Pretenţii. Sentința nr. 272/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 272/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 272/2015

DOSAR NR._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 272/2015

Ședința publică de la 23.02.2015

Președinte – D. O. – Președinte judecătorie

Grefier - L. C.

x.x.x.x.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulate de reclamantul S. C. Județean de Urgență C., în contradictoriu cu pârâta C. L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâtul nu a formulat întâmpinare, după care:

Nemaifiind probe de administrat sau excepții de invocat, ținând seama de faptul că reclamantul a solicitat judecarea în lipsă, instanța consideră cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, la data de 15.12.2014, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta C. L. solicitând instanței ca, prin sentința care se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 572,52 lei, reprezentând cheltuielile cu spitalizarea pârâtei, reactualizate la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 05.03._11, pârâta a fost internată la Secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C., iar contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat în această perioadă este de 572,520 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind astfel întrunite condițiile răspunderii civile delictuale instituite de dispozițiile art. 1357 și art. 1358 din Codul civil și dispozițiile art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

S-a menționat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, întrucât există o faptă ilicită a pârâtei constând în aceea că aceasta nu a formulat o plângere penală împotriva autorului accidentului, a fost cauzat un prejudiciu reclamantului, constând în contravaloarea serviciilor medicale acordate pârâtei cu ocazia internării, care are un caracter cert, determinat și nereparat, existând și legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. De asemenea, reclamantul a precizat că este îndeplinită și condiția vinovăției pârâtei în săvârșirea faptei ilicite.

Totodată, s-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile si obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate si dobândesc calitatea procesuală a acestora“, iar spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a recupera prejudiciul cauzat, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, sumele suportate de spital nefiind asigurate din fondul național de asigurări de sănătate.

În drept, reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 1357 și art. 1358 din Codul civil, art. 112 Cod de procedură civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

La dosarul cauzei, reclamantul a depus, în scop probator, decontul de cheltuieli .

Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Pârâta a fost internat în Secția Neurochirurgie a Spitalului C. Județean de Urgență C. în perioada 05.03._11, unde a beneficiat de asistență medicală, contravaloarea tratamentului pe perioada internării fiind în cuantum de 572,52 lei, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Prin cererea supusă soluționării, întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 din Codul civil, reclamantul solicită recuperarea prejudiciului material, constând în contravaloarea asistenței medicale acordate pârâtei.

Art. 998-999 din Codul civil reglementează instituția răspunderii civile delictuale, care constituie răspunderea de drept comun și se angajează în toate situațiile în care un prejudiciu este cauzat altei persoane prin încălcarea unor obligații legale, cu caracter general, ce revin tuturor, condițiile răspunderii delictuale, care trebuie întrunite cumulativ, fiind următoarele: existența prejudiciului, existența fapte ilicite, existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.

Referitor la existența unei fapte ilicite, aceasta presupune încălcarea de către pârât a unui drept obiectiv, prin care sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau unor interese legitime aparținând reclamantului.

Ab initio, instanța reține aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 313 alin. 1 teza ultimă din Legea nr. 313/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care dispun că „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalele, în calitate de furnizor de servicii medicale, au obligația de a recupera prejudiciul cauzat, constând în cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident/agresiuni, iar cheltuielile făcute de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul Național de Asigurări de Sănătate.

În acest context, instanța face precizarea că, deși printr-o simplă interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 313 alin. 1 teza I din actul normativ menționat ar rezulta că întotdeauna cel obligat la repararea prejudiciului este persoana care prin fapta proprie a produs o vătămare sănătății altei persoane, printr-o interpretare teleologică se ajunge la concluzia că în acele situații în care din culpa beneficiarului îngrijirilor medicale nu a fost stabilită persoana a cărei faptă proprie să fi produs o vătămare, cel obligat la repararea prejudiciului este chiar acest beneficiar.

Cu alte cuvinte, fapta ilicită a beneficiarului de servicii medicale constă tocmai în lipsa sa de diligență în stabilirea persoanei vinovate.

În altă ordine de idei, instanța arată că a accepta ideea că doar persoana vinovată de vătămarea sănătății altei persoane ar trebui obligată la repararea prejudiciului ar presupune implicit imposibilitatea reparării efective, în condițiile în care, în lipsa oricăror demersuri judiciare ale celui vătămat, nu se poate vorbi de vinovăția celui presupus a fi produs această vătămare.

În speța de față, având în vedere probatoriul administrat și dezinteresul pârâtei față de judecata acțiunii introductive, reflectat de neprezentarea sa la termenul de judecată acordat, instanța conchide că vinovăția sa este deplin dovedită, ca de altfel și celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, anterior menționate.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța va admite acțiunea civilă cu a cărei judecată a fost investită și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 572,52 lei, cu titlu de despăgubiri civile, pârâta urmând să plătească reclamantului dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la achitarea efectivă a debitului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul S. C. de Urgență C., cu sediul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta C. L., CNP-_, cu domiciliul în . Horezu P., ., jud .D., având ca obiect pretenții.

Obligă pârâta C. L. să plătească reclamantului suma de 572,52 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu.

Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la data achitării integrale a debitului.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. O. L. C.

Red.D.O./tehn. D.F.I.

4 ex./07.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 272/2015. Judecătoria SEGARCEA