Plângere contravenţională. Sentința nr. 5928/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5928/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 5928/2015
Dosar nr._
România
Judecătoria Sibiu Secția Civilă Sentința civilă nr. 5928
Ședința publică din 3.XI.2015
Instanța compusă din:
Președinte: V. F. - Judecător
Grefier: M. V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Regională Antifraudă Fiscală Sibiu pentru plângere contravențională.
Faza cercetării judecătorești a fost încheiată la data de 27.X.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din aceiași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Judecătoria
În temeiul art. 395 din C. ;
Deliberând asupra plângerii contravenționale ;
Date fiind actele și lucrările dosarului:
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată de Judecătoria Sibiu Secția Civilă la data de 11 III 2015, sub dosar nr._ , petenta ., cu sediul în Sibiu, .. 11, jud. Sibiu solicită în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, cu sediul în Sibiu, Șoseaua A. I., nr. 73 A, jud. Sibiu înlăturarea aplicării sancțiunii amenzii în cuantum de 8000 lei și să se aplice în condițiile art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea avertismentului .
În motivare se relevă că la data de 26 II 2015 petenta a fost controlată de către DGAF Sibiu, control în urma căreia s-a întocmit procesul verbal, fiind sancționată pentur motivul că în perioada în care casa de marcat era defectă, operațiunea tebuia trecută și într – un registru special . În lipsa bonului fiscal petenta a emis la 21 II 2015 chitanța aferentă operațiunilor comerciale întreprinse . Atât timpul cât statul nu a fost prejudiciat în vreun fel prin inacțiunea petentei de a trece operațiunea economică și în registru special amenda aplicată poate fi transformată în avertisment .
Întemeiată pe dispozițiile art. 7 alin. 2 și 3 din OG nr. 2/2001 .
În dovedirea plângerii contravenționale s-a solicitat, încuviințat și administrat proba cu înscrisuri .
S-a perceput taxa judiciară de timbru de 20 lei .
Prin întâmpinare primită de instanță la 27 V 2015, intimata pune concluzii de respingere a plângerii contravenționale, deoarece petenta nu a înscris operațiunile efectuate încasarea în numerar de la persoanele fizice aferente serviciilor de cazare în spațiul destinat acestor operațiuni, fapt constatat prin vizarea registrului special de către echipa de control . Societatea a eliberat chitanțe și facturi fiscale pentru perioada în care AMEF prezenta defecțiuni fără a se înregistra în registrul special al casei de marcat a fost sancționată pentur încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. 8 din OUG nr. 28/1999 .Măsura de sancționare a petentei a fost aplicată în acord cu dispozițiile legael și raportate în mod obiectiv la situația de fapt constatată de inspectorii antifraudă, care au apreciat corect sancțiunea, ținând cont de faptuil că petenta s-a prezentat ca o entitate care desfășoară activități economice ilicite, pe o perioadă de timp îndelungată, rezultând atât în fapt cât și în drept o situație contravențională săvârșită în mod continuu. Amenda aplicată nu este excesivă, ci corectă prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale aplicabile în materie .
Întemeiată pe dispozițiile art. 205 C..
S-a solicitat, încuviințat și adminstrat în apărare proba cu înscrisuri.
Luând în examinare susținerile părților, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că este întemeiată prezenta, sens în care se va admite, pentru următoarele motive:
Prin procesul verbal . nr._ de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la 26 II 2015 se constată că în zilele de 21 II 2015, 25 și 26 II 2015 că petenta este dotată cu AMEF . 00001G . SB_ utilizat pentru servicii de cazare . La data de 19 II 2015 prin procesul verbal încheiat de Alfa Global Solutions SRL s-a constatat că AMEF menționat mai sus prezenta defecte fiind necesară ducerea aparatului la unitatea service . Pentru serviciile de cazare către populație prestate la 21 II 2015 societatea a emis chitanțe și facturi fiscale întrucît AMEF prezenta defecte fără a înregistra documentele emise în Registrul Special ,încălcându- se astfel prevederile art. 1 alin. 8 din OUG nr. 28/1999 rep. Prin procesul verbal încheiat cu unitatea service acreditată s-a constatat că petenta nu a prezentat cartea de intervenție pentru completarea acesteia, fapt constatat și de echipa de control carea procedat la vizarea cărții de intervenție . Prin neprezentarea cărții de intervenție către unitatea service și neactualizarea acesteia au fost încălcate prev. art. 5 alin. 3 din OUG nr. 28/1999 rep. Fapta a fost săvârșită în data de 21 II 2015, constatată și sancționată azi 26 II 2015 . faptele descrise anterior sunt descrise în PV din 26 I 2015 care face parte integrantă din prezentul proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor .
Faptele de mai sus constituie contravenții prev. la art. 10 lit. q) și p ) din OUG nr. 28/1999 pentru care față de contravenienta petentă se aplică amenda de 8000 lei conform art. 11 alin. 1 lit. b ) din OUG nr. 28/1999 rep. și avertisment conform art . 5,6 și 7 din OG nr. 2/2001 .
Legalitatea și temeinicia stării de fapt sunt indubitabile, faptele contravenționale fiind recunoscute de petentă, fiind respectate cerințele art. 16 din OG nr. 2/2001, nefiind cazuri de nulitate absolută.
Pentru serviciile de cazare din 21 II 2015 se prezintă două facturi și chitanțe: . nr. 0018 cumpărător F. A. încasată în numerar conform chitanței nr. 0106/21 II 2015 pentru 1342 lei ; . nr. 0019 cumpărător persoană fizică C. I. încasată în numerar conform chitanței nr. 0107/21 II 2015 pentru 207 lei ; . nr. 0020, cumpărător S. C. încasată în numerar conform chitanței nr. 0108 /21 II 2015 pentru suma de 436 lei .
Intimata în procesul verbal de control din 26 II 2015 arată că întrucât în perioada în care persoanele fizice au beneficiat de servicii de cazare, AMEF utilizat de societate pentru emiterea de bonuri fiscale către populație era defect, petenta avea obligația înregistrării operațiunilor efectuate într – un registru special până la repunerea în fucnțiune a AMEF și să emită chitanțe în condițiile legii pentru respectivele operațiuni . Din verificarea registrului special aferent AMEF cu . SB_ s-a constatat că societatea nu a înscris operațiunile efectuate încasarea în numerar de la persoanele fizice aferente serviciilor de cazare în spațiul destinat acestor operațiuni, fapt constatat prin vizarea registrului special de către ehcipa de control.
Conform art. 1 alin. 8 din OUG nr. 28/1999 în cazul defectării aparatelor de marcat electronice fiscale, până la repunerea în funcțiune a acestora, operatorii economici utilizatori sunt obligați să înregistreze într-un registru special, întocmit în acest sens, toate operațiunile efectuate și să emită chitanțe, în condițiile legii, pentru respectivele operațiuni și facturi, la cererea clientului. Obligația privind înregistrarea operațiunilor efectuate într-un registru special nu se aplică operatorilor economici care desfășoară activitatea de transport în regim de taxi. Potrivit art. 5 alin. 3 din actul normativ citat aparatele de marcat electronice fiscale trebuie să fie dotate de către distribuitor cu manual de utilizare a acestora, precum și cu o broșură cu pagini numerotate, care conține evoluția exploatării aparatului, denumită carte de intervenții. Utilizatorii aparatelor sunt obligați să păstreze cartea de intervenții, iar împreună cu unitățile acreditate pentru service răspund de completarea și de actualizarea acesteia cu datele referitoare la identitatea utilizatorului și la intervențiile service efectuate. În cazul revânzării aparatului de marcat electronic fiscal, cartea de intervenții însoțește aparatul.
Conform art. 10 lit. q) din OUG nr. 28/1999 constituie contravenție nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (8) din OUG nr. 28/1999, sancțiunea fiind potrivit art. 11 alin. 1 lit. b ) din actul normativ citat amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei .
Față de prejudiciul cauzat, sub 2000 lei, recunoașterea de către petentă ,existența registrului special, chiar și incomplet, păstrarea facturilor și a chitanțelor, sancțiunea stabilită amendă de 8000 lei este sensibil disproporționată, facturile fiind trecute în contabilitate, fiind emise și chitanțe, fiind premise că pe viitor petenta se va încadra în legalitate, dealtfel la momentul de față al redactării hotărârii fiind abrogată dispoziția art. 10 lit. q ) din O.U.G. nr. 28/1999, deci norma a căzut în desuetudine . Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Art. 7 din OG nr. 2/2001 prescrie în ceea ce privește avertismentul astfel că: (1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale. (2) Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă. (3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.
În raport de cele expuse în temeiul art. 7, 38 din OG nr. 2/2001 stabilește sancțiunea avertisment pentru fapta contravențională prev. de art. 11 alin. 1 lit. b ) din OUG nr. 28/1999 raportat la art. 10 lit. q ) din OUG nr. 28/1999 și atenționează petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale, se exonerează petenta de la plata amenzii de 8000 lei, se va menține în rest procesul verbal . nr._ de constatare și sancționare a contravențiilor din 26 II 2015 întocmit de către intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive
În Numele Legii
Hotărăște
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Sibiu, .. 11, jud. Sibiu în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Regională Antifraudă Fiscală Sibiu, cu sediul în Sibiu, Șoseaua A. I., nr. 73 A, jud. Sibiu.
În temeiul art. 7, 38 din OG nr. 2/2001 stabilește sancțiunea avertisment pentru fapta contravențională prev. de art. 11 alin. 1 lit. b ) din OUG nr. 28/1999 raportat la art. 10 lit. q ) din OUG nr. 28/1999 și atenționează petenta asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
Exonerează petenta de la plata amenzii de 8000 lei.
Menține în rest procesul verbal . nr._ de constatare și sancționare a contravențiilor din 26 II 2015 întocmit de către intimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată astfel la data de 3 XI 2015 în ședință publică.
Președinte Grefier
V. F. M. V. Plecat în CO
În temeiul art. 426 alin. 3 C.
Semnează Grefierul Șef
Red._ 2015// Dact._ 2015 // 4 ex. 1 dosar, 1 mapă, 2 .>
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5915/2015. Judecătoria SIBIU | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5943/2015. Judecătoria... → |
|---|








