Curatelă. Sentința nr. 1819/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1819/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1819/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.1819/2015

Ședința publică din 11 noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: M.-KOVÁCS I.

GREFIER: B. V.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanții S. M. și C. S. E. în contradictoriu cu pârâtul B. V., având ca obiect curatelă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții lipsă, avocat S.-N. Emoke, lipsă fiind pârâtul și curatorul C. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că, s-a depus o declarație olografă din partea numitului C. N., prin care arată că acceptă să fie numit curator, pe seama pârâtului B. V..

Reclamanții prin reprezentant, arată că, nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri, nici din oficiu de administrat, instanța constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

JUDECĂTORIA

Prin cererea formulată de petenții S. M. și C. S. E., înregistrată sub nr. dosar civil_ /03.07.2015, s-a solicitat instanței numirea unui curator pe seama numitului B. V..

În motivarea cererii petenții au arătat, că pe rolul Judecătoriei S. G. au formulat o cerere având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare cumpărare, prestație tabulară, dezmembrare, rectificare suprafață imobil, înregistrată sub nr. dosar civil nr._, iar pârât în cauză este numitul B. V., care nu este capabil să-și apere interesele în cauză, din cauza bolii de care suferă, fiind internat permanent la Spitalul Municipal Târgu S. - Secția Psihiatrie, iar pentru reprezentarea sa este nevoie de numirea unui curator.

În susținerea acțiunii, petenții au solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Cererea a fost legal timbrată.

Din actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Pe rolul Judecătoriei S. G., este înregistrat dosarul civil nr._, având ca obiect constatare nulitate contract de vânzare cumpărare, prestație tabulară, dezmembrare, rectificare suprafață imobil, iar pârâții sunt: numitul B. V., G. O., C. A..

Potrivit dispozițiilor art. 178 lit. a cod civil în afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela, dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

Din raportul întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Târgu S. rezultă că numitul B. V., născut la 20.10.1969 este internat din 2012, în Spitalul Municipal Târgu S. - Secția Psihiatrie, fiind diagnosticat cu schizofrenie reziduală și retardare mintală ușoară cu tulburări de comportament, stare de sănătate ce nu-i permite satisfacerea nevoilor zilnice personale, necesitând îngrijire, ajutor și nici administrarea bunurilor sale; astfel că, se impune instituirea unui curator, în temeiul dispozițiilor art. 182 alin. 2 ultima teză Cod Civil și învestirea acestuia cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.

Instanța văzând înscrisurile depuse la dosar constată că, numitul C. N. prin declarația dată și semnată personal și-a exprimat acordul de desemnare a sa în persoana curatorului și îndeplinește condițiile prev. de art. 180 alin. 1 Cod Civil pentru a fi numit în această calitate, acesta va fi mandatat doar pentru apărarea drepturilor și intereselor numitului B. V. în doraul civil nr._ aflat pe rolul Judecătoriei S. G..

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că, cererea petenților este întemeiată și o va admite potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petenții S. M. CNP_, cu reședința în ., județ. C. și C. S. E. CNP_ cu domiciliul în București, ., . Sector 4 în contradictoriu cu intimatul B. V., CNP_, internat la Spitalul Municipal Târgu S. - Secția Psihiatrie județ C..

Dispune instituirea măsurii curatelei pe seama intimatului B. V. internat la Spitalul Municipal Târgu S. - Secția Psihiatrie județ C..

Numește în calitate de curator pe numitul C. N., CNP_, cu domiciliul în ., județ C..

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M.-Kovács I. B. V.

Red.MKI/11.11.2015

Tehnored.BV/11.11.2015

8 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Sentința nr. 1819/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE