Succesiune. Sentința nr. 1351/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1351/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 1351/2015
DOSAR NR._ - ieșire din indiviziune –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1351/2015
Ședința publică de la 17.11.2015
Președinte – D. O. - Președinte judecătorie
Grefier – L. C.
x.x.x.x.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul F. V., în contradictoriu cu pârâții F. B. și F. M., având ca obiect partaj succesoral, precum și cererea reconvențională formulată de către pârâtul F. M., având ca obiect complinirea masei succesorale.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, asistat de av. E. Mihăloiu, pârâtul F. M., asistat de av. A. I. și pârâtul F. B., lipsă fiind martorii I. E., Hedeșanu I., M. A. și Dragomiraș G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului învederează că părțile au ajuns la o înțelegere, înțelegând să partajeze prin bună învoială bunurile succesorale. Depune la dosar tranzacția încheiată de părți pentru stingerea litigiului, aceasta fiind semnată de părți în fața instanței de judecată.
Având în vedere manifestarea de voință a părților, instanța acordă cuvântul.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii, să se ia act de tranzacția încheiată de părți și să fie consfințită printr-o hotărâre de expedient. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Av. A. I., pentru pârâtul F. M., solicită, de asemenea, admiterea acțiunii și să se ia act de tranzacția încheiată de părți, instanța urmând a pronunța o hotărâre de expedient care să consfințească învoiala părților.
Pârâtul F. B. arată că este de acord cu tranzacția încheiată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 07.07.2014, sub nr._, reclamantul F. V. a chemat în judecată pe pârâții F. B. și F. M. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună partajarea averii succesorale rămasă la decesul autoarei F. N. decedată la data de 17.04.2010, cu ultimul domiciliu în ..
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 17.04.2010, a decedat autoarea F. N., care a avut ultimul domiciliu în ..
Succesorii sunt reclamantul F. V. – soț supraviețuitor, și pârâții F. B. și F. M., în calitate de fii - descendenți de gradul I.
Masa succesorală se compune din:
- cota de 1/2 din imobilul casă de locuit construit în timpul căsătoriei reclamantului cu autoarea, conform autorizației de construcție atașată prezentei cereri în suprafață de 58 mp și un pătul. Reclamantul precizează că, valoarea estimativă a casei este de 4.700 lei determinată la o valoare de 80 lei/mp în raport de valoarea din expertiza notarilor și suprafața construcțiilor de 58 mp, imobilul se găsește în . află în posesia reclamantului.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 950 și urm. C.pr.civ., și propune în dovedire înscrisuri, interogatorii, expertize pentru evaluare și lotizare, și martori.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: memoriu tehnic, plan de situație, proces-verbal din data de 12.05.1976, certificat de sarcini nr._/19.06.2014, eliberat de OCPI D.,încheierea nr. 28/24.06.2014 - Birou Individual Notarial F. G., certificat nr._/12.06.2014 - Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților (RNNEL), certificat nr._/12.06.2014 - Registrul Național Notarial de Evidență a Opțiunilor Succesorale (RNNEOS), certificat nr. 153/19.06.2014, eliberat de Camera Notarilor Publici C., acte de stare civilă ale părților, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 3992/24.09.2014, TDP nr. 395-9561/18.02.1994.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul F. M. a formulat întâmpinare, prin care a învederat faptul că, masa bunurilor supuse partajului, în afară de cele indicate de reclamant, în acțiunea introductivă, se mai compune din următoarele bunuri, pe care solicită instanței să le includă în masa partajabilă:
- casa de locuit despre care face vorbire reclamantul se compune din șase camere, cu două săli mari, bucătărie, beci plus anexe, toate aflându-se în rând așezate pe partea dreaptă a curții, iar toate cele șase camere sunt mobilate astfel: - prima cameră, cea de la stradă, are studiou cu ladă și spătar, șifonier cu două uși, plus vitrină, noptieră cu oglindă mare și masă cu șase scaune,
- a doua cameră are șifonier cu două uși, recamier cu vitrină, masă de șase persoane cu scaune, oglindă mare cu noptieră, iar peste aceste două camere este sală cu masă de patru persoane,
- a treia cameră are studio cu ladă și spătar, șifonier, masă, sobă de teracotă, a patra cameră are recamier, masă de patru persoane, scaune, cuier de perete, cuier pom,
- a cincea cameră are mobilă de bucătărie, ladă frigorifică mare, combină frigorifică Arctic, masă cu patru scaune,
- a șasea cameră are un pat de o persoană cu saltea relaxa, un pat mare cu ladă și spătar, masă pentru televizor, masă cu două scaune, sobă din teracotă cu plită, iar în continuarea celei de-a șase camere se mai află un pătul construit din scândură acoperit cu țiglă, debaraua, bucătăria construită din chirpici acoperită cu țiglă.
- bucătăria are aragaz, două butelii, dulap din lemn, vase, masă și scaune,
- perdele 14 bucăți,
- draperii 5 bucăți,
- galerii 7 bucăți,
- mochetă lungă de 8 m o bucată,
- covoare persane 8 bucăți,
- pături lână 3 bucăți,
- așternuturi țesute 6 bucăți,
- plăpumi 2 bucăți,
- perini 8 bucăți,
- carpete persane pentru pat 5 bucăți,
- șase seturi de lenjerii complete,
- fețe de masă 7 bucăți,
- trei seturi de farfurii pentru 12 persoane,
- cinci seturi de pahare pentru 6 persoane,
- patru seturi de lenjerii complete,
- linguri din inox 50 bucăți,
- furculițe din inox 50 bucăți,
- cuțite din inox 50 bucăți,
- oale din aluminiu de 20 litri 2 bucăți,
- 2 seturi cești pentru cafea,
- cuptor electric pentru pâine 1 bucată,
- mașină de tocat carne 1 bucată,
- mașină pentru umplut cârnați din inox 1 bucată,
- fier de călcat 1 bucată,
- căldare de 60 litri din aramă 1 bucată,
- găleți de 12 litri, smălțuite pentru apă 2 bucăți,
- bănci din lemn lungi 3 bucăți,
În partea stângă a curții cum se privește din stradă, arată pârâtul, se mai află următoarele:
- o cameră zidită din cărămidă, cu ciment pe jos, acoperită cu țiglă, ușă și fereastră din termopan, sobă din cărămidă cu plită, mobilă de bucătărie, fântână acoperită cu țiglă,
- pompă Kama o bucată,
- pompă sumersibilă cu 7 trepte 1 bucată,
- bazin pentru apă cu suport metalic 1 bucată,
- jgheab din ciment Ia fântână pentru adăpatul animalelor,
- șofru din lemn,acoperit cu țiglă,
- magazie din scândură pentru grâu, acoperită cu țiglă,
- pătul din scândură și plasă de sârmă,
- cotețe sub magazie și șofru, pentru păsări, construite din scândură, anexă pentru depozitare scule,
- polizor electric 1 bucată,
- moară electrică pentru măcinat cereale,
- căruț de transportat diferite nutrețuri pentru animale,
- căruț pentru butelie,
- mașină de găurit electrică,cât și alte unelte agricole,
- grajd pentru animale construit din chirpici,acoperit cu țiglă,
- coteț pentru porc și capre din pământ bătut acoperit cu țiglă,
- căruță,
- cal, capre 2 capete, 4 porumbei 50 bucăți, găini 40 bucăți, păier pentru fin, construit din țeavă galvanizată, și lemn, acoperit cu țiglă, păier pentru paie, construit din țeavă, și lemn, acoperit cu țiglă, magazie pentru depozitat lemne, construită din scândură și plasă de sârmă, acoperită cu țiglă,
- hambar pentru depozitat faina,
- hambar pentru depozitat tărâța,
- butoi din tablă de 200 litri 2 bucăți,
- țuică 200 litri,
- vin 1500 litri,
- putină din lemn 500 litri 1 bucată,
- putină din lemn 250 litri 1 bucată,
- butoi din lemn 900 litri, 1 bucată,
- butoi din lemn, 500 litri 1 bucată,
- butoi din lemn 300 litri 1 bucată
- butoi din plastic 200 litri 1 bucată,
- pompă pentru stropit via, din cupru,
- plug pentru arat 1 bucată,
- solar pentru zarzavat.
De asemenea, a menționat că despărțirea construcțiilor de restul curții unde se află păsările și animalele se face cu ajutorul a două porți metalice una mare una mică.
A mai precizat că gardul ce împrejmuiește construcțiile este la stradă din ciment din fier, iar pe celelalte laturi din ciment, scândura și plasa de sârmă.
La data de 12.12.2014, reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că cererea formulată de pârâtul F. M. este una de complinire a masei de împărțit cu care este de acord în măsura în care bunurile indicate au fost realizate de către acesta și de autoare. Reclamantul mai precizează însă că instanța urmează să rețină la masa de împărțit doar o cotă de 1/2 din aceste bunuri deoarece sunt realizate în regim de bun comun de către acesta împreună cu defuncta sa soție, astfel încât o cotă de 1/2 îi revine ca și cotă contributivă obținută ca efect al dobândirii acestor bunuri.
Pârâtul F. B. nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 17.11.2015 a fost depusă la dosar o tranzacție încheiată pentru stingerea litigiului, care a fost semnată de părți, în vederea stingerii litigiului.
Analizând tranzacția depusă de părți, instanța, constatând că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 438 C.pr.civ., raportat și la dispozițiile art. 982 C.pr.civ., urmează să ia act de tranzacție și să consfințească învoiala părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de tranzacția intervenită între părți, respectiv: reclamantul F. V. și pârâții F. B., CNP-_, cu domiciliul în C., .. 17 A, ., . și F. M., CNP-_, cu domiciliul în C., cart. Bariera Vâlcii, ., jud. D..
Consfințește învoiala scrisă a părților, conform înscrisului numit "TRANZACȚIE", astfel:
"Eu, reclamantul F. V. primesc în proprietate exclusivă următoarele bunuri:
- casă compusă din 6 camere, 2 săli, bucătărie, camera zidită din cărămidă și fereastră de termopan, beci, pătul, hambar pentru tărâțe, hambar pentru făină, păier pentru paie, păier pentru fân, șofru din lemn, magazie din scândură pentru grâu, cotețe pentru păsări, anexa pentru scule, magazie pentru depozitat lemne, grajd pentru animale, coteț pentru porc și capre - toate aflate în intravilanul comunei – 1.000 mp C., în T 23, P 1053, proprietatea mea conform TDP nr. 395-9561/18.02.1994.
- 1 solar zarzavat, 1 plug, 1 pompă stropit via, 1 butoi 200 l, 1 butoi 300 l, 1 butoi lemn de 500 l, 1 butoi, 1 butoi 900 l, 1 butoi 250 l, 1 putina 500 l.
- polizor electric, 1 moară electrică de măcinat cereale, căruț transport nutrețuri, căruț butelie, mașină de găurit, căruță.
- 1 cal, 2 capre, 50 porumbei, 40 de găini.
- porțile metalice de la curtea animalelor, 1 bazin apă cu suport metalic, 1 pompa KAMA, 1 fântână.
- întreg mobilierul din locuința - studio cu ladă și spătar, șifonier cu 2 uși și vitrină, noptieră cu oglindă mare, masă cu 6 scaune, încă un șifonier cu 2 uși, recamier cu vitrină, masă 6 persoane cu scaune, studio cu ladă și spătar, șifonier, recamier, masă cu 4 scaune, cuier de perete, cuier pom, mobilă de bucătărie, ladă frigorifică mare, combină frigorifică ARCTIC, pat de o persoană cu saltea, pat mare cu lada și spătar, masa televizor, aragaz, 2 butelii, dulap din lemn, 14 perdele, 5 draperii, 7 galerii, mochetă de 8 m, 8 covoare persane, 3 pături lână, 6 așternuturi țesute, 2 plăpumi, 8 perne, 5 carpete persane pentru pat, 6 seturi lenjerie complete, 7 fețe de masă, 3 seturi farfurii pentru 12 persoane, 5 seturi pahare, 4 seturi lenjerii, 50 linguri inox, 20 cuțite inox, 2 oale de aluminiu de 20 l, 2 seturi cești cafea, 1 cuptor electric, 1 mașină de tocat carne, 1 mașină umplut cârnați, 1 fier de călcat, 2 găleți de 12 l, 1 căldare de 60 l, 3 bucăți lemn.
Noi, pârâții F. M. și F. B. suntem de acord cu aceasta înțelegere, nu luăm nici un bun și nu avem alte pretenții".
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. O. L. C.
RED.D.O./TEHN.A.C.L.
5 EX./31.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1341/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1352/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








