Pretenţii. Sentința nr. 545/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 545/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 545/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 545
Ședința publică din data de 26.01.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta A. DE S. ECONOMICE BUCUREȘTI și pe pârâta R. I..
La apelul nominal făcut in ședință publică se prezintă reclamanta, prin consilier juridic Naomi S. care depune delegație la dosar și pârâta, prin apărător M. M. care cu împuternicirea avocațială aflată la fila nr. 42 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, conform art. 131 C.p.c. pune în discuție competența.
Reclamanta, prin apărător, arată că Judecătoria Sector 6 București este competentă să judece prezenta cauză.
Pârâta, prin apărător, arată că instanța urmează să aprecieze, având în vedere că se acordă părții cheltuielile de judecată și sunt de competența instanței care a judecat litigiul ce a generat aceste cheltuieli, respectiv art. 453 C.p.c.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 N.C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 94 lit. j C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.
De asemenea, având în vederea dispozițiile art. 238 alin. 1 N.C.p.c. pune în discuție durata necesară pentru cercetarea procesului.
Reclamanta, prin apărător arată că estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 3 luni.
Pârâta, prin apărător, arată că durata necesară cercetării procesului este de 3 luni.
Instanța, în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect pretenții.
Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.
Reclamanta, prin apărător, având cuvântul pe probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul pârâtei, pe aspectul recunoașterii pârâtei dintr-o ședință a reprezentanților ASE.
Pârâta, prin apărător, având cuvântul pe probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
În ceea ce privește teza probatorie a pretinsei recunoașteri, arată că deja și-a exprimat punctul de vedere prin întâmpinare și mai mult decât atât la acea ședință la care a participat împreună cu conducerea ASE, i s-a înmânat o înștiințare, i s-a adus la cunoștință că reclamanta solicită și plata acestei sume de bani, a semnat de primire, încă nicăieri nu apare mențiunea că ar recunoaște această datorie
Instanța în baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează părților proba cu înscrisuri.
Respinge proba cu interogatoriu ca nefiind utilă soluționării cauzei, poziția procesuală a pârâtei fiind exprimată în mod concludent prin întâmpinare.
Nemaifiind probe de formulat și cereri de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
Pârâta, prin apărător, solicită respingerea acțiunii, arătând că aceasta are ca temei de drept art. 276 alin. 1 N.C.p.p. care nu intrase încă în vigoare la data soluționării cauzei penale, nici pe fond și nici în recurs, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile art. 453 C.p.c. potrivit cărora cheltuielile de judecată se acordă la cerere, ori în încheierea de amânare de pronunțare, hotărârea pronunțată și inclusiv în concluziile scrise formulate de reclamantă nu apar nicăieri solicitări privind acordarea cheltuielilor de judecată privind onorariul aferent expertizei contabile pe care toate părțile l-au suportat la fond în cursul cercetării penale și nici în recurs nu s-a menționat în încheierea de ședință sau în concluziile scrise această solicitare de acordare a cheltuielilor de judecată; atât instanța de fond cât și cea de recurs au obligat pe inculpată la cheltuieli de judecată, potrivit solicitărilor și documentelor aflate la dosar, în sumă de 500 lei. Mai mult decât atât, dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C.p.c. trebuia făcută cel mai târziu la data încheierii dezbaterilor asupra fondului cauzei, iar dacă în fondul și în recursul ce au generat aceste pretenții, reclamanta nu a făcut vorbire de cheltuielile de judecată, această solicitare la momentul actual este inadmisibilă.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 15.10.2014, sub nr._, reclamanta A. de S. Economice București, a chemat în judecată pe pârâta R. I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli angajate de A. de S. Economice din București pentru efectuarea expertizei contabile, în vederea soluționării dosarului penal nr._/P/2012, respectiv dosarul nr._/299/2013 și obligarea la plata dobânzii legale până la achitarea efectivă a sumei de 35.000 lei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat plângere penală împotriva numiților R. I. și R. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, astfel formându-se dosarul penal nr._/P/2012. În urma deschiderii dosarului și a începerii cercetărilor, a fost emisă ordonanța de efectuare a expertizei contabile nr. 2.716.159/C3/C.Ș./2012, ordonată data în baza dispoziției procurorului de supraveghere, din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sectorului 1 București. În cuprinsul ordonanței s-au stabilit și întrebările la care expertul trebuia să răspundă și numește expertului ce urma sa efectueze expertiza, in persoana d-nei. S. M., expert contabil judiciar, posesoare a carnetului nr. 15.786 L/2000.
Astfel, a făcut plata către expert, conform OP nr. 5756/31.10.2012, aceasta îndeplinindu-și obligațiile potrivit procesului-verbal de aducere la cunoștință a expertizei contabile judiciare din 12.10.2012.
Dosarul a fost soluționat la Judecătoria Sector 1, prin sentința penală nr. 804/2013 dată în dosarul nr._/299/2013, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 2349/19.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București. Potrivit acestor hotărâri, pârâta R. I. a fost obligată la plata întregului prejudiciu suferit.
În data de 05.08.2014, în cadrul unei întrevederi cu reprezentanții reclamantei, a comunicat paratei adresa nr. 7551/05.08.2014, prin care a solicitat ca în termen de 30 de zile de la primirea adresei să facă plata sumei de 35.000 lei, reprezentând cheltuieli cu expertiza contabilă în soluționarea cauzei privind pe pârâtă. Conform evidențelor contabile, până la această dată, pârâta nu a făcut dovada plății.
Astfel, potrivit prevederilor art. 276 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Penală,") în caz de condamnare, renunțare la urmărirea penală, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, inculpatul este obligat să plătească persoanei vătămate, precum și părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă cheltuielile judiciare făcute de acestea Din conținutul articolului reiese că la fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor judiciare se află culpa părții care a fost condamnată.
Pentru aceste motive, solicită admiterea cererii de cererea de chemare în judecată și obligarea pârâtei să plătească debitul în sumă de 35.000 lei și plata dobânzilor legale calculate de la data de 10.09.2014 și până la achitarea efectivă a sumei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 192 și art. 194 C.p.c.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, decizia nr. 86/D/05.03.2012, ordin privind confirmarea în funcția de rector a prof. univ. dr. P. N., somație de plată, ordin de plată nr. 5756/31.10.2012, ordonanță de efectuare a expertizei contabile judiciare, proces verbal de aducere la cunoștință a expertizei contabile judiciare, deviz întocmit la data de 04.09.2012, sentința penală nr. 804/24.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/299/2013.
La data de 07.11.2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată si obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, pârâta a arătat că sumele pretinse de reclamanta constituie cheltuieli de judecata pe care aceasta era îndrituită să le solicite la judecarea cauzei pe fond si eventual in calea de atac a recursului in dosarul penal nr._/299/2013 al Judecătoriei Sectorului, ori, așa cum rezulta din încheierea de ședința din data de 17.09.2013, atunci când părțile au pus concluzii pe fond in dosarul amintit anterior si din concluziile scrise depuse de reclamanta, aceasta nu a solicitat obligarea la plata acestor sume.
Art. 276 alin. l din noul Cod de procedura penala invocat de reclamanta nu poate constitui temei al solicitărilor sale, întrucât acesta nu a fost aplicabil soluționării cauzei penale, in condițiile in care si sentința de fond si decizia de recurs sunt pronunțate anterior intrării in vigoare a acestuia. Însă prezentei cauze îi sunt deplin aplicabile dispozițiile art. 453 din noul Cod de procedura civila potrivit cărora cheltuielile de judecata se acorda pârtii care a câștigat procesul ,,la cerere”.
Așa cum rezulta din sentința depusă, reclamanta nu a solicitat aceste cheltuieli de judecata si nici nu a precizat ca isi rezerva dreptul de a solicita aceste cheltuieli pe cale separata. Nici in calea de atac a recursului reclamanta nu a înțeles să solicite aceste cheltuieli in situația in care ar fi fost nemulțumită de dispoziția sentinței de fond in ceea ce privește cheltuielile de judecata. Potrivit actualelor reglementari, respectiv art. 453 din Codul de procedura civila, acordarea cheltuielilor de judecata este atributul doar al instanței care soluționează litigiul care a generat aceste cheltuieli.
De asemenea dispozițiile art. 452 din Codul de procedura civila prevăd ca dovada existentei si întinderii cheltuielilor de judecata trebuie făcuta cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
F. de faptul ca la judecata cauzei care a generat aceste cheltuieli reclamanta nu a înțeles sa solicite aceste sume nici instanței de fond si nici instanței de recurs, fata de faptul ca nici nu a inteles sa faca mențiunea ca isi rezerva dreptul de a le solicita pe cale separata, precum si fata de imprejurarea ca textele de lege invocate de noi, aplicabile deplin prezentei cauze, nu mai permit solicitarea lor acum, la instanta civila, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a depus la dosar, în copie, încheierea de ședința din 17.09.2013, concluzii scrise ale reclamantei din cauza penala, precum si minuta deciziei de recurs din dosarul penal.
La data de 28.11.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, arătând că prin susținerile formulate în întâmpinare, pârâta invocă, în apărarea sa, faptul că, suma solicitată reprezintă cheltuieli de judecată ce nu au fost solicitate în fața instanței de judecată, astfel solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pe de o parte, la ședința de audiență din data de 05.08.2014 în care pârâta a solicitat luarea în calcul a recuperării prejudiciului cauzat instituției, i-a adus la cunoștință adresa nr. 7551/05.08.2014 referitor la plata sumei de 35.000 lei reprezentând cheltuielile cu efectuarea expertizei.
Pe de altă parte, prin în calea recursului judecat la Curtea de Apel București a solicitat obligarea pârâtei și la plata acestei sume, depunând la dosarul cauzei documente justificative în acest sens, documente constând în ordonanța de efectuarea a expertizei contabile și documentele financiare privind efectuarea plății și dovada achitării acesteia, OP nr. 5756/31.10.2012.
Prin concluziile depuse în fața instanței de recurs, la data de 17.12.2013 a solicitat, plata sumei pe care o solicită cu ocazia soluționării prezentului dosar, și nu cum în mod eronat susține pârâta prin întâmpinare că nu a solicitat nici în fața instanței de fond nici în fața instanței de recurs.
Astfel, prevederile codului de procedură penală, art. 193 vechiul Cod, art. 276 alin. Noul cod ,,inculpatul este obligat să plătească părții vătămate în caz de condamnare, precum si părții civile căreia i s-a admis acțiunea civilă, cheltuielile judiciare făcute de acestea .
Față de notificarea comunicată pârâtei, prin care a solicitat obligarea la plată, aceasta nu a înțeles să conteste suma sau actul comunicat, în termenul precizat în adresă, fapt ce a condus la o recunoaștere si acceptare a ceea ce a solicitat.
Astfel, solicită instanței să constate faptul că prin acțiunile pârâtei a fost prejudiciată cu o sumă considerabilă care a generat alte cheltuieli în recuperarea ei și disfuncționalități evidente în bunul mers al activităților desfășurate.
Pe cale de consecință, solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 35.000 lei și a dobânzii legale.
Instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 804/2013 dată în dosarul nr._/299/2013, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 2349/19.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București, pârâta a fost condamnată la 6 ani și 8 luni închisoare, fiind de asemenea admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă A. DE S. ECONOMICE BUCUREȘTI.
În cursul soluționării cauzei penale a fost dispusă prin ordonanța de la fila 10 dosar efectuarea unei expertize contabile, onorariul expertului de 35.000 lei fiind achitat de partea civilă, respectiv reclamanta din cauza de față, conform OP nr. 5756/31.10.2012 depus la fila 9 dosar.
În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că acordarea cheltuielilor de judecată ar fi trebuit solicitată numai în fața instanței penale, singura competentă să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, instanța reține că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, iar fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
Așadar natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Cererea părții care a câștigat procesul pentru obligarea părții căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată are caracter accesoriu, numai dacă valorificarea pretenției se face în cadrul procesului în care cheltuielile au fost făcute.
Atunci când repararea daunei derivată din suportarea cheltuielilor de judecată se face pe calea unei acțiuni separate, cum este cazul în speță, cererea devine principală și are natură civilă, indiferent de natura procesului în care au fost efectuate aceste cheltuieli și de actele în raport cu care se stabilește culpa procesuală a părții căzute în pretenții.
Ca atare, instanța reține că este competentă să se pronunțe asupra cheltuielilor din procesul penal și instanța civilă, în măsura în care partea nu a solicitat cheltuielile în cadrul procesului penal.
Partea îndreptățită să obțină cheltuielile de judecată este cea care are alegerea dintre căile posibile (solicitarea cheltuielilor în cadrul procesului care le-a generat sau solicitarea pe cale separată), fiind cea mai în măsură să cântărească avantajele și dezavantajele soluției adoptate.
Instanța reține astfel că, în cazul în care nu s-a cerut acordarea cheltuielilor de judecată, partea le poate cere pe calea unei acțiuni separate, în termen de 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a acordat câștig de cauză, în temeiul art. 1357 C.civ..
În ceea ce privește apărarea pârâtei în sensul că art.452 Cod procedură civilă prevede că dovada cheltuielilor trebuie făcută până la data închiderii dezbaterilor, instanța reține că textul de lege se referă la cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate în cadrul procesului de fond, o atare prevedere neputând însă înlătura dreptul părții la acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, ca despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.
Așadar, față de prevederile art. 1357 NC.civ., instanța reține că cererea reclamantei este întemeiată, urmând a obliga pârâta să plătească reclamantei suma de_ lei, cheltuieli de judecată pe cale separată, respectiv onorariu de expert, la care se adaugă dobânda legală (pentru acoperirea integrală a prejudiciului) conform art.1385 NCC, începând cu data de 10.09.2014 (având în vedere principiul disponibilității văzând data de la care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale) .
În baza art.453 Cod procedură civilă va respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată aferente prezentului litigiu, ca neîntemeiată, acestea nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta A. DE S. ECONOMICE BUCUREȘTI, cod fiscal_, cu sediul în București, Piața Romană nr. 6, sector 1, în contradictoriu cu pârâta R. I., domiciliată în București, ., .. B, ., sector 6.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de_ lei, la care se adaugă dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data de 10.09.2014 și până la data achitării integrale.
Respinge cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. C.A.E./ Thred. A.V.G.
4 ex/12.02.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 543/2015. Judecătoria... → |
|---|
