Pretenţii. Sentința nr. 1503/2016. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1503/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-02-2016 în dosarul nr. 1503/2016
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1503
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
P. C. A. E.
GREFIER P. E. C.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta . S.A., în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, care învederează instanței faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, pârâta nu a depus răspunsul la interogatoriul care i-a fost comunicat, după care:
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 94 lit. k C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.
Având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., instanța, în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni de zile.
Instanța, în baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtei.
Instanța constată că interogatoriul propus a fi administrate pârâtei persoană juridică a fost deja comunicat acesteia, astfel cum rezultă din filele 80-82 din dosar, însă nu s-a depus la dosar răspunsul.
De asemenea, instanța ia act de faptul că pârâta nu a solicitat probe și nu a formulat întâmpinare.
Instanța constată cercetarea judecătorească terminată, cauza în stare de judecată și o reține cauza pronunțare
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2015, reclamanta E. E. Muntenia SA, în contradictoriu cu pârâta M. F. SRL, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3191.17 lei, reprezentând consum energie electrică și/sau taxe deconectare/reconectare.
Această sumă reprezintă datoria certă, lichidă și exigibilă a debitorului față de E. E. Muntenia SA, așa cum reiese din fișa de situație a creanțelor, anexată la prezenta cerere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între E. E. Muntenia SA și pârâtă s-au derulat raporturi contractuale, acesteia fiindu-i atribuit codul de client_, în baza căruia reclamanta a livrat energie electrica către pârâtă, iar corelativ s-a născut obligația de plată a acesteia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către reclamantă.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care pârâta a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată toate obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
În conformitate cu contractul semnat, care este standard și aplicabil la nivel național, reglementat prin act normativ (Decizia președintelui A.N.R.E. nr. 57/1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 21 decembrie 1999 și Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice), E. E. Muntenia SA avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâta avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în baza facturilor emise de către societatea furnizoare, în termenul de scadență de 10 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe factură (art. 11 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice).
Întrucât actele normative anterior-menționate au fost publicate în forma inițială în Monitorul Oficial al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute în acestea, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 1007/2004, se prevede că furnizarea energiei electrice se face numai pe bază de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe cale de consecință, rezultă că acel consum care nu se realizează în baza unui contract intră sub incidența Codului penal.
În acest sens, reclamanta a arătat că, potrivit art. 11, lit. a din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, aprobate prin Decizia A.N.R.E. nr.57/1999, consumatorul are obligația să achite integral și la termen facturile emise de furnizor.
De asemenea, potrivit art. 14, alin. 1 și 3 din contractul-cadru de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate, aprobat prin Decizia A.N.R.E. nr. 57/1999:
(1) Factura emisă pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitată în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură.
(3) Neachitarea facturii de către consumator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilit conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
Totodată, reclamanta a învederat faptul că obligația de plată a consumatorilor pentru energia electrică consumată este expres prevăzută de Legea energiei electrice, astfel:
Potrivit prevederilor art. 54 din vechea lege a energiei electrice nr. 13/2007: În conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.
Potrivit prevederilor art. 59 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale: În conformitate cu prevederile contractului, clientul final este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate la prețul și în condițiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice.
Reclamanta a mai arătat că, în conformitate cu art. 61 alin. 2 din Legea nr.123/2012 a energiei electrice și gazelor naturale (art.56 alin. 2 din vechea lege a energiei electrice nr.13/2007), nerespectarea contractului de furnizare a energiei electrice de către clientul final poate atrage suportarea armatoarelor consecințe, după caz: penalizări, sistarea temporară a furnizării energiei electrice, rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice.
În ceea ce privește suportarea de către consumator a cheltuielilor furnizorului/operatorului de rețea pentru deconectarea și reconectarea la rețea, reclamanta a menționat că aceasta este reglementată de art.200 alin.5 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr.1007/2004.
În dovedirea recunoașterii și însușirii derulării contractului dintre pârâtă și E. E. Muntenia SA, stă și faptul că acesta a efectuat o . plăți către societatea reclamantă, așa cum rezultă și din situația financiară a pârâtei, anexată la prezenta.
Reclamanta a menționat faptul că expedierea facturilor de energie electrică se realizează cu operatorul național din domeniul serviciilor poștale și care se află în proprietatea statului român, acesta fiind furnizor unic al acestui serviciu universal în orice punct de pe teritoriul României.
Facturarea, respectiv emiterea facturilor se realizează conform Codului fiscal - art. 155, unde alin. 28 precizează că semnarea și stampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura.
Mai mult decât atât, reclamanta nu poate ignora practica judiciară în materie, astfel că a menționat Decizia nr. 29/E/12.01.2005 emisă de secția comercială a Curții de Apel Iași în care aceasta a admis un recurs formulat deoarece în prima instanță, Judecătoria Iași a respins acțiunea pe motiv că facturile depuse la dosar nu erau acceptate la plată de către pârâtă, prin semnătură și ștampilă.
Similar speței anterior menționate, contractul încheiat între părți și depus la dosar, are ca obiect furnizarea de energie electrică și clauzele acestuia conțin mențiuni cu privire la durata contractului, modul de facturare, mod de calcul penalități.
Clauzele menționate au fost acceptate de pârâtă odată cu semnarea contractului. Astfel, obligația pârâtei de a plăti contravaloarea energiei electrice furnizată de reclamantă s-a născut odată cu semnarea contractului (acesta reprezentând „legea părților” în accepțiunea art.969 din Vechiul Cod civil) și nu odată cu emiterea facturii lunare. Nu se poate interpreta că obligația de plată se naște pentru fiecare factură în parte, la data acceptării acesteia, fără a se lua în considerare existența contractului și a clauzelor referitoare la executarea obligației de plată. O astfel de interpretare ar da loc la refuzul abuziv de acceptare a facturilor și deci, la nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar.
Pentru aceleași considerente, reclamanta a solicitat instanței admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la plata pretențiilor solicitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Altfel, reclamanta a arătat instanței că în prezenta acțiune, ar fi nelegală interpretarea potrivit căreia neacceptarea la plată a facturii echivalează cu nedovedirea acțiunii, în condițiile în care contractul încheiat între părți și atașat prezentei, reprezintă „legea părților” (art. 1.270 Noul Cod Civil, respectiv art. 969 Vechiul Cod civil), iar obligația de plată s-a născut - așa cum a arătat și Curtea de Apel Iași în speța anterior menționată - ca efect al încheierii contractului și nu ca efect al emiterii ori acceptării facturii.
Prin urmare, E. E. Muntenia SA și-a onorat obligația de a furniza pârâtei energie electrică, fără ca aceasta din urmă să-și fi îndeplinit întocmai obligația corelativă de achitare a facturilor, în contextul în care nu a făgăduit existența raportului juridic obligațional invocat de reclamantă ca izvor al pretențiilor și nici nu a opus împrejurarea neexecutării culpabile de către aceasta a obligațiilor contractuale, după cum nu a formulat niciodată vreo obiecțiune cu privire la obligația de plată a debitului restant.
Potrivit art. 1.516, alin. 1 Noul Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar conform art. 1.535, alin. 1 Noul Cod civil, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, pârâta nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Reclamanta a încercat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin notificări și apeluri telefonice adresate pârâtei, însă demersurile nu au avut nici un rezultat.
De asemenea, reclamanta a solicitat instanței ca, în situația în care procedura de citare/comunicare a actelor procedurale în prezenta cauză nu se va putea realiza la adresa pârâtei indicată în prezenta cerere de chemare în judecată, pentru celeritatea soluționării cauzei - să dispună, din oficiu, efectuarea de verificări în bazele electronice sau în sistemele de informare deținute de autorități și instituțiile publice, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. 7 - 8 Cod procedură civilă, dispoziții care sunt deja puse în aplicare în prezent de majoritatea instanțelor.
Față de cele mai sus menționate, reclamanta a solicitat ca instanța să emită o hotărâre prin care să oblige pe pârâtă la achitarea sumei de 3191.17 lei către E. E. Muntenia SA.
În drept, reclamanta a invocat Noul Cod procedură civilă: art. 150, alin. 1 și 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662, Noul Cod civil: art. 1.270, art. 1.516, art.1.535; Vechiul Cod civil: art. 969 și următoarele, art. 1.073; Codul de procedură fiscală (OG nr.92/2003): art. 120, alin. 7; Codul fiscal: art. 155, alin. 28; art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004; Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Vechea legea energiei electrice nr. 13/2007 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din data de 23.01.2007; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 485/16 iulie 2012.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar interogatoriul formulat pentru a fi administrat pârâtei, în original, și în copie, relații furnizate de ONRC privind sediul și starea de funcționare a pârâtei, situația facturilor restante ale consumatorului, factura nr. 4 MF_ din data de 18.06.2014, contract de furnizare a energiei electrice la micii consumatori finali, industriali și similari, la tarife reglementate nr._ din data de 19.08.2011.
La data de 19.11.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 19.10.2015, însoțite de un set de înscrisuri, în copie (filele 30-73).
Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză, și nici alte cereri .
Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța reține că între părți s-a încheiat contractul de furnizarea a energiei electrice nr._/19.08.2011, cu durata până la data de 14.03.2016, prin care reclamanta se obliga să furnizeze energie electrică la punctul de consum spațiu comercial al pârâtei, iar pârâta să achite facturile emise de furnizor.
În executarea contractului reclamanta a emis factura fiscală_/18.06.2014, pentru suma totală de 3689,08 lei contravaloare energie electrică și demontarea contor.
Pârâta nu a contestat acest debit și nici facturile care îl constată.
Având în vedere aceste elemente, coroborând contractul părților cu nedepunerea la dosar a răspunsului la interogatoriu ce a fost comunicate pârâtei, în baza art. 969 C.civ. (în vigoare la data nașterii obligației), instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 3191,17 lei.
În baza art.453 Cod procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 228,38 lei cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru-fila 2 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . S.A., cu sediul în București, .. 41-43, corp A, sector 1, înregistrată la Registrul Comerțului cu număr J40/_/2008, CUI_, și cu sediul procesual ales în București, .. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., sector 6, CUI_.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3191,17 lei.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 228,38 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 zile, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. CAE/Thred.MV
4 ex./03.03.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1210/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1213/2016. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
