Pretenţii. Sentința nr. 4757/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4757/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 4757/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4757
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE A. C.
GREFIER M. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâții N. I. și N. A..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâtul N. I., personal, lipsind reclamanta și pârâta N. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, la data de 16.06.2015, prin serviciul registratură, reclamanta a înaintat la dosar cerere prin care arată că pârâții au achitat integral sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată, solicitând obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, la cerere fiind anexat tabel centralizator, după care,
Pârâtul N. I. arată că a achitat întreg debitul solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și depune la dosar în susținerea celor învederate chitanțele de plată.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul N. I. solicită respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că a achitat întreg debitul solicitat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.02.2015 sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâții N. I. și N. A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 4586,55 lei, după cum urmează: 2992,69 lei, reprezentând cote de întreținere restante, aferente apartamentului nr. 23 din București, ., ., sectorul 6, pentru perioada aprilie 2014-noiembrie 2014, 1392,38 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere calculate din ianuarie 2014 până în noiembrie 2014, 155 lei, reprezentând fond de reparații, 46.48 lei, reprezentând reparație lift.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că familia N. ocupă apartamentul nr.23 situat în București, ., ., sectorul 6 și beneficiază de toate utilitățile: apă caldă, apă rece și căldură însă nu achită sau achită cu mare întârziere cotele care le revin aferente acestor consumuri.
În prezent, pârâții datorează cote de întreținere începând cu luna aprilie 2014, un rest de plată de 218,74 de lei, precum și integral cotele aferente lunilor mai 2014 - noiembrie 2014, așa cum rezultă din listele de plată aferente acestor luni pe care le va anexa alăturat.
De asemenea, datorită achitării cu întârziere a cotelor de întreținere, pârâții datorează penalități de întârziere în sumă de 1392,38 lei, reprezentând 0,2%/zi de întârziere, procent aplicat la debitul datorat, începând cu luna ianuarie 2014 și calculat până în noiembrie 2014, așa cum rezultă din fișele contabile atașate și din listele de plată afișate pentru perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2013.
În ceea ce privește fondul de reparații, pârâții nu au achitat nici o sumă de bani pentru anul 2014 și datorează astfel integral acest fond în sumă de 155 de lei, așa cum rezultă din fișa contabilă anexată și listele de plată. Deși folosesc zilnic liftul, toate cele 6 persoane care ocupă apartamentul, pârâții nu plătit integral nici cota care le revine aferentă reparațiilor la lift astfel că, în prezent, datorează suma de 46,48 de lei cu titlu de reparații lift.
În drept, reclamanta a invocat Legea nr.230/2007 privind înființarea organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, centralizator cu datoriile pârâților, fișa contabilă aferentă apartamentului 23 și listele de plată afișate în perioada ianuarie 2014- noiembrie 2014.
La data de 16.06.2015, reclamanta a depus la dosar în copie centralizator cheltuieli pe index contoare individuale.
La termenul de judecată din data de 17.06.2015, pârâții au depus la dosar, în copie, un set de chitanțe, reprezentând plata debitului datorat către asociația de proprietari.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Orice acțiune civilă are trei elemente componente cu caracter obligatoriu: părți, obiect și cauză. Obiectul oricărei acțiuni civile este reprezentat de protecția unui drept subiectiv civil, indiferent de natura acestuia, respectiv drept real sau de creanță.
Prin urmare, obiectul unei acțiuni civile presupune în prealabil existența atât în momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și în cursul judecății a unui drept subiectiv, deoarece în situația în care instanța constată din dovezile depuse la dosarul cauzei că indiferent din ce motiv (pierirea fortuită sau din caz de forță majoră a bunului, stingerea totală a dreptului de creanță printr-unul din modurile de plată prevăzute de lege) nu mai există dreptul a cărui protecție se solicită de către reclamanta prin cererea introductivă trebuie să respingă acțiunea ca fiind rămasă fără obiect.
Această soluție este una firească, având în vedere faptul că, potrivit interpretării per a contrario aprevederilor art. 109 Cod procedura civila, nicio persoană nu poate solicita protecția unui drept care nu a existat vreodată, nu mai există la data introducerii acțiunii sau a fost stins în cursul judecății.
Prin urmare, instanța consideră că, în vederea justei soluționări a cauzei, având în vedere și cele susținute atât de reclamanta în sensul stingerii dreptului subiectiv al acesteia după introducerea cererii de chemare în judecată, trebuie să procedeze la verificarea faptului dacă, în speța de față, mai există sau nu un drept care poate fi protejat printr-o acțiune în justiție.
Totuși, instanța, analizând coroborat înscrisurile administrate la dosar cu acordul reclamantei de stingere a litigiului pe motivul achitării integrale a debitului datorat de către pârâți, constată că dreptul a cărui protecție a fost solicitată prin prezenta acțiune nu mai există fiind stins prin plată voluntară de către pârâți.
În consecință, instanța, constatând că, în cauza de față, nu mai există un drept care poate fi protejat prin intermediul admiterii unei acțiuni în justiție, existența acestuia fiind stinsă prin plată benevolă de către pârâți în cursul judecății, conform înscrisurilor depuse la dosar, filele 51-67, va respinge acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, ca urmare a faptului că achitarea integrală a sumelor datorate de către pârâți a fost realizată după învestirea instanței cu soluționarea prezentului litigiu, rezultând existența culpei procesuale a pârâților a căror atitudine a determinat promovarea cererii de chemare în judecată de către reclamantă, urmează a fi obligați în solidar, în consecința existenței în patrimoniul lor a dreptului de proprietate în devălmășie la plata sumei de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat, fila 42,43.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . în București, ., ., având C.:_, în contradictoriu cu pârâții N. I. și N. A., domiciliat în București, ., ., ., sectorul 6, ca fiind rămasă fără obiect.
Obligă pârâții la plata către reclamantă a sumei de 600 lei, cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3860/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4761/2015.... → |
|---|








