Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1570/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1570/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 24-02-2016 în dosarul nr. 1570/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.1570

Ședința din Camera de Consiliu din data de 24.02.2016

Instanța constituită din

P. A. N.

GREFIER C. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect încuviințare executare silită, înaintată de petentul B. B. ȘI B., privind pe creditorul U. C. SA și debitorul ..

La apelul nominal făcut în ședință, nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 666 C.p.c.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționare cu privire la excepția invocată.

INSTANȚA

Prin cererea înaintată instanței de B. B. ȘI B., înregistrată pe rolul instanței la data de 19.02.2016, privind pe creditorul U. C. SA și debitorul ., s-a solicitat în cadrul dosarului de executare nr. 35/2016, instrumentat de biroul executorului judecătoresc sus menționat, încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._ emis la data de 22.07.2013, scadent la data de 03.02.2016.

Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei.

În susținerea cererii s-au depus la dosar cererea de executare silită a creditoarei, biletul la ordin, în copie, încheierea din data de 16.02.2016.

La primul termen de judecată instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive, cu privire la care reține următoarele:

În materia executării silite, instanța constată că potrivit art. 666 alin.1 C.proc.civ executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare. Art. 651 alin. 1 C.pr.civ statuează că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă legea nu dispune altfel.

Instanța constată că, sediul debitoarei este Otelu R., județ C. S..

În consecință, având în vedere că debitorul nu își are sediul în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, față de prevederile art.666 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.651 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află sediul debitoarei, respectiv în favoarea Judecătoriei Caransebeș, jud. C. S..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Declină competența de soluționare a cererii înaintate de petentul B. B. ȘI B., cu sediul în București, .. 23, .. 1, ., privind pe creditorul U. C. SA, cu sediul în M., .-115, corp C 1, județ Ilfov și debitorul ., cu sediul în Otelu R., ., județ C. S., în favoarea Judecătoriei Caransebeș, jud. C. S..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.02.2016.

P. GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 1570/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI