Plângere contravenţională. Sentința nr. 7666/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7666/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7666/2015
DOSAR nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7666
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. I. G.
GREFIER: U. M.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESTRIN.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la ordine, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect plângere contravențională, aflându-se la primul termen de judecată.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2015, contestatoarea . SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 19.05.2015, prin care a solicitat, în principal, anularea acestuia și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate a amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatoarea a susținut, în esență, că aplicarea sancțiunii contravenționale este prescrisă, având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal de contravenție se menționează că autovehiculul contestatoarei ar fi circulat în data de 22.11.2014, ora 10:05, iar de la momentul săvârșirii faptei au trecut aproximativ 6 luni.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile OG nr. 15/2002 și ale OG nr.2/2001.
În dovedirea plângerii, contestatoarea a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat și plicul cu care i-a fost trimis actul constatator (filele 7 și 8).
Prin compartimentul registratură, la data de 09.07.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare.
În susținerea întâmpinării, intimata a arătat că, la data de 22.11.2014, pe DN7 Km585+800m, pe raza localității Nădlac, județul A., vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând . SRL, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 19.05.2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ de către C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Intimata a susținut, în esență, că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată iar, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ ca fiind temeinic și legal.
În drept, intimata a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, proba foto obținută cu sistemul SIGMCR, confirmare de primire, adresa nr.6633 din data de 21.06.2010 și autorizație de control (filele 19-22).
La termenul de judecată din data de 07.10.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 6 București.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, excepția necompetenței teritoriale a instanței, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind tariful de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga, fiind instituită astfel o competență teritorială exclusivă.
În conformitate cu dispozițiile art. 126 Cod procedură civilă, părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.
Din coroborarea acestui articol (interpretat per a contrario) cu art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă rezultă că, în pricinile care nu se referă la bunuri, precum și în procesele privitoare la drepturi de care părțile nu pot să dispună, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, deci, competența teritorială are un caracter absolut.
În aceste condiții, se reține că, în ceea ce privește soluționarea plângerilor contravenționale care au ca obiect contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, competența teritorială este absolută și aparține, prin derogare de la art. 32 din O.G. 2/2001, judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, părțile neavând posibilitatea să stabilească competența vreunei alte instanțe.
În cauză, instanța constată că petenta are sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Alba Iulia.
În consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea . SRL, cu sediul în A. I., ., apartament 7, județul A., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI: R_, și cu sediul ales pentru comunicarea oricărui act de procedură la sediul reprezentantului convențional, respectiv la Cabinet de avocat Sucia S. S., din București, ., ., apartament 1, sector l, cod poștal_, C.: RO_, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, Cod Unic de înregistrare_, număr de ordine Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.IS/Thred.MV
3 ex./ .2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 6 BUCUREȘTI
SECTIA CIVILA
..115, sector 1
FAX:_/_
DOSAR NR._
Operator date cu caracter personal:3211/3261
C Ă T R E
JUDECATORIA A. I.
Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr.7666 din 07.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESTRIN, ce are ca obiect „plângere contravențională,” în favoarea dumneavoastră, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul cusut și numerotat, conținând .65. file și este compus dintr-un singur volum.
PREȘEDINTE GREFIER
S. I. G. U. M.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7702/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7502/2015.... → |
|---|








