Plângere contravenţională. Sentința nr. 5897/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5897/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 5897/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Sentința civilă Nr. 5897/2015

Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. P.

GREFIER A. N.

Pe rol fiind pronunțarea în cauza Civilă privind pe petent M. B. PLUS SRL și pe intimat O. NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N., având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.10.2015, când părțile prezente au pus concluzii care s-au consemnat prin încheierea de ședință din aceiași zi, care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, conform art. 396 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru astăzi 02.11.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:

INSTANȚA

Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 56/306/7.01.2015, formulată de petenta S.C. M. B. PLUS S.R.L în contradictoriu cu intimatul O. Național pentru Jocuri de N. s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/13.01.2015 exonerarea de la plata amenzii și ridicarea indisponibilizării aparatelor sigilate cu sigiliul nr. 47-ONJN. Sa fie obligata pârâta la plata cheltuielilor de judecata.In subsidiar solicita reindividualizarea sancțiunii amenzii in cuantum de_ RON aplicata prin procesul verbal in sensul schimbării in avertisment și ridicarea indisponibilizării aparatelor sigilate cu sigiliul nr. 47-ONJN.

Petenta invoca încălcarea prevederile ari. 16 alin. I din O.G. 2/2001, constând în descrierea deficitară a contravenției și neindicarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei astfel rezultând o încadrare juridică incorectă.In fapt se arata ca în data de 06.01.2015 pârâta a efectuat un control la S.C. ALFABET BAR S.R.L. în locația din Sibiu, .. 108, jud Sibiu unde a găsit trei aparate de tip slot-machine identificate cu serile_,_ și_ pentru care angajatul societății controlate nu a putut prezenta autorizație de exploatare sau acte de proveniență a acestora. Astfel s-a întocmit procesul verbal .>

ONJN/DGSC7A nr._/06.01.2015 și s-au indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor privind identificarea proprietarilor și a documentelor legale de exploatare .De asemenea se menționează în procesul verbal mai sus amintit că la aparatele de jocnu erau jucători care să le utilizeze și nici nu erau în funcțiune.S-a mai întocmit un proces verbal de sigilare prin care s-a aplicat pe cele trei aparate au fost sigilate prin sigiliul nr. 47-ONJN precum și un contract de depozit pentru aparate încheiat cu angajatul societății.In urma explicaților date de administratorul S.C. ALFABLT BAR S.R.L. s-a efectuat un control la petenta în data de 13.01.2015 deoarece aparate indisponibilizate erau proprietatea acesteia. S-a constatat de către intimată că nu a putut prezenta documente privind anunțul de mutare a aparatelor de la depozitul din . deși se consemnează că a prezentat un anunț către intimată dar fară nr. de înregistrare precum și o notă de la societatea de transport cu care a trimis documentele către intimată.Ori chiar în ziua în care s-a efectuat controlul și s-a aplicat amenda în cuantum de_ RON a fost înregistrată la intimată sub nr. 40/13.01.2015 anunțul de schimbare a locului de depozitare a celor trei aparate precum și actele anexate. Precizeaza faptul că acest anunț a fost expediat către intimată în data de 29.12.2014 (cum rezultă din documentul de transport) respectându-se astfel prevederile art. 12 alin. 2 din H.G. 870/2009 care se presupune că a fost încălcat de aceasta.Faptul că anunțul a fost înregistrat în data de 13.01.2015 și nu imediat ce a ajuns la intimată este culpa acesteia și nu poate fi sancționata pentru deficiențele administrative ale intimatei.Se arata ca intre petenta și S.C. ALFABET BAR S.R.L. unde au fost găsite aparatele în data 06.01.2015 există un contract de închiriere nr. 200/02.01.2015 prin care petenta închiriaza un spațiu pentru funcționarea aparatelor după obținerea documentelor privind funcționarea acestora precum și un proces verbal de custodie pentru aparate la sediul S.C ALFABET BAR S.R.L. Aceste documente nu au putut fi puse la dispoziția intimatei la momentul controlului din 06.01.2015 deoarece angajatul (barman) Ș. A. C. era angajat de trei zile și nu avea cunoștință de existența acestor documente.

Raportat la situația confuză privind vinovăția sa, încadrarea juridică deficitară și pericolul social redus al faptei considera că sancțiunea aplicată este disproporționată.astfel ca aprciaza ca se poate înlocui amenda eu avertismentul.

In drept se invoca art. 5,7, 16, 34 din O. G. 2/2001 .

Plangerea a fost timbrat cu taxa judiciara de timbru de 20 RON.

Intimata a formulat intampinare ( filele 20-26 ) solicitand instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale formulata de petentă ca netemeinică .

In fapt se arata ca la data de 06.01.2015, organele de control, deținând informații cu privire la funcționarea fara autorizație a unor aparate de jocuri de noroc in incinta situata la adresa din Sibiu, Calea Dumbrăvii nr.108, au efectuat un control operativ inopinat la adresa mai sus indicata unde funcționa . si unde au fost identificate 3 aparate de joc de tip slot machine pentru care nu s-a putut pune la dispoziția organelor de control niciun fel de document de autorizare a acestora sau de proveniența legala. Numitul S. A. care era prezent in locație in calitate de barman la . nota explicativa data in fata organelor de control, a precizat ca este angajat de 3 zile si ca la data angajării sale aparatele de joc se aflau amplasate in locație dar nu cunoaște nici proprietarul aparatelor de joc si nici persoana care se ocupa de acestea. Avandu-se in vedere aspectele constatate, pana la finalizarea acțiunii si identificarea proprietarilor aparatelor de joc, organele de control au procedat la indisponibilizarea si sigilarea aparatelor de joc găsite in locația supusa controlului, fiind incheiat proces verbal de sigilare si contract de depozit cu numitul S. A. C. in calitate de salariat angajat, acesta fiind persoana care era prezenta in locația controlata.

In data de 12.01.2015, in baza datelor furnizate prin ONRC, s-a luat legătura cu administratorul . B. R. C., care a susținut ca aparatele au fost amplasate in locație de . SRL in baza unui contract de inchiriere si ca nu deține niciun document de autorizare sau care sa faca dovada provenienței legale a aparatelor, astfel de date si informații putând fi furnizate doar de organizatorul de jocuri . SRL.Ca urmare a informațiilor de mai sus, in data de 13.01.2015 echipa de control s-a deplasat la sediul social declarat al . SRL, ocazie cu care a constatat ca cele 3 aparate găsite in data de 06.01.2015 in incinta situata la adresa din Sibiu, Calea Dumbrăvii nr.108 aparțin . B. PLUS SRL, agentul economic nefiind insa in măsura, nici la aceasta data, sa puna la dispoziția organelor de control dovada respectării prevederilor art.12 alin.2 din HG. nr.870/2009, care stipulează in mod neechivoc obligativitatea anunțării comitetului din cadrul O.N.J.N. cu privire la mutarea mijloacelor de joc, cu cel puțin 5 zile înaintea efectuării operațiunii de mutare.Relevant spetei este faptul ca nici pana la aceasta data petenta nu a formulat cerere de autorizare pentru cele 3 aparate de joc, astfel ca motivul pentru care le-a amplasat . tip bar este unul evident. Chiar daca se susține ca nu s-a jucat pe aparatele in speța - aspect care oricum nu are nicio relevanta datorita faptului ca amenda contravenționala a fost aplicata pentru nerespectarea termenului de anunțare - scopul pentru care s-a efectuat operațiunea de mutare a unor aparate de joc neautorizate de la sediul social . evident si ușor de prezumat.

Incidente in speța sunt prevederile art.12 alin.2 din H.G. nr. 870/2009, care stipulează următoarele:

„(2) Organizatorii de jocuri de noroc sunt obligați să informeze comitetul cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care dețin autorizație de exploatare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii. Informarea va cuprinde adresa noii locații și datele de identificare a mijloacelor de joc care fac obiectul mutării.

Având in vedere cele constatate, organele de control, prin procesul verbal supus controlului de legalitate in prezenta cauza, in conformitate cu prevederile art.76 alin.1 lit.a coroborat cu cele ale art.76 alin.2 lit.a din H.G. nr.870/2009constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte:

a) nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (10) și (11), art. 7 alin. (1)-(3), art. 8, art. 9 alin. (2). art.12 alin. si (2),...

Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă, după cum urmează: a) între 25 000-50.000 lei. faptele prevăzute la alin. (1) lit. a), b). c) și g);"au dispus sancționarea contravenționala a societății petente cu amenda in cuantum de 25.000 lei. cuantum situat la minimului special prevăzut de norma legala sanctionatorie.

Se arata faptul ca adresa nr.40 din 13.01.2015 depusa la dosar de societatea petenta, prin care incearca sa susțină respectarea obligației de anunțare a mutării aparatelor la ONJN nu face in niciun caz dovada respectării termenului prevăzut de lege, avandu-se in vedere faptul ca aparatele de joc, la data de 06.01.2015 au fost găsite in locația supusa controlului, angajatul locației precizând ca este angajat de 3 zile si aparatele de joc erau deja amplasate in locație la data la care acesta si-a inceput activitatea. Pe de alta parte, având in vedere prevederile neechivoce si imperative ale legii privind anunțarea O.N.J.N. inainte cu cel puțin 5 zile de la efectuarea operațiunii de mutare, este evident faptul ca obligația de diligenta in respectarea prevederilor legale si de probare a conduitei conforme pe care incearca sa o susțină este in sarcina petentei in calitate de organizator de jocuri de noroc, iar depunerea unei adrese datata in mod unilateral cu data de 29.12.2014 in niciun caz nu probează indeplinirea obligației de informare care trebuia indeplinita inainte cu cel puțin 5 zile de la efectuarea operațiunii de mutare.Cat privește depunerea documentului de transport cu care, de asemenea se incearca răsturnarea prezumției de temeinicie a procesului verbal de sancționare, invedereaza ca aceasta adresa nu poate fi calificata ca document in probatiune deoarece nu este insusita de societatea de transport, putând insa efectua probatiunea conduitei făptuitorului, reflectând implicit si gradul de pericol social al faptei si temeinicia si legalitatea sancțiunii aplicate.De asemenea, documentul care a fost pus la dispoziția organelor de control la data controlului pentru a se ,,dovedi" respectarea termenului de informare este, datat in mod unilateral si care in niciun caz nu face dovada contrarie.Prezentarea de către societatea petenta a unor adrese cu caracter indoielnic (nota de transport Cargus si adresa datata in mod unilateral 29 12.2014 dar neanregistrata la Oficiu decât in data de 13.01.2015) insotite de tot felul de explicații mai mult sau mai puțin credibile in niciun caz nu echivalează cu indeplinirea obligației ci cu neandeplinirea acesteia si constituie nu doar o apărare subiectiva nerelevanta spetei ci probează un grad de pericol social al faptei destul de ridicat si o conduita inclinata la fiecare pas spre ,,fentarea" legii si a autorităților.

Cu privire la celelalte motive invocate in apărare, precizeaza următoarele :amenda contravenționala nu a fost aplicata pentru nerespectarea termenului de anunțare (inainte cu 5 zile de mutare) a locației in care urmau sa fie amplasate mijloacele de joc, asa cum petenta incearca sa inducă, ci a fost aplicata pentru insasi fapta de neanuntare a Oficiului. La data efectuării controlului (06.01.2015) desi petenta, conform clauzelor procesului verbal de custodie incheiat cu . mod evident mutase aparatele de joc in locația controlata la data de 02.01.2015 (coroborarea cu precizările din nota explicativa data de angajatul Alfabet Bar conduc spre aceeași data) fara a respecta obligația legala imperativa de instiintare a Oficiului cu privire la mutarea efectuata. La data controlului, conform situației deținute, aparatele respective figurau a fi amplasate in locația situata in Sibiu, . - adresa inregistrata la O.N.J.N. in data de 08.05.2014 - aceasta fiind ultima adresa de instiintare a Oficiului transmisa de petenta cu privire la aparatele de joc in speța, astfel ca anunțarea amplasării mijloacelor de joc . amplasarea acestor mijloace in cu totul alta locație, echivalează cu neanuntarea. Daca am admite ca legala aceasta procedura si toti organizatorii de jocuri de noroc ar proceda la fel, O. nu ar mai deține niciun control asupra locului de amplasare a mijloacelor de joc, organizatorii având posibilitatea sa funcționeze in diferite locații fara a achita taxa de autorizare, cum este si in cazul in speța, nemaivorbind de celelalte taxe si impozite care se datorează bugetului de stat ca urmare a desfășuram activității de jocuri de noroc. Faptul ca aparatele de joc desi neautorizate, au fost amplasate nelegal in locația supusa controlului nu pot conduce in mod logic decât spre prezumția ca pe aceste aparate se si juca iar imprejurarea ca organele de control au consemnat in procesul verbal ca la ora controlului, ora 10 dimineața, o ora destul de matinala, nu existau jucători la aparate, nu prezintă, de asemenea, niciun fel de relevanta juridica in speța, prevederile legale incidente nefacand niciun fel de distincție cu privire la aceste stări de fapt, fapta calificata ca fiind contravenție fiind operațiunea de neanuntare a Oficiului cu privire la locul de amplasare a aparatelor de joc, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge. In procesul verbal s-a susținut ca „nu au putut fi deschise aparatele de joc pentru a se putea verifica sigiliile sau orice alte elemente ajutătoare privind modul de funcționare." Aceasta consemnare „modul de funcționare" arata in mod evident ca aparatele de joc erau in priza dar, datorita faptului ca s-a refuzat punerea la dispoziția echipei de control a cheilor de la aparate, asupra contorilor acestora nu s-a putut efectua niciun fel de verificare. Prin urmare, si aceste apărări nu pot fi calificate decât ca susțineri neadevarate, făcute cu scopul de inducere in eroare si oricum nerelevante din punct de vedere al legalității sancțiunii aplicate, relevante insa in stabilirea atat a gradului de pericol social al faptei si al conduitei făptuitorului cat si al legalității sancțiunii aplicate.Se arata ca adresele de răspuns primite de la societatea de transport CARGUS probează fara echivoc atat faptul ca adresa de instiintare a fost depusa la Cargus in data de 12.01.2015, cat si faptul ca nota de transport depusa in probatiune la dosarul cauzei de petenta este datata in fals 29.12.2014 .

Se arata ca rațiunea pentru care legiuitorul a stabilit imperativ in sarcina organizatorilor de jocuri de noroc obligația declarării locului de amplasare a aparatelor de joc cu cel puțin 5 zile inainte de efectuarea operațiunii, este tocmai pentru ca O. sa aiba control asupra locului de amplasare al aparatelor de joc, cu scopul de a depista eventualele fraude. Ori, in situația in care organizatorii de jocuri nu declara locul de amplasare al aparatelor de joc sau adopta o procedura haotica de declarare si mutare a acestora, in mod evident O. nu mai deține niciun fel de control asupra locului de amplasare al aparatelor de joc si nu mai are posibilitatea depistării aparatelor care funcționează fie fara a achita taxele de autorizare, fie ca dubluri ale celor legal declarate, organizatorii având posibilitatea sa funcționeze cu mai multe aparate de joc sub aceeași . in diferite locații din tara, achitând taxe si declarând venituri doar aferent unui singur mijloc de joc.

In drept se invoca art.205 - 208 Cod proc.civ., HG. nr.870/2009.

In cauza s-a incuviintat proba cu inscrisuri.

Din înscrisurile de la dosar s-au reținut urmatoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./A nr._/13.01.2015 întocmit de intimata, s-a aplicat petentei amenda în sumă de_ lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.76 al.1 lit a din HG 870/2009 .

La data de 06.01.2015 intimata a efectuat un control la S.C. ALFABET BAR S.R.L. în locația din Sibiu, .. 108, jud Sibiu unde a găsit trei aparate de tip slot-machine identificate cu serile_,_ și_ . In data de 12.01.2015, in baza datelor furnizate prin ONRC, s-a luat legătura cu administratorul . B. R. C., care a susținut ca aparatele au fost amplasate in locație de . SRL in baza unui contract de inchiriere si ca nu deține niciun document de autorizare sau care sa faca dovada provenienței legale a aparatelor, astfel de date si informații putând fi furnizate doar de organizatorul de jocuri . SRL.Ca urmare a informațiilor de mai sus, in data de 13.01.2015 echipa de control s-a deplasat la sediul social declarat al . SRL, ocazie cu care a constatat ca cele 3 aparate găsite in data de 06.01.2015 in incinta situata la adresa din Sibiu, Calea Dumbrăvii nr.108 aparțin . SRL, agentul economic nefiind insa in măsura, nici la aceasta data, sa puna la dispoziția organelor de control dovada respectării prevederilor art.12 alin.2 din HG. nr.870/2009, care stipulează obligativitatea anunțării comitetului din cadrul O.N.J.N. cu privire la mutarea mijloacelor de joc, cu cel puțin 5 zile înaintea efectuării operațiunii de mutare.

In actul de sanctionare s-a mentionat că a fost prezentat un anunț către intimată dar fară nr. de înregistrare precum și o notă de la societatea de transport cu care a trimis documentele către intimată.

In plangerea formulata se arata ca în ziua în care s-a efectuat controlul și s-a aplicat amenda în cuantum de_ RON a fost înregistrată la intimată sub nr. 40/13.01.2015 anunțul de schimbare a locului de depozitare a celor trei aparate .Precizeaza faptul că acest anunț a fost expediat către intimată în data de 29.12.2014 ( fila 8 si 10 ) respectându-se astfel prevederile art. 12 alin. 2 din H.G. 870/2009 .Aceste aparari sunt contrazise insa prin raspunsul provenit de la S.C. CARGUS INTERNATIONAL S.A. ( fila 38 ) care mentioneaza ca expedierea a fost trimisa de S.C. M. B. SRL la data de 12.01.2015, iar nu 29.12.2014 cum sustine petenta .

Art. 12 alin. 2 din H.G. 870/2009 instituie pentru organizatorii de jocuri de noroc obligatia de a informa comisia cu privire la mutarea mijloacelor de joc pentru care dețin autorizație de exploatare cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de realizarea operațiunii. Informarea va cuprinde adresa noii locații și datele de identificare a mijloacelor de joc care fac obiectul mutării, potrivit lit. A pct. 9 din anexa nr. 3.

Față de aceste aspecte, procesul-verbal e temeinic sub aspectul faptei reținute, care întrunește cumulativ cele patru trăsături ale unei contravenții, fiind: tipică - se încadrează în modelul abstract descris în norma de incriminare a contravenției; antijuridică - aduce atingere valorii sociale ocrotite prin norma legală; prevăzută de lege –art.12 alin. 2 din H.G. 870/2009 rap. la art. art.76 alin.2 lit.a din H.G. nr.870/2009; săvârșită cu vinovăție, chiar dacă nu sub forma intenției directe.

Cercetarea sancțiunii aplicate se realizează în raport cu art. 21 al. (3) din OG nr. 2/2001, potrivit căruia sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Art. art.76 alin.2 lit.a din H.G. nr.870/2009 sancționează contravenția dedusă judecății cu amendă de la 25 000-50.000 lei .

Art. 7 din OG nr. 2/2001 prevede că avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

Instanța constată că sancțiunea contravențională aplicată este prevăzută de lege și proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute. Pe de o parte, amenda contravențională a fost aplicată la nivelul minim prevăzut de lege Pe de altă parte, conduita petentei nu impune aplicarea avertismentului, măsura cu cea mai redusă rezonanță sancționatorie. Ratiunea instituirii obligatiilor pentru organizatorii de jocuri de noroc este tocmai pentru ca O. sa aiba control asupra locului de amplasare al aparatelor de joc, cu scopul de a depista eventualele fraude .

În consecință, procesul-verbal . nr. ONJN/A nr._/13.01.2015 e legal și temeinic sub aspectul sancțiunii contravenționale aplicate.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, și va menține procesul-verbal de ./A nr._/13.01.2015, ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta S.C. M. B. PLUS SRL, cu sediul în Sibiu . . ales la S.C.A. F. și Târșia în Sibiu . . în contradictoriu cu intimatul O. Național Pentru Jocuri de N. cu sediul în București, .. 9, sector 3, formulată împotriva procesului verbal de contravenție ./A nr._/13.01.2015 .

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu .

Pronunțată în ședința publică de la 2 noiembrie 2015 .

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. A. N.

Red. M.P. 05.01.2016

TEHNORED. A.N.05.01.2016

EX. 4, .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5897/2015. Judecătoria SIBIU