Pretenţii. Sentința nr. 9008/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9008/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 9008/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect anulare act/clauze abuzive, privind reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pârâta, prin avocat A. Ț., cu împuternicire avocațială la fila 93 în dosar, lipsind reclamantul.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință în cadrul căruia a învederat că cererea a fost amânată pentru ca părțile să își exprime poziția procesuală cu privire la necesitatea introducerii în cauză a C. E. Bank NV. La data de 05.11.2015, pârâta a depus la dosar note scrise. Reclamantul nu și-a exprimat poziția față de măsura pusă în discuție.
În raport cu dispozițiile art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța invocă excepția inadmisibilității cererii introductive și acordă cuvântul pentru concluzii în acest sens.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției invocate.
Instanța reține în pronunțare excepția inadmisibilității.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.03.2015, reclamantul T. Mihaia solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, să se constate caracterul nul, absolut și abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 5.1 lit. c, 5.1 lit. c din contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/04.04.2008, să se dispună exonerarea sa de la plata comisionului de administrare pentru viitor, ca urmare a anulării clauzei contractuale abuzive aferente, precum și obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate abuziv, fără temei legal, în baza clauzelor contractuale abuzive, cu titlu de comision de acordare și comision de administrare. A solicitat de asemenea reclamantul constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserată în contractul de credit și eliminarea acesteia, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, denominarea în monedă națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în monedă națională. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că art. 5.1 lit. c din contract prevede obligativitatea plății unui „comision de administrare lunar: 0.15 % plătibil începând cu scadența a 13- a”. Astfel, terminologia folosită în convenția de credit nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. Față de acest aspect, atâta timp cât motivația perceperii acestui comision nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cuprinsul condițiilor generale, această clauză este abuzivă și intră sub incidența Legii nr.193/2000. În ceea ce privește comisionul de acordare în cuantum de 2,00 % prevăzut la art. 5.1 lit. b, reclamantul a considerat că este o clauză abuzivă întrucât perceperea comisionului nu este justificată în mod clar și echivoc în cadrul contractului, nu se menționează care sunt serviciile oferite de bancă pentru acest comision. De asemenea, reclamantul a considerat că acesta este abuziv întrucât a fost calculat raportat la cuantumul creditului, și nu la volumul de muncă, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit). Demonstrarea caracterului negociat al comisionului de acordare cade în sarcina băncii. Din modul de formulare rezultă că acesta nu a fost negociat. Acțiunea în restituirea pretențiilor întemeiate pe plata nedatorată este asimilată, din punct de vedere juridic, cu răspunderea civilă delictuală, sens în care se aplică prevederile art. 8 din Decretul nr.167/1958, astfel încât termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării nulitate absolute a respectivelor clauze contractuale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. Cod civil, ce reglementează instituția plății nedatorate, reclamantul a solicitat să se constate întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamant - solvens cu privire la comisionul de risc a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzelor contractuale respective prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute. Astfel, în cazul contractelor cu executare succesivă, principiul retroactivității efectelor nulității actului juridic civil nu este aplicabil în ipoteza în care executarea obligației este ireversibilă și nu mai este posibilă repunerea părților în situația anterioară, în schimb, în cazul de față este pe deplin realizabilă obligația băncii de a restitui sumele încasate pe nedrept, în baza unor clauze lovite de nulitate absolută, astfel încât nu există niciun motiv pentru a se admite vreo derogare de la principiul menționat. Clauza de risc valutar este o clauză abuzivă întrucât, raportat la momentul încheierii contractului și la circumstanțele acestuia, precum și la caracterul său prestabilit și impus consumatorului fără a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale. Caracterul abuziv al acestei clauze rezidă în faptul că obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului. Or, având în vedere obligația de transparență contractuală instituită în sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigențelor de informare și protecție inerente dreptului consumatorului în scopul garantării dreptului consumatorului de a înțelege prevederile și efectele pe termen lung ale contractului pe care îl încheie, fiecare beneficiar al unui credit în valută trebuie să cunoască riscurile pe care și le asumă la contractarea unui asemenea produs. Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF este o monedă instabilă iar, la momentul încheierii contractului, aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționat în dreptul european și național întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor și obligațiilor asumate. Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cu privire la obligații, din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil. Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului este determinată sau determinabilă astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert și oferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig. Plecând de la această caracteristică inerentă contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrară dispozițiilor legale întrucât, în lipsa unui acord expres al părților prin care să-și asume posibilitatea unui câștig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecința strămutării asupra reclamantei a riscului generat de hipervalorizarea CHF. Hiper-valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert raportat la puterea de înțelegere a consumatorului, întrucât acesta nu are cunoștințe de specialitate în domeniul financiar bancar care să-i permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb și, în consecință, asumarea în cunoștință de cauză a riscului valutar. Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, contractele de credit pentru consum, precum și toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce ale acestora și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate.
În drept, reclamantul a invocat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 99/2006, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea OG nr. 50/2010, Legea nr. 363/2007, art. 15 din Constituția României, art. 194 și urm Noul Cod de procedură civilă, art. 480- 992 Vechiul Cod civil, Directiva nr. 93/13/CEE, art. 276 din TFUE și decizia C-26/13 a CJUE în cazul A. Kasier și Kasierne vs. OTP.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 15-51).
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat netimbrării cererii, arătând că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale. Cu privire la capătul principal de cerere, prin care se solicită denominarea/conversia împrumutului, pârâta a apreciat, în condițiile în care acesta se întemeiază pe normele de drept comun, respectiv pe Codul civil, ca drept substanțial, acesta urmează a fi timbrat la valoare.
Pârâta a invocat de asemenea excepția necompetenței materiale a judecătoriei, arătând că, din analiza acțiunii introductive, se observă că există mai multe capete de cerere, inclusiv capete de cerere neevaluabile în bani, așa cum este cel prin care s-a solicitat înghețarea cursului și denominarea. Așadar, în conformitate cu prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă „tribunalul este instanța de drept comun, competentă să judece în prima instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe”, deci și cererile neevaluabile în bani care nu se regăsesc în art.94 alin.1 Cod procedură civilă.
A invocat de asemenea lipsei calității sale procesuale, întrucât, la data de 31.03.2009, drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate către C. E. NV, așadar C. E. Ipotecar nu poate fi obligată să restituie sume de bani ce nu au intrat în patrimoniul său după data cesiunii.
Pârâta a invocat excepția lipsei de obiect a capătului de cerere având ca obiect presupusa clauză de risc valutar, solicitând să se observe faptul că reclamantul a făcut vorbire despre o anumită clauză de risc valutar, însă a omis să precizeze în concret unde se regăsește ea în contract.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că prevederile Legii nr. 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederi contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de administrare și a celui de acordare este reglementată în două legi speciale. Rolul și modul în care se percepe comisionul de administrare sunt definite extrem de clar în art.36 alin.3 din OUG nr. 50/2010. Prevederile art. 5.1 lit. b și c redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborată cu OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisioanelor în cauză, respectiv de administrare și acordare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestora, respectiv comisionul de administrare reprezentând 0,15% lunar, aplicat la valoarea soldului creditului și comisionul de acordare credit fiind 1.118,70 CNF, reprezentând 2.00 % aplicat la suma solicitată. Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru a se afla în prezența unor clauze abuzive, atât în ceea ce privește existența comisionului de acordare și de administrare. Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b și c din Contractul credit sunt exprimate limbaj ușor inteligibil și nu sunt contrare bunei-credințe. Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b și c din Contractul credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. b, c din Contractul credit se referă chiar la obiectul principal al contractului, respectiv prețul contractului. O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar echivala cu o imixtiune inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate. Cu alte cuvinte, consumatorii nu vor putea invoca ca fiind abuzive clauzele prin care se stabilește structura costului creditului, deoarece acest lucru ar echivala cu o încercare de modificare a elementelor esențiale asupra cărora au convenit, o micșorare a propriei prestații, al cărei cuantum a fost agreat de ambele părți la momentul semnării contractului. Cu privire la acest capăt de cerere, se solicită ca instanța de judecată să intervină în contractul încheiat între părți și să se substituie voinței acestora, prin stabilirea altor condiții contractuale decât cele avute în vedere de părți la momentul încheierii actului. O astfel de cerere nu poate fi primită, întrucât nu are temei legal în legislația națională sau europeană. Conform legislației specifice în materia clauzelor abuzive reclamantul se poate adresa instanței doar în vederea eliminării unei clauze considerate abuzive dintr-un contract si nicidecum în vederea completării contractului cu clauze suplimentare, cum s-a solicitat în speța de față. Or, restabilirea echilibrului contractual, în cazul existenței unor clauze abuzive nu se poate face de către instanța de judecată prin adăugarea unor drepturi ale reclamantului (sub forma completării contractului cu alte clauze), ci doar prin eliminarea clauzelor care conferă comerciantului drepturi care dezechilibrează contractul (art. 6 și 7 din Legea nr. 193/2000). Or, formularea unor cereri prin care se solicită instanței de judecată modificarea și completarea conținutului unui contract, conform voinței subiective a uneia dintre părțile în litigiu, este evident inadmisibilă nu numai în raport de legislația internă, ci și în raport de jurisprudența recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art.201 alin.1 și urm. Cod procedură civilă, Legea nr. 193/2000, OUG nr.50/2010.
Alăturat întâmpinării, pârâta a anexat un set de înscrisuri, în copie (filele 122-183).
Reclamantul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La primul termen de judecată, în temeiul art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a C. E. Bank NV.
În condițiile în care niciuna din părți nu a solicitat introducerea în cauză a terțului, în ședința din data de 09.11.2015, instanța a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/04.04.2008, încheiat cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA.
Având în vedere că pârâta a cesionat toate drepturile și obligațiile izvorâte din contract către C. E. Bank NV, la dosar fiind depuse înscrisuri în acest sens, cesiunea fiind cunoscută de asemenea și de către reclamant, în condițiile în care graficele de rambursare pe care le-a atașat cererii introductive au fost emise de C. E. Bank NV, în temeiul art. 78 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța a pus în discuție necesitatea participării în cauză a terțului, titular al contractului de credit în prezent.
Cum niciuna din părți nu a solicitat introducerea în cauză a terțului, iar pricina nu poate fi soluționată fără participarea acestuia, întrucât s-ar nesocoti principiile contradictorialității și al dreptului la apărare, instanța reține că cererea introductivă este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare.
În acest sens, instanța reține de asemenea că în toate situațiile în care se solicită anularea unui act juridic, chemarea în judecată a tuturor părților implicate în încheierea sau executarea acestuia reprezintă o condiție necesară, constituind un caz de coparticipare procesuală obligatorie.
Necesitatea chemării în judecată a părților din actul juridic a cărui anulare se solicită rezidă în necesitatea asigurării acestora a tuturor garanțiilor impuse de principiul dreptului la un proces echitabil.
Având în vedere că actul atacat se află în circuitul civil, în cazul în care se urmărește desființarea acestuia, chiar și parțială, cum este cazul speței de față, este necesar ca toate părțile implicate în încheierea și executarea lui să aibă posibilitatea de a-și face apărările necesare pentru a li se asigura astfel dreptul la un proces echitabil în fata unei instanțe, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Chemarea în judecată a terțului este în același timp și o necesitate juridică obiectivă, deoarece nu este de conceput ca același act, expresie a unuia și aceluiași consimțământ să fie în același timp valabil pentru o parte și nevalabil față de cealaltă.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, reclamantul va achita pârâtei cheltuieli de judecată, în cuantum de 1000 lei, constând în onorariu de avocat, achitat conform ordinului de plată atașat la fila 120 în dosar, redus în conformitate cu art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, ținând cont că apărările formulate nu au presupus o complexitate deosebită, în condițiile unei multitudini de litigii de același gen pe rolul instanței în care pârâtele sunt implicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității, invocată de instanță din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamantul T. M., CNP_, cu domiciliul în satul E. M., nr. 369, județul C. –S., și cu domiciliul ales la cab. av. Colțuc M. V., în București, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., în contradictoriu cu pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, J40/_/2004, CUI_, cu sediul în București, ., Anchor Plaza, corp C, ., cu sediul ales la R. & M. SPARL, în București, . nr. 31, sector 1, ca inadmisibilă.
Obligă reclamantul la plata sumei de 1000 lei către pârâtă, cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.VM/4ex./2016
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8672/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7133/2015. Judecătoria... → |
|---|
