Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1072/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1072/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 1072/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1072
Ședința camerei de consiliu de la 27 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. J. - judecător
Grefier: A. - M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta C. VANZARE SA în contradictoriu cu pârâtul C. V. M., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Asupra cauzei de față instanța a rămas în pronunțare la data de 26.02.2015, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 396 alin. 1 cpc, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.02.2015, dată la care, în aceeași compunere a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 27.10.2014, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta C. VANZARE SA a chemat în judecată pe pârâtul C. V. M., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 403, 77 lei contravaloare debit restant precum si obligarea acestuia din urmă la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că între părți s-au derulat raporturi contractuale în baza cărora C. V. SA a livrat energie electrică către pârât, căruia i s-a atribuit codul de client_, iar corelativ s-a născut obligația de plată a pârâtului pentru serviciile de care a beneficiat conform facturilor emise, care trebuiau achitate în 15 zile de la data emiterii facturilor, termenul de scadență fiind înscris pe factură.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1025 -1032 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, înscrisuri (f. 13-26).
Pârâtul, deși legal citat (f. 30) nu a formulat răspuns la cererea reclamantei și nu și-a exprimat poziția cu privire la aceasta în conformitate cu dispozițiile art. 1029 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar de către reclamantă atașat cererii de chemare în judecată dar și cea cu interogatoriul pârâtului, care deși legal citat cu mențiunea personal la interogatoriu (f. 37) nu s-a prezentat în vederea administrării probei amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Reclamanta a optat pentru procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de Titlul X din codul de procedură civilă (2010), iar potrivit dispozițiilor art.1025 alin.1 Cod procedură civilă, „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.”
Alineatele 2 și 3 ale art.1025 Cod procedură civilă exclud de la această procedură materia fiscală, vamală sau administrativă, cererile privind răspunderea statului pentru acte și omisiuni în cadrul exercitării autorității publice, precum și cereri privind: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice, drepturile patrimoniale născute din raporturi de familie, moștenire, insolvență, concordat preventiv, procedura de lichidare a societăților insolvabile și alte proceduri asemănătoare, asigurările sociale, dreptul muncii, închirierea unor bunuri imobile (cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unor sume de bani), arbitraj și atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
Raportat la dispozițiile art.1025 Cod procedură civilă instanța constată că prezenta cerere în materia răspunderii civile contractuale nu este exclusă acestei proceduri speciale și că cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate prin prisma cuantumului pretențiilor solicitate.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține că, între părți au existat relații contractuale ca urmare a încheierii contractului de furnizare a energiei electrice la consumatorii casnici din 18.09.2003 (f. 21-24) în baza cărora reclamanta a furnizat pârâtului energie electrică la locul de consum arătat în contract, pentru care a emis factura nr._/25.08.2014, factura nr._/12.03.2014, factura nr._/14.02.2014, factura nr._/13.01.2014, factura nr._/09.01.2014.
Pârâtul nu a făcut dovada că ar fi achitat facturile fiscale emise de către creditoarea reclamantă, ca urmare a serviciilor prestate de către aceasta și nici nu a contestat prestarea serviciilor de către reclamantă, figurând în evidențele acesteia cu o sumă restantă la plată de 403, 77 lei, deși avea obligația achitării contravalorii facturilor conform art. 7 din contract.
Analizând înscrisurile depuse de reclamanta creditoare în dovedirea cererii, instanța apreciază că cererea formulată este întemeiată, având în vedere că aceasta este beneficiara unei creanțe certe, lichide și exigibile față de pârât conform facturilor fiscale depuse la dosar și contractului sus amintit, necontestate de către pârât, care nu s-a prezentat nici pentru administrarea probei cu interogatoriul acestuia, împrejurare pe care instanța o socotește ca o mărturisire deplină în sensul recunoașterii pretențiilor reclamantei.
Or, având în vedere că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi achitat contravaloarea debitului restant în litigiu, instanța în baza art. 1516 din Codul civil va admite cererea și va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1221, 65 lei cu titlu de contravaloare servicii prestate pentru perioada septembrie 2011 – august 2014.
În temeiul art. 451 alin.1 și art.453 alin.1 Cod procedură civilă având în vedere soluția de admitere a acțiunii, reținându-se culpa procesuală a pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată(taxa de timbru – f. 11).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta C. VANZARE SA cu sediul procesual ales în București, .. 10A, Clădirea C3, etaj 7, sector 2 împotriva pârâtului C. V. M. cu domiciliul în Sibiu, .. 53, ., ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 403, 77 lei contravaloare debit restant.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. J. A. – M. V.
Red./Tehnored. VJ – 08.04.2015
Red./Tehnored.AV. practica 06.03.2015
Ex. 4, ef. 2 .
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3260/2015. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1332/2015.... → |
|---|








