Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3860/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3860/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 3860/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3860
ȘEDINȚA DIN DATA DE 22.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită, cerere înaintată de S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, privind pe creditoarea Elsaco Electronics S.R.L. și pe debitoarea Teloxim Con S.R.L.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: părțile au fost citate în vederea discutării perimării cererii, întrucât prin încheierea de ședință din data de 19.09.2014, judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 242 al. 1 din noul Cod de proc.civ., iar, potrivit rezoluției întocmite la data de 08.05.2015, s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării cererii de chemare în judecată, după care
Instanța reține cauza în pronunțare asupra perimării cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înaintată instanței de S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, în cadrul dosarului de executare nr. 1695/2014, instrumentat de biroul anterior menționat, s-a solicitat, la cererea creditoarei Elsaco Electronics S.R.L., încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Teloxim Con S.R.L., pentru recuperarea creanței creditoarei potrivit titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin nr. BTRL3BS nr._ emis la data de 26.05.2014, scadent la data de 05.06.2014, în sumă de_,19 lei.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea cererii, au fost depuse înscrisuri.
La data de 19.09.2014, s-a dispus suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin 1 din noul Cod proc.civ., pentru neîndeplinirea de către petent a obligației de a preciza dacă biletul la ordin invocat drept titlu executoriu a fost prezentat la plată, dacă a fost refuzat la plată și, în caz afirmativ, de a depune dovada acestui refuz, obligație stabilită în sarcina sa prin încheierea de ședință din data de 12.09.2014.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 din noul Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 din noul Cod de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare, prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 din noul Cod de procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată cererea înaintată S.C.P.E.J. D., C. & Asociații, cu sediul în .. 18, ., sector 3 privind pe creditoarea Elsaco Electronics S.R.L., cu sediul în B., ., județul B. și pe debitoarea Teloxim Con S.R.L., cu sediul în București, ., sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Cererea de recurs se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. R.S./Thred. A.R.M.
4 ex./2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3974/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4757/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








