Acţiune în constatare. Sentința nr. 1085/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1085/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 1085/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR 1085
Ședința publică din data de 21.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. M. M.
GREFIER - I. T.
Pe rol, judecarea acțiunii civile formulată de reclamanții I. C. și I. A. F. în contradictoriu cu pârâta A. G., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că, prin încheierea de ședință din data de 19.02.2015, judecarea cauzei a fost suspendată în baza art. 411 alin 1pct.2 NCPC, iar în urma referatului întocmit de grefă la data de 31.08.2015 s-a dispus din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru a se aprecia dacă a operat perimarea acțiunii.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepția incocată .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2014 pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, reclamanții I. C. și I. A. F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta A. G., să se constate valabilitatea vânzării încheiată între părți la data de 01.08.2013, având ca obiect o suprafață de teren de 5000 mp situată în T 45 P 534 pe raza comunei Valea Stanciului, jud. D., urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În ședința publică din data de 19.02.2015 Judecătoria S. a dispus, în baza art. 411 alin 1 pct.2 NCPC, suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părtilor la termenul de judecata.
Potrivit disp. art. 416 alin. 1 NCPC, ”Orice cerere de chemare în judecată ... se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 6 luni”.
Având în vedere că, de la momentul suspendării judecării cauzei și până la momentul actual a trecut un interval de timp mai mare de 6 luni și ținând seama de faptul că, în acest interval, părțile nu au îndeplinit niciun act procedural în vederea judecării procesului, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 416 NCPC și în consecință, va admite excepția perimării cererii, invocata din oficiu și va constata perimată cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamanții I. C. și I. A. F., ambii domiciliați în C., .. 62, ., . în contradictoriu cu pârâta A. G.,domiciliată în com.Valea Stanciului, ., județul D..
Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 21.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. M. I. T.
Red BMM/TEHN.HT
2ex./ 25.09.2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 1113/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1079/2015. Judecătoria... → |
|---|








