Pretenţii. Sentința nr. 4005/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4005/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 4005/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4005
Ședința publică de la 26.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. D. G.
Grefier: B. I. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, în contradictoriu cu pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA și intervenientul C. I. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic T. E., lipsind pârâta și intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere, având în vedere că fapta s-a săvârșit în sectorul 6.
În temeiul art. 238 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că procesul se va soluționa la acest termen de judecată, deci într-un termen optim și previzibil.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru a se propune probe.
Reclamanta prin consilier juridic solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, dispunând administrarea la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 10.770,08 lei reprezentând contravaloare prejudiciu, precum și la plata sumei de 23.155,00 lei penalități de întârziere pentru perioada 20 iulie 2014 – 20 februarie 2015.
Reclamanta prin consilier juridic solicită cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București, la data de 20.02. 2015 sub nr._, reclamanta R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, cu sediul social în București, a chemat în judecată civilă pe pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul In București, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligată, la plata următoarelor sume: 10.770,08 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs Regiei; 643,50 lei cheltuieli de judecată; 23.155 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 20.07.2014 — 20.02.2015; 1.262 lei cheltuieli de judecata pe capătul accesoriu.
Reclamanta a solicitat, în temeiul art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarea, să se dispună citarea în calitate de intervenient forțat a numitului C. I. C., domiciliat în București, . nr. 1, ., ..
În fapt, reclamanta a arătat că, în data de 23.02.2012, in jurul orelor 00.40, pe bulevardul I. M., numitul C. I. C., conducând autoturismului cu nr. înmatriculare_, asigurat la AS1ROM, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta si a intrat in coliziune cu autoturismul_, avariind si stâlpul de beton nr.371. In urma impactului R. a suferit un prejudiciu in cuantum de 10.770 lei (rezultând din intervenția la rețea - 1358 lei si înlocuirea stâlpului tamponat - 9411,11 lei).
Conform procesului verbal . nr._/23.02.2012 vinovata in producerea evenimentului ii aparține numitului C. I. La data evenimentului, autoturismul era asigurat la . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu polița ./Ol/TO/XZ nr._ cu valabilitate de la 12,02.2012 până la data de 11.08.2012.
Având în vedere aceste aspecte, R.A.T.B. a depus Cererea de dezdăunare nr._/09.04.2014, înregistrată la pârâtă sub nr.3921/09.04.2014 prin care a solicitat despăgubirea aferentă prejudiciului creat de asiguratul acesteia, în cuantum de 10.770,08 lei, solicitând totodată și plata penalităților de întârziere prevăzute de Ordinul CSA nr. 14/2011.
În conformitate cu art. 36 din Ordinul CSA 14/2011 despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. In termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; fíe să notifice părții prejudiciate cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
Pârâta trebuia să definitiveze investigația necesară evaluării sumei de despăgubire în termen de trei luni de la data depunerii cererii de despăgubire, respectiv până la data de 09.07.2014 și în cel mult 10 zile de la acest termen, până la data de 20,07.2014 trebuia să achite despăgubirea.
Penalitățile au început să curgă de la data de 20.07.2014 si pana Ia data achitării prejudiciului.
Reclamanta a mai solicitat să se observe că, prin actele depuse la dosar a făcut dovada îndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale, și anume:
Fapta ilicită, în cauza de față, constă in fapta conducătorului auto, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta si a intrat in coliziune cu autoturismul_, avariind si stâlpul de beton nr.371, încălcând astfel dispozițiile prevăzute de OUG 195/2002, faptă constatată de Brigada de Poliție Rutieră și consemnată în procesul-verbal de contravenție.
Vinovăția este constatată și stabilită tot prin procesul-verbal încheiat de Brigada de Poliție Rutieră, iar prejudiciul îl va dovedi cu devizele postcalcul depuse la dosar.
Legătura de cauzalitate rezultă din coroborarea tuturor actelor din dosar.
In consecința reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 10.770.08 Iei reprezentând prejudiciu și a penalităților de întârziere in cuantum de 0.1% începând cu data de 20.07.2014 si pana la achitarea integrala a prejudiciului si a cheltuielilor de judecata.
Având în vedere că R.A.T.B. a înregistrat un prejudiciu pe care nu l-a recuperat, reclamanta a arătat că a fost nevoită să solicite instanței și obligarea pârâtei la despăgubirea Regiei, în temeiul ar t.1349, art.1357, art.1523 alin.2 lit d si e si art.2210 din Cod Civil, Legea 136/1995, Ordinul CSA 14/2011.
În susținere, a solicitat proba cu înscrisuri și orice alte probe apar necesare în cursul dezbaterilor și în temeiul art. 223 și 411 alin. 2 cod proc. civ. judecarea cauzei și în lipsa părților.
Pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare..
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri, respectiv cele deja amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În data de 23.02.2012, in jurul orelor 00.40, pe bulevardul I. M., numitul C. I. C., conducând autoturismului cu nr. înmatriculare_, asigurat la AS1ROM, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta si a intrat in coliziune cu autoturismul_, avariind si stâlpul de beton nr.371. In urma impactului R. a suferit un prejudiciu in cuantum de 10.770 lei (rezultând din intervenția la rețea - 1358 lei si înlocuirea stâlpului tamponat - 9411,11 lei), fila 37.
Conform procesului verbal . nr._/23.02.2012, fila 39, vinovăția în producerea evenimentului ii aparține numitului C. I.. La data evenimentului, autoturismul era asigurat la . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu polița ./Ol/TO/XZ nr._ cu valabilitate de la 12,02.2012 până la data de 11.08.2012, fila 40.
Din cele arătate, instanța reține ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale astfel cum acestea sunt reglementate de art. 1.349, 1.357-1.371 din Codul civil. Fapta ilicită constă în atitudinea conducătorului auto, care nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta și a intrat în coliziune cu autoturismul_, avariind și stâlpul de beton nr. 371, încălcând astfel dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002. Vinovăția este constatată și stabilită prin procesul-verbal încheiat de Brigada de Poliție Rutieră, prejudiciul fiind dovedit cu devizele postcalcul depuse la dosar. Legătura de cauzalitate rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei.
Potrivit art. 36 din Ordinul CSA 14/2011 despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. In termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând oferta de despăgubire potrivit propriilor investigații cu privire la producerea evenimentului asigurat, în cazul în care se dovedește îndeplinirea condițiilor de asigurare și producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA; fie să notifice părții prejudiciate cu privire la motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.
Având în vedere că pârâta nu a achitat la scadență suma ce reprezintă despăgubirea, în mod legal și temeinic reclamanta a calculat și solicită și penalități de întârziere.
Față de cele arătate, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâta să plătească reclamantei 10.770,08 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs reclamantei, precum și 23.155,00 lei penalități de întârziere pentru perioada 20 iulie 2014 – 20 februarie 2015.
În temeiul art. 451 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâta a căzut în pretențiile sale și deci se află în culpă procesuală, instanța o va obliga și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.905,50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta R. A. DE TRANSPORT BUCUREȘTI-RA, cu sediul social în București, .. l, sector 1, J_, în contradictoriu cu pârâta . VIENNA INSURANCE GROUP SA, cu sediul In București, .. 31-33, Sector 2, J_, C. RO_ și intervenientul C. I. C., domiciliat în București, . nr. 1, ., ., CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei 10.770,08 lei reprezentând contravaloare prejudiciu produs reclamantei, precum și 23.155,00 lei penalități de întârziere pentru perioada 20 iulie 2014 – 20 februarie 2015.
Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.905,50 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanță.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 mai 2015.
Președinte,Grefier,
Redactor – C.D.G.
Tehnoredactor – G.M.
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3974/2015.... → |
|---|








