Validare poprire. Sentința nr. 6151/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6151/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 6151/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6151

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect validare poprire, privind pe creditoarea S. S., în contradictoriu cu debitorul F. I. și terțul poprit .-în insolvență.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța dispune rectificarea mențiunii în sistemul informatic Ecris în ceea ce privește terțul poprit, în sensul că acesta se află în insolvență, potrivit înscrisurilor aflate la f. 36-57 din dosar, urmând a se menționa corect terțul poprit .-în insolvență.

Având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 790 alin. 1 coroborat cu art. 651 Cod procedură civilă.

De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod de procedură civilă apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează estimativ 3 luni de zile.

Instanța, considerând proba cu înscrisurile depuse de creditoare și terțul poprit la dosar ca fiind admisibilă și concludentă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, o încuviințează.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 27.05.2015, sub nr._, creditoarea S. S. în contradictoriu cu debitorul F. I. și terțul poprit .-în insolvență, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc T. C. S., obligarea terțului poprit la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitoarei, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în temeiul art.453 alin.1 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin adresa din data de 20.04.2015, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați C., T. și I. a dispus terțului poprit ., înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitorul F. I..

Poprirea a fost dispusă de către B. C., T. și I. în dosarul de executare nr.108/2015, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr._/06.02.2007, emis de Citibank România SA, convenție de creditare cesionată în data de 29.05.2013 de către S. S., titlul fiind investit cu formulă executorie de Judecătoria Sector 4 București în data de 05.12.2014 în dosarul nr._/4/2014.

Având în vedere că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitorului, până la concurența sumei de 3.383,87 lei, creditoarea a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile legale indicate în cuprinsul acesteia.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie următoarele înscrisuri: ordin de plată nr.685/28.04.2015, adresă de înființare a popririi din 20.04.2015 și dovada comunicării acesteia, adresa nr._/04.05.2015, adresa nr.M/5270/01.04.2015, încheierea de la 09.02.2015, cerere de executare silită, încheiere din camera de consiliu de la 05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._/4/2014, contract de credit nr._/06.02.2007, cerere de credit pentru nevoi personale, împuternicire.

Prin compartimentul registratură, la data de 08.07.2015, terțul poprit a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi, ca fiind neîntemeiată.

În fapt, în data de 20.04.2015, în cadrul dosarului de executare nr.108C/2015, deschis împotriva debitorului F. I., de către B. C., T. și I., s-a dispus executarea prin înființarea popririi în cota de 1/3 asupra veniturilor obținute de către acesta până la îndestularea creanței în cuantum de 3.383,87 lei (2.596,06 lei, debit principal; 787,81 lei cheltuieli executare silită).

În data de 30.04.2015 a fost comunicată terțului poprit adresa de înființare a popririi.

Terțul poprit a adus la cunoștință că debitorul nu mai este angajatul său din data de 17.02.2015, astfel că, la data comunicării adresei acesta nu mai figura ca angajat al societății, fapt din care rezultă imposibilitatea de a efectua reținerea din veniturile debitorului.

În drept, terțul poprit a invocat art.205 Cod procedură civilă și art.55 Codul muncii.

La întâmpinare, terțul poprit a anexat decizia nr.549/17.02.2015 și buletinul procedurilor de insolvență nr.5458/23.03.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 790 alin. 1 și alin. 4 Cod de Procedură Civilă, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.

În speță, raporturile dintre debitorul F. I. și terțul poprit . au încetat la data de 17.02.2015 (decizia de încetare a contractului de muncă nr. 549/17.02.2015, f. 38).

Rezultă la data comunicării adresei de înființare a popririi de către executorul judecătoresc, anume 30.04.2015 (f. 5-6), terțul poprit nu datora nicio sumă de bani debitorului, deoarece acesta din urmă nu mai era angajatul societății-terț poprit.

Instanța apreciază că nu are relevanță faptul că terțul poprit nu a răspuns executorului în termen de 5 zile pentru a-l înștiința că debitorul nu mai este angajatul său, validarea popririi fiind imposibilă în cazul în care terțul poprit nu datorează nicio sumă de bani debitorului la data comunicării adresei de înființare a popririi.

Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea de validare a popririi, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S. S., cu sediul în București ., subsol, parter, . sector 4 la ., în contradictoriu cu debitorul F. I., cu domiciliul în București, .. 158A, ., . și terțul poprit .-în insolvență, cu sediul ales în București, ., sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare, potrivit art. 791 Cod procedură civilă.

Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. M.M.

05 exemplare/09.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 6151/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI