Plângere contravenţională. Sentința nr. 5681/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5681/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 5681/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.5681
Ședința publică din 23 octombrie 2015
Completul constituit din :
PREȘEDINTE: N. F. – Judecător
GREFIER: E. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul P. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIȚIE al JUDEȚULUI SIBIU ,având ca obiect plângere la contravenție.
La strigarea cauzei și apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul personal,lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială.
Având cuvântul, petentul ,apreciază că,Judecătoria Sibiu,este competentă să soluționeze pricina.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 131 alin. 1 C. pr. civ., instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
În temeiul prevederilor art. 238 alin. 1 C. pr. civ., instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Petentul lasă la aprecierea instanței durata cercetării procesului.
După ascultarea părților, instanța estimează durata cercetării un singur termen de judecată.
Intrebat fiind de către instanță,petentul precizează că,este doar o plângere contravențională și nu contestație la executare.
Instanța acordă cuvântul părților asupra încuviințării probelor propuse de petent prin plângere cât și de intimați prin întâmpinare.
Având cuvântul, petentul,solicită în probațiune încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Deliberând,în baza art.258 C.,instanța încuviințează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar iar pentru intimat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu CD-ul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat ,instanța în temeiul art.394 NCpc, constată dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost făcută,își menține motivele expuse în cuprinsul plângerii.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, potrivit prevederilor art.394 alin.l NCpc. Instanța închide dezbaterile în vederea deliberării/pronunțării.
JUDECĂTORIA
Constată că sub nr._ ,s-a înregistrat plângerea formulată de petentul P. G. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIȚIE al JUDEȚULUI SIBIU,solicitând:
-anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/3.08.2015 și restituirea permisului de conducere reținut;
-în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și restituirea permisului de conducere;
In motivare,a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa,deoarece pietonul nu și-a manifestat în nici un fel intenția de a traversa.
Prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea plângerii.
Din actele dosarului,s-a reținut:
Prin procesul-verbal de contravenție indicat anterior,i s-a aplicat petentului o amendă în sumă de 420 ron pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 135 lit.”h” din HG 195/2006.Totodată i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pwe o durată de 30 de zile. S-a reținut că în data de 3.08.2015 la orele 8,50 a condus autoturismul cu nr>de înmatriculare_ pe . Sibiu iar la intersecția cu . prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare prin loc anume destinat.
Din înregistrarea video efectuată de agentul constatator rezultă foarte clar că petentul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Pietonul era pe trecere în momentul în care autoturismul a efectuat virajul la stânga.
In altă ordine de idei fapta prezintă un grad de pericol social redus deoarece integritatea pietonului nu a fost pusă în pericol.Ca atare,sancțiunea amenzii este prea aspră.
Înlocuirea amenzii cu avertisment nu atrage după sine înlăturarea sancțiunii complementare.
Față de acestea,în baza art.34 din OG:2/2001 instanța va admite în parte plângerea.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul P. G. CNP_ domiciliat în Sibiu,.,.,jud.Sibiu în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL de POLIȚIE al JUDEȚULUI SIBIU și,în consecință:
Dispune anularea parțială a procesului-verbal de contravenție . nr._/3.08.2015 în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzi cu sancțiunea avertismentului.
Menține restul sancțiunilor aplicate petentului.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi,23 octombrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
N. F. E. T.
Red.N.F. 2._
Dact.E.T.2.12.2015
Ex.4
Ef.2 ..2015
1 petent + 1 intimat
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5812/2015. Judecătoria... → |
|---|








