Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5142/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5142/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 5142/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5142

Ședința camerei de consiliu de la 06.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: O.-M. Z.

GREFIER: D. D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor S. S.A.R.L. prin mandatar legal KRUK ROMANIA SRL și pe debitor L. E., având ca obiect investire cu formulă executorie.

Cererea se judecă în camera de consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 641 NCPC, republicat.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Verificându-și competența potrivit dispozițiilor. art. 131 Cod procedură civilă ,instanța constată că, potrivit art. 94 Cod procedură civilă Judecătoria este competentă general și material să soluționeze prezenta cerere având ca obiect investire cu formulă executorie.

Verificând competența teritorială a Judecătoriei Sibiu, instanța constată că debitorul L. E. are domiciliul în localitatea Dobârca, ., jud. Sibiu, motiv pentru care invocă din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, iar față de actele de la dosar rămâne în pronunțare asupra excepției.

JUDECĂTORIA,

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, creditoarea S. S.a.R.L. prin mandatar legal KRUK ROMANIA SRL, a solicitat învestirea cu formulă executorie a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._ din data de 04.02.2012 încheiat intre S.C. CETELEM IFN S.A, în calitate de împrumutător, și L. E., în calitate de împrumutat.

În susținerea cererii au fost anexate înscrisuri, respectiv contractul de credit, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, conform art. 10 alin. 1 lit. a din OUG nr. 80/2013.

Cererea este legal timbrată.

La termenul din data de 06.10.2015, instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, pentru următoarele motive:

Din actele de la dosarul cauzei reiese că la data de 04.02.2012 între S.C. CETELEM IFN S.A. în calitate de împrumutător, și L. E., cu domiciliul în localitatea Dobârca, ., jud. Sibiu calitate de împrumutat, s-a încheiat contractul de credit nr._.

Potrivit art. 641alin 2 Cod procedură civilă cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părților.

Având în vedere că domiciliul debitorului L. E. este domiciliul în localitatea Dobârca, ., jud. Sibiu, instanța apreciază că Judecătoria Sibiu nu este competentă teritorial să soluționeze prezenta cerere, competența aparținând Judecătoriei Săliște.

În consecință, față de cele expuse mai sus și de prevederile art. 528 al. (2) rap. la art. 641 al. (2) C.,, în baza art. 529 al. (2) C., instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de investire cu formulă executorie formulată de creditor S. S.A.R.L. prin mandatar legal KRUK ROMANIA SRL,privind pe debitorul L. E., cu domiciliul în localitatea Dobârca, ., jud. Sibiu,în favoarea Judecătoriei Săliște.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu.

Declină competența de soluționare a cererii de investire cu formulă executorie formulată de creditor S. S.A.R.L. prin mandatar legal KRUK ROMANIA SRL, cu sediul procesual ales la B. Cherșa S.-Bobi, din A. I., ., jud. A., privind pe debitorul L. E., domiciliată în localitatea Dobârca, ., jud. Sibiu, în favoarea Judecătoriei Săliște.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O.-M. Z. D. D.

Red. O.M.Z/06.10.2015

Tehnored. D.D/06.10.2015

Ex.3/1 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 5142/2015. Judecătoria SIBIU