Plângere contravenţională. Sentința nr. 269/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 269/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 269/2015

DOSAR NR._ - plângere contravențională –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 269/2015

Ședința publică din data de 23.02.2015

Președinte - D. O. – Președinte judecătorie

Grefier - L. C.

x.x.x.x.

Pe rol soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul Z. C. împotriva procesului-verbal de contravenție DJ 13, nr._ din data de 27.02.2014, în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică D. – Ocolul Silvic S..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns petentul și martorul I. F., lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea martorului I. F. după legitimare prealabilă și sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată în scris iar fila atașată la dosar.

Petentul învederează că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, și acordă cuvântul pe fond.

Petentul lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al plângerii.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.04.2014, sub nr._, petentul Z. C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în contradictoriu cu intimatul Direcția Silvică D. – Ocolul Silvic S., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ emis la data de 27.02.2014 și exonerarea sa de pa plata amenzii în cuantum de 500 lei aplicate prin acesta.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că starea de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde realității, având în vedere că porumbarii, care prezentau urma de putrefacție, au fost găsiți și luați de pe islazul comunal al satului Sălcuța și nu din perimetrul forestier al Ocolului Silvic S..

Împreună cu petentul se mai afla și numitul I. F., propus în continuare de către petent ca martor.

Petentul nu și-a întemeiat plângerea în drept.

Plângerea a fost legal timbrată.

La plângerea contravențională au fost anexate procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat și înștiințarea petentului de către intimată.

La data de 19.05.2014, intimata Direcția Silvică D. – Ocolul Silvic S. a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca netemeinică și nefondată, învederând ca procesul verbal de contravenție a fost întocmit conform legislației în vigoare, cuprinzând toate elementele obligatorii instituite de art. 16 din ORD. 2/2001.

S-a solicitat de către intimată încuviințarea probei cu martori, respectiv numitul I. F..

Intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile ORD. 2/2001, Legea nr. 171/2010, art. 205, art. 249 si 254 C.pr.civ.

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În cauză a fost audiat martorul I. J., propus de către petent, iar ulterior a fost audiat și martorul propus de intimată, numitul I. F., declarațiile acestora fiind consemnate în scris iar filele atașate la dosar.

Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 19.01.2015, a fost conexat la prezenta cauză dosarul nr._, repartizat în mod aleatoriu spre judecată completului C4, având aceleași părți și același obiect.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr._ emis la data de 27.02.2014 s-a dispus sancționarea petentului Z. C. cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, reținându-se că, în data de 26.02.2014 a sustras porumbari din perimetrul Ocolului Silvic S.. S-a reținut de către agentul constatator încălcarea disp. art. 8 lit. a din Legea nr. 171/2010.

Analizând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prin prisma disp. art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța reține că actul de constatare și sancționare s-a încheiat în mod legal și temeinic.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că agentul constatator a reținut în mod corect săvârșirea contravenției prev. de. art. 8 lit. a din Legea nr. 171/2010.

Martorul I. J. a confirmat faptul că petentul a luat lemnele de pe izlaz, insa aceste erau mai mult crengi .

Martorul I. F. a arătat că petentul avea în căruță anumite crengi de grosimea unui braț, fără a ști care era proveniența acestora.

În consecință, instanța constată că intimata nu a făcut dovada faptului ca petentul a tăiat ilegal copaci din fondul forestier, existând posibilitatea ca aceste lemne sa fie culese în urma căderii lor la pământ.

În aceste condiții, instanța va ține seama de pericolul social redus al contravenției, având în vedere cuantumul redus al pagubei, astfel încât obligarea petentului la plata unei amenzi în cuantum de 500 lei ar fi o sancțiune excesivă, disproporționată față de pericolul social concret al faptei.

Pentru motivele expuse, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Z. C., în contradictoriu cu intimatul DIRECȚIA SILVICĂ D. – OCOLUL SILVIC S., și va înlocui amenda contravențională aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 30/27.02.2014 întocmit la data de 27. 02.2014 cu sancțiunea „Avertisment”, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul Z. C., cu domiciliul în com. Calopăr, ., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA SILVICĂ D. – OCOLUL SILVIC S., cu sediul în C., .. 19, jud. D..

Anulează parțial procesul verbal de contravenție . 13 nr. 30/27.12.2014.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului cu sancțiunea: ”Avertisment”.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23.02.2015.

P., GREFIER,

D. O. L. C.

Red.D.O./TEHN.D.F.I./4 EX./26.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 269/2015. Judecătoria SEGARCEA