Fond funciar. Sentința nr. 1364/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1364/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 1364/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR 1364
Ședința publică din 18.11.2015
Completul constituit din:
Președinte – R. M. F.
Grefier – C. D. D.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamanta R. M. în contradictoriu cu pârâtele P. C., C. L. DE FOND FUNCIAR LIPOVU și C. JUDEȚEANĂ D. DE FOND FUNCIAR, având ca obiect litigiu de fond funciar – anulare TDP.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta prin apărător ales M. M. cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantei învederează instanței faptul că a observat întâmpinarea formulată de pârâta P. C., precum și înscrisurile comunicate de către Primăria Comunei Lipovu și că nu are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Solicită obligarea pârâtei P. C. la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 04.08.2015, reclamanta R. M. a chemat în judecată pe P. C., C. L. De Fond Funciar Lipovu și C. Județeană D. De Fond Funciar,solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea absolută a titlului de proprietate nr 756-_/14.01.1997 și obligarea pârâtei C. Județeană D. De Fond Funciar să emită un alt titlu de proprietate rectificat, pe numele moștenitorilor numitului P. C..
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 11.03.1991 au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate atât ea cât și fratele său P. M., în calitate de moștenitori ai autorului P. C. .
A fost emis titlul de proprietate nr 756-_/14.01.1997 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2 ha și 7060 mp, teren situat în . numele titularului P. M., în calitate de moștenitor al autorului P. C., fără a se ține cont de către C. L. de Fond Funciar că și reclamanta a formulat cerere de reconstituire după același autor.
Reclamanta R. M. arată că, la data de 17.12.2002 a fost emis un titlu de proprietate nr 1451/17.12.2002 pe numele său, care a fost anulat conform sentinței civile nr 907/25.06.2013, pentru aceleași considerente că, trebuia emis un titlu de proprietate pe numele ambilor moștenitori ai autorului P. C., respectiv pe numele reclamantei și al numitului P. M., fratele acesteia .
Ulterior, numitul P. M. a decedat, iar moștenitor al acestuia a rămas P. C. soția supraviețuitoare, pârâta din prezenta cauză.
Reclamanta înțelege să facă dovada celor susținute cu înscrisuri ,respectiv copia cererilor de reconstituirea a dreptului de proprietate formulate de reclamanta R. M. și P. M., premergătoare emiterii titlului de proprietate,titlul de proprietate nr 756-_/14.01.1997, acte de stare civilă- certificat de deces Poescu M., certificat de căsătorie P. M., sentința civilă nr 907/25.06.2013 –dosar_ a Judecătoriei S. și a solicitat administrarea atât a probei cu înscrisuri cât și a probei cu interogatoriul pârâtei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11 și art 13 din HG nr 890/2005 și art 13 și 27 din Lg 18/1991 republicată .
Din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese catre C. L. de Fond Funciar Lipovu, pentru a comunica actele care au stat la baza emiterii titlul de proprietate nr 756-_/14.01.1997a cărui nulitate absolută se solicită a se constata,
Prin adresa nr 3571/16.09.2015 C. L. de Fond Funciar Lipovu a comunicat, în copie conformă cu originalul copia cererilor de reconstituirea a dreptului de proprietate formulate de reclamanta R. M. și P. M.,titlul de proprietate nr 756-_/14.01.1997,adeverința nr 43/07.10.1991 a Primăriei Lipovu, copie din Regsitrul Agricol de la rolul numitului P. M. .
Față de înscrisurile depuse de C. L. de Fond Funciar Lipovu, instanța a dispus emiterea unei alte adrese către aceasta, pentru a comunica dacă la emiterea titlului de proprietate nr . 756-_/14.01.1997, s-a avut în vedere și cererea de reconstituire formulată de reclamanta R. M., înregistrată sub nr. 345/11.03.1991 .
C. L. de Fond Funciar Lipovu a comunicat cu adresa nr 4093/20.10.2015 faptul că, la emiterea titlului de proprietate nr . 756-_/14.01.1997, nu s-a avut în vedere și cererea de reconstituire formulată de reclamanta R. M., înregistrată sub nr. 345/11.03.1991 la Primăria Lipovu.
La data de 20.10.2015 pârâta P. C. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să i se comunice copia acțiunii formulate de reclamantă și a înscrisurilor din dosar ,întrucât nu i-a fost comunicat, pentru a-și formula apărările și a depune întâmpinare, cerere încuviințată de instanță .
Pârâta P. C. a depus la dosar întâmpinare, la data de 16.11.2015 solicitând admiterea acțiunii și în consecință rectificarea titlului de proprietate emis în urma reconstituirii dreptului de proprietate după autorul P. C. și înscrierea pe acest titlu a tuturor moștenitorilor care au formulat cerere de reconstituire, solicitând judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art 223CPC .
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit titlului de proprietate nr. 756-_/14.01.1997, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma autorului P. C., menționându-se ca moștenitor P. M., fiul acestuia.
Observând însă actele de stare civilă precum și înscrisurile înaintate de C. L. de Fond Funciar a . că pe lângă moștenitorul înscris în titlu, a mai formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, de pe urma aceluiași autor, și reclamanta R. M., în calitate de fiică.
Pe de altă parte, pentru același autor P. C., dar având ca moștenitor doar pe reclamanta R. M., s-a emis titlul de proprietate nr. 1451/17.12.2002 care s-a constatat a fi nul parțial cu privire la titluarul menționat în rubrica "cetățeanul", prin sentința civilă nr. 907/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, fiind comisiile de fond funciar, locală și județeană, la întocmirea documentației și eliberarea unui nou titlu de proprietate dispunându-se în care beneficiari ai reconstituirii să fie înscriși R. M. și P. M. (defunct).
Potrivit art. 13 alin. 3 din Lg. nr. 18/1991, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată, pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.
În speță, se constată că pentru suprafețele de teren aparținând autorului P. C. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, prin cereri formulate potrivit art. 8 din Lege, descendenții acestuia de grd. I, respectiv reclamanta R. M. și numitul P. M., pârâta P. C. fiind soția supraviețuitoare a acestuia și succesor în drepturi.
Cu toate acestea, încălcându-se dispozițiile art. 13 alin. 3 din Lg. nr. 18/1991, s-au eliberat fiecărui moștenitor câte un titlu de proprietate de pe urma tatălui defunct, dintre care cel emis reclamantei a fost anulat pentru acest motiv, pe cale judecătorească, dispunându-se eliberarea unui nou titlu de proprietate în care beneficiari ai reconstituirii să fie înscriși cei doi descendenți.
Prin urmare, se apreciază că reclamanta, în calitate de moștenitor care a formulat cerere de reconstituire însă nu a fost menționată în titlul de proprietate eliberat, este îndreptățită să solicite, în temeiul art. III lit. a) din Lg. nr. 169/1997, constatarea nulității absolute parțiale a celui de-al doilea titlu de proprietate cu privire la titularul menționat – P. M., pentru a da posibilitatea celor două comisii să își exercite în mod deplin atribuțiile ce le revin în procedura reglementată de dispozițiile legilor fondului funciar, inclusiv pentru a respecta, în același timp, obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 907/25.06.2013 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._
În consecință, instanța va admite acțiunea, va constata nulitatea absolută parțială a TdP nr. 756-_/14.01.1997, cu privire la titularul menționat în acesta și va obliga pârâtele la întocmirea documentației necesare în vedere emiterii unui nou titlu de proprietate, pentru aceeași suprafață de teren, de pe urma autorului P. C., având ca moștenitori pe P. M. (defunct) și R. M..
În temeiul art. 453 - 454 C.p.civ., instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei P. C. la cheltuieli de judecată, având în vedere poziția procesuală exprimată prin întâmpinarea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. M., CNP_, cu domiciliul ales în C., .,., . cu pârâtele P. C., CNP_, domiciliată în S., ., jud D. ,C. L. de Fond Funciar Lipovu și C. Județeană D. de Fond Funciar .
Constată nulitatea absolută parțială a Titlului de Proprietate nr. 756-_/14.01.1997, cu privire la titularul menționat – P. M..
Obligă pârâtele la întocmirea documentației necesare în vedere emiterii unui nou titlu de proprietate, pentru aceeași suprafață de teren, de pe urma autorului P. C., având ca moștenitori pe P. M. (defunct) și R. M..
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei P. C. la cheltuieli de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. F. C. D. D.
Redact RFM/
Tehnored/HT
6 EX/23.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1360/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1308/2015. Judecătoria... → |
|---|








