Succesiune. Sentința nr. 7512/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7512/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 7512/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7512
Ședința publică de la data de 05.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. D.
GREFIER: M. A.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect succesiune privind pe reclamantul S. C. în contradictoriu cu pârâtul S. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamantul, personal și pârâtul, personal și asistat de apărător R. M., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data 5.10.2015, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, lista cu bunurile a căror restituire o solicită, după care,
Instanța acordă cuvântul părților asupra competenței Judecătoriei Sectorului 6 de a soluționa cererea.
Părțile consideră că Judecătoria Sectorului 6 este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 131 Cod Procedură Civilă, procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) și ale art. 118 Cod procedură civilă.
Acordă cuvântul părților asupra estimării duratei procesului.
Pârâtul, prin apărător, estimează durata procesului la 3 luni.
În temeiul art. 238 Cod Procedură Civilă, instanța estimează durata procesului la 3 luni.
Instanța pune în vedere reclamantului să precizeze dacă s-a dezbătut până în prezent succesiunea de pe urma părinților săi.
Reclamantul arată că nu s-a dezbătut succesiunea părinților și nu deține un certificat de moștenitor sau care să ateste calitatea sa. A solicitat să fie declarat nedemn de a primi succesiune fratele său.
Instanța invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, față de situația în care acesta nu poate face dovada calității sale de moștenitor, în prezent, nedezbătându-se succesiunea.
Reclamantul arată că nu avea cum să facă dovada calității de moștenitor, întrucât toate documentele au fost la pârât, cu care a discutat și a refuzat. Arată că a încercat să dezbată succesiunea, dar pârâtul a refuzat.
Pârâtul, prin apărător, arată că, în lipsa unui certificat de moștenitor, care să ateste calitatea de moștenitor legal al celor 2 părinți, S. L. și S. M., ambii decedați, a reclamantului, consideră întemeiată excepția și, pe cale de consecință, solicită respingerea cererii. Solicită comunicarea copiei după lista de la fila 56 din dosar, depusă de către reclamant.
Instanța procedează la desprinderea filei 57 din dosar, reprezentând copia listei cu precizarea bunurilor și valorilor pe care reclamantul le solicită, care se comunică pârâtului, prin apărător.
Instanța pune în vedere reclamantului să precizeze dacă dorește să mai adauge ceva în legătură cu calitatea sa de moștenitor.
Reclamantul arată că a solicitat să se declare nedemnitatea fratelui său și reconstituirea masei succesorale.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2015, reclamantul S. C., în calitate de moștenitor al părinților săi S. L., decedat la data de 26.01.2014 și S. M., decedată la data de 01.08.2014, a chemat în judecată pe pârâtul S. V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să declare nedemnitatea succesorală, în baza art. 959alin. 2 N.C.C. a pârâtului și obligarea acestuia să restituie toate bunurile însușite și valoarea rezultată din folosința acestora pe timpul posesiei de rea credință a averii părinților săi, conform art. 960 alin. 2 N.C.C.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că solicită declararea nedemnității pentru faptele prevăzute în art. 959alin. 1 lit. b și c N.C.C., întrucât pârâtul a acționat cu rea credință și cu viclenie, uneori cu violență, pentru a-i împiedica pe părinții S. L. și S. M. să întocmească un testament, iar în situația în care acesta ar fi fost întocmit, să-l distrugă pentru a-și însuși în totalitate averea părinților și înlăturarea reclamantului de la moștenire.
La cerere au fost anexate, înscrisuri, în copie (filele 5-7).
La data de 19.05.2015, pârâtul a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, prin care a înțeles să formulez următoarele apărări: potrivit art. 959 alin. 2 Cod civil, pârâtul a invocat excepția de decădere din termenul de 1 an de la deschiderea moștenirii de a cere instanței judecătorești să declare nedemnitatea succesorală a pârâtului față de defunctul S. L. (tatăl pârâtului și al reclamantului); pe fondul cauzei în raport de probele ce vor fi administrate, a solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia acestui proces.
În drept, pârâtul a invocat dispoz. art. 205- 208 Cod procedură civilă.
La întâmpinare au fost anexate, înscrisuri, în copie (filele 31-39)
La data de 17.06.2015, reclamantul a depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care a făcut completări la cererea de chemare în judecată, respectiv a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, precum și obligarea acestuia să depună dosarul cauzei anumite acte, în copie. Reclamantul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să declare nedemnitatea pârâtului față de ambii părinți defuncți și obligarea acestuia la restituirea tuturor bunurilor, valorilor și actelor avute în posesie prin rea credință.
La termenul de judecată de la data de 05.10.2015, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției lipsei calității procesuale active, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana care formulează cerere de chemare în judecată și cel care este titularul dreptului afirmat.
Prin prezenta acțiune, reclamantul a solicitat, în esență, obligarea pârâtului să îi restituie bunurile din masa succesorală a părinților săi, precum și valoarea rezultată din folosința acestora, ca urmare a declarării nedemnității acestuia față de defuncții S. L. și S. M., în temeiul art. 959 C.Civ.
Așadar, capătul de cerere privind declararea nedemnității pârâtului are ca finalitate crearea premiselor pentru obligarea pârâtului la restituirea bunurilor din masa succesorală a defuncților, precum și a contravalorii folosinței acesora.
Instanța reține că restituirea bunurilor din masa succesorală, precum și a contravalorii folosinței acestora nu poate fi solicitată decât de către un succesor al persoanei depre a cărei masă succesorală este vorba, în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra acestor bunuri, ca urmare a dezbaterii succesiunii.
În cauză, părțile nu au contestat faptul că nu s-a dezbătut până în prezent succesiunea părinților lor, S. L. și S. M..
În aceste condiții, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada calității sale de moștenitor al părinților săi, care să îi confere, implicit, calitate procesuală activă într-o acțiune prin care se urmărește obligarea unei persoane la restituirea bunurilor din masa succesorală și a valorii rezultate din folosința acestora și nici nu a solicitat instanței constatarea calității sale de moștenitor.
Pentru aceste motive, instanța va admite excepția calității procesuale active a reclamantului și va respinge acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge cererea formulată de reclamantul S. C., domiciliat în comuna Uliești, ., județul Dîmbovița în contradictoriu cu pârâtul S. V., domiciliat în București, ., ., ., sector 6, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
RED.DD/Thred.A.M.
4 ex/02.11.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7434/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7526/2015.... → |
|---|








