Evacuare. Sentința nr. 5790/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5790/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 5790/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5790/2015
Ședința publică din 28.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. D. - Judecător
Grefier: R.-A. S.
Pe rol, cauza din materia civil privind pe reclamant S. P. PENTRU ADMINISTRAREA FONDULUI LOCATIV AFLAT ÎN PROPRIETATEA MUNICIPULUI SIBIU și pe pârât I. T. O. având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au a răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: obiectul cauzei; stadiul procesual – primul termen de judecată la instanța de fond; aspecte referitoare la procedura de citare, faptul că la 06.10.2015 reclamantul prin reprezentant a depus cerere prin care solicită ca în temeiul art. 406 C. să se ia act că înțelege să renunțe la judecată, după care:
Față de cererea de renunțare la judecată depusă de reclamant, instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat la 01.09.2015 pe rolul instanței acțiunea formulată de reclamantul S. P. PENTRU ADMINISTRAREA FONDULUI LOCATIV AFLAT ÎN PROPRIETATEA MUNICIPIULUI SIBIU în contradictoriu cu pârâtul I. T. O. solicitându-se evacuarea pârâtului din imobilul ocupat și obligarea pârâtului la plata sumei de 240,01 lei reprezentând chirie restantă plus penalități de întârziere și în continuare obligarea la plata chiriei restante și penalităților de întârziere până la data executării efective a hotărârii de evacuare, precum și constatarea rezilierii contractului de închiriere nr. 3745/10.01.2013 ca urmare a nerespectării clauzelor contractuale.
În motivarea cererii se arată că pârâții folosesc imobilul situat adminsitrativ în Sibiu . M., nr. A, ., . B, județul Sibiu în baza contractului de închiriere nr. 3745/10.01.2013. Pârâtul nu și-au îndeplinit obligația de plată a chiriei, motiv pentru care au acumulat restanțe. Potrivit contractului acesta poate fi evacuat în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale.
În probațiune au fost anexate înscrisuri.
Cererea este scutită de la taxa de timbru având în vedere calitatea reclamantului.
La data de 06.10.2015 s-a depus la dosarul cauzei de către reclamant o cerere de renunțare la judecată (f.13), solicitând instanței să ia act de renunțarea la judecarea cererii în temeiul dispozițiilor art. 406 C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 1 și 2 C., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă. Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
Având în vedere cererea scrisă formulată de reclamant, prin care aceasta renunță în mod expres la judecată în cauză, în temeiul dispozițiilor legale indicate anterior și a principiului disponibilității care guvernează procesul civil, instanța va constata renunțarea la judecată a reclamantului la judecarea cauzei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 406 C., ia act de renunțarea reclamantului S. P. PENTRU ADMINISTRAREA FONDULUI LOCATIV aflat în proprietate Municipiului Sibiu, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., nr. 4, jud. Sibiu la judecarea acțiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâtul I. T. O., domiciliat în Sibiu, . M., nr. 1A, ., . B, jud. Sibiu.
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2015.
Președinte, Grefier,
M. D. R.-A. S.
Judecător plecat din instanță
Semnează conf.art.426 al.4
Președinte Judecătoria Sibiu
P. F. T.
Red. MD/09.11.2015
Teh. RS/09.11.2015
4 ex./1 ex dosar, 1 ex mapă, 2 ex .. 2ex/1reclamant +1 pârât /09.11.2015
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5142/2015.... | Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... → |
|---|








