemeiată întrucât reclamanta nu este lipsită de interes în ceea ce privește pretenția de restituire a împrumutului deoarece pârâții au tergiversat executarea, toate executările fiind întrerupte de aceștia, iar dacă reclamanta nu ar fi promovat prezenta acțiune, ar fi ieșit din termenul prevăzut de lege pentru solicitarea repunerii în termen a prezentei cereri in pretenții, fapt pentru care solicită, ca în cazul în care instanța va admite excepția, să aprecieze că ar putea fi unită cu fondul cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instantei la data de 04.11.2014, reclamanta B. S., în contradictoriu cu pârâții P. A. și P. C. C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la restituirea împrumutului în cuantum de 20.000 de euro, suma ce le-a fost împrumutată potrivit contractului autentificat de BNP D. G. sub nr. 135/31.01.2011, obligarea acestora la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro, echivalentul în lei la data plății, obligarea pârâților la plata sumei de 100 lei/zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de admitere a cererii până la data plății efective și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit contractului de împrumut autentificat de BNP G. D. la data de 31 iunie 2011, a împrumutat pârâților suma de 20.000 de euro, sumă ce trebuia restituită astfel: până pe data de 31 iulie 2011 jumătate din suma de bani, iar până pe 31 ianuarie cealaltă jumătate. Având în vedere faptul că de la data încheierii contractului de împrumut și predării de către reclamantă a sumei împrumutate către pârâți au trecut 2 ani și 9 luni, termenul de prescripție a executării silite fiind iminent, aceasta a fost nevoită să solicite concursul autorităților judecătorești pentru a da acestei obligații forma unei forțe coercitive a statului.
Reclamanta a învederat instanței faptul că potrivit contractului de împrumut scadențele celor două rate convenite din suma împrumutată s-au împlinit în anul 2011 (prima rată), respectiv 2012 (a doua rată), fără ca pârâții să își fi îndeplinit obligațiile asumate, nici măcar parțial, în ciuda notificărilor transmise. I-au fost lăsate drept garanții de către pârâți acte false din care rezulta că aceștia erau foarte bogați și, pe cale de consecință, puteau fi executați silit. Între timp însă, pârâții procedaseră la înstrăinarea bunurilor lor, prin executor, pentru a împiedica o eventuală executare silită. Reclamanta a mai aratat că pârâții au inspirat teamă organelor legii, care au sfătuit-o să renunțe la punerea în executare a acestui contract, fiind amenințată cu moartea. De asemenea, i s-a adus la cunoștință faptul că pârâții sunt oameni foarte bogați, având în patrimoniul lor multe proprietăți din care obțin chirii, respectiv prețuri mari din vânzările lor, în care sunt implicați și influenți directori și angajați ai ANCPI, sau BNP G. D., care, de altfel, nu a dorit să menționeze în contractul de împrumut cu ce bunuri vor garanta pentru restituirea împrumutului. În acest sens, reclamanta a mai arătat că se emiteau contracte de împrumut pe bandă de către notari aleși la clienții lor favoriți, conducând la manevre tipice de fraudare a legii.
Refuzând, din considerentele arătate anterior, să apeleze la serviciile executorilor judecătorești propuși de BNP G. D., reclamanta a apelat la un alt executor judecătoresc pentru declanșarea executării silite, dar i s-a comunicat că nu poate fi rezolvată situația. Chiar dacă la dosarul de executare a fost depus un contract între pârâți și directorii ANPI B. I., prin care acesta din urmă se obliga să le restituie pârâților suma de 90.000 de euro, executorul judecătoresc i-a comunicat reclamantei că nu îl poate popri pe datornic (directorul de la ANCPI), întrucât acesta poate merge la notariat împreună cu pârâții și să încheie o declarație prin care pârâții să nu mai aibă nici o pretenție de restituire a sumei de 90.000 euro. Reclamanta a apreciat că acest contract fictiv a indus în eroare executorul judecătoresc, fiind prezentat și drept garanție pentru executarea contractului care face obiectul prezentei cauze.
Reclamanta a mai arătat că față de situația expusă, a înțeles să formuleze plângere penală la P. de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, înregistrată sub numărul 2035/P/2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. art.1488 NCC, art.1516 și urm., art.1527, 1530 și urm. NCC.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar in copie contractul de împrumut nr. 135/31.01.2011.
Prin cererea precizatoare, modificatoare și completatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 11.11.2014, reclamanta a învederat instanței faptul că a înțeles să renunțe la cel de-al doilea capăt de cerere cu privire la daunele morale.
Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 30.12.2014, pârâții P. A. și P. C. C. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei privind primul capăt al cererii de chemare în judecată, respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, au solicitat respingerea primului capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
În motivarea exceptiei lipsei de interes a reclamantei, pârâții au arătat că una din condițiile pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea ca partea care o exercita să justifice un interes. Astfel, cel ce se adresează în justiție pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiție de exercitare a dreptului la acțiune este principiul necesității practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat n-ar recurge la oficiul organelor jurisdicționale, s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil. În conformitate cu dispozițiile art. 33 din Codul de Procedura Civilă, interesul în promovarea acțiunii trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Astfel, creanța solicitată de către reclamantă rezultă dintr-un contract de împrumut autentificat de un notar public. În conformitate cu dispozițiile art. 639 din Codul de Procedura Civilă, actul autentificat de notarul public care constată o creanță certă, lichidă și exigibilă constituie titlu executoriu. Același articol menționează în alin. 2 ca în cazul anulării de către instanța de judecată a înscrisului autentificat de notarul public, răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată numai pentru încălcarea de către acesta cu vinovăție a obligațiilor sale profesionale, urmate de cauzarea unui prejudiciu, stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă. Or, în cauză, înscrisul autentic ce constata creanța solicitată de reclamantă nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, astfel ca acesta constituie titlu executoriu. Prin urmare, atâta timp cât reclamanta are la dispoziție un titlu executoriu pe care îl poate pune în executare oricând, aceasta nu justifica un interes în promovarea acțiunii prin care solicita obligarea pârâților la plata sumei de bani înscrise în contractul de împrumut, întrucât printr-o eventuală admitere a acțiunii promovate, reclamata nu ar obține decât o hotărâre judecătoreasca, deci, un alt titlu executoriu, pe care, la acest moment, deja îl deține. Pe cale de consecința, pârâții au solicitat instanței să admită excepția lipsei de interes și, prin urmare, să respingă primului capăt de cerere ca lipsit de interes și celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
În subsidiar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamantă ca neîntemeiată. În acest sens, au arătat că în ceea ce privește primul capăt de cerere, deși au am semnat contractul de împrumut fiind constrânși de necesitățile vieții economice și sociale, în realitate acest contract de împrumut ascunde un împrumut cămătăresc, astfel încât s-a comis și o fraudă la lege. Urmărind împiedicarea încheierii unor contracte cămătărești, O.G. 9/2000 a prevăzut în mod expres cuantumul dobânzii pe care părțile o pot stabili în contractele de împrumut civile sau comerciale. Depășirea lui atrage potrivit art. 9 nulitatea de drept a obligației asumate în actul în care raportul este de natura civilă. S-a urmărit astfel instituirea unei nulități absolute. Consecința directă a încălcării plafonului maxim admis de lege o reprezintă posibilitatea de a pretinde plata sumei numai în limitele amintite, orice clauză contrara fiind sancționata cu nulitatea. În prezenta cauză, pârâții nu au primit suma înscrisă în contractul de împrumut, ci o sumă cu mult mai mică decât cea înscrisă în acest contract, restul sumei reprezentand o dobândă cămătărească. În consecința, pârâții au solicitat instanței să respingă primul capăt al cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiat, precum și să respingă capetelor subsidiare de cerere ca neîntemeiate.
Față de cele învederate, pârâții au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, admiterea excepției lipsei de interes a reclamantei privind primul capăt al cererii de chemare în judecată, respingerea celorlalte capete de cerere ca neîntemeiate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, au solicitat respingerea primului capăt al cererii de chemare în judecată ca neîntemeiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 9/2000 și pe dispozițiile art. 33, 205, 639 și următoarele din Codul de Procedura civilă.
Prin cererea reconvențională înregistrată pe rolul instanței la data de 30.12.2014, pârâții-reclamanți P. A. și P. C. C. au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea reclamantei-pârâte la plata către aceștia a sumei de 10.000 de lei, reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâții-reclamanți au arătat că în prezent, deși calomnia nu mai reprezintă o infracțiune, totuși, repararea prejudiciilor suferite prin fapte ce aduc atingere onoarei unei persoane poate fi obținută pe cale civilă, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementată de dispozițiile art. 1357 din Codul Civil ce dispun ca „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă." Astfel, angajarea răspunderii pentru prejudiciile cauzate prin fapta proprie, presupune existența cumulată a patru condiții sau elemente constitutive: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit și vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.
Cu privire la prima condiție, respectiv existența faptei ilicite a reclamantei-pârâte, pârâții-reclamanți au apreciat că aceasta constă în afirmarea, atât în cererea de chemare în judecată, cât și în public a unor fapte referitoare la pârâți, fapte ce, dacă ar fi adevărate, i-ar putea expune la sancțiuni penale, precum și la disprețul public. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, precum și în public, reclamanta-pârâtă i-a acuzat pe pârâții-reclamanți de săvârșirea unor infracțiuni grave, precum înșelăciune, fals și uz de fals, șantaj, fără ca vreo instanță de judecată să fi dispus sancționarea pârâților pentru astfel de infracțiuni, întrucât toate aceste fapte sunt nereale, având drept scop bunul renume și onoarea subsemnaților. Au mai apreciat că susținerile reclamantei-pârâte întrunesc condițiile prevăzute pentru existența calomniei, fiind susceptibile, în cazul în care ar fi adevărate, de a atrage răspunderea penală a pârâților sau disprețul public.
Cu privire la prejudiciu, pârâții-reclamanți au apreciat că acesta constă în atingerea adusă onoarei și prestigiului lor, fiind cuantificat la suma de 10.000 de lei. Totodată, a apreciat că, în prezenta cauză, raportul de cauzalitate rezulta în mod evident având în vedere că fapta reclamantei-pârâte a provocat atingerea adusă onoarei și prestigiului pârâților-reclamanți, iar în ceea ce privește vinovăția, și această condiție este îndeplinită întrucât reclamanta-pârâtă a știut că pârâții-reclamanți nu au săvârșit niciodată infracțiunile susținute. Vinovăția se regăsește astfel sub forma intenției calificate prin unicul scop de a prejudicia bunul renume și onoarea acestora.
Față de întrunirea tuturor condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, pârâții-reclamanți au solicitat admiterea cererii reconvenționale, astfel cum aceasta a fost formulată.
În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și următoarele din Codul Civil și dispozițiile art. 209 și următoarele din Codul de Procedura civilă.
La data de 17.03.2015, reclamanta-pârâtă a depusă la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională.
La termenul din data de 21.05.2015, instanța a pus în discuție excepția lipsei de interes.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma exceptiei lipsei de interes, instanța reține urmatoarele:
La data de 31.01.2011, intre reclamanta, în calitate de imprumutatoare, și parati, în calitate de imprumutati, s-a încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr.135 de BNP D. G., prin care reclamanta a acordat paratilor cu titlu de împrumut suma de 20.000 de euro, urmând ca aceasta să fie restituita în doua rate, prima la data de 31 iulie 2011, iar cea de-a doua la data de 31 ianuarie 2012.
În conformitate cu disp. art.639 alin.1 Cod procedura civila, actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa, lichida și exigibila constituie titlu executoriu.
În consecinta, pentru a-si recupera creanta în valoare de_ de euro, reclamanta are la dispoziție titlul executoriu reprezentat de contractul de împrumut autentificat sub nr.135/31.01.2011.
Potrivit disp. art.32 alin.1 lit.d Cod procedura civila, orice cerere poate fi formulata și sustinuta numai dacă autorul acesteia jusitifica un interes, iar potrivit art.33 Cod procedura civila, interesul trebuie sa fe determinat, legitim, personal, născut și actual. Având în vedere ca interesul este folosul practic urmărit de titularul cererii prin introducerea acesteia, în speta, obtinerea unui titlu executoriu în baza caruia creditorul să-și realizeze creanta, în timp ce reclamanta deține acest titlu executoriu, obtinerea unei hotarari judecatoresti, un alt titlu executoriu, este lipsita de orice folos practic.
Instanța apreciaza ca existența sau nu în patrimoniul paratilor a unor bunuri care pot fi valorificate pentru realizarea creantei reclamantei este lipsita de relevanta în raport de detinerea titlului executoriu, chiar dacă aceasta ar obține o hotărâre judecatoreasca, ca titlu executoriu, hotărârea nu are o valoare mai mare decât contractul de împrumut, astfel încât nu garantează existența unor bunuri care pot fi valorificate.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția lipsei de interes și va respinge cererea ca lipsita de interes, în privința tuturor capetelor de cerere, cererea de obligare a paraților la plata sumei de 100 de lei/zi de întârziere fiind strict legata de cererea principala având ca obiect plata sumei de_ de euro.
În conformitate cu disp. art.210 alin.2 Cod procedura civila, instanța va dispune disjungerea cererii reconvenționale și soluționarea acesteia în cadrul unui dosar separat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă B. S., domiciliată în București, Prelungirea G. nr.65 B, ., etaj 1, apt.3, sectorul 6, în contradictoriu cu pârâții-reclamanți P. A. și P. C. C., ambii domiciliați în București, ., ., ., sectorul 6, și cu domiciliul ales în București, ., ., ., sector 5, ca lipsită de interes.
Disjunge cererea reconvențională pentru care formează dosar nr._/303/2015.
Acordă termen în vederea judecării cererii reconvenționale la data de 18.06.2015, 11C, ora 12,30, pentru care vor fi citate părțile.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4868/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
