Pretenţii. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7689/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 7689/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7689

Ședința publică din data de 08.10.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pe pârâtul I. A. D..

La apelul nominal făcut in ședință publică, se prezintă reclamanta, prin apărător G. A. cu împuternicirea avocațială aflată la fila nr. 3 din dosar, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamanta, prin apărător, depune la dosar, în copie, procesul verbal al adunării generale din data de 28.03.2009.

Instanța, constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, conform art. 131 C.p.c. pune în discuție competența.

Reclamanta, prin apărător, arată că Judecătoria Sector 6 București este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 94 lit. k C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.

De asemenea, având în vederea dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c. pune în discuție durata estimată pentru cercetarea procesului.

Reclamanta, prin apărător, arată că estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 3 luni.

Instanța, în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect pretenții.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

Reclamanta, prin apărător, având cuvântul pe probe, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.

Instanța în baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Din oficiu, dispune administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pe aspectul recunoașterii calității de proprietar și a debitului solicitat de reclamantă, constatând că pârâtul a fost citat pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu.

Ia act că pârâtul nu a depus întâmpinare, acesta fiind decăzut din dreptul de a propune probe.

Nemaifiind probe de formulat și cereri de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 5614,82 lei, reprezentând 4786,16 lei cote de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2014 – mai 2015 și 826,66 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 02.07.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . chemat în judecată pe pârâtul I. A. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.614,82 lei, reprezentând 4786,16 lei cote de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2014 – mai 2015 și 826,66 lei penalități de întârziere pentru aceeași perioadă, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul apartamentului nr. 89 și, cu rea credință nu a achitat cotele de întreținere pe perioada septembrie 2014 - mai 2015, deși acestea au fost afișate lunar și nu au fost contestate.

Pârâtul datorează și penalități de întârziere în condițiile hotărârii adunării generale din data de 28.03.2015, depusă la dosar odată cu acțiunea.

Pârâtul în prealabil a fost notificat, fiind pus în întârziere, dar nici după această dată nu a achitat sumele datorate.

Pârâtul este de rea credință, întrucât nu a achitat nici cotele de întreținere în sumă de 3.652,49 lei, precum si penalități in suma de 615,73 pentru perioada 01.04._14 stabilite prin sentința civilă nr. 3807/09.05.2014. Ulterior paratul a fost chemat din nou in instanță pentru plata sumei de 3.139,41 lei din care suma de 2.837,30 lei reprezentând cote de întreținere si 302,11 lei penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2014- august 2014, iar prin sentința civila nr. 1712/ 03.03.2015 paratul a fost obligat la plata acestor sume care nu au fost achitate pana in prezent.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 230/2007 cap. III și a normelor metodologice de aplicare a acesteia.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 97/08.02.2010 de BNP Pisano C. E., prin care pârâtul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului; centralizatorul cotelor de întreținere restante pe perioada cuprinsa în acțiune; liste de plată a cotelor de întreținere pentru perioada solicitată, modul de calcul al penalităților de întârziere; procesul verbal al adunării generale referitor la calculul penalităților de întârziere din data de 28.03.2015; somațiile de plata prin care paratul a fost pus in întârziere nr._/11.03.2015 si respectiv nr._/24.06.2015; sentința civilă nr. 3807/09.05.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București; sentința civilă nr. 1712/03.03.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nici alte cereri.

La termenul de judecată din 23.10.2015 instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar și din oficiu a dispus administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pe aspectul recunoașterii calității de proprietar și a debitului solicitat de reclamantă, constatând că pârâtul a fost citat pentru termenul din 23.10.2015 cu mențiunea de a se prezenta pentru a răspunde la interogatoriu, dar nu s-a prezentat.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Conform art. 46 din Legea nr.230/2007 fiecărui proprietar îi incumbă obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, conform art. 50 din același act normativ asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din copiile listelor de întreținere și centralizatorul de la fila 4 dosar, coroborate cu lipsa pârâtului la interogatoriu pârâtului, instanța constată că acesta nu și-a respectat obligația pe care o avea în calitatea acesteia de proprietar de a achita la scadență cotele de contribuție pentru cheltuielile comune aferente apartamentului nr.89 pentru perioada septembrie 2014 – mai 2015, suma nefiind contestată de pârât, instanța urmând să îl oblige în acest sens să plătească reclamantei suma de 4786,16 lei cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada menționată.

Mai reține instanța că, în conformitate cu art. 49 din Legea 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. În acest sens instanța va obliga pârâtul și la plata sumei 828,66 lei penalități de întârziere aferente cotelor de contribuție din aceeași perioadă, calculate până la data de 30.06.2015, conform calculului defalcat de la fila 4 dosar și hotărârii adunării generale din 28.03.2009-fila 44 verso dosar.

În baza art.453 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâtul să achite reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocat conform chitanței nr.314/29.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>, C._, cu sediul în București, ., sector 6, în contradictoriu cu pârâtul I. A. D., domiciliat în București, ., .. 3, ., sector 6.

Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 4786,16 lei cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari pentru perioada septembrie 2014 – mai 2015 și suma de 828,66 lei penalități de întârziere aferente cotelor de contribuție din perioada septembrie 2014 – martie 2015, calculate până la data de 30.06.2015.

Obligă pârâtul să achite reclamantei 500 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. C.A.E./ Thred. A.V.G.

4 ex/23.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7689/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI