Pretenţii. Sentința nr. 7434/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7434/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 7434/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7434
Ședința publică din data de 02.10.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta Asociația de proprietari . cu pârâtul N. G..
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 11.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18.09.2015, iar apoi pentru data de 25.09.2015 și apoi pentru azi 02.10.2015.
După deliberare,
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 13.03.2014, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . contradictoriu cu pârâtul N. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 5.023,09 lei, compusă din valoarea cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari și a penalităților de întârziere pentru perioada mai 2013 - decembrie 2013 inclusiv, respectiv obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul N. G. este proprietarul imobilului situat în București, Lt. G. Saidac nr. 2A, ., ., iar conform dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari, îi revenea obligația de a plăti lunar, conform listei de plată, cota de contribuție ce îi revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Astfel, conform dispozițiilor legale sus-menționate coroborate cu lista de plată (afișata la 21.01.2014) a cheltuielilor asociației de proprietari, reclamanta a precizat că pârâtului îi incumba obligația de a achita suma de 5.023,09 lei, reprezentând cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, compusă din consumuri individuale (apa caldă, apa rece, încălzire), cheltuieli pe cotă parte indiviză, cota lunară fonduri, restante, precum și penalizări (0,2%/zi) etc.
Reclamanta a menționat că existența creanței rezultă din lista lunară de plată, lista necontestata de către pârât conform prevederilor legale. Cu privire la exigibilitatea creanței, legiuitorul a statuat în art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 că “termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice”, întrucât termenul de 20 de zile s-a împlinit, iar creanța sa este scadentă.
De asemenea, reclamanta a învederat instanței faptul că a parcurs procedura prealabilă prevăzută de legiuitor, în sensul că a comunicat pârâtului o invitație pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, prin intermediul Biroului de mediator F. C.. În ciuda demersurilor sale de soluționare pe cale amiabilă a situației litigioase, pârâtul nu i-a achitat până în prezent nicio sumă de bani și nu a dat curs invitației de soluționare a litigiului prin mediere.
În concluzie, reclamanta a arătat că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei, în cuantum de 5.023,09 lei, pe care nu a achitat-o benevol până la data formulării prezentei.
În drept, reclamanta și-a întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 46, art. 49 alin. 2, art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, liste de plată aferente perioade decembrie 2013, cerere nr. 188 din 05.02.2014 emisă către Biroul de Mediator F. C., copie carte identitate pârât, proces-verbal privind ședința Comitetului Executiv din 07.01.2013, proces-verbal constatator din 16.02.2013, proces-verbal din 17.03.2013, comunicare emisă de către Asociația de Proprietari . . Srl, proces-verbal constatator din 22.04.2013, proces-verbal al Adunării Generale din 23.04.2012, proces-verbal privind ședința Comitetului Executiv din 29 aprilie 2013, proces-verbal al Adunării Generale din 1.05.2004, proces-verbal din 31.05.2013 emis de către Electro-Service Srl, proces-verbal din 02.07.2013 emis de către Asociația de Proprietari . ocazia verificărilor branșamentelor individuale de apă rece și apă caldă, raport constatator din 08.07.2013, proces-verbal din 12.07.2013 privind ședința Comitetului Executiv, notificare somație de plată din 27 noiembrie 2013.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La data de 04.04.2014, reclamanta a depus prin serviciul Registratură cerere precizatoare prin care a arătat că, la data de 16.02.2013 s-a întocmit procesul-verbal constatator prin care s-a menționat faptul că, în urma sesizării echipei de intervenție delegate de către S.C. Techem Energy Services S.R.L. pentru montarea repartitoarelor de costuri la apartamentele la care s-au constatat disfuncționalități sau lipsa acestora, s-a constatat că la apartamentul nr. 21 a fost realizată o instalație de încălzire prin pardoseală în mod clandestin și fraudulos prin care se realiza consum de energie termică fără ca acesta să fie contorizat.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 12.07.2013, Comitetul executiv a stabilit contorizarea individuală a consumurilor de apă caldă și apă rece în sistem paușal pentru apartamentul nr. 21 având în vedere lipsa verificării instalațiilor de contorizare montate în acel imobil, apartamentul urmând a fi considerat ca nefiind contorizat.
Totodată, reclamanta a învederat că penalitățile sunt în cuantum de 0.2 % pentru fiecare zi de întârziere și se aplică numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul stabilit pentru plată fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Prin aceeași cerere reclamanta a arătat că suma de 5.441,98 lei reprezintă contravaloarea cotelor de întreținere, iar suma de 801,66 lei reprezintă contravaloarea penalităților de întârziere.
La data de 04.06.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul N. G. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.
În ceea ce privește inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, pârâtul a precizat că reclamanta a formulat și a depus cererea de chemare în judecată fără a parcurge procedura prealabilă referitoare la informarea privind medierea. Astfel, la cererea de chemare în judecată, reclamanta a atașat un înscris intitulat „CERERE", prin care d-na I. A. V., în calitate de avocat, se adresează Biroului de Mediator F. C. cu rugămintea de a lua act de intenția clientului ASOCIAȚIA DE P. . demara procedura de informare - mediere cu subsemnatul - pârât, cu propunerea ca întâlnirea să aibă loc vineri, 14.02.2014, ora 12.00.
Prin rezoluția instanței de judecată, a precizat pârâtul că reclamanta a fost înștiințată să depună, referitor la MEDIERE, sub sancțiunea anulării cererii, dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii, respectiv certificatul de informare eliberat de către mediatorul care a realizat informarea, până la primul termen de judecată.
Pârâtul a menționat că reclamanta nu a depus, referitor la MEDIERE, dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii, respectiv certificatul de informare eliberat de către mediatorul care a realizat informarea, motiv pentru care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, pârâtul a arătat că din Notificarea somație de plată datată la 27.11.2013, i se învederează faptul că figurează cu un debit restant în sumă de 2.932,52 lei și penalități aferente în sumă de 292,96 lei calculate până la data respectivei notificări, iar la respectiva notificare s-a anexat un tabel cu calcul consum estimativ pe perioade care cuprinde perioada încadrată între 01.08.220 și 01.04.2013.
Prin urmare, pârâtul a solicitat instanței admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind prescrisă.
Pârâtul a precizat că a făcut diligențe în a achita cota de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari aferente apartamentului 21 pe care o datorează pentru perioada mai 2013-decembrie 2013 inclusiv, iar dovadă stau chitanțele prin care a achitat fie în mod direct, către ASOCIAȚIA DE P. . contribuție, fie chitanțele prin care am depus în contul ASOCIAȚIEI DE P. . ALPHA BANK SĂ Sucursala Crângași sume de bani cu titlu de cote de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari aferente apartamentului 21.
De asemenea, pârâtul a arătat că motivul pentru care Președintele Asociației de P. nu a mai dorit să-i încaseze cotele de întreținere și a trebuit să achite prin plată în contul deschis la ALPHA BANK Sucursala Crângași este faptul că în urma unor reparații efectuate în apartament a montat și un by-pass, care a funcționat de la data de 27.10.2009 până la data de 31.05.2013 când a fost remediat by-passul de către cel angajat de Asociația de P..
A arătat pârâtul că a achitat paguba adusă Asociației de proprietari, achitând suma de 932 lei cu chitanța 706 din 30.05.2013. Astfel, în data de 31.05.2013 au fost montate sigilii pentru remedierea by-passului, situație constatată prin procesele - verbale încheiate la 31.05.2013, iar în data de 01.06.2013 a achitat lucrarea efectuată la instalația de apă pentru eliminarea by-passului în cuantum de 360 Ron.
Pârâtul a arătat că nu a refuzat niciodată să-și execute obligațiile asumate, a fost însă împiedicat chiar de către reclamant să o facă.
În drept, pârâtul a invocat dispozițiile art. 14 și urm., art. 2500 și urm. din Codul civil.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei, în copie, chitanța nr. 857/02.07.2013, chitanța nr. 450 din 16.04.2013, chitanța nr. 680 din 28.05.2013, chitanța nr. 706 din 30.05.2013, chitanța nr. 856 din 02.07.2013, chitanța nr. 2601 din 20.09.2012, chitanța nr. 1026 din 01.08.2013, chitanța nr._/4346 din 04.10.2013, chitanța nr._/4346 din 04.10.2013, chitanța nr._/2616 din 11.11.2013, chitanța nr. 149 din 28.01.2014, chitanța nr._/1845 din 01.04.2014.
La data de 5 iunie 2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: factura nr._ din 01.06.2013, proces-verbal din 31.05.2013, contract încheiat cu Instal Construct Sistem Srl, proces-verbal din 07.08.2002, comunicare din data de 17.06.2013.
Prin încheierea din data de 19.09.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa medierii, iar prin încheierea din data de 28.11.2014 instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârât la termenul din data de 24.10.2014 precum și excepția prescripției ca neîntemeiate.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu raportul de expertiză contabilă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Pârâtul N. G. este proprietarul apartamentului nr. 21 din blocul nr. 12A situat în București, . nr. 2A scara 1 sector 6, aspect necontestat de către pârât care a și avut, de altfel, calitatea de președinte al asociației reclamante la momentul înființării acesteia (astfel cum rezultă din procesul-verbal al Adunării General de constituire a Asociației de proprietari – filele 43-44).
Analizând cererea prin prisma probelor administrate și a susținerilor părților, instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată, urmând a o admite în parte, pentru următoarele considerente:
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin HG 1588/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. După o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului stabilit pentru plată, Asociația de Proprietari poate să calculeze și să perceapă penalități de întârziere pentru suma neplătită, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv, după cum rezultă din dispozițiile art. 25 din H.G. nr. 1588/2007, și care se aplică pentru fiecare cotă de întreținere lunară, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere la care s-a aplicat.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 184-196 și 238-249) rezultă că pârâtul datorează reclamantei suma de 765,96 lei cu titlu de cote de întreținere și suma de 822,14 lei cu titlu de penalități aferente perioadei mai 2013-ianuarie 2014.
În formularea acestei concluzii, s-a reținut în raportul de expertiză (fila 188) că reclamanta nu a aplicat corect și în concordanță cu dispozițiile legale diferențele rezultate dintre consumul individual și cel facturat de furnizorul Apa N. rezultat din citirea apometrului general. Astfel, asociația de proprietari nu a prezentat reguli scrise sau regulament propriu de stabilire a modului de repartizare a acestor diferențe (art. 40 din H.G. nr. 1588/2007), motiv pentru care pentru efectuarea raportului de expertiză au fost folosite drept criteriu de repartizare pentru luna mai 2013 Ordinul nr. 29/23.12.1993 și anexa la Ordinul nr. 343/2010 al ANRSC deoarece pârâtul a sigilat apometrele conform procesului-verbal din data de 31.045.2013 întocmit de către S.C. Electro-Service S.R.L.
Instanța constată că, într-adevăr, reclamanta avea obligația ca, potrivit art. 40 din H.G. nr. 1588/2007, să adopte reguli scrise sau un regulament propriu de stabilire a modului de repartizare a diferențelor rezultate. Or, în lipsa unui asemenea regulament, față de dispozițiile art. 5 alin. 3 NCPC, este justificată aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 7 alin. 2 din Normativul ANRSC pentru stabilirea consumului de apă aferent apartamentului pârâtului.
În ceea ce privește plata efectuată cu chitanța nr. 706/30.05.2013 invocată de către pârât și reținută de către expertul său parte, instanța constată că în mod corect aceasta nu a fost avută în vedere la întocmirea raportului de expertiză în cauză având în vedere că, prin întâmpinarea formulată, pârâtul a recunoscut că această plată a reprezentat contravaloarea pagubei aduse Asociației de proprietari ca urmare a montării unui by-pass care a funcționat în perioada 27.10._13 (fila 89).
Referitor la modalitatea de realizare a imputației plăților prin raportul de expertiză contestată de către reclamantă, instanța constată că, din dispozițiile art. 1506, 1507 și 1508 N.C.civ., rezultă că, în lipsa acordului părților cu privire la ordinea stingerii datoriilor, debitorul este cel îndreptățit să indice, atunci când plătește, datoria pe care înțelege să o execute, și numai în lipsa acestei indicări creditorul fiind îndreptățit să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se va imputa.
Față de aceste dispoziții legale, instanța constată că, în condițiile în care debitorul a indicat în mod expres debitul pe care înțelege să îl stingă prin plată, hotărârea Comitetului executiv din data 07.01.2013 invocată de către reclamantă unde este prevăzută ordinea de stingere a debitelor nu își găsește aplicarea, aceasta producând efecte numai în situația în care debitorul nu a efectuat imputația plății. Pentru aceste considerente, instanța nu poate reține criticile aduse de către reclamantă concluziilor raportului de expertiză sub acest aspect.
Instanța reține că, în materia obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației a cărei existență a fost probată mai întâi de către creditor.
În speță, pârâtul, deși îi revenea această sarcină în baza art. 249 NCPC, nu a făcut dovada achitării sumei de 765,96 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2013-ianuarie 2014 și nici a sumei de 801,66 lei reprezentând penalități de întârziere.
În consecință, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a acestor sume, cu respectarea principiului disponibilității părților în ceea ce privește cuantumul penalităților de întârziere (reclamanta solicitând obligarea pârâtului doar la plata sumei de 801,66 lei cu titlu de penalități de întârziere), urmând a respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cuantumul onorariului expertului, față de complexitatea cauzei și munca depusă de către expert, instanța apreciază că se impune majorarea acestui onorariu de la 800 lei la 1.600 lei, urmând a obliga reclamanta și pârâtul la plata în contul BLET a câte 400 lei fiecare față de admiterea în parte a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. ._, cu sediul procesual ales în București, Calea 13 Septembrie nr. 127, ., ., sector 5 în contradictoriu cu pârâtul N. G., având CNP_, domiciliat în București, . nr. 2A, ., ., sector 6 și cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat P. I. M., cu sediul în București, .. 43, ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 765,96 lei reprezentând cote de întreținere aferente perioadei mai 2013-ianuarie 2014 și a sumei de 801,66 lei reprezentând penalități de întreținere.
Respinge, în rest, cererea ca neîntemeiată.
Dispune majorarea onorariului de expert de la 800 lei la 1.600 lei și obligă reclamanta și pârâtul la plata în contul BLET a câte 400 lei fiecare.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7440/2015. Judecătoria... | Succesiune. Sentința nr. 7512/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|








