Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7509/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7509/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 7509/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7509

Ședința publică de la data de 05.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. C. D.

GREFIER: M. A.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect înlocuire amendă contravențională -perimare, privind pe petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București în contradictoriu cu intimata C. R. N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că au trecut mai mult de 6 luni de zile de la efectuarea ultimului act de procedura în cauză, aceasta fiind suspendată la data de 15.01.2015, în baza dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, după care,

Instanța, din oficiu, invocă perimarea cererii de chemare în judecată, având în vedere că de la ultimul act de procedură în cauză au trecut mai mult de 6 luni.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, la data de 30.07.2013, sub nr._, petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, în baza art. 192, art. 194 din Codul de Procedură Civilă, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, art. III alin. 1 din O.U.G. nr. 108/2003 pentru desființarea închisorii contravenționale și O.G. nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, a solicitat în contradictoriu cu intimata C. R. N. (CNP_) înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate prin procesele-verbale de contravenție menționate în adresa Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 6 nr. 289-13-_/03.06.2013, cu sancțiunea obligării pârâtei la prestarea unei activități în folosul comunității.

La termenul de judecată din 15.01.2015, instanța a dispus suspendarea cauzei, în temeiul art. 242 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.01.2015, când cauza a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 242 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către petentă a obligației de a depune la dosarul cauzei 166 exemplare ale cererii de chemare în judecată, 166 exemplare ale cererii precizatoare și 166 copii de pe înscrisuri.

Articolul 416 alin. 1 Cod procedură civilă stipulează că orice cerere de chemare în judecată în materie civilă se perimă, de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că suspendarea cauzei (fiind ultimul act de procedură realizat în cauză), s-a efectuat la data de 15.01.2015, în raport de această dată se va calcula termenul de perimare de 6 luni de zile. Potrivit art. 181 alin. 1 pct. 3 Cod procedură civilă, termenul care se socotește pe luni se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună. În speță, termenul de perimare s-a împlinit la data de 15.07.2015.

Instanța constată că dosarul de față a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni de zile din vina petentei, care avea obligația de a redeschide judecata.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea privind pe petenta Direcția G. de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, cod de înregistrare fiscală_/06.07.1993 în contradictoriu cu intimata C. R. N. (CNP_), domiciliată în București, .. 92, ., ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. DDC/Dact.AM

04 exemplare/15.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă. Sentința nr. 7509/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI