Contestaţie la executare. Sentința nr. 3312/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3312/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 3312/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3312
Ședința publică de la 3 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. M.
GREFIER: N. M.
Pe rol pronunțarea sentinței în cauza civilă privind pe contestator U. A. MATER DIN SIBIU și pe intimat Ș. I., având ca obiect contestație la executare. Prezența părților și dezbaterea cauzei pe fond a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 27 mai2015, dată la care a fost amânată pronunțarea pentru data de 3 iunie 2015.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Constată că sub dosar nr._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 26.03.2015, contestația la executare formulată de către contestatoarea U. A. MATER, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, cu sediul procesual ales în Sibiu, ..2 – la Cabinet av. H. D., în contradictoriu cu intimata Ș. I., domiciliată în Sibiu, ., .,., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:
- Suspendarea executării silite începută de executorul judecătoresc U. D. M. în dosarul execuțional nr. 165/2015, până la soluționarea contestației la executare
- Anularea tuturor actelor de executare și a executării silite însăși
- Anularea somației din data de 23.03.2015, a înștiințării de poprire și a popririi, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 13.03.2015 și a încheierii de încuviințare a executării silite întocmite de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 165/2015
În motivarea cererii, se arată că prin sentința civilă nr. 6098 din data de 14.10.2014 a Judecătoriei Sibiu, a fost respinsă acțiunea formulată de contestatoare împotriva intimatei Ș. I. ca fiind prescrisă, fără ca dispozitivul sentinței să cuprindă vreo mențiune privind cheltuielile de judecată.
Ulterior, la cererea intimatei, s-a completat dispozitivul sentinței, prin sentința civilă nr. 7754/16.12.2014, dispunându-se obligarea contestatoarei U. A. Mater la plata în favoarea intimatei a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Contestatoarea învederează că această sentință nu a fost comunicată contestatoarei de către instanță, ci doar de către executorul judecătoresc împreună cu actele de executare contestate. Astfel, sentința nu poate fi pusă în executare silită fără a se fi comunicat contestatoarei, pentru a-și putea exercita dreptul de a formula apel. De asemenea, contestatoarea arată că dacă ar fi avut cunoștință de hotărârea de completare a dispozitivului sentinței inițiale, ar fi executat de bunăvoie obligația achitării cheltuielilor de judecată, fără a fi necesară executarea silită.
Totodată, arată că s-au încălcat dispozițiile art. 622 alin.4 C., în sensul că intimata putea obține efectuarea plății de către contestatoare în temeiul unei simple cereri adresate debitoarei, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc. ori, creditoarea nu a formulat o astfel de cerere, adresându-se direct executorului.
De asemenea, invocă nelegalitatea cheltuielilor de executare.
În drept, invocă dispozițiile art. 622 alin.2 și 669 C..
prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata solicită respingerea contestației la executare, ca netemeinică și nelegală, întrucât în ceea ce privește anularea actelor de executare pe motiv că nu i-a fost comunicată sentința de completare a dispozitivului este eronată. intimata învederează că a formulat cerere de executare silită numai după rămânerea definitivă a celor două titluri executorii, ambele având mențiunea ”definitivă”. Ambele sentințe au fost comunicate contestatoarei, iar cererea de executare silită a fost demarată după rămânerea lor definitivă, întrucât aceasta nu s-a conformat voluntar obligației de plată.
în ceea ce privește cheltuielile de executare, arată că suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat este pe deplin justificată în raport cu munca prestată de avocat: formulare cerere legalizare și ridicare legalizare sentințe, redactare cerere de executare și înregistrarea la biroul executorului judecătoresc,informații solicitate executorului privind stadiul executării.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6089/14.10.2014 a Judecătoriei Sibiu, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta U. A. MATER în contradictoriu cu pârâta Ș. I., constatându-se prescripția dreptului la acțiune invocată de pârâtă, sentință comunicată contestatoarei la data de 26.11.2014.
La data de 04.12.2014, intimata Ș. I. formulează o cerere de completare a dispozitivului, arătând că prin întâmpinare, a solicitat și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
prin sentința civilă nr. 7754/16.12.2014, a fost admisă cererea, completându-se dispozitivul sentinței civile nr. 6089/2014 în sensul obligării reclamantei U. ALAMA MATER la plata către pârâtă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, sentința fiind executorie de drept.
Atât sentința civilă 6089/2014, cât și sentința civilă nr. 7754/2014 au fost comunicate contestatoarei, aceasta din urmă la data de 15.01.2015, pe dovada de comunicare, fiind aplicată ștampila contestatoarei și semnătura primitorului, ca atare susținerea contestatoarei că nu i s-a comunicat sentința de completare a dispozitivului este eronată.
De la data comunicării hotărârii prin care contestatoarea a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, aceasta avea posibilitatea efectuării benevole a plății sumei către intimată, fără a exista o obligație din partea intimatei de a se adresa contestatoarei în vederea efectuării plății, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 622 alin.4 C. invocate de către contestatoare.
Potrivit dispozițiilor art. 622 alin.1 și 2 C., obligația stabilită prin hotărârea instanței sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare (...).
Întrucât contestatoarea debitoare, după rămânerea definitivă a sentinței prin care era obligată la plata cheltuielilor de judecată nu a procedat la executarea voluntară a obligației, deși avea cunoștință de sentința 7754/2014 a Judecătoriei Sibiu, nici o dispoziție legală neobligând intimata de a se adresa contestatoarei debitoare în vederea efectuării plății. Ca atare, la data de 1.03.2015, intimata a formulat la B. U. D. M. cerere de executare silită, demarându-se formele de executare silită în cadrul dosarului execuțional nr. 165/2015, în sensul admiterii cererii de încuviințare a executării silite, emiterii somației care au fost comunicate contestatoarei, a înființării popririi asupra conturilor acesteia.
Contestatoarea nu invocă nici un motiv al nulității actelor de executare, iar din verificarea înscrisurilor depuse în dosarul execuțional nr. 165/2015, rezultă că acestea au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.
Urmare a popririi instituite, terțul poprit Banca Transilvania a procedat la consemnarea sumei de 1258 lei în contul biroului executorului judecătoresc, acesta remițând suma poprită creditoarei intimate, iar prin încheierea nr.5/31.03.2015 a B. U. M. D., s-a dispus încetarea executării.
Ca atare, având în vedere faptul că până la termenul stabilit în dosar pentru soluționarea cererii de suspendare, executarea silită s-a încheiat, cererea a rămas fără obiect.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat în faza de executare silită, în cuantum de 200 lei, instanța apreciază ca acesta nu este disproporționat față de activitatea desfășurată de acesta, constând în: formulare cerere legalizare și ridicare legalizare sentințe, redactare cerere de executare și înregistrarea la biroul executorului judecătoresc,informații solicitate executorului privind stadiul executării. În ceea ce privește cheltuielile de executare, reținem că acestea se compun din: cei 200 lei reprezentând onorariu de avocat, 496,00 lei cheltuieli efectuate cu ocazia procedurii de executare – somație, comunicări, adrese de înființare a popririi la diverse instituții financiare și 62,00 lei onorariu executor judecătoresc (inclusiv TVA). Instanța reține că aceste cheltuieli de executare sunt justificate, iar cuantumul onorariului executorului este conform tabelului privind onorariile maximale ale executorilor judecătorești, din cuprinsul Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, astfel cum a fost modificat prin ordinul nr. 2561/C/2012.
Pentru cele ce preced, contestația la executare formulată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În baza art. 453 alin.1 C., contestatoarea fiind în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatei suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar (f.22).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea U. A. MATER, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu, cu sediul procesual ales în Sibiu, ..2 – la Cabinet av. H. D., în contradictoriu cu intimata Ș. I., domiciliată în Sibiu, ., .,..
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. M. N. M.
Red. DM
Tehn . MN
Ex. 4 . A. Mater, Ș. I.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3324/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3100/2015.... → |
|---|








