Plângere contravenţională. Sentința nr. 9944/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9944/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 9944/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9944

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 26.11.2015

Instanța constituită din:

Președinte: T.-D. I. L.

Grefier: T. C.-I.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul C. Ș. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

Dezbaterile în fond au avut loc la data de 23.11.2015, fiind consemnate în încheierea de dezbateri de la acel termen, când instanța – pentru motivele consemnate în încheierea de dezbateri - a amânat pronunțarea pentru azi, 26.11.2015, hotărând după cum urmează:

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze instanța constată că:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 27.08.2015, sub nr._, contestatorul C. Ș., în contradictoriu cu intimata CNADNR SA – CESTRIN, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Procesului Verbal de Constatare a contravenției . nr._ din data de 03.08.2015.

În motivarea plângerii în fapt, contestatorul a învederat instanței faptul că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 03.08.2015. s-a dispus sancționarea sa cu amendă contravențională în valoare de 250.00 lei pentru fapta de a conduce fără a deține rovinietă valabilă pentru vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_, proprietate personală, în data de 11.04.2015. ora 15:49 pe DN21 km 58 Bărăganul, jud. B.. Contestatorul a mai arătat că procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 03.08.2015 i-a fost comunicat Ia data de 12.08.2015 la fostul domiciliu din B., ., ., ., astfel încât a considerat că plângerea a fost depusă în termenul legal.

Contestatorul a mai învederat instanței faptul că la data de 11.04.2015, a solicitat prin serviciul SMS 7500 achitarea rovignetei. Acest serviciu este disponibil începând cu data de 29.11.2012 ca urmare a intrării în vigoare a prevederilor Ordinului Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 2166/2012 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr.769/2010, cu modificările și completările ulterioare. Conform Comunicatelor Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în urma transmiterii de către solicitant a doua SMS-uri către serviciul 7500. acesta va primi un SMS de confirmare a emiterii rovinietei. Confirmarea emiterii rovinietei va conține următoarele informații: ., nr. de înmatriculare al vehiculului, categoria rovinietei. anul, luna, ziua și ora expirării valabilității acesteia.

Astfel, contestatorul a arătat că ulterior transmiterii celor două SMS-uri către serviciul 7500 la orele 10:27:12 respectiv 10:27:37, conform facturii detaliate nr. VDF_ din data de 23.04.2015 a recepționat la aceeași oră 10:27 de Ia nr. de SMS_ mesajul în care se precizat că a fost emisă rovinieta_ categoria A, pentru vehiculul_, valabilă până la 17,04.2015 ora 23:59:59.

Față de cele învederate, contestatorul a solicitat instanței să dispună anularea Procesului Verbal de Constatare a contravenției . nr._ din data de 03.08.2015 ca nelegal și netemeinic.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15 din 24 ianuarie 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale clin România cu modificările și completările ulterioare; Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr, 2166/2012 privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aprobate prin Ordinul Ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr.769/2010.

În susținerea plângerii, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: Procesul Verbal de Constatare a contravenției . nr._ din data de 3.08.2015 împreuna cu dovadă de comunicare a acestuia; Comunicat privind emiterea rovinietelor prin intermediul serviciului de mesaje scurte: SMS din data de 10.05.2013 (cu aplicabilitate în rețeaua Vodafone), Factura detaliată nr. VDF_ din data de 23.04.2015.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.10.2015, intimata CNADNR CESTRIN, a învederat instanței faptul că la data de 11.04.2015, pe DN21 Km58+765m, pe raza localității Bărăganul, jud. BR, vehiculul cu e înmatriculare_, aparținând contestatorului a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 03.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._. Potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.

Intimata a arătat că acest proces verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei –S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.

Totodată a arătat că partea contestatoare nu a finalizat procedura de validare/confirmare a plații, astfel încât plata nu a fost înregistrată ca și valabilă. În aceste condiții intimata a apreciat că fapta întrunește cumulativ cele 4 trăsături ale unei contravenții, fiind tipică ( se încadrează ful abstract descris în norma de incriminare a contravenției ), antijuridică ( aduce atingere valorii ocrotite prin norma legală ), prevăzută de lege ( art. 8 din OG 15/2002 ) și săvârșită cu vinovăție.

Față de cele învederate, a solicitat instanței să dispună respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției contestat ca fiind temeinic și legal.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I nr. 769 / 2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: proba foto obținută cu sistemul S1EGMCR, autorizația de control a agentului constatator.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că :

Prin procesul-verbal . nr._/03.08.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

S-a reținut că la data de 11.04.2015, ora 11:03, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului a circulat pe DN21 km58+765m fără a deține rovinietă valabilă.

Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța va verifica îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

Examinând procesul-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, neidentificându-se niciunul dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală antemenționată.

Referitor la condițiile de fond, acestea se subsumează corectei încadrări juridice a faptei, astfel cum a fost reținută de agentul constatator. Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, iar potrivit alin. (5) utilizatorilor li se pot aplica amenzi contravenționale atât pe rețeaua de drumuri naționale din România, cât și în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat, la ieșirea din România.

În consecință, referitor la cerința legalității, instanța constată că aceasta este îndeplinită.

Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța constată că din niciun înscris depus de către petent și din niciun alt mijloc de probă nu rezultă faptul că acesta a achitat tariful de utilizare și trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România prin SMS astfel cum indică acesta prin cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, instanța constată că petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de contestatorul C. Ș., CNP_. domiciliat în București, ., ., . 6, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTORSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, ..401A, sector 6, înregistrată la ONRC sub nr. J_, CUI_, ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. TDIL/ Tehnored.PAS/4 ex/ 01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9944/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI