Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 73/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 73/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 73/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 73

Ședința publică din data de 12.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. V. I. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.A., având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă creditoarea, prin reprezentant convențional, avocat N. I. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2016 care se depune la dosarul cauzei în ședință publică.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța acordă cuvântul asupra competenței privind soluționarea cererii de chemare în judecată.

Creditoarea, prin avocat, menționează că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății.

Instanța, verificând competența conform art.131 alin.1 din C.pr.civ., constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial în temeiul conform art. 94 pct.1 lit. j C.pr.civ., art.1016 C.pr.civ. si HG. nr.337/1993.

La interpelarea instanței, creditoarea, prin avocat, menționează că solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri.

Conform art.238 din C.pr.civ. instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.

În temeiul art.255 C.pr.civ. și art.258 C.pr.civ., încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile existente la dosar, apreciind-o admisibilă, utilă, concludentă, pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

Instanța ia act că debitoarea nu a formulat întâmpinare.

Nemaifiind probe de administrat și constatând că nu sunt alte cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art.392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului.

Creditoarea, prin avocat, solicită admiterea cererii astfel cum a formulat-o și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 02.11.2015, creditoarea ., în contradictoriu cu debitoarea . solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 10.216,95 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturii nr._/24.11.2014 emisă în baza contractului cadru de furnizare nr._/18.02.2011 încheiat între părți și acceptată la plată de către debitoare; a sumei de 3.708,75 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere de 0,15%/zi, calculate conform art. 4 pct. 4.1 din contractul încheiat între părți până la data de 22.10.2015 și în continuare de 0,15% pe zi de întârziere care vor fi calculate asupra sumelor datorate de la 22.10.2015 până la achitarea integrală și efectivă a debitului; precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale în baza Contractului cadru de furnizare nr._/18.02.2011. În temeiul acestui contract debitoarea achiziționând de la societatea creditoare diferite produse.

În urma relațiilor comerciale existente, . și-a respectat obligațiile asumate prin acest contract, emițând în acest sens factura nr._/24.11.2014, în valoare totală de 10.216,95 lei.

Forța obligatorie a contractelor, consacrată de art. 1270 Cod civil, corelată cu obligația debitorului de executare a propriilor obligații cu buna-credința (art. 1272 Cod civil, art.1170 Cod civil) da dreptul creditorului de a cere îndeplinirea exactă a obligațiilor asumate contractual de debitor, precum și dreptul la dezdăunare (art. 1164, art.1516, art.1530 Cod civil), în caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare.

Mai mult decât atât, debitoarea a recunoscut prin extrasul de cont emis la data 16.06.2015, semnat si stampilat de către aceasta, faptul că până la acea dată, datorează societății creditoare suma de 10.216,95 lei.

Deoarece creditoarea dorit soluționarea acest litigiu pe cale amiabila, a notificat debitoarea în data de 08.09.2015 conform art. 1014 cod procedura civila, să achite debitul restant, însă aceasta nici până în prezent nu și-a achitat datoria.

Cuantumul creanței față de debitoare la data de 22.10.2015este de 13.925,7 lei format din 10.216,95 lei reprezentând contravaloarea facturii emisă și acceptată la plată de către debitoare la care s-au adăugat penalități de întârziere de 0,15%/zi în cuantum de 3.708,75 lei.

Având în vedere cele menționate mai sus si mai ales faptul ca debitoarea recunoaște cuantumul creanței, necontestând-o, dar cu rea-credința nu dorește să-și îndeplinească obligațiile pe care le are față de societatea creditoare, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună emiterea unei ordonanțe de plată în care să menționeze obligația debitoarei de a plăti în termen de maxim 10 zile suma de 10.216,95 lei, reprezentând contravaloarea neachitată a facturii emise în baza contractului cadru de furnizare nr._/18.02.2011 și acceptată la plata de către debitoare, suma de 3.708,75 lei reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere de 0,15%/zi, calculate până la data de 22.10.2015 și în continuare de 0,15% pe zi de întârziere care vor fi calculate asupra sumelor datorate de la 22.10.2015 până la achitarea integrală și efectivă a debitului și cheltuielile de judecată

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.013 si urm. Cod proc civila.

În dovedirea cererii, creditoarea a depus în copie lista creanțe și datorii, contract cadru de furnizare nr._/18.02.2011, actele adiționale nr.2 din 04.05.2012, nr.3/20.08.2012 la contract, factura fiscală ./08 nr._/24.11.2014, aviz de însoțire a mărfii . nr._/24.11.2014, extras de cont.

La data de 18.11.2015, prin serviciul registratură, creditoarea a depus documentele solicitate de instanță prin rezoluția din data de 03.11.2015.

Debitoarea nu a formulat întâmpinare în cauză.

In probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.

Cerere legal timbrată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că:

Între parțile litigante se derulează raporturi comerciale potrivit Contractului cadru de furnizare nr._/18.02.2011, cu actele adiționale subsecvente, în baza căruia creditoarea s-a obligat sa livreze produse pe baza comenzii debitoarei, în mod corelativ, debitoarea s-a obligat să achite prețul produselor, la tariful agreat de parți.(f.5-10 dosar).

In executarea contractului si pentru serviciile prestate, reclamanta a emis factura fiscală PL/08 nr._/24.11.2014, (f.11 dosar), aferentă contravalorii produselor livrate debitoarei prin comanda nr._/12.09.2014-după cum s-a menționat pe factură, debitoarea recepționat marfa și a semnat pentru primirea fără obiecții, după cum reiese din avizul de însoțire a mărfii (f.12 dosar), însă nu a achitat contravalorea la scadență.

Din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, și ținand cont de regula potrivit căreia in materia răspunderii civile contractuale, debitorului îi incumba sarcina dovedirii îndeplinirii integrale a obligației de plata (iar debitoarea, in speta, nu a facut nici o proba in acest sens, instanța mai retine ca, deși a beneficiat de produsele livrate, debitoarea nu a achitat, la scadenta contravaloarea acestora, conform facturilor emise de creditoare,

Văzând dispozițiile art.662 Cod Pr.Civ. se apreciază că, creanța în sumă de 10.216,95 lei este certă, existenta ei neîndoielnica rezultând din factura și avizul de însoțire a mărfii depuse la f.11,12 dosar.

Este o creanță lichidă rezultând din situația că s-au pus la dispoziția debitoarei, produse, conform facturii, folosite și acceptate de către debitor, prin recepționarea produselor livrate fără obiecții.

Este o creanță exigibilă, adică ajunsă la termen, deoarece factura urma a fi achitată în integralitate la data scadentei, respectiv în 90 zile calendaristice de la emiterea facturii, (conform actului aditional nr.3/20.08.2012 la Contractul cadru), însă debitorul nu a făcut dovada plății.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea debitoarei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 3.708,75 lei (calculate asupra debitului până la data de 22.10.2015, -conform, fisă calcul depusă la fila 14 dosar), instanța a constat că potrivit clauzei de la art.4.1 din Contract este menționat faptul că, în caz de întârziere la plata se vor percepe penalități de 0,15% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului restant.

Conform dispozițiilor art.1538 Noul C civil, clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale, iar potrivit dispozițiilor art.1539 Cod civil, creditorul nu poate cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, afară dacă penalitatea nu s-a stipulat pentru simpla întârziere a executării.

Astfel, față de aceste dispoziții legale, și având în vedere și art.1270 Cod civil, natura convențională, precum și funcțiile și consecințele clauzei penale, instanța a apreciat că, pentru a fi în prezența unei asemenea clauze, este necesară existența unei convenții exprese a părților în acest sens, condiție îndeplinită în cauză.

In plus, se observa ca debitoarea nu a depus întâmpinare, deși a fost citată cu acesta mențiune, precum si cu mențiunea ca în cazul nedepunerii întâmpinării, instanța, față de împrejurările cauzei, poate considera aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditorului, astfel ca instanța va face aplicare în speță a prevederilor art.1019, alin.3. Cod Pr.Civ.

Având in vedere caracterul cert, lichid si exigibil al creanței ce formează obiectul litigiului, dovedit prin proba cu înscrisuri administrată în cauza, în temeiul art.1022 Cod procedura civilă, instanța va admite cererea și va ordona debitoarei să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii suma de 10.216,95 lei reprezentând debit și suma de 3.708,75 lei reprezentând penalitați calculate asupra debitului, până la data de 22.10.2015, precum și în continuare până la data plății efective.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art.453, alin.1 Cod procedura civila, debitoarea urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru în cuantum de 200 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. V. I. S.R.L., cu sediul în București, ., sector 6, J_, C. RO_, și cu sediul ales la Cabinet Avocat “N. I.-M., din București, ., sector 5, în contradictoriu cu debitoarea .> cu sediul social în Târgoviște, ., județul Dâmbovița, J_, C. RO_.

Ordonă debitoarei să plătească creditoarei în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii suma de 10.216,95 lei reprezentând debit și suma de 3.708,75 lei reprezentând penalitați calculate asupra debitului până la data de 22.10.2015, precum și în continuare până la data plății efective.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare /înmânare, cererea se depune la Judecatoria Sectorului 6 București.

Pronunțată in ședința publica azi, 12.01.2016.

PREȘEDINTE GREFIER

A. G. Ș. G.

RED.AG/Thred.MM

4 ex/22.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 73/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI