Plângere contravenţională. Sentința nr. 4812/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4812/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 4812/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
-SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4812
SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul G. A. G. în contradictoriu cu intimata D.G.P.L. - S. 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă contestatorul, personal, și intimata, prin consilier juridic.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța procedează la identificarea contestatorului G. A. G., CNP_.
Instanța, în baza art. 131 din noul Cod Procedură Civilă pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Părțile apreciază că Judecătoria sectorului 6 este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, față de prevederile art.118 alin. 1 din OUG 195/2002, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța pune în discuție durata estimativă a procesului.
Contestatorul, personal, apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată într-un interval de o lună.
Intimata, prin consilier juridic, apreciază că prezenta cauză poate fi soluționată într-un interval de 30 de zile.
În baza art. 238 Noul Cod Procedură Civilă, instanța estimează că durata necesară pentru pentru cercetarea procesului este de 6 luni.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Contestatorul, personal, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și mijloacele de probă constând în planșe foto.
Contestatorul, personal, este de acord cu aceste probe.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de părți îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Constatând că proba cu mijloace materiale de probă constând în planșe foto, solicitată de intimată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, respectiv este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Noul Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Contestatorul, personal, solicită admiterea plângerii și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și a dispoziției de ridicare cu recuperarea prejudiciului suferit. Solicită constatarea prescrierii amenzii, căci procesul-verbal de constatare a contravenției i-a fost comunicat după 160 de zile. În plus, actul nu conține descrierea faptei, nu menționează explicit măsura de ridicare a autoturismului, care este lipsită de suport legal, față de decizia instanței supreme care a declarat ilegale toate hotărârile Consiliului Local de ridicare a autoturismelor.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea acțiunii și a excepției prescripției, procesul-verbal de constatare a contravenției a fost comunicat la data de 04.03.2015 cu respectarea termenului legal. Agentul constatator a făcut o descriere completă a locului săvârșirii contravenției, a modalității de staționare și a autovehiculului. Actul normativ în baza căruia s-a luat măsura ridicării era în vigoare la momentul respectiv.
Contestatorul depune concluzii scrise.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.03.2015 contestatorul G. A. G., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE Locală S. 6, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 03.03.2015, încheiat de agentul constatator din cadrul intimatei, prin care a solicitat în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a contestatorului cu 4 puncte-amendă, în valoare de 360 lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local, anularea dispoziției de ridicare și obligarea Poliției intimatei să-i plătească suma de 677.32 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 04 noiembrie 2014, având treabă la Piața M., a parcat autoturismul Citroen CI cu numărul_ pe . intersecția cu o . în continuarea unui șir de mașini staționate permanent pe prima bandă a străzii B., care are 2 benzi de circulație. Contestatorul a menționat că, în zona unde a parcat nu există un indicator de avertizare ridicări auto. Revenind în circa jumătate de oră, a aflat că mașina a fost ridicată, s-a dus imediat la firma Ilcor Auto Eco SRL unde a fost obligat să achite suma de 677.32 lei, pentru a-și recupera autovehiculul. Suma i s-a părut enormă pentru niște servicii nesolicitate de contestator și pentru care legea cere să existe un contract între părți. Poliția locală sector 6 nu mai dă deloc amenzi, ci invocă în mod abuziv lipsa distanței de 25 m față de colțul intersecției cu o stradă laterală, ca motiv pentru ridicarea mașinilor, ignorând art. 8 din HCL S6 nr. 4/2010, că se ridică prioritar „vehiculele staționate neregulamentar care creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier”. Lipsa locurilor de parcare din zonă face imposibilă respectarea unei distanțe de 25 m față de colțul intersecției cu o stradă secundară.
Contestatorul a precizat că, deși HCL S6 nr. 4/2010 prevede că „Tariful de depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore, începând cu momentul depozitării, nefracționat”, la Ilcor Auto a fost încărcat abuziv cu taxa de depozitare de 208,41 lei, cu toate că și-a recuperat mașina în mai puțin de 2 ore (ridicare auto la ora 11:17, iar bonul fiscal de 677.32 lei a fost la ora 12:38).
Pe 7 noiembrie 2014, firma unde contestatorul lucrează a primit o comunicare, în care se cereau datele acestuia de identificare și a trimis aceste date pe 8 noiembrie 2014. De-abia în data de 04 martie 2015, după 160 de zile de la ridicarea autoturismului, a primit un proces verbal pentru fapta din data de 04 noiembrie 2014 „A staționat neregulamentar cu auto numărul_ marca Citroen pe . Florilor, la mai puțin de 25 m de colțul intersecției în intervalul orar 11:11 – 11:17 fiind fotografiat cu aparat foto Nikon”.
Fapta comisă este prevăzută de art. 142 lit. F din RAOUG nr. 195/2002 (Oprirea e interzisă în intersecții, precum și în zona de preselecție unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanță mai mică de 25 m de colțul intersecției). Contestatorul a formulat obiecțiuni în procesul verbal: „Mașina era parcată regulamentar, nu exista semnul de Oprire interzisă”.
Conform art. 144, alin.1 din RAOUG nr. 195/2002: „Administratorul drumului public este obligat să delimiteze și să semnalizeze corespunzător sectoarele de drum public unde este interzisă oprirea sau staționarea vehiculelor” dar acest lucru nu se întâmpla în practica, în cazul distanței de 25 m.
În principal, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respectă condițiile de formă impuse de lege și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte amendă, în valoare de 360 lei, și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei, achitată cu titlu de amendă către bugetul local.
De asemenea, întrucât termenul legal de comunicare a procesului verbal era de o lună, conform art. 25 din OG nr.2/2001, iar procesul verbal a venit după 160 de zile, contestatorul a solicitat și prescrierea executării sancțiunii conform art. 14 din OG nr.2/2001: (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
În primul rând, contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal deoarece agentul constatator nu a realizat o descriere concretă a faptei, ci doar a reprodus textul legal din art. 142 lit. F din RAOUG nr.195/2002 (a staționat „...la mai puțin de 25 m de colțul intersecției”).
În practica judiciară s-a considerat că reproducerea textului legal care sancționează presupusa faptă ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale.
Astfel „Descrierea concretă a faptei contravenționale prin reproducerea textului care o incriminează nu echivalează cu descrierea ei efectivă întrucât, în absența descrierii modalității concrete, a acțiunii or omisiunii ce înfrânge legea, nu se pot determina circumstanțele săvârșirii, urmările ei, gradul real de pericol social, gradul culpei și, în consecință, nici individualiza sancțiunea” - Decizia nr. 412/R/CA/2005 a Tribunalului Bihor.
De asemenea „Trecerea în procesul verbal de constatare a conținutului dispozițiilor art. 2 lit. g din Decretul nr. 153/1970 nu reprezintă o consemnare a faptei săvârșite, deoarece acestea reprezintă doar temeiul legal al stabilirii faptelor contravenționale, care n-au fost descrise în procesul verbal respectiv” - Sentința civilă nr. 5461/1970 și Sentința civilă nr. 5462/1970 ale Judecătoriei S. 4 București; idem Decizia nr. 130/R/CA/2007 a Tribunalului Bihor.
Se încalcă astfel prevederile art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001: „Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: (...) descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.
Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art.17 din OG nr.2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului iar, în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator produc nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Potrivit jurisprudenței dominante în materie „în cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției” (Decizia nr.2463/20.10.2005 și Decizia nr.2406/13.10.2005 a Tribunalului București).
În al doilea rând, procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art.180, alin.1 din RAOUG nr.195/2002: „(1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale...; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă” iar ridicarea auto este o măsură tehnico-administrativă, conform art. 97, alin.1, lit. d din OUG nr. 195/2002.
În al treilea rând, conform art. 16, alin.1 din OG nr.2/2001 și art. 180 din RAOUG nr. 195/2002: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: ...descrierea faptei, precum și arătarea tuturor împrejurărilor..; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția”.
Însă, actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina, adică HCL S6 nr. 4/2010, nu apare în procesul verbal de constatare a contravenției, care reprezintă unicul act probator al contravenției.
Potrivit practicii judiciare: „Lipsa elementelor obligatorii ale procesului verbal de contravenție, inclusiv descrierea faptei contravenționale, nu poate fi completată prin acte extrinseci procesul verbal de contravenție.” (Decizia nr. 226/R/CA/2006 a Tribunalului Bihor).
„Actul normativ OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri” (sentința nr. 1341/14.05.2009 Judecătoria Târgu N.).
Procesul verbal contestat nu menționează actul normativ în temeiul căruia contestatorului i s-a ridicat vehiculul, ci precizează doar date despre amendă și puncte de penalizare.
În al patrulea rând, fapta pentru care a fost sancționat a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto), de aceea procesul verbal trebuia să îmbrace altă formă decât modelul din anexa nr.1A și anume, anexa nr.1D.
Astfel, potrivit art. 181 din Regulamentul de Aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „(1) În situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr.1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.
Nerespectarea condițiilor de formă în ceea ce privește încheierea unui proces-verbal de contravenție duce la nulitatea sa.
Prin urmare, procesul-verbal de constatare a contravenției săvârșită de contestator a fost întocmit fără respectarea prevederilor legale, procesul-verbal criticat fiind unul nelegal și, pe cale de consecință, contestatorul a solicitat anularea acestuia și, pe cale de consecință, a sancțiunilor dispuse în cadrul acestuia, respectiv 3 puncte penalizare și amenda 360 lei.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 64, art. 97, 128 și 135 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora: „Art. 64: (1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz; (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin.1 se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
Art. 135 din OUG nr. 195/2002 stabilește clar ca prin „regulament” se înțelege Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, aprobat prin HG nr. 1391/2006.
Conform art. 64, alin.3 din OUG nr. 195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Or, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, stabilit prin HG nr. 1391/2006, nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii contestatorului deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin.1 lit. d din OUG nr.195/2002 rep., nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin.3 din aceeași OUG nr. 195/2002 rep.
Or, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 rep., nici cel adoptat prin HG nr.85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin HG nr. 1391/2006, nu au o asemenea normă.
Prin urmare, Poliția - agentul constatator - a luat o măsură tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală.
Art. 64 din OUG nr.195/2002 nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, cum este HCL S6 nr. 4/2010, anexa 1, care decide ridicarea auto pe baza Dispoziției de ridicare, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 2/2001 și care nu respectă principiul ierarhiei actelor normative.
Astfel se încalcă art. 2 din OG nr. 2/2001 care prevede: (2)Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
(5) Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin.2-4, sunt nule de drept”.
Pe acest temei, Curtea de Apel Cluj a stabilit prin Decizia nr. 4829 din data de 18.11.2011 că „OG nr.2/2001 este un act juridic cu forța unei legi ordinare, derogări de la acest act normativ se pot realiza doar prin acte normative de același rang. Hotărârile de Consiliu Local nu au statut de lege specială și trebuie să nu conțină dispoziții contrare legilor constituționale, organice sau ordinare, să intervină strict în limitele competențelor teritoriale și materiale ale organului emitent și să respecte ierarhia forței juridice a actelor normative de stat”.
De asemenea, s-a stabilit că „Este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forța, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege.
O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului Român ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică. Conform Legii nr.31/1990, art. 1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale” - Sentința civilă nr. 279/CA din data de 19.09.2007 a Tribunalului Satu M..
Referitor la administratorul drumului public, . stradă pe care circula RATB - deci a fost încălcată competența Consiliului General al Municipiului București, pentru că această stradă nu este în administrarea sectorului 6, astfel că nu se poate decide ridicarea vehiculelor în temeiul unei Hotărâri a Consiliului Local.
Intră în contradicție cu HGCM nr.181/2000 și cu Decizia nr. 4829/18.11.2011 a Curții de Apel Cluj, privind competența teritorială a unei HCL.
Art. 97: (1) În cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, polițistul rutier dispune și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: d) ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar. (6) Procedura aplicării măsurilor tehnico-administrative se stabilește prin regulament”.
Prin regulament, conform art. 135 din OUG nr. 195/2002, se referă la Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, aprobat de HG nr.1391/2006, care nu prevede nimic referitor la ridicarea auto, și nu la Regulamentul de ridicări auto aprobat de HCL S6 nr. 4/2010.
Art.128: (1) Autoritățile administrației publice locale au următoarele atribuții: d) stabilesc reglementări referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule, cu avizul poliției rutiere”.
Regulamentul privind ridicările auto în sectorul 6 este conținut în Anexa 2 din HCL S6 nr. 4/2010, iar art. 8 prevede: „Operațiunile de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele staționate neregulamentar creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier”.
Prin urmare, Dispoziția de ridicare a fost emisă neîntemeiat, încălcând condițiile de ridicare prevăzute în HCL S6 nr.4/2010, motiv pentru care contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În aceste condiții, contestatorul a considerat că prin obligarea nejustificată la plata taxei de 677.32 lei către . SRL în vederea ridicării autoturismului ca urmare a dispoziției agentului poliției locale sector 6, Poliția Locală S. 6 i-a provocat un prejudiciu material.
Față de această împrejurare, contestatorul a solicitat instanței angajarea răspunderii civile delictuale a Poliției locale sector 6 pentru prejudiciul material provocat, și obligarea acesteia la repararea acestui prejudiciu, conform art. 998-999 Cod civil.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Poliției locale sector 6, sunt întrunite condițiile cumulative după cum urmează: (i) existența unei fapte ilicite - această condiție se verifică prin dispunerea măsurii tehnico-administrative de ridicare a autoturismului cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege; (ii) existența unui prejudiciu - suma de bani achitată de contestator în vederea eliberării autoturismului a fost nejustificată din punct de vedere juridic, determinând o micșorare a patrimoniului propriu fără existența unui temei legal; (iii) existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; (iv) existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul - în acest caz, vinovăția ce rezultă din culpa agentului constatator în dispunerea măsurii de ridicare a autoturismului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal trebuie menționat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
Prin urmare, contestatorului nu i se poate reține sarcina dovezii celor constatate în procesul-verbal a cărui anulare a solicitat-o.
În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.
Jurisprudența CEDO, care definește acuzația în materie penală în raport de trei criterii alternative: calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că acuzația în materie penală include și domeniul contravențional (A. contra României, 2007; Lutz contra Germaniei, 1987; Otzurk contra Germaniei, 1984).
Conform art.6 CEDO, rezultă că petentul contestator beneficiază de prezumția de nevinovăție, deci nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatului, care trebuie să facă dovada că aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității.
Prin urmare, intimatul trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.
Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat anularea procesului verbal și a dispoziției de ridicare, emise de Poliția Locală sector 6 cu încălcarea reglementările legale în domeniu.
În subsidiar, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Contestatorul a avut o conduită corectă până în prezent, astfel că i se poate aplica o sancțiune mai ușoară, în speță avertismentul. Chiar și textul legal, art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, impune obligativitatea aplicării unei sancțiuni proporționale cu „gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Astfel, având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs niciun accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale contravenientului (buna conduită a contestatorului și lipsa oricăror abateri de acest gen, anterioare faptei respective), se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Sancțiunea ridicării auto aplicată pentru staționarea vehiculului într-o zonă fără indicator de avertizare ridicări auto, în condițiile în care nu încurca traficul rutier, este totuși disproporționată, prin suma totală de 1217.32 lei (360 lei amendă + 677.32 lei taxă de ridicare), mai mare ca salariul minim brut de 975 lei și prin ingerința în dreptul de proprietate.
Pentru acestea, contestatorul a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicată cu măsura
avertismentului și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea intimatei Poliția Locală sector 6 la repararea prejudiciului material cauzat acestuia, constând în taxa de 677.32 lei, achitată către . SRL .
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin.1, 38 alin.3 din OG nr. 2/2001, art. 144, art. 180 și art. 181 din RAOUG nr.195/2002, dispozițiile art. 64, art. 97, art. 128 și art. 135 din OUG nr. 195/2002, precum și prevederile Anexei nr. 2 ale HCL S6 nr. 4/2010.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar în copie, procesul-verbal . nr._ din data de 03.03.2015, chitanța . nr._ din data de 05.03.2015, bonul fiscal din data de 04.11.2014, nota de constatare din data de 04.11.2014, carte de identitate contestator.
La data de 06.04.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus la dosar precizările solicitate de instanță, însoțite de un set de înscrisuri în copie (filele 29-48).
Prin compartimentul registratură, la data de 28.04.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției executării sancțiunii contravenționale, respingerea cererii de chemare în judecată, pe toate capetele de cerere, ca neîntemeiată
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001, intimata a solicitat respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată, având în vedere că procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit în data de 03.03.2015 a fost comunicat contravenientului, prin poștă, în data de 04.03.2015.
În fapt, în data de 04.11.2014, în jurul orelor 11:17, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală S. 6, care-și desfășurau activitatea pe zona de competență, au constatat faptul că vehiculul marca Citroen, având numărul de înmatriculare_, era staționat neregulamentar pe colțul intersecției . Valea Florilor, menționând că fapta sus-menționată constituie contravenție, fiind prevăzută de art. 143 lit. a coroborat cu art. 142 lit. f din HG nr.1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.2 coroborat cu art. 108 alin.1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002, și sancționată cu 4 puncte amendă, în cuantum de 360 lei și 3 puncte penalizare.
În ceea ce privește legalitatea actului constatator, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001- privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată de OUG nr.195/2002 și HG nr. 1391/2006.
Cât privește sancțiunea aplicată, intimata a considerat că aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, polițiștii locali aplicând o amendă în cuantum de 360 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din OG nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față iar, în concluzie, prezumția nu a fost răsturnată.
Intimata a precizat faptul că, din planșele foto efectuate la fața locului în data de 04.11.2014, în intervalul orar 11:00-11:17, cu un aparat foto certificat, reiese faptul că autoturismul marca Citroen, având numărul de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe colțul intersecției . Valea Florilor.
De asemenea, intimata a menționat că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat în termenul legal prevăzut de art. 13 alin.1 din OG nr.2/2001, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul, în conformitate cu procedura stabilită de art. 39 din OUG nr. 195/2002.
Referitor la susținerea contestatorului care invocă faptul că vehiculul era staționat regulamentar întrucât la locul staționării nu există un indicator rutier cu semnificația „Oprirea interzisă”, intimata a învederat instanței că interdicția prevăzută de art. 143 lit. a raportat cu art. 142 lit. f din HG nr. 1391/2006 nu este condiționată de existența vreunui indicator rutier cu această semnificație.
Argumentul petentului, care invocă insuficienta descriere a faptei, este neîntemeiat întrucât agentul constatator a efectuat o descriere completă a faptei, cu indicarea locului săvârșirii faptei, a datei și intervalului orar a staționării neregulamentare, a mărcii și numărului de înmatriculare al vehiculului, precum și a modalității în care a staționat vehiculul.
În ceea ce privește motivul care se referă la nelegalitatea procesului-verbal prin prisma faptului că nu este menționată măsura ridicării în cuprinsul acestuia, astfel cum prevede dispozițiile art. 180 din HG nr. 1391/2006, intimata a precizat faptul că dispozițiile invocate sunt inaplicabile prezentei spețe, având în vedere că modelul procesului-verbal utilizat este cel prevăzut de art. 181 din același act normativ, specific cazului în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat.
Intimata a precizat totodată că măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului a fost dispusă prin dispoziția de ridicare contestată, procesul-verbal fiind încheiat ulterior, după identificarea persoanei care a utilizat vehiculul.
Referitor la susținerea petentului, care a contestat competența poliției locale în ceea ce privește posibilitatea dispunerii măsurii tehnico-administrative a ridicării vehiculului staționat neregulamentar, intimata a învederat instanței că, potrivit dispozițiilor art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010, polițistul local „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar”.
Argumentul petentului care invocă prevederile HCGMB nr.181/2000 în susținerea tezei potrivit căreia . află în administrarea sectorului 6, este irelevant având în vedere că art.22 din Legea nr.155/2010 reglementează competența teritorială a polițiștilor locali din cadrul D. S6, în sensul în care aceștia își exercită atribuțiile pe întreaga raza a unității teritorial-administrative a Sectorului 6.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului privind reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, intimata a solicitat respingerea acesteia ca fiind nefondată, având în vedere că presupusa conduită corectă a petentului nu este susținută de niciun mijloc de probă.
Referitor la capătul de cerere privind anularea dispoziției de ridicare . nr._/04.11.2014, intimata a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că dispoziția de ridicare este un act administrativ, care a fost emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, cu respectarea dispozițiilor legale, menționând faptul că dispoziția de ridicare se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate.
Referitor la argumentele care privesc legalitatea actului administrativ cu caracter normativ, respectiv HCL S6 nr.4/2010, intimata a precizat că acestea sunt irelevante pentru prezenta cauză, având în vedere că verificarea legalității actului administrativ mai sus-menționat nu face obiectul prezentei cauze.
În ceea ce privește motivul invocat de către petent referitor la inexistența vreunui indicator rutier de avertizare ridicări auto la locul staționării vehiculului, intimata a precizat faptul că posibilitatea dispunerii măsurii prevăzute de art. 97 alin.1 lit. d din HG nr.1391/2006 nu este condiționată de existența unui indicator cu această semnificație.
Referitor la capătul de cerere în pretenții, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, intimata a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, având în vedere faptul că petentul nu a făcut dovada existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției, precum și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
Pentru considerentele mai sus-invocate, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea procesului-verbal de contravenție . nr._/03.03.2015, precum și a dispoziției de ridicare . nr._/04.11.2014, ca fiind temeinice și legale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, OUG nr.195/2002, HG nr.1391/2006, precum și a tuturor celorlalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, procesul verbal de contravenție contestat, confirmare de primire, comunicare . nr._ din data de 07.11.2014, dispoziție de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._ și planșe fotografice.
La termenul de judecată din data de 18.06.2015, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin procesul verbal . nr._ din data de 03.03.2015 contestatorului G. A. G. i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei, pentru săvârșirea contravenției prev. de art.143 lit.a raportat la art 142 lit f din HG1391/2006,reținându-se că în 04.11.2014, în intervalul orar 11:00-11:17, autoturismul marca Citroen, având numărul de înmatriculare_, a staționat neregulamentar pe colțul intersecției străzii B. cu .>
Totodată, petentului i s-a aplicat și măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului, în temeiul art.7 lit h din Legea 155/2010, prin dispoziția de ridicare . nr._/4.11.2014, de la fila 44 dosar .
Fiind învestită, potrivit art.34 al.1 din OG 2/2001, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea absolută, conform art. 17 din același act normativ.
Astfel, chiar dacă în procesul verbal nu se precizează, așa cum prevede art.180 al 1 din HG 1391/2006, măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului, lipsa acestei mențiuni nu se sancționează, potrivit art. 17 din OG 2/2001, cu nulitatea absolută, iar contestatorul nu a invocat și dovedit faptul că i s-ar fi cauzat vreo vătămare prin această omisiune.
Aceleași considerente se impun a fi dezvoltate și în ceea ce privește neîntocmirea procesului-verbal pe formularul 1D, in sensul că sancțiunea incidentă în astfel de ipoteze este aceea a nulității virtuale și condiționate de dovedirea producerii vreunui prejudiciu, aspecte despre care petentul nu a făcut vorbire și cu atât mai puțin nu a produs dovezi.
De asemenea, sunt neîntemeiate și susținerile conform cărora fapta nu ar fi fost descrisă în mod corespunzător, în procesul verbal arătându-se că autoturismul a staționat pe pe colțul intersecției străzii B. cu . intervalul orar 11:00-11:17. De altfel, petentul nu a precizat care sunt împrejurările pe care agentul constatator a omis să le consemneze și care ar fi putut servi la aprecierea gravității faptei săvârșite.
În ceea ce privește temeinicia actului constatator, instanța reține că cele consemnate de agentul constatator sunt confirmate de planșele foto din care rezultă că petentul a parcat într-adevăr autoturismul cu nerespectarea dispozițiilor 143 lit a rap. la art.142 lit. f din HG1391/2006.
De asemenea, nu au nicio relevanță nici susținerile în sensul că autoturismul nu se afla în raza de acțiune a vreunui indicator de oprire interzisă, întrucât petentul nu a fost sancționat pentru nerespectarea dispozițiilor 142 lit a din HG 1391/2006, care interzic oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Oprirea interzisă" .
Cu privire la excepția prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale, instanța reține că, în conformitate cu disp. art. 14 din OG 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Întrucât în speță intimata a făcut dovada comunicării procesului verbal către contestator, conform art. 27 din Og 2/2001, la data de 4.03.2015 (fila 57 dosar), deci în termenul de o lună prevăzut de dispozițiile legale mai sus arătate (procesul verbal fiind întocmit la 3.03.2015), instanța constată că și excepția prescripției este neîntemeiată.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța consideră că a fost corect individualizată, și că sancțiunea avertismentului nu ar fi suficientă, având în vedere atitudinea petentului, care, așa cum rezultă din plângere, nu a înțeles faptul că a încălcat obligațiile ce –i revin conform dispozițiilor legale în baza cărora a fost sancționat.
Față de considerentele anterioare, instanța reține că procesul-verbal atacat este legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională, fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă. Avand în vedere această soluție și capătul de cerere privind restituirea amenzii va fi respins, ca neîntemeiat.
În privința acțiunii în pretenții formulate, instanța consideră că aceasta este întemeiată pentru motivele următoare:
Prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit căîn interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Chiar dacă această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei sentințe, instanța consideră că rațiunea soluției subzistă, interpretarea textului legal trebuind a fi conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
În speță, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, s-a dispus prin dispoziția de ridicare . nr_/4.11.2014 (f. 15), ridicarea vehiculului, transportul și depozitarea acestuia, în baza Hotărârii Consiliului Local S. 6 nr. 4/2010.
Ori, potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interziscaprin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nerespecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local S. 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare . nr._/4.11.2014, emisă de intimată și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei (chitanță f. 11), actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății.
În acest context, instanța consideră că nu are relevanță cine a încasat efectiv suma în cauză (. SRL), de vreme ce autoturismul petentului a fost ridicat în baza actelor emise de către intimat. Bineînțeles, o eventuală desocotire între intimat și operatorul . SRL poate avea loc ulterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de contestatorul G. A. G., cu domiciliul în București, Șoseaua Giurgiului nr. 79-101, ., apartament 165, sector 4,CNP_ în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE Locală S. 6, cu sediul în București, ., sector 6.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/3.03.2015, ca neîntemeiată.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/4.11.2014, emisă de intimată.
Obligă intimata să plătească contestatorului suma de 677,32 lei, reprezentând despăgubiri, actualizată în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății.
Respinge capătul de cerere privind restituirea amenzii, ca neîntemeiat.
Cu drept de a formula apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.MV
5 ex./19.07.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 4795/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4804/2015.... → |
|---|
